0
3 comments

Duminică, 17 aprilie 2011. Florii. Cel trimis să ne mântuiască de păcate e primit cu flori, ca un împărat smerit la Ierusalim, trebuie să trăiască şi această amăgire omenească a primirii triumfale, care nu se poate să nu fi fost însoţită de o mândrie în suflet inimaginabilă. Cu o zi înainte îl înviase pe Lazăr – era un exerciţiu la ceea ce avea să i se întâmple lui însuşi, lumea trebuia să vadă că învierea e posibilă în fapt, nu numai simbolic? Azi, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă a florilor (crenguţelor cu mâţişori, înmugurite, fie şi de salcie sau plop, dacă la români nu există finic sau măslin, cu care a fost întâmpinat Iisus) ne-am amintit de simbolul biruinţei vieţii asupra morţii. „Sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii”. Azi au fost 16 grade la prânz, în Bucureşti – Doina a lăcrimat în biserica patriarhiei, cu crenguţe de salcie şi narcise în mâini: era o pădure de crenguţe de sălcii şi de narcise ridicate deasupra capului şi legănate atunci când preotul îi stropea cu agheasmă… „Astazi se incheie Postul Mare si incepe Saptamana Mare a Sfintelor si mantuitoarelor patimi”, spunea Părintele Cleopa: „Vine vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este rastignit intre doi talhari, pentru mantuirea noastra”… În această după-amiază, văzând că a apărut soarele (aşa va fi şi de Paşti?) am ieşit la o preumblare cu Doina în Parcul Carol, traversând Dealul Mitropoliei: am făcut fotografii Palatului Patriarhal şi din părţile care nu se văd din cauza frunzelor (acum totul e golaş, copacii abia se trezesc din hibernare). Altfel, nimic deosebit pe strada 11 Iunie, spre Parc, aceleaşi clădiri noi uriaşe abandonate (unele neterminate, de închiriat, altele fără cumpărători), aceeaşi „Fabrică” avangardistă (o fabrică dezafectată la care au loc tot felul de evenimente muzicale pentru tineri), aceiaşi ţigani cu copii mici, care au ocupat case vechi în condiţii infecte, mâncând seminţe pe trotuar, gălăgioşi. Acelaşi Parc, aceleaşi bănci ocupate, aceleaşi alei cu tineri pe role şi pe biciclete, câini de rasă scoşi la plimbare şi copii mici în cărucioare. Pe lac, răţuşte şi hidrobicilete cu fetişcane cu picioarele dezgolite, care fumează. Din loc în loc, arbuşti înfloriţi… Am venit şi de această dată să ne aşezăm exact în acelaşi loc (pe acelaşi traseu), pe malul lacului, pe rădăcini de copaci străvechi – era curent, te lua frigul (eu am luat o haină mai groasă pe mine, ştiind că e răcoare, am rezistat, Doina a strâns din dinţi). Dacă te concentrezi (eventual, închizi ochii), auzi triluri dumnezeieşti, un amestec de cântece ale păsărilor şi ciripit. La întoarcere, făcând ocolul parcului, ne-am oprit la Monumentul Eroului Necunoscut – se apropie ziua învierii anuale? Orice s-ar spune, nu sunt semne că vine sfârşitul lumii (ar mai fi un an şi jumătate), chiar dacă eu sunt mai sceptic, dezastrul japonez are legătură cu apocalipsa, e clar că sfârşitul lumii e posibil (n-a contat nimic atunci când Japonia a fost lovită, nici noile generaţii de copii, nici caracterul aparte al japonezilor, nici frumuseţea sufletului lor sau modelul de popor superior), catastrofa naturală nu confirmă învăţăturile legate de Judecata de Apoi. La lacul mic din parc am descoperit boboci ascunşi sub aripele gâştelor şi două ţestoase mari care leneveau la soare. Am admirat la nesfârşit lalelele şi panseluţele din parc şi ne-am întrebat iar de ce ne plac nouă atât florile? Cu ce simţământ inutil ne năştem? La ce folosesc florile, în general? E indiscutabil că suntem lăsaţi să fim sclavi ai frumuseţii…

