Sistemul ticăloşit ar putea să reacţioneze violent, provocat de Băsescu? Povestea Poveştilor într-o mică şi nouă versiune

Duminică, 23 ianuarie 2011. Vin iar aici să scriu supărat, de la televizor, Traian Băsescu a avut conferinţă de presă de la ora 21 – mărturisesc, nu mai suport să-l privesc şi să-l ascult pe acest preşedinte de ţară nedemn, care a îmbrăcat pielea lui Nicolae Ceauşescu. Este revoltător că destinul colectiv al românilor le-a adus pe cap, din 2004, în cea mai înaltă funcţie din stat, un asemenea specimen care ne urăşte pe toţi. Am senzaţia că asist la o diversiune de proporţii, făcută să înteţească lupta de clasă postcomunistă în România, o profesie fiind pusă împotriva alteia, că de ce una câştigă mai bine decât alta. E incredibil că Băsescu a ajuns să se bată şi cu pensionarii militari, după ce a pus la pământ bugetarii activi, cărora le-a tăiat 25 sau 40 sau 60 la sută din salariu din iulie 2010 încoace. Ceea ce este un drept patrimonial câştigat într-o viaţă, pensia, azi este contestat, micşorat, impozitat… În mod natural, bugetarii militarizaţi din Armată, Interne, Justiţie şi Serviciile Secrete (adică stâlpii „sistemului ticăloşit”) ar trebui să-l alunge pe Băsescu pentru provocarea la care sunt supuşi, aceasta, cu călcarea în picioare a drepturilor lor patrimoniale. Mâine, de Ziua Unirii, pensionarii militari ies în stradă, fac miting – bineînţeles, guvernanţii şi Băsescu mizează pe neputinţa acestor pensionari de lux de a rezista în ger, de a fi un pericol, prin declanşarea unor violenţe. Acest miting e organizat şi de Valeriu Pricină (foto), vicepreşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere (SCMD) – bănuiesc, e scriitorul militar Valeriu Pricină (scriitorii militari au o uniune a lor) şi redactorul-şef al emisiunilor militare de la postul naţional de televiziune. Interesantă convertire la protest a colonelului în rezervă-scriitor! Iată o declaraţie a lui: „S-ar putea ca noi, militarii pensionari, care nu au toti 80 de ani, sa fim dispozitivul care va duce la explozia mamaligii. Cei de la Palatul Victoria si Cotroceni nu se vor ascunde in gura de sarpe. Miza este apararea statului de drept”. Puneţi-vă în pielea acestor pensionari militari, la mărşăluirea lor de la un minister la altul, să depună o „Somaţie” (Ultimatum), mâine s-au anunţat minus 2 grade la prânz – pe zloată. În „Ultimatum” se atrage atenţia că pe 1 martie vor face un miting de amploare dacă guvernanţii nu renunţă la recalcularea pensiilor militarilor: În documentul intitulat „Ultimatum (Somaţie)”, SCMD îi „somează” pe premierul Emil Boc, miniştrii Gabriel Oprea, Traian Igaş, Ioan Botiş, Cătălin Predoiu, Gheorghe Ialomiţianu şi directorul SRI George Maior să întrerupă procedurile de aplicare retroactivă a Legilor 119 şi 263 din 2010 şi să respecte Constituţia, care stipulează că o lege nu poate dispune decât pentru viitor. De asemenea, SCMD cere anularea HG 735/2010 şi a hotărârilor MApN, MAI şi SRI de emitere a unor noi decizii de pensii şi de continuare a „recalculării” drepturilor pensionarilor militari. Sindicatul mai cere guvernanţilor să renunţe la decizia de impozitare suplimentară cu 5,5% a pensiilor mai mari de 740 de lei, atât civile cât şi militare… În această seară Băsescu i-a sfidat, a anunţat că se va continua recalcularea pensiilor militarilor, inventând o altă hotărâre de guvern, prin care se prelungeşte termenul de recalculare până la finalul acestui an: Altă măsură stabilită e aceea că pensiile recalculate pe legea 119 şi comunicate pensionarilor militari prin decizii rămân valabile, şi cele care au crescut, şi cele care au scăzut. Băsescu se crede Dumnezeu, face în continuare ce-l taie capul, imprudent – practic, se joacă azi cu focul. Sistemul ticăloşit ar putea să reacţioneze violent din interiorul lui. Îi urez lui Băsescu de pe acum însănătoşire grabnică. Băsescu îşi forţează norocul, iar populaţia României se face de râs încă o dată, prin pasivitate. Altfel, rămân în continuare nedumerit de lipsa de reacţie a Uniunii Europene faţă de înjosirea populaţiei României de către Băsescu şi ai lui, trădătorii neamului (sau neprimirea României în spaţiul Schengen e, de fapt, o reacţie la măsurile autoritariste ale lui Băsescu? Totuşi…).

