0
3 comments

Sâmbătă, 2 iulie 2011. Mi-a atras atenția Nicolae Breban (maestrul necontestat al romanului contemporan românesc), la lansarea poetului-mason George Virgil Stoenescu, joi seara, la lansarea volumului lui de 750 de pagini (600 de rondeluri), intitulat „I”, la Sala de Marmură a Băncii Naționale a României. A spus că literatura română e o literatură nouă (ea are cel puțin 100 de ani mai puțin decât literatura franceză, de exemplu) și de aceea scriitorul român trebuie să scrie în primul rând cantitativ, să umple rafturi după rafturi, „să etajeze volum după volum”. Natural, N. Breban a dat exemplul lui (e renumit prin cărțile de proză monumentale; dar are și cărți de eseistică sau publicistică la fel de consistente) și i-a luat peste picior pe toți cei ce-l condamnă că scrie în cantități industriale. Sigur, a dat dovadă că are umor. Dar a insistat că la poezie George Virgil Stoenescu, la lansarea căruia se afla, l-a depășit cantitativ la mare distanță (vă reamintesc, poetul mason publică în ultimii 12 ani, în fiecare an, o carte-cărămidă de 750 de pagini, format mare; e inimaginabil; eu, cel puțin, nu mai cunosc un alt autor român care să-l depășească, tehnic; N. Breban l-a încurajat să continue, să nu se sperie de fragmentarismul postmodern; l-a lăudat, că vine pe filieră bacoviană și că formele lui lirice de sticlă stau între compasul și echerul masonic; sau că versurile lui trădează iraționalul și nebunul). Motiv pentru care a declarat serios că poeții ar trebui să o lase mai moale cu scrisul cantitativ și să treacă la treabă prozatorii… Noi semănăm, a continuat N. Breban, prin modul de a înțelege scrisul, prin cantitate, i-a repetat lui G.V. Stoenescu – „scriitorii români sunt leneși, poeții scriu enorm, ar trebui împuținat numărul poeților, să fie mai mulți prozatori” (interesant, prozatorii nu mai au loc de poeți, care trebuie stârpiți în literatura română; eventual, lăsați în viață numai prietenii maestrului romancier). N. Breban: „Sunt ironizat că scriu mult, că decât mult și prost… Eu sunt pe jumătate neamț. Cred că literatura română are nevoie de un sistem de scris mult-mult, trebuie să ridicăm sistem de gândire tip Blaga, Sadoveanu, Călinescu”. După care a trecut la execuția celor ce nu respectă valorile naționale (i-a pomenit pe Nichita Stănescu și Cezar Baltag, prietenii săi; de Virgil Mazilescu a spus că e un „mic martir”): „nu știm să ne apărăm valorile de prim rang… ne-am instalat toți în liberalism, dar trăim în centralism… nu continuăm ce am început, trebuie să ne ducem la capăt proiectele literare… uitați-vă, George Virgil Stoenescu și-a dus la capăt proiectul… vai de cel ce se oprește la jumătate! La mijloc e și insistența lui paranoidă. Scriitorul român preferă să se oprească la jumătate… Plus graba românească și credința că nu mai avem timp… (De ce intrăm mereu în criză de timp?) La noi a apărut primul roman monumental adevărat abia în 1922, Ion al lui Rebreanu, francezii îl aveau demult pe Balzac, rușii îl aveau pe Tolstoi… În ultimii 20 de ani avem parte numai de minciună și false valori. Creația literară e în dezordine, din păcate inclusiv Parisul și-a pierdut busola în acest sens”… La finalul lansării, George Virgil Stoenescu a atras atenția că pe pereții laterali ai Sălii de Marmură a BNR (fostă sală a ghișeelor, a subliniat guvernatorul Mugur Isărescu; sala are o audiție anume proastă din construcție, cei de la ghișee netrebuind să se audă între ei) există sculptat caduceul (nu e numai simbol masonic; e vorba de cei doi șerpi încolăciți în forma simbolului infinitului). A încheiat Johnny Răducanu, care și-a amintit de fericirea trăită lângă N. Breban, Nichita Stănescu și Fănuș Neagu în tinerețe, în Grădina Icoanei, unde se întâlneau de regulă și „n-aveau bani de o votcă” (celebrul muzician a mai subliniat că N. Breban e un atotștiutor al muzicii simfonice, „nu mai cunosc alt scriitor ca el”). Ascultați prima piesă cântată de J. Răducanu acum la pian, la lansarea poetului-mason, G.V. Stoenescu, în sala BNR cu audiție proastă,  înregistrată video pe telefonul meu mobil, dați click pe MOV00163 (și iar click pe dreptunghiul apărut).