Vă invit să citiţi un text superb legat de Florii (şi de flori nobiliare – „magnolier”) semnat de Nicolae Ciobanu din Piatra Neamţ, primit pe e-mail, însoţit de fotografii, daţi click pe Magnolier (şi iar click pe dreptunghiul apărut). În PS-ul acestui text, Nicolae Ciobanu se plânge că n-a înflorit încă „la maximum” magnolia anul acesta, fiindcă la Piatra Neamţ e frig – în anunţ că nici magnoliile din Bucureşti n-au înflorit „la maximum”, probabil că aşteaptă Săptămâna Patimilor, drept ofrandă…

***

Azi nu mă mai simt în stare să adaug nimic la Cazul de autodeconspirare „Ioan Es. Pop, colaborator al Securităţii”. Mi se rupe în continuare inima (scriitorimea română e total debusolată acum; voi reveni la Ion Lazu, care nu mai rezistă). Public atitudinea preşedintelui Secţiei Poezie a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, de care aparţine Ioan Es Pop, Dan Mircea Cipariu (primită pe e-mail, apărută şi pe Agenţia lui de Carte; la care e adăugat un text al lui Gellu Dorian), de reţinut:

Chinurile adevărului

Păcatul mărturisit e pe jumătate iertat!  Gândul acesta a venit imediat ce am aflat despre autodenunţul marelui poet Ioan Es. Pop cum că a semnat un document de colaborare cu Securitatea. De ceva vreme, apropiaţii poetului ştiau de intenţia lui Ioan Es. Pop de a se mărturisi public, prin intermediul unui text pregătit pentru săptămânalul „România literară”. De ceva vreme, fără să fie urmărit de „cercetătorii” CNSAS, Ioan Es. Pop nefiind membru în conducerea Uniunii Scriitorilor din România şi nefiind trimis spre „cercetare”!, poetul şi-a făcut grave procese de conştiinţă pentru un gest făcut la sfârşitul adolescenţei, pe când avea 17 ani. Aceste procese de conştiinţă l-au transformat şi fizic, şi psihic pe Ioan Es. Pop. Adevărul a ieşit la suprafaţă chiar prin mâna autorului „Ieudului fără ieşire”. Un gest care îi poate vindeca pe jumătate biografia şi care ne spune ceva şi despre caracterul unui om aflat, cândva, sub vremuri.

Ioan Es. Pop a ales calvarul asumării adevărului, cu toate consecinţele acestei alegeri. Adevăr care, repet, nu a ieşit printr-o dezvăluire a CNSAS ori pe „surse” ca în cazul multor acuzaţi că au făcut poliţie politică. Adevăr care sper să îl elibereze, cum a spus Mântuitorul!

Orice ar fi cu interpretarea ce va fi dată acestei mărturisiri, pentru mine Ioan Es. Pop e un poet tragic, cu literatura şi biografia sa!

Dan Mircea CIPARIU

P.S. DMC.  Public şi un comentariu semnat de Gellu Dorian pe AgentiadeCarte.ro:

“Sunt alaturi de Ioan Es. Pop si admir gestul lui de a se autodenunta. Desi tirziu, e bine si acum. Putea foarte simplu sa nu o faca, avind in vedere ca la 17 ani – asta fiind prin 1975 – , elev de liceu, minor, a putut pica intr-o plasa intinsa de securitate, securitate care, normal, ar fi trebuit sa se autodenunte din 1990, sa-şi divulge retelele de informatori, mai ales cei platiti si activi din interes si pentru obtinerea de avantaje, nu si in urma unor santaje. Acum am fi fost de mult eliberati de o armata de “cercetatori” bine platiti, care, odata cu divulgarea unui informator nu dau in vileag si pe securistii care au instrumentat acel dosar de la intocmirea lui pina la finalizare. Daca ar fi fost asa, cum ar fi fost si normal, cei aproximativ 500 de ofiteri ai securitatii ceausiste, unii dintre ei oameni de afacere prosperi, ar fi fost trasi pe dreapta, nu ar fi fost nicio pierdere pentru societatea romaneasca, ci, dimpotriva, un mare cistig. Am fi fost acum foarte departe si am fi scos din joc si clasa politica de care ne va fi greu sa scapam acum asa cum ne este foarte greu sa scapam de fosta securitate ceausista. Oricum, ar fi cazul ca CNSAS sa se retraga si sa lase totul pe seama altor cercetatori care sa faca cu adevarat dosarul de instanta publica doar pentru cei cu adevarat vinovati. Altfel vom asista la o vendeta a unora fata de altii, la un nesfirsit chin care nu ajuta cu nimic la insanatosirea societatii romanesti.

