Sâmbătă, 1 mai 2010. Zi sărbătorită prin muncă, deşi e zi liberă de sâmbătă (şi de sărbătoare de 1 Mai). M-am legat la cap fără să mă doară, pus pe picioare la ora 12 (culcat dimineaţă), am venit la PC, am citit ştirile şi am actualizat rubrici, cum fac în fiecare zi, din Jurnalul de Vrancea Online – http://www.jurnaluldevrancea.ro/ (de care mă ocup singur; ba am scris şi pentru Opiniile lui, ca în fiecare sâmbătă). Singur fiind, în loc să merg la munte şi la mare, sau măcar într-un parc, într-o zi călduroasă, cum a fost azi, n-am ieşit din casă. Eu mereu fac lucrurile pe dos, nu pot să intru în rând cu lumea. După ce voi termina de scris aici, voi face curăţenie în amănunt în apartament, apoi îmi voi spăla părul cu şampon şi-mi voi tăia unghiile pe canapea în sufragerie, privind la televizor fără să văd nimic. Întreaga zi am avut plexul solar blocat, încordat, am fost nemulţumit de viaţa pe care o duc.
De ieri mă tot gândesc la noua lovitură morală publică: la faptul că ziarul Evenimentul zilei, prin trimisul lui la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Mirela Corlăţan, a decretat că Adrian Marino a fost turnător! Vorbesc serios, această domnişoară dată afară cu scandal de la ziarul Cotidianul de către directorul Cornel Nistorescu (după ce Mirela Corlăţan l-a declarat pe alt scriitor, pe Petru Romoşan că a fost turnător, deşi CNSAS nu a dat nici o decizie în acest sens), a ieşit iar pe piaţă cu o bombă de presă – că Adrian Marino (ba chiar şi soţia lui, Lidia Bote) a fost turnător. Las la o parte ciudăţenia că acelaşi ziar l-a ridicat pe soclu de model moral pe acelaşi Adrian Marino, publicând în februarie 2010 pagini infamante din memoriile lui apărute la cinci ani după ce a murit (în 2005, la 84 de ani), intitulate „Viaţa unui om singur”. Adrian Marino reclamă odiosul mediu literar, „detestabil, plin de rânjete sinistre, de bârfeli şi imbecili agresivi şi megalomani”, denunţând, fără drept de apel, sectarismul agresiv al coteriilor şi mafiilor literare, ca şi al provincialismului cultural: „La Cluj, m-am lovit, în permanenţă, de aşa-zisa Şcoală Zaciu. La Bucureşti, cu aceeaşi virulenţă, de mafia Liiceanu-Pleşu. Atacuri, obstrucţii, denigrări permanente. Uneori, la limita ilegalităţii evidente”, scria Evenimentul zilei pe 8 februarie. Din aceeaşi carte de memorii apărută postum (predată înainte să moară lui Silviu Lupescu la Editura Polirom), am aflat de Mircea Dinescu că e „golănaş, suburban, incult, agresiv şi obraznic”, de exemplu. O imprudenţă pe care azi Adrian Marino o plăteşte scump, Mircea Dinescu fiind membru în Colegiul CNSAS… Cum se plătesc poliţele între scriitori, extrem de dur, s-a văzut încă o dată acum. 
Mircea Dinescu nu-şi iartă nici în mormânt criticii, a făcut tot posibilul să-l deconspire din umbră pe Adrian Marino. Adică n-a mai făcut ce a făcut cu Cezar Ivănescu (duşmanul lui de neiertat, care îl bălăcărea public pe Mircea Dinescu de câte ori avea ocazia), l-a acuzat printr-o agenţie de presă că a colaborat cu Securitatea şi a reuşit să-l omoare moral pe Cezar Ivănescu de supărare. Atenţie, nici în cazul lui Cezar Ivănescu n-a existat nici o decizie a CNSAS de colaborare cu Securitatea sau că a făcut poliţie politică! Aşa cum nu există azi nici o decizie a CNSAS că Adrian Marino a fost colaborator al Securităţii sau a făcut poliţie politică! Tocmai aici e marea nenorocire care se întâmplă azi, un membru al colegiului CNSAS, scriitor, a început să plătească poliţe colegilor lui de breaslă, ceea ce e extrem de grav public! Normal ar fi, de azi începând, Mircea Dinescu să-şi dea demisia din CNSAS, până să-şi omoară toţi duşmanii sau să-i întoarcă în groapă! Interesant, dosarele de colaboratori ai Securităţii ai scriitorilor care sunt prieteni cu Mircea Dinescu nu ies la suprafaţă, ele sunt puse la păstrat, că nu se ştie niciodată… Asta dovedeşte că nu e exclus şantajul cu dosarele, de care Mircea Dinescu a mai fost acuzat. Personal, nu merg mai departe cu consideraţiile pe seama caracterului consilierului CNSAS Mircea Dinescu, n-are decât să se compromită pe mâna lui, fiindcă n-are cum să-i meargă la nesfârşit, într-o zi „va fi dat în gât” de un nevinovat acuzat, sau se va face de râs. I-am fost lui Mircea Dinescu un admirator şi al poeziei şi al disidenţei lui de până la Revoluţie (chiar dacă azi e pusă sub semnul întrebării disidenţa, că se trăgea de bârneţe cu securiştii şi că făcea parte din scenariul kaghebiştilor lui Mihail Gorbaciov-Ion Iliescu de a-l alunga pe dictatorul N. Ceauşescu), e născut să aibă parte de onoruri şi de noroc toată viaţa, destinul lui este ieşit din comun. Mă mir însă că e atât de răzbunător pe duşmanii sau criticii lui: în definitiv, oameni suntem, toţi greşim, totul trece, ce rost are să păstrezi resentimente… Dar să mă întorc la cazul Adrian Marino, pus în februarie 2010 de ziarul Evenimentul zilei (şi de presa literară, după apariţia insolitei cărţi de memorii, carte care spune lucrurilor pe nume în literatura română, extrem de neconvenabile; numai la Paul Goma au mai existat reacţii atât de dure din partea celor încondeiaţi, profitori ai regimului comunist) pe soclul de reper moral, după care azi a fost demolat dintr-o lovitură, acuzat că a fost turnător! Repet, acuzaţia îi aparţine exclusiv Mirelei Corlăţan şi ziarului în care semnează, Evenimentul zilei! Nu există nici o decizie din partea CNSAS că Adrian Marino a fost turnător. Normal ar fi, în acest moment, familia lui Adrian Marino să dea în judecată ziarul Evenimentul zilei şi pe ziarista Mirela Corlăţan. Deşi, pentru mine nu asta e problema. Problema e cum de a fost posibil ca Adrian Marino să fie colaborator al Securităţii într-atât de zelos (după cum e prezentat în documente). Toţi scriitorii cu capul pe umeri bănuiau că a fost un lucru necurat ca Adrian Marino, un fost puşcăriaş politic, să stea mai mult în străinătate „să studieze” până la Revoluţie, era imposibil, efectiv, să nu aibă aprobare ciudată de la Securitate-PCR în acest sens, să nu fi semnat pactul cu diavolul. Dar s-a susţinut 20 de ani că au fost şi excepţii, cum a fost cazul Marino. Iată că n-au fost excepţii, se dă de gol azi că şi Adrian Marino a fost un colaborator de lux al Securităţii! Mi se face rău, a mai fost distrus un mit al moralităţii scriitorului român… Iată cum explică Mirela Corlăţan bomba ei de presă: După ce a înfundat opt ani temniţele comuniste şi a avut alţi şase domiciliu obligatoriu în Bărăgan, Adrian Marino a semnat pactul cu Securitatea. Relaţia cu Securitatea a lui Adrian Marino a început în 1969, la şase ani după ce terminase de executat diversele condamnări şi după ce-şi recăpătase dreptul de semnătură. Vreme de şapte ani, Marino şi-a dovedit abilităţile de informator al Securităţii interne, însă dosarul său din această perioadă este încă neaccesibil, aflându-se, cel mai probabil, sub obrocul SRI. În 1976, Marino a fost „împrumutat”, iniţial cu numele de cod „Brătescu”, Direcţiei de Informaţii Externe, iar activitatea sa ca informator în Occident este oglindită în detaliu într-un dosar voluminos, provenit de la SIE, aflat în copie pe microfilm la CNSAS. Recitiţi, vă rog: dosar provenit de la Serviciul Extern de Informaţii, „aflat în copie pe microfilm la CNSAS”. Hopa… Povestea cu existenţa microfilmelor e adevărată! Dosarele distruse, pe care se bazează toţi membrii PCR, colaboratori ai Securităţii, au fost microfilmate şi ele există, numai că trebuie desecretizate. Adrian Marino are un dosar pus sub obroc la SRI, deoarece trebuie apărată securitatea statului? Vă amintiţi de cele 70.000 de dosare (eu pun pariu că numărul lor e dublu) care n-au fost predate la CNSAS deoarece ar pune în pericol stabilitatea naţională? Între ele e, aşadar, şi dosarul lui Adrian Marino. Tot acolo, inaccesibile, sunt şi dosarele lui Ion Iliescu, Traian Băsescu şi ale întregii nomenclaturi postcomuniste care ne conduce şi care are influenţă publică maximă… Mai există speranţă, că după mulţi ani ele vor fi desecretizate (eu n-am să apuc ziua asta; de fapt, asta se şi aşteaptă, să moară liniştiţi titularii colaboraţionişti comunişti, şi abia după aceea să fie date de gol). Triste vremuri am trăit şi mai trăim. Voi reveni. Trebuie să observ că scoaterea dosarului lui Adrian Marino, la o nici două luni de la publicarea cărţii lui de memorii (în care e spurcată elita scriitoricească de dinainte şi de după Revoluţie, după gusturile şi opţiunile lui politice) are legătură cu sistemul ticăloşit, care reacţionează irepresibil împotriva criticilor lui. Citiţi ce a apărut acum în Evenimentul zilei, daţi click: http://www.jurnaluldevrancea.ro/cultura/4240-adrian-marino-turnator-de-lux-cine-ar-fi-crezut.html
Da.. am vazut si eu,, ce sa mai zic… de mult nu ma mai mira absolut nimic in România, mai corect spus, la români mei neoasi.. sunt neam de lasi si tradatori ce nu se dezmint nici in groapa..
