0
2 comments

Sâmbătă, 8 mai 2010. Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Reintru în povestea adevărată din Parcul Copou din Iaşi, fiindcă lucrurile nu sunt chiar atât de simple cum le-am redat eu aici cu domnişoara A, de la Alfa (şi nici cum le-a redat Nichita Danilov mai apoi, inventând un personaj Beta). De când a devenit personaj aici, domnişoara A (Alfa) are insomnii, „pe bune”. Fiindcă somniferele care se găsesc în farmaciile din România o turtesc (doarme şi două zile din cauza lor, iar după ce se trezeşte doarme pe picioare), i-am propus să dizolve pastila în apă, eventual mai pune şi un pic de parfum franţuzesc, şi ia cu picătura… Domnişoara A (Alfa) e deja excedată de faptul că a intrat pe mâna unor scriitori precum Nichita Danilov, care şi-a permis să inventeze, pe lângă ea (titulară în pagina mea de jurnal online, apărută aici, dedicată ei) şi un personaj Beta, care n-are cum să fie decât un personaj secundar, scos din literatură, nu din realitate. Motiv pentru care a intervenit brutal şi mi-a atras atenţia că aşa nu se mai poate, trebuie să ia măsuri. Am calmat-o cu greu – tu nu trebuie decât să-ţi trăieşti natural viaţa, iar eu o redau din când în când, dacă ţi se mai întâmplă să trăieşti experienţe ieşite din comun, cum a fost aceea cu tânărul care te-a acostat la Teiul lui Eminescu din Parcul Copou, după miezul nopţii, şi care s-a lăudat că are în el un GPS! Un GPS care l-a direcţionat la domnişoara A, fiindcă ea l-a chemat. Cine citeşte acest jurnal online ştie ce s-a mai întâmplat – cine nu, să o citească la https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/04/o-poveste-adevarata-cu-un-tanar-inamorat-care-are-gps-in-el/ (fireşte, şi Nichita Danilov la http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/parcul-copou-povestile-lui-lis~ni6bpf ). Ce mai face tânărul cu GPS, care a promis că te caută? Am întrebat-o pe A. Nu mai vreau să vorbesc despre el, mi-a spus domnişoara A (de la Alfa), acum e speriat de bombe, şi-a cerut scuze pentru deranj, mi-a telefonat să mă anunţe că sunt prea deşteaptă pentru el şi că vrea să-şi pună GPS-ul în slujba carierei lui, să nu mai piardă vremea cu domnişoare care-l dau pe mâna poliţiei. În definitiv, i-a mai spus tânărul cu GPS, ce ţi-am făcut? N-am stat să te pândesc din boschete şi să atentez la pudoarea ta, acum zic mersi că poliţia a fost blândă cu mine… Şi gata? Gata, într-o zi, continuă A, eram prin faţa Mitropoliei pe trotuar cu o prietenă cu fusta scurtă, când cine crezi că s-a apropiat de noi, nescăpând din ochi fusta scurtă a prietenei mele? Poliţaiul comunitar care l-a luat pe tânărul cu GPS la secţie, să-l amendeze. Ce mai faceţi, domnişoară A (de la Alfa, aţi reţinut), totul e în regulă cu dumneavoastră, aţi mai fost acostată de… Nu, sunt bine, i-am tăiat scurt vorba poliţaiului comunitar, care nu-şi mai putea desprinde ochii de la picioarele dezgolite ale prietenei mele! Măgarul, intrase în vorbă cu mine în speranţa că-l bagă în seamă prietena mea… Îmi pare rău, i-am spus eu domnişoarei A, ar fi fost interesantă o continuare a poveştii tale de dragoste la prima vedere cu tânărul cu GPS (GPS localizat în organism, numai el ştie în ce loc anume). În Parcul Copou ai mai fost? Cum să nu… Am auzit-o pe domnişoara Alfa cum ezită la telefon. Hai să-ţi mărturisesc un secret, îmi spune deodată domnişoara A la telefon – ce crezi că e cu parcul ăsta? După cum l-a lăudat Nichita Danilov (director al Casei de Cultură Mihai Eminescu din Parcul Copou), e un parc sigur, în care nu ţi se poate întâmpla nimic deosebit, în afara faptului că-ţi poate cădea un copac din senin în cap! Cum adică? De ce crezi că e atrasă inconştient atâta lume de Parcul Copou? Să se plimbe. Uite, îţi mărturisesc un secret al Parcului Copou, fiindcă ar putea să facă ravagii… Poftim? Ai răbdare că-ţi spun. În Parcul Copou există un triunghi magic! Triunghi… Tu vorbeşti serios? Pe cuvântul meu. E un triunghi care nu mai există nicăieri, l-am descoperit întâmplător, astă iarnă – erau minus 10 grade. Era superb, aveam o glugă pe cap, la bustul lui Eminescu erau flori îngheţate şi ardeau lumânări (aprinse de ziua naşterii lui), parcul era perfect luminat. Ai înţeles, am venit pe 15 ianuarie la Teiul lui Eminescu (care are putere ezoterică, dar lumea de pe stradă nu ştie), simţeam că trebuie să iau o gură de aer, să-mi aerisesc în Copou creierii şi să vin în pat să adorm, să n-am insomnii. Era ora 22 când am conştientizat existenţa triunghiului magic… Stai un pic, unde e triunghiul ăsta, am întrebat-o, în jurul Teiului lui Eminescu? Da, dar e delimitat pe un spaţiu mai mare. Tu nu cunoşti în amănunt Parcul Copou, nu? Nu. Fii atent – pe alee înainte, mai departe, e un bust al Veronicăi Micle, care se uită la bustul lui Eminescu din faţa Teiului. Iar în spatele bustului lui Eminescu, mai departe, e bustul lui Caragiale! Am înţeles, e extraordinar – între busturile lor se formează un triunghi, Triunghiul Eminescu-Veronica Micle şi Caragiale. Frumos, dar spui că e magic în sens literar? De ce crezi că magic, aşa poţi să faci zeci de triunghiuri între busturile scriitorilor din parcul Copou. Nu e chiar aşa, am verificat. Aşteaptă să termin. Incitată, în acea seară, conştientizând existenţa triunghiului magic (era o adevărată revelaţie), am pus la întâmplare o întrebare la care eu nu aveam răspuns, să văd daca are vreo rezonanţă, fiind esenţial pentru mine… Ce crezi? Am primit pe loc răspunsul. Nu-ţi spun despre ce e vorba, fiindcă ar putea să se recunoască persoanele… Vrei să spui că tu mergi des în acest triunghi şi pui întrebări, la care primeşti răspuns? Da, de fiecare dată primesc răspuns – nu pe loc, întotdeauna, dar până a doua zi primesc răspuns, în vis, între somn şi trezie, în gândurile mele, în simboluri care-mi răsar în cale. Impresionantă descoperire, într-adevăr. E secretul tău şi mă tem că tot acest triunghi magic îţi răspunde numai ţie la întrebări-cheie. Vezi să nu te trezeşti într-un Triunghi al Bermudelor, să dispari aici, Doamne fereşte, într-o zi… Să nu cumva să mă iei peste picior, fiindcă vorbesc serios, am verificat puterea magiei triunghiului. Pot să pun pariu că e concentrat acolo un nucleu energetic şi că el are legătură cu sufletele morţilor… Am scris ieri despre asta, aici. Trag o concluzie: în acest triunghi magic răspunsurile la întrebările tale nu vin din viitor, ci din trecut. Ştii ce am observat, a continuat domnişoara A: că la întrebări despre gelozia femeilor şi efectele ei, care pot distruge destine, îţi răspunde Veronica Micle, la probleme sentimentale, dacă eşti mai romantic, îţi răspunde Eminescu, şi la răzbunare îţi răspunde Caragiale. Tu te referi numai la întrebări despre dragoste? Probabil că Eminescu răspunde la chestiunile serioase, iar Caragiale la cele neserioase…