***

Ce a ajuns România de azi? Daţi click pe Piciorul_de_plai (şi iar click pe dreptunghiul apărut). E un PPS multimedia primit de la prozatorul Constantin Arcu (redactorul-şef al revistei Bucovina literară). Trebuie să vă mai descreţiţi frunţile. Totodată, citiţi ce a ajuns românul de azi, într-un text anonim (dus la extrem; se subliniază: Aceasta poveste, ca orice poveste din popor, are autor necunoscut; are tentă literară, cică e parodie după Creangă), primit pe e-mail de la Nicolae Ciobanu, care a primit-o la rândul lui:

Povestea Povestilor despre Uniunea Europeana – parabola

A fost odata un taran sarac, dar cinstit, ca de aia era si sarac. El putea fi deopotriva roman, bulgar, ungur, ceh, slovac, polonez, croat ori sarb, ori albanez, ucrainean, moldovean, ori turc, sau orice alta natie, importante fiind – in acest caz – saracia si cinstea.

In satul lui, uitat de lume, se auzise  ca undeva departe, peste mari si ţări s-ar afla o cucoana  înstărita, cu darnicie fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana.

Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile Cucoanei.

Intr-o buna zi, si-a pus traista in bat si a plecat la drum. Ajuns la Palatul Cucoanei celeia mari, a batut la poarta si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa şada şi, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat.

Taranul de-abia s-a atins de ele si si-a spus necazul:

– Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna pe la noi insa-i cam lunga, tine aproape sase-sapte luni pe an. Ca sa lucrez bine pamantul, as avea nevoie de o pereche de incaltari noi. Sunt descult si mi-e frig, doar atât iti cer. Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum.

Apoi a glasuit:

– Omule, esti descult si eu te inteleg… Dar, tot ce-ti pot oferi este o bască. Una noua si de calitate europeana – Armani. Tine de frig, de ploaie.”

Daca a vazut asa, omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:

– Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic.

A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit cu un deget degerat. Apoi, la sfarsitul verii, istovit de munca pamantului, a plecat iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul cel vechi:

– Coana Mare, sunt desculţ, o pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine.

Doamna l-a privit iar cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască nou-nouţă, de firmă.

– Daca-i degeaba, merită s-o ia, isi spune la intoarcere ţăranul cel sarac si cinstit. A mai trecut o iarna grea, cu chiu, cu vai, si in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara, şi pe când frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit iar de Doamna cea darnica, pornind iar spre ea, ca sa-si incerce norocul.

Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors, s-a intors tot cu o basca.

Totusi, nu s-a dat batut.

An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar. Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si la spital a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.

Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniune care, iute, si-a dat seama de trebuinte, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, având mai multe viteze si telecomanda.

Omul a multumit si intorcandu-se in satul său cu masinaria cea aratoasa a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte fu călcat de hoti. Acestia nu gasira mare lucru, dar plecara acasa cu saci intregi de basti. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nici o basca.

Hotii, oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul. Asa ca, asezat comod in caruciorul sau silentios, cu mai multe viteze, a pornit iar la drum si s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:

– Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti.

Doamna l-a masurat din cap pana la brâu, acolo unde incepea caruciorul, si ganditoare i-a spus:

– Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de încălţări…

Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci. Nu-mi vinzi mie pământul dumitale? Cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună basca…

PS. Vă invit să citiţi azi, în format PDF, insolitul Almanah 2011 – Renaşterea buzoiană (coordonator, Marin Ifrim), daţi click pe almanah_RBz (şi iar click pe dreptunghiul apărut).