In privinta tov Dinescu, asta a inebunit rau de tot, cu cât este mai nebun face mare placere dracilor bolsevici, jocul, care-i asigura suces peste suces.
In postarea anterioara mentionam sadismul cu care se devoreaza scriiorimea, se distruge reciproc pentru a nu ridica capul valorile ce sunt strvite de prea multe nonvalori care s-au aciut prin USR, protectorul bestilor bolsevice. D-ta confirmi ce am spus si tot repet, scriitorimea româna este un mare rahat bolsevizat cu pretenti de mari zei.
Paul Goma, o spune raspicat zi de zi de peste 20 de ani (de când este semipublic si in Ro) , totii, absolut toti il pun la zid pe Goma, dar uite ca nici nu a murit si tot ce a spus, scris, se confirma cu precizie chirurgicala.
Pe marino nu-l pot acuza dur, deaorece a trecut prin infern, a scris foarte bine, scrieri care mie personal imi da de gândit mai fiecare fraza, cuvânt, ce la putini, foarte putini scriitori întâlnesc, Goma mai este de asemena factura, vorbesc de cei in viata. dar, Marina o murit,, recent, si de el fiind vorba imi spun parerea de taran cu 4 clase, cetitor de carte…, atât! Pe Marina sa-l judece camarazi de suferinta, NU eu! Pe Dinescu, dezident cu voie, il judec dur si eu… lui se datoreaza tot raul de dupa 22 Dec 89. Dar asta-i alta tema ce doar peste 50 de ani vor da arhivele pe piata…
D-le Stoiciu, vă aflaţi în eroare din multe puncte de vedere şi de aceea ar fi bine să vă documentaţi ceva mai bine înainte de a posta:
1. În cazul lui Romoşan Colegiul CNSAS s-a pronunţat şi a trimis nota de constatare la Curtea de Apel (http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=2&d=MjAwMDAwMDAwMTk4MDA2) şi, totodată, solicitantului verificării, adică ziarului „Cotidianul”. Deci nu Corlăţan l-a declarat turnător, ea n-a făcut decât să publice, cu ceva comentarii, ceea ce Colegiul CNSAS trimisese deja în instanţă. Iar ceea ce a făcut Nistorescu la „Cotidianul” e o mizerie. Deci episodul public al „cazului Romoşan” este ulterior votului dat de Colegiul CNSAS.
2. Mircea Dinescu n-ar putea să o folosească „din umbră” pe Mirela Corlăţan pentru că pur şi simplu nu o suportă. În plus, cum credeţi că s-ar putea ca „trompeta Băsesciană şi PDL-istă” Evenimentul Zilei să-i servească acum interesele lui Dinescu (PNL+PSD+PC)? Nu vă dă cu virgulă? Nu e vorba de nimic mai mult decât goana presei după senzaţional. Dacă ar fi aflat acelaşi lucru despre Dinescu sau despre dvs., M. Corlăţan ar fi publicat imediat acest lucru. Cu asta se ocupă.
3. Dinescu n-a făcut tot posibilul să-l deconspire din umbră pe Marino. A făcut-o pe faţă, în modul cel mai grobian, care-l caracterizează de altfel: a spus-o în direct, deşi nu avea de ce să facă asta. Iar Corlăţan a reţinut ideea, s-a acreditat ca cercetător la CNSAS, a citit dosarul răposatului şi a scris articolul. În care n-a lansat nici o acuzaţie împotriva lui Marino. Doar a redat conţinutul documentelor citite la CNSAS. Dacă va fi dată în judecată, va pierde nu pentru conţinutul articolului (care e adevărat 100%), ci poate pentru că nu a cerut acordul familiei, în măsura în care se consideră că a încălcat viaţa privată a răposatului.
4. Chiar dacă articolul Mirelei Corlăţan despre Marino este scris îngrozitor de prost, asta nu face din răposatul Marino un turnător mai mic decât a fost. Şi, la o adică, ce atâta jale? Un nou informator deconspirat, nimic mai mult. Şi Doinaş, Negoiţescu şi mulţi alţii au fost deconspiraţi post-mortem… şi? Singurul bai e că sunt morţi şi astfel CNSAS nu se mai poate pronunţa asupra încălcării drepturilor omului (poliţia politică). Iar activitatea ca turnători n-ar trebui, după părerea mea, să schimbe în vreun fel valoarea operei lor. Poate doar să o completeze…
5. Pe Cezar Ivănescu nu Dinescu l-a băgat în mormânt, ci alte 2 lucruri: cererea de verificare a lui trimisă CNSAS de Uniunea Scriitorilor şi dosarul întocmit de Securitate pe numele lui. Dinescu doar s-a antepronunţat, nu i-a scris şi angajamentul. Mergeţi la CNSAS, vedeţi acel dosar şi reveniţi, vă rog, să-i luaţi apărarea lui Ivănescu.
6. Nu-l apăr pe Dinescu (e una dintre cele mai prost educate persoane pe care le-am întâlnit), dar – ca să nu fiţi ca el – v-aş ruga să enumeraţi câţiva dintre prietenii lui colaboratori, ale căror dosare n-au ieşit la suprafaţă. Că altfel, de vorbe aiurea sunt sătul de la Dinescu.
7. La capitolul cu microfilmele aţi făcut o varză totală. TOATE dosarele SIE s-au păstrat exclusiv pe microfilme. Dosarul lui Marino e un dosar SIE ca oricare altul, păstrat exclusiv pe microfilm. Normele vremii impuneau, după clasare, microfilmarea şi distrugerea dosarului. Nu există nici o legătură cu membrii PCR surse ale Securităţii. Pentru aceştia ofiţerii de securitate nu întocmeau dosare înregistrate în evidenţe (le era interzis prin norme), dar unii dintre ei aveau în fişete dosare neînregistrate ale acestora (ca formă de evidenţă a activităţii) – care nu ajungeau în arhivă (erau un fel de caiete de însemnări personale ale ofiţerilor). Unii foşti membri PCR au fost mai ghinionişti – şi asta datorită lui Măgureanu, care în 1990 a dat ordinul ca tot ceea ce se află în fişetele ofiţerilor să se claseze la arhivă. Şi astfel sursele membri PCR care au avut ghinionul ca ofiţerul de legătură să le întocmească neoficial un dosar, care să mai şi existe la 22.12.1989, au acum dosare. Acesta sunt dosare atipice, nu conţin documentele specifice (prevăzute de norme) dosarelor de informatori, arată exact ca un caiet de însemnări al ofiţerului.
8. Dosarul de la securitatea internă al lui Marino nu a fost predat, după părerea mea, pentru că nu mai există. Sursele securităţii interne care erau predate în legătura celei externe erau predate cu tot cu dosar (securitatea internă se afla într-un gen de vasalitate faţă de cea externă). Şi, probabil, DIE nu a mai considerat relevante documentele din perioada colaborării de la Cluj, pentru a le mai păstra timp de aproape 20 de ani. Vă hazardaţi foarte mult spunând că dosarele nomenclaturii postcomuniste sunt cele de siguranţă naţională. Aveţi dovezi? Că, mă repet, vorbe din astea scoate şi Dinescu… Îndrăznesc să vă întreb: cele ale spionilor şi teroriştilor vremurilor (că, vreţi – nu vreţi, au existat şi din aceştia…) unde sunt?