Închei cu un rondel din cele 600 ale volumului-curiozitate „I”, pomenit ieri și alaltăieri aici:

Iulie (LII)

(obsesie pe rimele -apte și -eu)

Arșița peste colbul lui Iulie șapte

Sub Luna plină ca un ochi mort de cetaceu

Despărțea tiranic dorințele de fapte

Printre urmele rătăcitorului iudeu //

Unde curgea din cer numai miere și lapte

Suprapunând Nopții Sfântului Bartolomeu

Arșița peste colbul lui Iulie șapte

Sub Luna plină ca un ochi mort de cetaceu //

Prin care vedeam necroza fructelor coapte

La echinocții ori solstiții instantaneu

Cu ale iubirii devoratoare șoapte

Când se lăsa pe al flăcărilor curcubeu

Arșița peste colbul lui Iulie șapte…

George Virgil Stoenescu

***

Ca de obicei, pline de interes comentariile lui Octavian Mihăescu. Ieri scrie aici, liber, despre masonerie, invitându-ne să avem în vedere și alte aspecte. Deși literatura (rondelurile, în cazul masonului G.V. Stoenescu) relativizează totul… Ratez și azi rememorarea Rondului de noapte de la Bistrița, așa a fost să fie: mâine însă, sper…  Public, în schimb, fotografii făcute în drum spre Bistrița pe 24 iunie 2011 (la Sighișoara, la Cetate). În sfârșit, public în continuare răspunsul prozatorului și eseistului optzecist Leonard Oprea, emigrat în SUA, interesat să fie citit (fără critici) și pe această cale, îi mulțumesc pentru încredere (puteți citi biografia lui pe scurt pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea):

Liviu draga,

Domnul fie cu tine!

Fii binecuvintat.

Mare, mare bucurie a inimii mele … ai inaltat.

M-ai daruit sa fiu un soim … fie si doar pentru nu stiu cita vreme…, dar – chiar si o clipita,

Doamne, cum e sa fii soim…

***

Esti un crestin misionar – asa de ortodox, asa de Poet si asa de fain precum marele meu prieten si Rabbuni Nicolae Steinhardt.

Multumesc cu inima curata.

***

Nu stiu zau, in ce masura cititorii blogului tau stiu cine sunt ca artist: prozator, eseist si poet ( haiku-poet, haijin ) si creator al “Respiratiei”/”Breathing” in literaturii lumii.

Dar – asta nu mai are nici o importanta, cind – asa cum scriam: scriitorul este si o cantitate infinita de cititori… Iar Internetul este lumea lor – astazi.

***

Nuvela ASASINUL UNUI VIS, ce ai citit-o, face parte dintr-un ciclu ce il adauga RE-editarii revizuite si adaugite a primei mele carti “Domenii Interzise”

(publicata in anul de gratie 1984, Anul Orwell // singura publicata de mine sub Ceausescu “Imparatie” // descoperita de Nicolae Steinhardt prin croncia sa ampla din “Opinia Studenteasca”, in 1986 // dupa care am si fost interzis oficial ca scriitor vreme de 12 ani…),

asadar, re-editare ce va aparea in Romania sub ingrijirea lui Michael Haulica.

***

ITI SUNT ATIT DE RECUNOSCATOR pentru aprecierea ta si publicarea fragmentului respectiv.

***

DA! poti contiuna publicarea nuvelei, DAR – lasa un “respiro” … sa vedem cum vor reactiona cititorii tai…

Caci – eu unul sunt convins ca ti-am trimis o capodopera.

Sau, cel putin – o proza cum in Romania NU s-a mai scris.

***

DA! m-ai surprins – ca sa nu zic, siderat – DA, aceasta nuvela este … UN POEM.

***

Si, indraznesc – da, evident, CIND AI VREME si BUNA DISPOZITIE – sa te rog a citi alta nuvela tot din acelasi ciclu: “Noi Domenii Interzise”

Sunt profund convins – vei avea ACEEASI MARE BUCURIE. (Nota LIS – această nuvelă o las în rezervă, mai vorbim)

***

O veste ce imi doresc fierbinte sa te bucure: la Xlibris/Random House/ SUA/ este in lucru, spre publicare, inceput de septembrie 2011, sper – a IV-a carte americana a mea, din cilcul “ctitoririlor” lui Theophil Magus :

THEOPHIL MAGUS – LIVING IN BOSTON / ANNA-MARIA – 101 BREATHINGS.