Pina la urma, ar trebui de vazut, in cazul lui Ioan Es. Pop daca a facut cu adevarat politie politica si daca de pe urma informatiilor date de el a suferit cineva. Si mai ales cit a durat relatia lui cu fosta securitate. Se stie ca un procent foarte mare din populatia Romaniei a avut de a face, intr-un fel sau altul, cu securitatea ceausista, insa doar un procent foarte mic le-a facut si jocul murdar ofiterilor de securitate, lasindu-se corupti, fie cu bani, fie cu avantaje materiale de alta natura. Aceia sunt cu adevarat de condamnat. In rest, sa se lase totul in seama timpului”.

Gellu Dorian

PS. Public fotografii făcute azi în drum spre Parcul Carol şi în Parcul Carol, mai las şi pentru altă zi, în rezervă…


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
3 comments

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Felicitări pentru premiul Reţeaua Literară! ma bucur că n-ai avut dreptate şi că n-ai fost umilit.

  2. Problema este alta, asa vaz io, de comiti pacat impotriva apropelui tau, lui trebuie cere iertare (sincer , la timp si cât mai rapid), si acesta trebuie sa ti-o dea. Societatea in ansamblu ei nu are caderea judeca si condamna in cazul care aceasta nu-a fost afectata. Acu, informatorul nu este mecanismul in sine ci o rotita de cea mai proasta calitate, informatori trebuia face canonul imediat dupa 89, urmând exemplu conului Alecu si Corneanu, in plus, trebuia duce la victime si optine iertarea. Cum peste 80% au fost fie colaborationsiti fie cu linsul sistemului si al lor unelte, societatea asta sa mai faca ciocul mic, ma refer la cele civile care sunt prea, prea galagioase,pline de fosti comunisti, ofiteri secu , bolsevici sadea. Nu mai vorbesc ca mai totii români stateau pititi de dupa dulapuri asteptând cadea libertatea din copai, dp 89, totii au fost viteji, nu mai ai loc de anticomunsiti, dovediti sobolani (informatori, colaborationsiti), cu acte in regula, multi si dupa 89 au continuat, ca de nu continua, aveam si noi români o dreapta santoasa nu basit-bocit-neobolsevizata. FSN-PSDR-PSD-Iliescu au avut si au suces datorita si acestor informatori activi de dupa 89, distrugerea PNT, lor se datoreaza.

    Totusi, nu trebuie sa omitem faptul ca România are cel mai ridicat procent de colaborationisti in absolut toate doemniile de activitate, pâna si biserica, (toate cultele), a batut acest halucinant procent, dovedit tot cu acte, nu din gargara. Dramatic, foarte rusinos ptr natia asta a noastra. Multumesc lui Dumnezeu ca am plecat de acolo, nu-i mai bine nici afara, dar nici mai rau decât in acea ografa plina de orratani bolsevice, de tradatori, de pramati cu acte in regula, si asta o zic in

    Saptamâna Mare, nu degeaba, ca uite

    unul nu scoate o vorba referitor la provocarile ce le-a pus la cale satansiti in aceasta spatamâna, ca sa-si bata joc de religiozitatea românilor, si cum sa nu-si bata cât timp cu astia nu se face in veci istorie, lor trebuie sa li se dea.. li se da in bot, basinile lu Basescu, lu Boc, a bolseviclor, a satanistilor taman in saptamâna mare! Unde sunt intelectuali, scriitori ca sa ia pozitie? ca doar acu -i libertate..

  3. din toata inima felicitari pentru premiul “reteaua literara”, sarbatori luminoase si multa inspiratie!