9. E ceva în discursul dvs. ce nu am putut înţelege: vă revoltă tupeul Mirelei Corlăţan de a-l deconspira pe Marino, dar recunoaşteţi că bănuiaţi (dvs. şi alţi scriitori) că a fost un lucru necurat cu Marino. Dinescu să vă mai înţeleagă…
10. Pt. ştiinţa dvs.: căile prin care informaţiile despre informatori ies oficial şi legal de la CNSAS sunt următoarele:
a. omul trăieşte, ocupă o funcţie publică, verificabilă din oficiu: CNSAS se autosesizează, îl verifică şi fie îi dă adeverinţă şi-l publică pe pagina de internet, fie îl trimite la Curtea de Apel (de unde iese repede în presă, dacă e de interes, procesul fiind public);
b. omul trăieşte, ocupă una din funcţiile prevăzute de lege (mai multe decât cele de mai sus) pentru a fi verificat la cerere, cineva face o cerere pentru verificarea lui şi CNSAS face acelaşi lucru ca mai sus;
c. omul trăieşte sau e mort, iar înainte de 1989 a turnat pe cineva care azi îşi vede propriul dosar şi solicită deconspirarea informatorilor care l-au turnat; identitatea acestuia se comunică exclusiv celui turnat (sau moştenitorilor), iar dacă ajunge publică, ajunge prin bunăvoinţa acestuia (acestora) din urmă (cum a fost cu Anania, prin bunăvoinţa moştenitorilor lui Plămădeală – turnat de Anania);
d. cercetătorii acreditaţi (ca M. Corlăţan) citesc dosare ale unor oameni (vii sau morţi – precum Marino) care au legătură cu tema de cercetare pe care s-au acreditat, apoi valorifică informaţia după cum îi taie capul (teoretic prin lucrări cu caracter academic, practic fiecare după cât îl duce capul), respectând (sau nu) prevederile legale.
Cu speranţa că lămuririle mele vă sunt de folos, vă salut cordial!
Da, este adevarat, Dinescu a lasat a-se intelge la Tanase (emisiunea lor) ca va avea grija de Marino si, tot atunci lasa a se intelge ca -i stie dosarul.
Stiu din alta discutie ca dl Miron nu impartaseste toleranta mea fata de cei care au trecut prin infern si care in final au cedat. Nu este toleranta ci ma tem acuza dur pe cei terorizati, (re)educati… Iar daca tinem cont si de genetica românilor… ma tem ca usor se cade la pace cu orce sistem deoarece pentru aceasta natie nu prea merita pune piela la bataie, eu mi-am pus-o, am riscat, mi-am facut datoria fata de neam … na, sa crape bestile bolsevice le-o zic. Tutea zicea o vorba mare prin 90, dupa duminica orbului;
-sa faci 17 ani de puscarie pentru un popor de dobitoci…
daca ditamai nationalistul de Tutea ajunsese la concluzia asta … Sigur, ulterior si-a revenit si el, cum si eu mi-am revenit din furie, am reusit întelege mai bine fenomenul, drama.
Pe de alta parte eu mai vad nitel si din alta unghi, nu cred ca informatori sunt raul cel mai mare, nu ei sunt cauza tuturor relelor ci sistemul impus, ofiteri, activisti care sunt bine mersi protejati si azi, pe când dosarele informatorilor (unora), sunt date pe piata cu marinimie. Informatorul se face fie din convingere, fie din oportunism, fie prin reeducare prin teroare si una cumplita. Pe informatori îi poate judeca (terestru) doar victimile, unde eu asta vreau vedea, nu orce fost lingau vopist in anticomunist sa faca atâta galagie, deh.. trebuie sa iasa in evidenta lichelele astea.
Problema unor informatori mai de elita este alta, dupa 89 au actionat impotriva instaurari statului de drept, au fost introdusi in toate partidele pe care le-au pus la picioarele bolseviclilor. Acestia trebuiesc spânzurati impreuna cu sefi lor. Sigur, nu avem pedeapsa cu moartea, cea ce este bine ptr a nu produce erori grave, dar, ai spânzura social, ai trimite la spa de lemn, puscarie cred ca este vital, ptr ca acestia continua opera de distrugere, devastare a României, impreunacu sefi lor, sunt agenti bolsevismului pentru care nu trebuia avea nici un fel de mila, pe astia îi vreau eu in strang…
D-le Mihăescu, ofiţerii nu sunt deloc protejaţi, sunt „pocniţi” în egală măsură de CNSAS, care are sute de procese cu ei la Curtea de Apel Bucureşti. Diferenţa e că majoritatea covârşitoare a foştilor ofiţeri de securitate nu sunt persoane publice, de notorietate şi nu prezintă interes pentru mass-media.
„Diferenţa e că majoritatea covârşitoare a foştilor ofiţeri de securitate nu sunt persoane publice, de notorietate şi nu prezintă interes pentru mass-media.” – scrie numitul Miron, care ştie el ce ştie, din interiorul experienţei proprii de dinainte de Evenimente… Miron sau Mehr? Ce se întâmplă dacă Marino are 50% dreptate în opiniile sale din Memorii? Despre valoarea sacrificiului său ca deţinut etc. nimic, Domn Miron? Chiar Nimic? Interesant… cum murdăriţi ce atingeţi…
D-le „flowerin” vorbiţi ca să nu tăceţi.
1. Înainte de „evenimente” eram puţin cam minor, aşa că lăsaţi-o baltă.
2. Nu ştiu ce am murdărit în comentariile de mai sus. Eu nu mi-am prezentat opiniile acolo (poate doar în ceea ce priveşte slaba calitate a articolului Mirelei Corlăţan şi (in)existenţa dosarului de la interne al lui Marino), m-am referit la fapte ce au legătură cu „chestiunea zilei” şi la anumite abordări nedocumentate ale subiectului. Iar subiectul nu e detenţia lui Marino, ci colaborarea acestuia cu Securitatea…
Şi o întrebare: o călugăriţă ajunsă damă de companie ce vă inspiră? Mizerie sau curăţenie?
Dle Miron, protectia anonimatului nu va confera dreptul de a batjocori memoria unor oameni. In plus, agresivitatea verbala si ideatica va demasca impartialitatea.
1. In ceea ce il priveste pe Dinescu nu avea dreptul – ca fost membru PCR, scolarizat la fara frecventa la Academia Stefan Gheorghiu, scoala de cadre politice – sa faca parte din Colegiul CNSAS.
2. Apropo, cum va explicati faptul ca dna Corlateanu a obtinut accesul aproape instantaneu la dosarul lui A. Marino? Acreditarile se dau destul de greu si de cele mai multe ori cererile sunt respinse, deci pur si simplu nu se acorda. Pentru cititorii site-ului dlui LIS: accesati pagina CNSAS si lecturati conditiile in care se elibereaza aceste acreditari, numarul lor, numele celor care au primit aceasta acreditare etc.
3. Ivanescu, cf marturiilor sale si cf documentelor ASR Iasi, a depus cererea de acces la propriul dosar in anul 2005. Din anul 2005 institutia la care pare ca lucrati nu a reusit sa finalizeze cercetarile. Asadar? Suntem in 2010, dle Miron!
4. Faptele sunt clare si au fost publicate in presa pe 12 februarie 2008, in JN, intr-un articol zguduitor care arata starea mentala a membrilor Colegiului CNSAS, “Cezar Ivanescu, o nebuloasa pentru CNSAS”. Niciunul dintre membrii Colegiului nu avea cunostinta despre existenta vreunui dosar al scriitorului Cezar Ivanescu. Mai mult chiar, atunci, un membru al Colegiului a declarat public si pe un post national de televiziune ca ‘Nu exista nici un dosar si nici un verdict in cazul Cezar Ivanescu. Cine a dorit sa ii faca rau, i-a facut!’
5. Cum va explicati ca N. Manolescu, provenind dintr-o familie de intelectuali de dreapta, legionari si apoi cu pnl-isti, cu functii in conducerea PNL – aripa Tatarascu, a putut calatori foarte des in Occident, de multe ori chiar impreuna cu A. Marino? De altfel Manolescu a si scris numeroase „articole la patru maini“ impreuna cu A. Marino (cf propriilor declaratii date recent). Nu l-a mirosit? Desigur ca da. De vreme ce l-a confirmat imediat pe M. Dinescu (in ciuda posturii domniei-sale de Ambasador UNESCO! Si in ciuda nepotismului practicat la aceasta ambasada. Familia Manolescu-Apolzan fiind angajata cu catel cu purcel a Ministerului Roman de Externe. Domnul N. Manolescu-Apolzan – ambasador, doamna I. Manolescu-Apolzan – secretara. Nota bene, exemplu de moralitate!)
