Perfizi, demagogi și lacomi. Varujan Vosganian a câștigat procesul de calomnie, n-a colaborat cu Securitatea. Tablă de materii de la Șerban Foarță. Fiica lui Caragiale

Sâmbătă, 9 iunie 2012. Îmi imaginez că liderii USL (PSD, PNL-PC) și candidații „cu șanse” ai USL nu dorm în această noapte, vor da ei lovitura mâine? Vor trece de procentul de 50 la sută? Presedintele PSD, premierul Victor Ponta, spunea joi la mitingul USL de la Romexpo ca PDL va lua sub 10%, iar scorul politic al Uniunii Social Liberale va fi peste 50 de procente. Oare independentul Sorin Oprescu, actualul primar general al Capitalei (susținut de USL), va fi trecut în procentul de câștig al USL? Sorin Oprescu a avut un discurs de intelectual furibund (la mitingul USL uriaș de joi seara de la Romexpo) împotriva celor din PDL: „De duminica sunteti pe mana voastra. Jocul lor s-a terminat. Cand ei se imbuibau, voi erati flamanzi, ei se comportau cu aroganta si voi indurati umil, ei taiau pensii si salarii, voi stateati cu grija zilei de maine, ei aruncau cu noroi in profesionisti, voi continuati sa va faceti treaba. Ei, ma refer la PDL, perfizi, demagogi si lacomi au uitat de voi, le-ati acordat incredere, i-ati trimis in functii si ei v-au sfidat”. Altfel, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, este „absolut convins” ca USL „nu va trece de 50 de procente” la alegerile locale si ca democrat-liberalii vor obtine un scor de 25%. Lasă că Ioan Oltean e unul dintre apostolii caraghioși ai PDL – era „absolut convins” că nu cade guvernul Ungureanu, de exemplu, sau că USL se sparge de anul trecut, n-are stofă de politician clarvăzător. Personal, nu cred nici că Victor Ponta are dreptate (deși s-ar putea să știe ce vorbește, fiind premier), că PDL va avea sub 10 la sută, ar fi un dezastru și pentru Băsescu, nu numai pentru PDL (deși le urez amândurora să dispară din viața politică; datorită lor românii au pierdut patru ani din viață). E penibil să auzi că PDL și-a schimbat, înaintea alegerilor locale, culoarea politică în verde din portocaliu și că se ascunde sub tot felul de nume de alianțe care-l pot face de nedetectat de către electorat. Mâine merg și eu la vot, n-am mai mers de când era CDR pe listele electorale. Mă voi păcăli iar, de data asta votând USL, n-am ce să fac, trebuie o schimbare.

***

Citesc azi că prim-vicepreședintele USR, senatorul Varujan Vosganian e pe cai mari: trebuie să primească 40.000 de euro de la Marius Tucă! Auziți: Liberalul Varujan Vosganian a avut câştig de cauză la Curtea de Apel Bucureşti în procesul de calomnie intentat jurnalistului Marius Tucă şi editurii Intact în urmă cu şase ani. Curtea de Apel Bucureşti a decis că Varujan Vosganian trebuie să primească despăgubiri de 40.000 de euro în procesul de calomnie intentat jurnalistului Marius Tucă şi editurii Intact. Fostul ministru al Economiei a intentat proces pentru calomnie în urmă cu şase ani, când a fost nevoit să renunţe la o funcţie de comisar european din partea României din cauza unor informaţii apărute în presă, potrivit cărora ar fi colaborat cu Securitatea. În timpul procesului, martorul lui Vosganian a fost chiar fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, care a afirmat că nu s-a găsit nicio dovadă privind implicarea colegului său de partid în activitatea serviciilor secrete. Iniţial, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea prin care liberalul cerea daune de 300.000 de euro, dar Curtea de Apel i-a dat câştig de cauză. Totuşi, decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs. Sincer, mă bucur: este, astfel, spulberată acuzația securistului sau spionului trădător Liviu Turcu că Varujan Vosganian ar fi fost agent secret sau acoperit la DIE, securist sau turnător până la Revoluție. Îmi amintesc de o intervenție a mea dură la Consiliul USR din acel an, când era acuzat că a colaborat cu Securitatea (și că dosarul lui e ținut „la secret”), dușmănit de Băsescu (ar fi trebuit atunci să-l dea în judecată și pe Băsescu) și l-am invitat pe Varujan Vosganian să jure că n-a colaborat, și a jurat, onest, în fața colegilor scriitori. Normal ar fi să plătească securistul Liviu Turcu, nu Marius Tucă (un ziarist care și-a făcut datoria și l-a publicat).