Vă daţi seama ce revelaţie a avut domnişoara Alfa? Am înţeles tot mecanismul: nu trebuie decât să vii aici şi să te concentrezi la maximum la o întrebare, e un loc favorabil clarviziunii. Un triunghi magic în Parcul Copou, în care dacă intri şi pui întrebări legate de destinul tău sau al prietenilor tăi, ţi se răspunde. Să fiu sincer, la următoarea mea venire în Parcul Copou am să fiu mai atent pe unde calc şi o să am mai multă grijă cu gândurile mele, să nu cumva să pună întrebări care ar putea să aibă răspunsuri venite ba dinspre Eminescu, ba dinspre Veronica Micle, ba dinspre Caragiale, fiindcă eu, de felul meu, sunt cam sucit… Am rămas mut după ce domnişoara Alfa a închis telefonul: mi-a pus în mâna-cu-care-scriu o bombă cu triunghiul magic din Parcul Copou şi eu nu mai ştiu ce să fac mai departe cu ea – să o arunc în public? Nu se cade. Să o dezamorsez aici, iar nu e corect. Mai bine să o redau aici aşa cum mi-a fost predată, cu inventar cu tot. Şi să încep să-mi bat capul. Dacă e adevărată magia acestui triunghi magic din Parcul Copou şi primeşti răspunsuri la „întrebări de viaţă şi de moarte”, cine dă răspunsurile, de fapt? Eventual, prin gura lui Eminescu, Veronica Micle şi Caragiale, la care te concentrezi inconştient, aşteptând să-ţi răspundă după genul de întrebare şi după firea pe care o ai, cum crede domnişoara A. Dar vorbesc morţii? Ce facem, magie neagră aici? N-ar fi mai bine să găsesc altă explicaţie la minunea răspunsurilor date la întrebări esenţiale, în triunghiul magic din Parcul Copou? Ieri pomeneam aici de „hathori”, fiindcă eu îmi fac mereu cumpărăturile de la un magazin oarecare din subteranele metroului intitulat „Hathor” (de ce şi-o fi pus o asemenea denumire?). Ce sunt hathorii: Suntem ceea ce voi numiţi o civilizaţie înălţată – un grup de fiinţe ce există într-un câmp vibraţional specific, similar cu „semnătura” voastră energetică. Pur şi simplu noi vibrăm la o frecvenţă mai înaltă decât voi. Cu toate acestea, noi toţi facem parte din misterul, din iubirea care susţine şi uneşte tot Universul… Or fi „hathorii” cei ce dau răspunsuri, de fapt, în Triunghiul Magic din Parcul Copou? Stop. M-am lungit destul pe ziua de azi.

PS. Public fotografii realizate de mine pe 26 martie 2010 în Parcul Copou (într-una îi recunoaşteţi pe poeţii George Vulturescu, Nichita Danilov şi Daniel Corbu). Plus fotografia unui “Hathor”.


Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Mie amu imi sopti Gothe,, cica tipa cu cracane dezgolite ar fif ost EBA, inc autare de GPS ptr a nu fi rapita… Desi.. de când cu SIDA.. nu stiu cine se mai aproie de ea… plus ca mai are si un zeus mare protector

  2. This weblog appears to recieve a large ammount of visitors. How do you promote it? It gives a nice unique spin on things. I guess having something real or substantial to post about is the most important factor.