PS. stiti desigur ca N. Manolescu – cf. marturiei prozatorului N. Breban, v. Contemporanul, 1994 – a fost numit la conducerea Romaniei literare intr-o functie asimilata nomenclaturii de partid, direct de N. Ceausescu, in miez de noapte? Cum credeti ca ar trebui sa judecam aceste fapte astazi? Dupa ani de laude aduse structurilor comuniste, ani in care a scris despre Dej, ilegalisti, comunistul-eroul noii literaturi, N. Manolescu intra cu sprijinul direct al lui G. Ivascu si apoi si al lui Gogu Radulescu pe usa din dos in partidul comunist roman (cu functia nu si cu patalamaua, carnetul rosu). Vi se pare moral, nu? Astazi N. Manolescu il acuza pe C. Noica (dar omite sa marturiseasca, in CV, ca inclusiv domnia-sa a predat studentilor straini ca si doamna Mona Musca). In anii ‘90, in schimb, N. Manolescu scria in Romania literara ca Dan Desliu este un poet exceptional, un autentic luptator anticomunist! Stalinistul D. Desliu era, evident, progresist iar palmuitul public – si la propriu -, intelectualul batut, scuipat in fata si umilit de securisti, C. Noica, era colaborationist! Opinia dlui Manolescu (marturie recenta, 2009) Asadar, astazi, la umbra seaca a anonimatului sau nonvalorii unii ii ataca post-mortem pe A. Marino, altii pe L. Blaga si pe M. Eminescu, pe T. Mihadas si pe Marcel Petrisor.
Care credeti ca este finalitatea, scopul, dle LIS acestor scandaluri mediatice? Oare nu cumva ca totul se circumscrie unei incercare de recredibilizare a lui M. Dinescu. Acesta primeste in schimbul palmei date superior-spiritual de A. Marino, pupatura lui N. Manolescu, cel care i-a tinut isonul si i-a confirmat si intarit afirmatiile(repet, caz unic. N. Manolescu ocupa functiile de presedinte al USR si ambasador UNESCO! Ambele functii implica decenta in declaratii, responsabilitate si, desigur,apararea imaginii scriitorilor, mai ales a celor morti, NU?). Dinescu mai primeste in plus, drept bonus, din partea “serviciilor”, “mangaierea” data de acreditarea obtinuta silentios si ultrarapid de dna Corlateanu. Apoi cu totii lovesc cu acest articol neprobat, fara documente reproduse, fara probe irefutabile. Mai exact trebuie sa ii credem pe cuvant. Uneori chiar pe cuvantul lor de membri numiti pe criterii politice. Ca ceea ce spun ei este si adevarat! Poate fi… Insa unde este moralitatea si lipsa cauzalitatii in toate aceste demersuri? De ce abia acum si de ce numai dupa ce Dinescu a fost aneantizat, practic, printr-o singura fraza si pe vecie?
Retineti cuvintele mele, dle LIS, va rog! Daca pot face asta este clar ca pot face orice. Vor urma vremuri teribil de grele! Alte scandaluri ce vor tinti pe de o parte atacuri de imagine, cum ar fi scaderea increderii in intelectualitate, distragerea atentiei de la drama detinutilor politic si in final amalgamarea culpelor si impunerea ideii ca suntem cu totii o apa si un pamant, ca romanii sunt un popor de colaborationisti dar ca iata, exista si oameni providentiali precum cei din „gasca“ lor, iar pe de alta parte pastrarea indivizilor deja infiltrati in sistem.
Dle Miron, poate ca ar fi timpul ca intelegem cu totii ca cei care au trecut prin iadul puscariilor politice, care au batut la propriu sange si puroi, care implorau venirea mortii ca pe o beatitudine nu pot fi judecati de unul ca Dinescu Mircea, ins gregar, imoral, semianalfabet si impostor (cititi despre studiile sale stiintifice si despre diplomele si medaliile obtinute prin fals intelectual, la Moscova, la Sevastopol si prin marea si indepartata taiga!)
Dvs, dle Miron, il apostrofati pe dl. LIS. Judecati sumar si cu partinire ani si ani de comunism si de crime odioase comise in numele acestui regim. Ce anume va da dreptul sa-l spalati pe pcr-istul Mircea Dinescu, mai nou dovedit si ca impostor in varii domenii: cercetare stiintifica, premii internationale in materie de zgura industriala, produse farmaceutice, de infrumusetare, in domeniul medical samd, mai ceva ca Elena Ceausescu, traduceri din limba rusa (cu toate ca a declarat ca nu cunoaste aceasta limba) samd? Si cine va da dreptul, dvs si altora ca dvs., sa umiliti o batrana vaduva?
Credeti ca nu mai exista filmele si fotocopiile dupa dosarul lui Mircea Dinescu? Vor aparea cand va asteptati mai putin! Si atunci va conta – ca si in cazurile Marino sau Sadoveanu – doar Opera. Aproape nula dpvd literar in cazul Dinescu! Impunatoare in cazul Marino.
In plus, agresivitatea verbala si ideatica va demasca lipsa impartialitatii.
@ dle Miron
tare ma tem ca nu erati deloc minor in perioada comunista. Numele de Dinu Adam ce va spune?
Sunteti aceeasi persoana cu cea care ii lua apararea dnei Gabriela Adamesteanu cu informatii date ca fiind din interiorul CNSAS. Amintesc ca doamna Gabriela Adamesteanu a fost declarata ca neavand calitatea de colaborator al Securitatii, deocamdata si conform actualei legi, in schimb a fost insemnata cu semnul tradarii prin faptul ca a fost mentionata calitatea domniei-sale de SURSA a SECURITATII (G.A. furnizand informatii unei unitati militare!!!! la urma-urmei ca si A. Marino)
Domnule Liviu Ioan Stoiciu, va rog sa faceti public id-ul de pe care a scris domnul/doamna care semneaza cu nick-ul ‘miron’.
Acuzele grave pe care le vehiculeaza domnul/doamna ‘miron’ – aparent in cunostinta de cauza si totusi cu o nonsalanta demna de un iresponsabil – ne indreptatesc sa stim calitatea reala a domniei-sale si mai ales legaturile cu institutia numita CNSAS, eventual cu SRI-ul sau cu SIE si de ce nu, cu Mircea Dinescu si cu multiplele sale firme la care este actionar alaturi de sotia sa Masa Dinescu si de poetul, vechiul sau prieten si fost consilier-secretar la USR, Dinu Adam s.a. (presa, agentii media, firme de software din Iasi, firme din domeniul agriculturii si cercetarii medicale din sudul tarii samd, samd).
va multumesc.
1. Aveţi dreptate. În plus, nu l-am spălat nici o secundă pe Dinescu, aşa cum susţineţi la sfârşitul comentariului dvs. Dinescu este tot ceea ce a spus Marino despre el, însutit. Dar asta nu-l spală pe Marino de păcatul colaborării. Şi nici ce a scris Marino, ce spuneţi dvs. sau eu n-o să-l mai poată educa vreodată pe Dinescu.
2. Acreditările se aprobă de plenul Colegiului CNSAS, cu majoritate de voturi, nu de Dinescu sau de alt membru al Colegiului personal. Aţi făcut dvs. o cerere de acreditare şi v-a fost respinsă?
3. Poate mă înşală memoria, dar Cezar Ivănescu şi-a văzut dosarul înainte de a muri, ceea ce înseamnă că cercetările privind accesul la propriul dosar erau încheiate.
4. Dosarul există, la fel şi angajamentul, iar în articolul din JN invocat de dvs. se vorbeşte despre faptul că ceilalţi membri ai Colegiului nu-şi amintesc cu exactitate data şedinţei la care s-a discutat cazul, nu existenţa/ inexistenţa dosarului. Vorbele lui Ticu Dumitrescu citate în articol (“Nu-mi aduc aminte şi nici nu vreau pentru că mi se pare aberant ce spune dânsul (n.r. – Cezar Ivănescu)”) au vreo valoare? Sau răposatul domn Ticu e bun de invocat doar când ne convine? Ca să fie lucrurile transparente, de ce nu vă acreditaţi ca cercetător pe tematica Cezar Ivănescu, urmând să-i publicaţi dosarul? Nu e mai corect aşa, decât să invocaţi articole de presă nu foarte fidele realităţii?
5. N-am ce să-mi explic. Am susţinut vreun moment că Manolescu a fost unsul lui Dumnezeu pe pământ? Că n-a mâncat şi el puţin usturoi… ? Mergeţi şi vedeţi şi dosarul acestuia, dacă doriţi răspunsuri, nu vi le pot oferi eu. Nu eu l-am ales preşedintele Uniunii şi nici nu-l pot da eu jos…
PS:
Aveţi dreptate: articolul despre Marino trebuia să fie însoţit de probe. Şi din acest motiv am susţinut în postările anterioare că e un articol prost scris.
Nu am umilit-o în nici un fel pe văduva lui Marino. A făcut-o M. Corlăţan, care a publicat fără să-i ceară acordul. Eu doar am susţinut conformitatea celor publicate cu sursele vremii, după cunoştinţele mele. Probele să le producă M. Corlăţan.
Nu am îndrăznit nici o secundă să compar opera lui Dinescu cu a lui Marino. Nu se cade şi nu mă interesează. Avantajul meu în această „dispută” este acela de fi, deşi refuzaţi să credeţi asta, imparţial. Dvs. şi dl. Stoiciu sunteţi implicaţi emoţional în una din părţi. Eu nu.