***

Suntem în Anul Caragiale – primesc pe e-mail de la inimitabilul poet Șerban Foarță:

Centenar Caragiale. TABLĂ DE MATERII

 (9 iunie 1912-9 iunie 2012)

Hanuri monastireşti: prelaţi, prelate. Bişniţari în iţari. Hamuri de piele tăbăcită, late. Buturi de carne şi rebuturi de geamuri mate şi lucarne. Ziggurate neasigurate; în rate convenabile, lunar. Termopane eftene. Copane (pui). Oeri boeri (şi vvs). Duioşi dubioşi (şi vvs). Claponi laponi (şi vvs). Innuiţi mult prea chinuiţi. Ogari extrem de potlogari. 10 (zece) primate deprimate. 9 (nouă) urologi neurologi. 8 (opt) misionari demisionari. 7 (şapte) scatologi escatologi. 6 (şase) simeze siameze. 5 (cinci) khmere roşii ronţăind 5 (cinci) mere roşii. 4 (patru) cumani umani. 3 (trei) panere cu fanere (unghii, păr). 2 (două) termite eremite. 1 (una) errată aerată. 1 (un) ilot copilot. Turbane rurale & urbane. (Îndelungi aplauze; urale.) Spadasini asasini pe asini sarazini. Mocasini (de la Monte Cassino). Turbine (d’Urbino). 1 (un) coajutor de coautor. 2 (doo) oferte d’oo ferte. 3 (trei) valize valide. 4 (patru) canale anale. 5 (cinci) inci. 6 (şase) case. 7 (şapte) şoapte. 8 (opt) gastronomi astronomi. 9 (nouă) volume vechi şi nouă. Lume. 10 (zece) perechi ghetre pentru ghete. Şpaghete. Marele şpagat. Pietre autentice Swarovski. Gazete („Softul român” nr. 9). Amidon la bidon. Silitră la litră. Cumetre cu metri plianţi Pliante. Plante apartament. Colanţi. Clavecine vecine cu cine le mînuie, seara, agale şi galeş, la cine regale şi gale de box. Almanahe valahe. Felahi cuţovlahi. Monahi. Schimonahi. Şahi. Şahinşahi. Padişahi. Rajahi. Maharajahi. Mullahi (Allah akbar!). CD-uri Bach & Offenbach. Muzică bar. Ah! Puah! – Al dracu’ crah, monşer!

Șerban Foarță

Avem o limbă română superbă. Apropo de Caragiale, chiar azi se împlinesc 100 de ani, dacă ne luăm după vechiul calendar, iulian, valabil atunci (Caragiale a murit în noaptea de 8 spre 9 iunie; sau în noaptea de 21/22 iunie 1912, după noul calendar; a murit la Berlin, în “autoexil”, avea 60 de ani). Scrie documentarista Carmen Anghel-Jurnalul.ro: Ne-am obişnuit să vedem în Caragiale un individ care stă într-un colţ şi pune lupa pe lume. Ei bine, Caragiale era şi el… om. Îi era teamă de microbi, îi era teamă de foc, îi era teamă de înălţimile munţilor. Mai avea grija copiilor, a banilor. Şi, deşi a râs ţinându-se cu mâna de burtă de caracterele proaste din ţară, de fapt, Caragiale era un mare patriot. Spera, poate, ca săgeţile lui să mai învingă prostia şi trufia. Era pasionat de muzica clasică. Idolul său era Beethoven. Cum îl vede pe Caragiale chiar fiica lui (din căsătoria cu Alexadrina Burelly, cu care a mai avut un fiu, Luca, sau Luchi, sau Luca Ion), Ecaterina Logadi, a murit în 1986 (o evocare a ei – pe http://www.romlit.ro/o_amintire_n_anul_caragiale), de curiozitate:

În volumul “Amintiri despre Caragiale”, apărută în 1972 la editura Minerva, au fost tipărite şi aduceri aminte mai puţin triste. Fiica dramaturgului, Ecaterina Logadi, spune în “Din amintirile mele despre tata”: “(…) În scrierile tatii regăsesc multe din obiceiurile şi întâmplările din viaţa lui. Farfuriile cu «dunga conabie», din «Două loturi», au existat cu adevărat la noi în casă la Bucureşti. Mama era foarte gospodină şi-şi îmbogăţea averea casnică prin schimburi în natură cu chivuţele. Când tata căuta vreo haină veche, de care i se făcuse dor, mama mărturisea scuzându-se: «Dar nu mai era de purtat, n-o mai puteai pune şi nu ştii ce farfurii frumoase cu dungi roz am luat pe ele». Dacă tata era bine dispus – totul se sfârşea cu glume şi râsete, dar dacă tata avea o zi rea, discuţia se transforma în adevărată tragedie, exact ca în nuvelă.”

La Sinaia, Caragiale mergea în fiecare an (se pare, pentru binele şi sănătatea copiilor). Iată ce îşi aminteşte fiica sa: “În curte, tata îşi construise o cabană cu scânduri cu un gemuleţ şi o mică uşă. Înăuntru erau covoare de iută cu miros acru, câteva fotografii pe pereţi, o masă de scris, o canapea şi o lampă «sistem cu acetilenă». Acolo îşi făcuse el un refugiu unde se retrăgea să lucreze. Dar cum începea Dimitriu (un muzician apreciat de scriitor  – n.r.) să cânte, tata ieşea în prag şi după câteva ezitări mergea într-acolo, lăsându-şi lucrul şi cedând pasiunei lui pentru muzică. Venea să-l asculte pe «papa Haydn». Eu mă pitulam în dosul casei lui Dimitriu ca să aud muzica şi comentariile entuziaste ale tatii. Se emoţiona la fiecare bucată, glasul lui devenea cald şi vorba vibrantă. Ştiam atunci că şi în colţul ochilor îi strălucea o lumină neobişnuită.(…)”

La Berlin a plecat cu orgoliul sângerând. Nu primise premiul Academiei. Dar a continuat să scrie cu şi mai mult foc. Fiica sa ne introduce în intimitatea sa de creator. “Aveam nouă ani când ne-am mutat la Berlin. (…) Îmi amintesc odaia de lucru a tatii, unde şi-a petrecut ultimii ani. Era orientată spre nord, căci tata nu suporta mult soare. În odaie era numai strictul necesar: un pat, un birou, câteva scaune, rafturi de cărţi la care umbla mereu lăsându-le răvăşite. Pe masa de scris o lampă verde ardea zi şi noapte, luminând teancuri de manuscrise. Cu slova lui frumoasă şi îngrijită, multe din ele păstrau semnele nepieritoare, mult altele erau sfâşiate şi aruncate la coş. Pe peretele de care era lipit patul, mai totdeauna rămas nefăcut, erau bătute două portrete după fotografii, în mărime naturală, care înfăţişau pe tatăl şi pe mama lui. Mai erau şi câteva scaune simple şi încă o măsuţă la căpătăiul patului. Între cele două biblioteci, pe o fâşie de perete, atârna o rogojină fină chinezească, aceea în faţa căreia este el fotografiat în costum oriental, cu pantaloni strâmţi şi ciorapi albi de lână groasă. Ferestrele erau mari şi fără perdele. De acolo privea tata spre piaţa din faţă, plină de flori şi împodobită în mijloc cu o fântână. Pe podea era o mică scoarţă. Pe ea răsfoia tata atlasurile, visând la depărtate călătorii, în care ne asocia uneori şi pe noi: «Hai să ne plimbăm puţin». În odaia aceea nu avea voie să intre nimeni în afară de mama.”

PS. Vă invit să citiți revista în format PDF, la zi, Timpul din Iași (la care a semnat și Caragiale, nu numai Eminescu; publicația pe atunci nu era literară, apărea la București și era conservatoare), trimisă de Liviu Antonesei – dați click pe TIMPUL_05_mai_2012 (și iar click pe dreptunghiul apărut).