***

Poate nu crezi – dar cu mina pe inima: TARE MUTL M-AI AJUTAT si MA AJUTI.

Si – te iubesc pentru prietenia ta asa de faina si in primul rind crestina.

*  

Public aici alt mesaj primit de la Leonard Oprea-Nardi (și amân publicarea, conform dorinței lui, continuării la nuvela trimisă, ASASINUL UNUI VIS, începută ieri, aici), însoțit de o fotografie a scaunului de execuție:

MUT. SMERIT. FERICIT. – UN POEM SOPTIT…

***

http://www.youtube.com/watch?v=ONRyqvsCJLQ&feature=related

***

Motto:

“ … nu exista farmec mai fermecator decit prostia fermecatoare…”

(Theophil Magus)

***

Sint zile

cind aerul tremura in incremenirea zorilor,

iar ciripitul pasarilor in cringul din apropierea casei mele

rasuna inima lui Mozart.

Si simt cum toata fiinta mea se strapunge ,

se invaluie molcom cu o bucurie atit de grea, senina totusi,

incit mi-e teama sa respir.

… sperind ca nu cumva viata din ziua ce vine,

sa ma supuna chiar dintr-o data cu furia ei perversa.

Si, astfel, uneori reusesc sa pacalesc viata.

Dar de cele mai multe ori – nu.

Sint aste marunte smecherii doar parelnice victorii.

Insa tocmai de aceea ma insotesc cu viata.

Caci atunci, cind, in adevar izbutesc sa luminez

viata intru Credinta mea,

atunci, am harul rastignirii Lui Christos.

Si ma minunez despre viata.

Mut. Smerit. Fericit.

***

„… tremura firea…/

sub rasarit singeriu; /

… Doamne, sa nu mor…/”

Leonard Oprea

Theophil Magus


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
3 comments

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nici masonul nu-i poet, nici prozatorul profet.

    Părerea mea este că actanţii literaturii de azi (în orice gen abordat) trebuie să “calce apăsat” pe urmele Clasicilor – nu în străchini -, drept model.
    Ca la marii pictori, preluarea temelor antecesorilor în manieră (amprentă) proprie, poate asigura autorilor de azi un loc în posteritate. Altfel, se va sări peste ei ca peste o crevasă din a literaturii masă.

    PS: (Re)citesc dificil (dar: Numai din pricina literelor liliputane) o carte ce (mi?) s-a dedicat olograf astfel: “Multă speranţă întru aflarea adevărului”. prin 1998/9. Se intitulează “Sfîntă tinereţe”. Şi o consider Clasică în genul (memorialistic, auto/biografic) abordat.
    Închei cu finalul ei: “Nimic din ce-a fost avînt la început n-a mai rămas. Întoarsă fără voie în prezent, neputincioasă, sugrumată de puterea minciunii, îmi vine să urlu la întâmplare pe străzi.”
    Grăitoare antinomie între o Dedicaţie şi un Conţinut!

  2. Multumesc, domnule Culai, pentru ca mi-ati reamintit de Sfinta tinerete de care aproape uitasem. Ori, noi, nu avem voie sa uitam pentru ca uitarea, chiar de e scrisa in legile omenesti, poate aduce cu sine repetarea urgiei pentru sfinta tinerete a urmasilor nostri. D.P.

  3. Mulţămita mai consistentă, e de partea cetitorilor, Doamnă.
    Mulţi tineri care au urmat Acel ideal, ajunşi supra-vieţuitori încă (dar, cât, până unde…), vă sunt recunoscători că aţi nemurit o generaţiune printr-un exemplu sugestiv, chiar dacă – afectiv – subiectiv.
    Tare bine ar fi, de aţi putea recidiva cu o re-editare în condiţii ca pentru aceia care au nevoie de-acum de litere ceteţe la obosiţii lor ochi… E o carte ce merită – din când în când – “pentru sfânta tinereţe a urmaşilor noştri” republicată. Acelaşi îndemn l-aş adresa celorlalţi, care au avut curajul să redeschidă – purificând – această rană rău închisă de istorici.

    E Mulţămire şi de partea mea, vă asigur!