@ dle Miron
Va insala teribil memoria. Cezar Ivanescu nu si-a vazut niciodata dosarul. Cercetati presa si documentele CNSAS (procesele-verbale sunt transparente. stiti foarte bine ca acestea contin indicatii clare care sugereaza idenditatea persoanelor invitate sa isi vada dosarul). Mai mult Ivanescu a facut greva foamei si si-a solicitat dosarul si accesul la dosar (si ma repet, cred ca dvs stiti prea bine de fapt toate aceste date, amanunte! insa cititi, daca chiar sunteti inocent: http://cezar-ivanescu.blogspot.com/2010/01/scrisoare-deschisa-cezar-ivanescu-stiu.html si alte postari). Nici acum, la doi ani de la moartea sa, CNSAS-ul (fapt verificabil) nu a dat un raspuns sau o explicatie. Ivanescu a murit in conditii stranii la cca 3 luni fara ca sa primeasca vreodata vreun raspuns. Si fara ca macar conditiile si circumstantele decesului sau sa fie elucidate. cazul/decesul este in continuare in atentia Procuraturii.
PS
Mi se pare curios ca va declarati neutru si in acelasi timp pareti oarecum imun la posibilele turnatorii si la negura din dosarele lui Nicolae Manolescu si ale altora ca dumnealui (M. Dinescu, spre exemplu), in timp ce totusi ne sugerati ca un oaresce iz, puturos bine, razbate dinspre dosarul dlui Manolescu. Sa inteleg ca asteptati sa ii descoperim noi, cei din public, punctele slabe pentru ca apoi sa va manifestati si dvs, cei implicati institutional, etalandu-va cunostintele temeinice, ca in cazul A. Marino.
Dl. N. Manolescu s-a dovedit a fi chiar si mai rezistent, as spune chiar de-a dreptul inert la citirea propriului dosar cu iz pestilential (cf postarii dvs, usturoios), ca si alti stimabili domni (Uricaru, Zeana etc, etc). Dumnealui a iesit brat la brat cu M. Dinescu din sediul CNSAS (ca si Vosganian, de altminteri). Si a declarat ca nu a recunoscut pe nimeni in dosar. Vedeti, se poate! Exista si romani turnati si urmariti de entitati perfect necunoscute si neidentificabile! In plus se stie, usturoiul asigura o temeinica protectie! Temeinica, nu vesnica!
Altfel, deduc din raspunsul dvs ca va agaseaza ideea ca un mort, fie el si ilustru precum A. Marino a fost colaborator/ fortat zic eu/ al Securitatii. Doriti sa il infierati in eternitate. Credeti ca astfel vom restabili (rasbuna) si reveni la ordinea fireasca a lumii, cea de dinainte de tradarea lui A. Marino. In acelasi timp va lasa intrucatva „neutru” realitatea ca mii si mii de posibili turnatori mai tinerei si mai zglobiori, activi, cu functii frumusele, de la Paris si pana prin ministerele noaste, activeaza nestingheriti prin presa si prin SIE si SRI, acoperiti frumusel de noile structuri. La fel de fara reactie si „neutru” pare a va lasa si faptul ca sistemul comunist – ca sistem criminal – nu a fost inca condamnat in Romania, decat superficial, de fatada. Condamnare oficiata pompos cu o curtoazie meschina, precum cea a slugilor, cu lasitate, impudoare si minciuna. Ca sentintele sunt rescrise, din nou, de fostii nomenclaturisti. Ca totul este o lunga si inutila vendeta.
Afirmati ca sunteti neutru. Insa de vreme ce va irositi timpul postand lungi si doar aparent documentate raspunsuri imi permiteti sa intuiesc cat sunteti de neutru in realitate? Imi permiteti sa va intreb si de ce faceti asta? Sau de ce nu va asumati numele dvs real? Aveti onestitatea de a va declina identitatea? Domnul Liviu Ioan Stoiciu este la vedere. Eu imi pot oricand devoala identitatea. Puteti face si dvs acelasi lucru? Aveti aceasta tarie necesara unei dezbateri barbatesti?
(De fapt cred ca nu sunteti deloc neutru! cum, da, recunosc, nici eu nu sunt de vreme ce tin la poporul meu, la memoria unchilor mei luati unul din liceu si altul de la Facultatea de Arte Plastice si inchisi pentru delictul de a fi gandit liber si a fi spus cu voce tare ceea ce gandesc. Au urmat ani de zile de temnita si apoi moartea lor dupa indelungi perioade de spitalizare. Si nu sunt si nu pot fi neutru de vreme ce ma cutremura inca gandul ca au fost chinuiti inutil, ca au murit caineste si ca, probabil, le rasuna inca in suflet si in minte, si morti fiind, frigul, umilinta, nedreptatea. Si recunosc, nu pot fi neutru atat timp cat inca traiesc si am suflet, memorie si constiinta. Nu pot uita ce s-a petrecut in Basarabia, in 40 si dupa 45. Nu pot uita ca bunicul meu a murit nemaivazandu-si niciodata parintii si rudele, unii deportati in Siberia. Cum nu pot nu pot uita chipurile desfigurate ale unora dintre tinerii ucisi in dec. 1989. Toate aceste drame s-au petrecut doar pentru a asigura perpetuarea la putere a unui strat de insi corupti si viciati pana in maduva oaselor? A lui Dinescu si a lui Vanghelie? A lui Vosganian/Vadim/Paunescu/Iliescu/Roman/Camataru/Basescu, Voiculescu/////samd?).
Credeti ca sunteti neutru? Aflati ca nu sunteti de vreme ce va emotioneaza cazul Gabrielei Adamesteanu, declarata necolaboratoare (insa deconspirata ca SURSA a Securitatii), insa va dezgusta calitatea de turnator a lui Marino, fost detinut politic. Oare nu ar trebui sa va infioare mai intai si mai inainte de toate suferinta indurata de acest om si de alti detinuti? Anii de carcera nerecompensati in nici un fel de statul roman (comunist, democrat)? Sau anii de domiciliu fortat sau starea de ilegalitate in care se afla Mircea Dinescu? Sau atatea si atatea alte fapte abominabile comise in numele noii oranduiri de noii ocupanti de tip sovietic ai Romaniei?
Stiti probabil ca Mihail Roller a scris vrafuri si vrafuri de carti in care prezenta adevarul dpdv stalinist. Cine il combatea atunci pe M. Roller risca puscaria si chiar moartea. Chiar I.V. Stalin a scris studii despre originea limbilor si marxim (Ca si Ceausestii ieri si ca si Dinescu astazi, pe toti ii tenta teribil afirmarea, stiinta, arta, pluripotenta si plurivalenta.).
Cu totii erau teribil de bine „documentati” si scriau, scriau de nu mai puteau fi opriti. Cerul se intuneca si apa se inrosea cand rosteau un singur cuvant. Atat de mult adevar a enuntat si Roller si Dej si Ceausescu si Omul Ion Iliescu, adoratul si adoratorul lui N. Manolescu, incat astazi pamantul intreagii Romanii este un imens Katyn.
„Evidenta” si „taria” probelor le dadea aripi si aspiratii titanice. Si „legalitate”. Si „forta”. Si „credibilitate”. Erau de nestavilit. Nimic nu l-a oprit pe Roller sa ocupe o vila in centrul Bucurestiului, prin aruncarea pe geam, in plina strada, a proprietarilor de drept. Nimic nu l-a oprit pe Stalin sa isi distruga propriul popor si sa decimeze o zecime din Europa! Nimic nu i-a oprit de fauritorii comunismului sa ne indoctrineze copiii si sa ne lichideze valorile.
Si totusi, ce mai rezista astazi din adevarurile lui Roller si ale lui I.V. Stalin. NIMIC. Ce mai sta in picioare din textele de prin anii ’60-’65 semnate de tanarul N. Manolescu? Dar din cele inchinate partidului de catre Ana Blandiana, Florin Mugur, Veronica Porumbacu, Dan Desliu?
„Constructorul comunismului cultiva lumina”, va suna cunoscut? Unii „cultivau lumina” practicand reeducarea detinutilor politic (genul Turcanu), batandu-le tarusi in cap si cuie in picioare, legandu-le lanturi la maini, punandu-i sa-si ingurgiteze propriile dejectii, sa-si toarne colegii si sa-si renege credinta si neamul, altii „cultivau lumina” punand copii inocenti sa scrie milioane de scrisori catre tatuca Stalin, eliberatorul lumii, fratele si tatal nostru, cel mai cumplit si negru tata!
Pana cand toate acestea nu vor fi spuse cu onestitate si franchete nu aveti dreptul sa condamnati acesti oameni. Pana cand nu vom putea accesa, pe internet, liber, dosarele zecilor de mii de cadre ale fostei Securitati si dosarele nomenclaturistilor PCR-ului si pe cele ale Stefan-Gheorghistilor si CC-istilor, si pe cele ale premiantilor CC al UTC si pe cele ale NKVD-istilor si pe cele ale altor atator si atator calai ai poporului roman, CNSAS-ul nu isi va dovedi utilitatea si nici impartialitatea. Pana atunci va fi ceea ce este: o institutie prin care sunt executati oameni, distruse destine, lichidate valori. La comanda, pe bani sau functii, fara probe, cu probe contrafacute sau doar in baza unor declaratii mincinoase date de fosti securisti, de agenti infiltrati de oameni care isi tradeaza tara.
Pentru domnul Paul, dacă doreşte să-i scrie domnului Miron, e această adresă afişată: despresecuritate@gmail.com. Mulţumesc pentru comentariile pertinente. Pentru domnul Ştefan Preduţ: sunteţi perfect avizat, intransigenţa dumneavoastră e credibilă, contribuţia dumneavoastră aici e plină de învăţăminte. Mă sperii la cât de complicate moral sunt efectele deconspirării.
@ Paul
Nu ştiu cine este Dinu Adam. Şi sunt persoana nu care i-a luat apărarea G. Adameşteanu, ci care a încercat să vă facă atenţi că toată colaborarea acesteia e probată de fix 2 vorbe, scrise în creion, neasumate şi nedatate. Mi-e perfect paralel ce înţelege lumea literară din asta, am făcut-o pentru adevăr şi nimic mai mult. Şi vă garantez că eram minor în ’89 şi că (şi aici răspund şi d-lui Ştefan Preduţ) numele meu nu vă va lumina cu nimic. Nu sunt o persoană deloc publică, nu mă cunoaşteţi şi nu vă cunosc şi nu am nici o legătură cu persoanele despre a căror colaborare discutăm.
Din păcate, preferaţi (dvs., scriitorimea) să vă daţi cu părerea pe bloguri despre adevărurile sau neadevărurile deconspirărilor din mediul literar, în loc să vă documentaţi profesionist, acreditându-vă ca cercetători la CNSAS.
Până la o dispută bazată pe documente (produse fie de M. Corlăţan, aşa cum era corect), fie de dvs. (aşa cum, din nou, ar fi corect, ca apărători), daţi-mi voie să mă retrag din discuţie. Dovediţi prea mult patos în chestiuni pe care le stăpâniţi mult mai puţin decât aţi crede şi refuzaţi să abordaţi dialogul din alte unghiuri decât cele proprii.
Sunt perfect de acord, este encesara o abrodare profesionista a problemei, numai ca Ro nu este DE, unde in adevar abrodarile au fost si sunt nu doar profesioniste ci si cu cea mai mare seriozitate. Aici in Germania nu a fost nimeni mazilit (fostul DDR), deoarece nu a fost de acord cu puterea, pe când in Ro, CNAS-ul … dar ce sa mai zic, a subliniat dl LIS foarte bine chestiunea in noul topic.
deasemeni, profesionalismul in Ro este amestecat, germana termenul corect este de Missbrauch, ce este mai mult decât amestecatura, nu imi vine in minte in româna corespondentul. Aici este buba româneasca. Peste care adaugam devorarea cu sadism a gastilor intre ele, nu esti cu maneloscoveiscu te rade una douo, pot fi tu cât de bun, onest, nu ai absolut nici o sansa in România de nu te pleci in fata celor care câstiga lupta ganstereasca, adica puterea. Sunt si aici lupte, am luat si eu parte la câteva, asistat mai bine spus, insa, am avut si surpriza constata ca neamtul nu si-a distrus cu sadism adversarul, i-a recunoscut meritele si, când a fost cazul cu toata dusmania ce i-o purta i-a dat votul, deoarece interesele institutiei primau inaintea celor personale, adica asta insemna curata responsabilitate, numai oameni mari pot fi capabili de asemena fapte. In Ro câdn se pune profesionalismul in fata, insemna gasca cu care trebuie fi pentru a nu te mazili.
Si ca tot vorbiti de profesionalism, cazul Marino, eu aici in Germania am asistat la multe daravele STASI-informatori, victime, de unde am avut ce invata, vad cum pun români in aplicare, abordarea lor este excecrabila. Nemti au stiut diferentia informatori , nu i-a bagat pe totii in aceiasi oala, nu s-a limitat doar la ei cum vad ca se întâmpla in România, sigur, a fost si ramâne o fapta imorala din partea celui care a facut pactul cu diavolul bolsevic, si-a turnat, sotia, copii, s.amd.
Daca se va dovedi ca Marino nu a dat nici o informatie serioasa securitati ci banalitati ce nu a cauzat daune celor pe care i-ar fi turnat, Marino era un om cu capul pe umeri, trecuse printr-o expereinte care la marcat si care nu putea decât sa-i provoce ura fata de regim, om destept, luptator, vazând ca cu nimeni nu se poate uni , totii lingeau fundurile tovarasesti, si-a facut strategia lui proprie, si astfel poate ca a fost omul potrivit la locul potrivit,in sensul ca de era un lingau producea mai mult rau, motiv pentru care trebuiesc vazute acele informari semnate de el, in cazul care si exista… Un informator trebuie analizat si din acest unghi, vazut ce victime a produs in ce mod a informat, sadism, prostie, oportunism, s-au in urma cedari , reeducari fortate. Unde bag seama ca in Ro, se arunca pe piata o tidula in care se zice, a fost informator, nu putini au fost si cei anchetati , victimile bagate in aceiasi categorie, exemplele le-a dat tot dl LIS.
Nu cred ca informatori odiosi au fost desconspirati, nu cred ca cei care slujesc in continuare bolsevismul au fost dati pe piata ci doar cei fara importanta, cei care poate nu au facut nici-un rau, vizând si scârbirea societati pentruca când vor fi desconspirati cei odiosi nimeni sa nu mai reactioneze. In plus, sunt tinuti in zgarda absolut toti, slujind cu devotament stabilimentul.
Domnule Liviu Ioan Stoiciu, acest personaj – caci se ascunde sub masca falsului nume Miron – reprezinta un virus infiltrat pe blogul dvs., cu scopul de a sminti mintile cititorilor onesti, cu atat mai creduli cu cat detin mai putine informatii. Calomniile strigatoare la cer decretate apodictic de aceasta persoana, in lipsa oricarei probe cat de marunte, dovedesc ca insul se afla in misiune. Aceea de a incurca itele, de a schimba rolurile intre victime si asasini prin debitarea unor minciuni enorme, grosolane, pe un ton raspicat de atotcunoscator, care interzice orice alta opinie polemica – dupa tactica binecunoscuta a intimidarii adversarului.
Iata minciunile sfruntate in cazul Cezar Ivanescu :
1. Zice asa-zisul Miron :”Pe Cezar Ivanescu nu Dinescu l-a băgat în mormânt, ci alte 2 lucruri: cererea de verificare a lui trimisă CNSAS de Uniunea Scriitorilor şi dosarul întocmit de Securitate pe numele lui”
De aici se poate deduce ca Cezar Ivanescu a fost un sinucigas, deoarece, in 2005, cand s-a luat decizia de a solicita CNSAS dosarele scriitorilor din staff-ul USR, ca membru in Consiliul Uniunii, a votat cu entuziam hotararea respectiva.
De altfel, a fost un sinucigas ezitant, pentru ca n-a consimtit sa moara atunci, ci abia dupa cinci ani !
2.Cezar Ivanescu nu si-a vazut niciodata dosarul de securitate, desi a facut numeroase demersuri in acest sens, cu mult inainte de episodul Dinescu!
Dosar din care redau urmatoarele paragrafe publicate in Cartea Albă a Securităţii:„Prin conducerea redacţiei se vor lua măsuri de îndepărtare a acestuia din locurile unde au loc acţiuni publice organizate sau unde este prezentă conducerea de partid şi de stat. Asigurarea sa cu sprijinul organelor de investigaţii şi, la nevoie, cu cele de miliţie, pe perioada desfăşurării acţiunii. Darea sa în consemn la USLA. Şi Direcţia a V-a.“, Cartea Albă a Securităţii, Ed. Presa Românească, Bucureşti, 1996
Pe 4 februarie 2008, ca urmare a exploziei mediatice provocata de declaratia lui Dinescu M. pe Realitatea Tv si a lipsei de reactie a celor obligati, prin statut, sa dezminta infamia (CNSAS, USR) a intrat in greva foamei (la sediul USR din incinta Casei Monteoru), adresandu-i totodata lui Nicolae Manolescu o scrisoare deschisa prin care cerea sa i se faca dreptate. O alta scrisoare deschisa a fost depusa la Presedintie, destinata lui Traian Basescu. Pana la moartea sa n-a primit niciun raspuns. Dupa aceea, asupra numelui sau s-a instituit omerta; tacerea e suspendata din cand in cand numai pentru un nou atac calomnios, asa cum face acum asa-zisul Miron.
Pentru cei care nu cunosc amanunte, amintesc faptul ca a fost, dupa propria sa constatare, „singurul scriitor român care am fost dat în urmărirea USLA şi Direcţia a V-a a Securităţii”!
3. Sub dictatura a declarat în trei rânduri greva foamei (în perioada anilor ’60, în 1983 şi în 1986), cu un curaj sinucigaş pentru vremurile acelea, mai ales că gesturile sale repetate de protest n-au fost niciodată susţinute de forţe din afara ţării (aşa cum s-a întâmplat cu Dinescu si cu alti „dizidenţii” cu patalama, cărora, cu toată teroarea comunistă, nu li s-a clintit un fir de păr de pe cap).
4. Imediat dupa revolutie, inamicii sai ajunsi in varful ierarhiei au inceput sa-i plateasca vechi polite. Pe 5 ianuarie 1990, cand se mai auzeau inca ecoul impuscaturile si gemetele agonicilor, victime ale unui vis utopic de libertate, Cezar Ivanescu este silit sa protesteze fata de actul ilegal si abuziv al lui Dinescu M.,care, proaspat investit in functia de prezident al USR, in virtutea ascendentului pe care i-l confera noua sa putere, se grabeste sa-l de afara de la revista Luceafarul.
5. Pe 14 iunie, in mijlocul Bucurestiului, este batut cu bestialitate de minerii presedintelui Iliescu, alias Omul (cu majuscula) atat de indragit de cine stim cu totii. Episodul, calificat de Cezar Ivanescu drept o tentativa de crima, nu se petrece pe strada, in ambuscada, ci, in mod straniu, in interiorul unei cladiri, unde este dibuit de ortacii vigilenti. Este internat in stare de urgenta si nu-si revine din soc si din trauma suferita mai mult de un an de zile.
6. Ca, pe vremea comunistilor, a fost unul dintre cei mai saraci scriitori, ca n-a detinut functii de niciun fel, ca n-a avut, pana dupa 1989 propria casa, toate astea sunt amanunte nesemnificative, nu-i asa? Ca si faptul ca, in vreme ce confratii de breasla, azi „dizidenti” en titre, rasplatiti din plin pentru impostura lor nociva, bateau Europa si chiar America, el primea raspuns negativ la toate invitatiile din strainatate, sau – s-a intamplat si asta – o aprobare batjocoritoare, sosita dupa expirarea datei la care avusese loc manifestarea literara respectiva.
7. Articolul aparut in Jurnalul National din 12 februarie 2008, “Cezar Ivanescu, o nebuloasa pentru CNSAS” este bagatelizat de falsul Miron, caruia i se pare firesc ca, din 11 membri CNSAS, 10 sa nu-si aduca aminte de nimic, singurul beneficiar de memorie elefantina fiind chiar Dinescu (cu toate ca, dupa afirmatiile sale, a absentat la sedinta cu pricina).
Totusi, lacunele mnezice n-au fost chiar atat de generalizate. Pentru ca unii isi amintesc, dar refuza sa comenteze, iar altii isi amintesc ca nu s-a dat nici un verdict!
Iata sinteza raspunsurilor la intrebarea: S-A DAT VREUN VERDICT?
NU ŞTIU: 4 raspunsuri
NU S-A DAT NICIUN VERDICT :4 raspunsuri
REFUZĂ SĂ COMENTEZE: 1 raspuns
NICI NU ŞTIE, NICI NU VREA SĂ COMENTEZE: 1 raspuns
Deci: din cei 11 membri CNSAS, 4 nu ştiu dacă s-a dat vreun verdict, 4 afirmă că nu s-a dat niciun verdict, unul refuză orice comentariu, inca unul declară că nici nu ştie, nici nu vrea să comenteze. Bref, egalitate intre cei care neaga existenta verdictului si cei care afirma ca nu-si amintesc – cele 2 refuzuri fiind incluse in categoria nonraspunsurilor. NICIUNUL DINTRE EI NU RASPUNDE AFIRMATIV!!!
Cel care a spus pe un post TV: „NU EXISTA NICIUN VERDICT IN CAZUL CEZAR IVANESCU. CINE A DORIT SA II FACA RAU, I-A FACUT!” a fost Cazimir Ionescu. L-am vazut si l-am auzit!
Cat despre pomenitul – de dl. Miron – Ticu Dumitrescu, nu pot sa spun decat Vade retro!
O bogata informatie despre Cezar Ivanescu, constand in documente scrise, audio si video poate fi accesata la urmatoarele adrese:
http://cezar-ivanescu.blogspot.com/
http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/
Nu ma pot pronunta in cazul lui Adrian Marino si-i desfid pe cei care-l judeca, pe el ca si pe oricine altcineva aflat in aceeasi situatie, in absenta unor acte doveditoare.
Ma intreb daca, incarcerat si supus la torturi, acest Miron si-ar mai pastra convingerile de Torquemada (de fapt, am banuiala ca opiniile sale nu sunt chiar ale sale si nici macar ale celui in favoarea caruia actioneaza; ele nu sunt decat false atuuri, menite sa convinga, folosite in scopul dezinformarii si al tulburarii apelor ).
Eu nu cred, ca alti comentatori, ca autonumitul Miron apartine vreunui serviciu secret, ci ca face pur si simplu jocurile CUIVA interesat sa-si ascunda propriile fapte murdare improscand cu noroi memoria unor oameni nevinovati. De aceea ii convine aceasta ambiguitate: poza de agent secret ii serveste de minune, pentru ca astfel informatiile false, rostite pasa-mi-te cu parcimonie (in fapt, o risipa de minciuni grosolane) devin credibile in ochii celor multi. Adica, stie dumnealui ce stie, nu poate spune mai mult, dar ce spune e adevar infailibil.
Ii acuza, cu o superioritate cosmica, pe comentatori de ignoranta si de discurs diletant, cu toate ca asta face el insusi: de ce nu probeaza cu documente cele afirmate de cand tot comenteaza pe acest blog? De exemplu: o copie dupa fila pe care „e notata cu creionul” calitatea de „sursa „ a Gabrielei Adamesteanu; un document oarecare din care sa reiasa „colaborationalismul” lui Cezar Ivanescu, un altul de acelasi gen pentru incriminatul Adrian Marino.
Admirabilă pledoarie pro-Cezar Ivănescu, atât de nedreptăţit! Mulţumesc pentru îndreptările făcute, dragă doamnă Gabriela Creţan, vă onorează devotamentul arătat pentru mentorul dumneavoastră. Cititorii trebuie să cunoască adevărul spus de dumneavoastră despre Cezar Ivănescu. Din păcate, numai Dumnezeu îi mai poate face dreptate, acolo unde a ajuns. Nemernicii de pe lumea asta îşi freacă mâinile, că au mai scăpat de un mare poet incomod.
salut si eu clarificarile doamnei Cretan in cazul Ivanescu, sunt necesare si cred ca noi suntem obligati apara pe cei care au facut ceva, care datorita terori au cedat, nu putem ai judeca noi pe acestia, pe când 80% au fost oportunisti si-au vândut pe un blid de linte familia, prieteni, ca asa cum bine stim, dupa ani 70 nu prea te mai forta (nu pe orcine), colabora, daca refuzai te lasau in pace, si pe mine m-au lasat in pace, dar pâna atunci m-au presat … dupa care m-au lasat in pace. Sunt foarte putini cei care pot dovedi ca refuzl colabora le-a pricinuit probleme ulterior, cum a fost cazul celor trecuti prin infern.
Apel pentru memoria lui Cezar Ivănescu
[aparut in Curentul, 4 februarie 2010 http://www.curentul.ro/2010/index.php/2010020539522/Actualitate/Fiica-lui-Cezar-Ivanescu-Mircea-Dinescu-mi-a-bagat-tatal-in-mormant.html
Celor care nu cunosc sau care au uitat coordonatele acestei drame le amintesc că Cezar Ivănescu a murit în condiţii tulburătoare şi suspecte, pe 24 aprilie 2008.
Decesul s-a produs din cauze necunoscute încă, la două zile după o intervenţie medicală banală, programată şi garantat modernă şi neinvazivă. Poetul a fost conştient până la urcarea sa în elicopterul SMURD, pe 24 aprilie, ora 15, şi a vorbit şi s-a interesat de actele necesare pentru procesul împotriva lui Mircea Dinescu.
Toate circumstanţele şi documentele legate de intervenţia chirurgicală care a provocat decesul sunt în continuare ascunse cu obstinaţie de toate instituţiile abilitate să răspundă cu transparenţă solicitărilor legitime ale familiei de a afla adevărul (IML „Mina Minovici“ Bucureşti, Colegiul Medicilor, Spitalul Judeţean Bacău).
Pe 29 ianuarie 2008, ora 16, ca urmare a unui atac declanşat de o „sursă“ – rapid-şi-gălăgios-autodivulgată, printr-o instituţie media (agenţia lui Sorin Ovidiu Vîntu NewsIn, parte a Grupului Realitatea-Caţavencu), Cezar Ivănescu a fost livrat linşajului public. „Sursa“, conform propriilor afirmaţii făcute în direct şi pe postul Realitatea TV, s-a dovedit a fi nimeni altul decât Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea condiţionată a efectuării pedepsei (pentru infracţiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din Codul penal, cf. sentinţei penale nr. 1439, dată în şedinţa publică de la 4 septembrie 1981, Judecătoria Sectorului 3, Municipiul Bucureşti, dosar nr. 10121/1980), şi în lumina dezvăluirilor făcute relativ recent chiar pe un post de televiziune, un personaj care reprezintă interese străine ostile României.
Începând cu acea dată (29 ianuarie 2008), Cezar Ivănescu a fost supus unui atac mediatic care a avut la bază o acţiune premeditată şi concertată şi care a vizat, în mod evident, eliminarea scriitorului Cezar Ivănescu din viaţa publică. La acesta a participat – oferind implicit o susţinere oficială prin nerespectarea Statutului Uniunii Scriitorilor şi prin lipsă de reacţie – şi conducerea U.S.R., formată la acea dată, ca şi astăzi, din Nicolae Manolescu, preşedinte, şi Varujan Vosganian, vicepreşedinte.
Ca răspuns la atacul ilegal şi profund imoral al lui Mircea Dinescu, membru al U.S.R., şi la atitudinea incorectă şi nestatutară a întregii conduceri a Uniunii Scriitorilor, Cezar Ivănescu a recurs la toate formele legale de reacţie şi protest social nonviolent. A scris, în calitate de membru al U.S.R., câteva scrisori deschise; una din ele preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, ambasador UNESCO al României la Paris (1 februarie 2008, 4 februarie 2008, scrisoare preluată şi de agenţia Amos News). O altă scrisoare redactată de Cezar Ivănescu, în calitate de cetăţean al României, dar şi de Comandor al Ordinului „Steaua României“, i-a fost adresată, în aceleaşi condiţii de legalitate, preşedintelui României, Traian Băsescu, totodată şef al acestui Ordin (scrisoarea Nr. 2994 din 4.02.2008). În scrisorile sale, Cezar Ivănescu a denunţat nedreptatea flagrantă şi ilegalităţile comise de Mircea Dinescu, care a uzat în acest scop imoral de autoritatea funcţiei sale publice într-o instituţie a Statului Român.
Pe 4 februarie 2008, poetul a declarat greva foamei în Sala cu Oglinzi a U.S.R., ca o ultimă şi decisivă formă de protest social nonviolent. La nivel instituţional, urmările tuturor acestor forme legale de protest faţă de o ilegalitate comisă de un înalt funcţionar al statului român au fost practic nule. Pe 29 aprilie, Cezar Ivănescu a fost înmormântat.
Astăzi, la doi ani de la declanşarea acelui atac mediatic, de o virulenţă fără precedent în presa română postdecembristă, mai cu seamă că persoana vizată, poetul Cezar Ivănescu, nu ocupa funcţii în vreo structură a puterii de stat, vă cer sprijinul pentru a susţine oficial demersul de stabilire a adevărului în cazul Cezar Ivănescu.
Adresez pe această cale un apel tuturor redacţiilor şi tuturor ziariştilor din presa tipărită şi din cea on-line, care au publicat până la moartea lui Cezar Ivănescu şi chiar după aceea, în ferpar, informaţia că Cezar Ivănescu ar fi primit o aşa-numită decizie de colaborare sau de poliţie politică din partea CNSAS, considerând că au obligaţia, din punct de vedere deontologic şi uman, să clarifice o situaţie pe care au generat-o conştient şi benevol în momentul în care au preluat o informaţie care nu avea la origine absolut nicio probă.
Am dorit să transmit acest apel în mod public – vedeţi şi http://www.cezar-ivanescu.blogspot.com – pentru că, în pofida evidentei nevinovăţii a scriitorului Cezar Ivănescu şi a întregii sale vieţi trăite în onestitate şi sărăcie, dar şi a zguduitoarei declaraţii făcute de Cazimir Ionescu, în februarie 2008, pe un post public de televiziune: „Nu există nicio decizie. Cine a vrut să-i facă rău lui Cezar Ivănescu l-a făcut!“. Nici până azi, nimeni dintre cei implicaţi, direct sau indirect, nu a manifestat buna-credinţă de a dori îndreptarea acestei situaţii.
În continuare, şi post-mortem, poetul este supus unei cenzuri de neexplicat pentru o personalitate de o asemenea anvergură şi pentru un mare scriitor român elogiat de Mircea Eliade, Marin Preda, Petru Creţia, Constantin Noica, Basarab Nicolescu şi încă de multe alte personalităţi ale vieţii culturale din România şi din afara ţării.
Mulţumesc ziarului „Curentul“ pentru că sparge acest boicot media aruncat asupra personalităţilor reale ale României şi prezintă această frântură de adevăr scrisă cu lacrimi de sânge.
Clara Aruştei
Accesati si:
http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV#p/f/3/mUm_oL57QNU
http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV#p/f/0/Hqxcy7nPf1o
http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV#p/a/u/0/xkwfraPYk7s
http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV
Probabil cu o (prea) mare întârziere postez un pasaj din „Lăteşti-ul” lui Paul Goma:
„Probabil prin primăvara anului 1959 Marino a fost condamnat
pentru “părăsire de domiciliu”. N-am ştiut unde şi când a fost judecat, mai aflam câte ceva de la prietenul său şi coleg de ţărănism Alecu Bratu – el va fi ştiut de la Lidia Bote. Când s-a întors, am avut un şoc: l-am pus pe seama “bronzajului”
şi a părului scurt – noi, toţi ceilalţi, care lucram în vânt, în soare, eram… normal arşi de soare, însă pe Marino îl ştiam “brânzos” (el lucrînd la masa lui de brad, cu perdelele lăsate…). Ochii lui, albaştriverzi săreau şi mai mult în evidenţă pe obrazul înnegrit de soarele Dobrogei… Peste ani am început a înţelege ceea ce nu puteam, ceea ce nu
voiam, atunci, să înţeleg – şi dădusem vina stranietăţii chipului său doar pe… bronzaj. Abia prin 1966, când, re-student şi re-postulant la debut comisesem greşeala de a face apel la Marino, ca unul deja (re)introdus – şi bine introdus – în literatură (iar el a refuzat, explicînd că…
ceea ce fusese “acolo”, fusese acolo, acum sântem aici) am început a face legături. Dintre acestea prima: nu înţelesesem la timpul acela pentru ce, imediat după liberarea lui din lagărul dobrogean, Bratu, cel mai bun prieten al său, fidelul coleg de partid naţional-ţărănist a început să-l “certe” (pentru ceva, nu auzeam ce-i spune). De ce ajunseseră să
se bată, în uliţă, la “fântâna lui Burlă”, de unde amândoi scoteau apă… Fusesem de faţă la scenă – penibilă, de-a dreptul întristătoare. Doamna Emilia Bratu – cu care făceam compoziţia, “printre picături” – nu vorbea nici ea despre motivul ruperii unei prietenìi de peste un deceniu dintre soţul ei şi Marino ; o singură dată îi scăpase, după un oftat :
«Adrian nu mai este de-al nostru – ce tristeţe, ce tristeţe…».
Prin 1974-75, în Bucureşti, l-am întâlnit pe Alecu Bratu într-un
tramvai. Ne-am bucurat de revedere, mi-a dat un petic de hârtie cu adresa lor, m-a invitat să le fac o vizită («Are să se bucure mult Mimi, erai elevul ei favorit…»). Venind vorba despre Marino, a zis: «Nici acum nu-mi vine să cred, deşi am avut mai multe dovezi că Adrian al nostru s-a dat cu ei – a fost agăţat atunci, când cu condamnarea pentru părăsire de domiciliu…».”
Asta scria Goma acum aproape 30 de ani (1973). Să i se fi părut şi lui?
Multumesc pentru citatul din Paul Goma. Domnule Miron, nu bag mâna în foc pentru nimeni când e vorba de Securitate, Dumnezeu ştie câţi au rămas cu coloană vertebrală verticală toată viaţa. Eu am ţinut numai să le amintesc tuturor celor ce-i condamnă pe foştii puşcăriaşi politici că au colaborat cu Securitatea, să-şi amintească întâi că au fost disidenţi ai regimului comunist, duşmani de clasă, că puşcăria politică e pe primul loc şi apoi turnătoria. Faptul că după 15 ani de detenţie (în puşcărie sau în Bărăgan, în cazul lui Marino) aud din bârfe că ar fi colaborat cu Securitatea la nivel scriitoricesc, nu mă impresionează. Pentru mine contează întâi, repet, că a făcut puşcărie politică, a suferit enorm, şi-a ratat tinereţea. Restul, cu colaborarea cu Securitatea după 15 ani de detenţie, e o poveste literară. Sigur, trebuie spuse lucruruilor pe nume dacă a colaborat, dar nu după ureche şi ţinând cont de sacrificiul făcut 15 ani.
I’d have to play ball with you here. Which is not something I typically do! I enjoy reading a post that will make people think. Also, thanks for allowing me to comment!