Turnătoria cu mai mute feţe. Stafiile trecutului. Atâţia torţionari şi atâţia nesimţiţi

Marţi, 4 mai 2010. Tot Parcul Carol era duminică bântuit de „pufuleţi de plop” (dar erau ghemotoace de vată ai altor copaci, necunoscuţi mie), în aer, pe apa lacului, pe alei, îţi intrau în nas sau în ochi, dar nu te supărai – din contră, conştientizai că poţi să intri într-o lume opacă, rarefiindu-se claritatea luminii zilei, să intri în penumbra dintre două lumi, sau în capcana secundelor care fac diferenţa dintre trecut şi viitor. Pufuleţii de vată primăvăratică ar putea da de gol stafiile trecutului, în orice caz, dacă ne-ar urmări, s-ar aşeza pe făptura lor de aer şi le-am vedea conturul… Stafiile trecutului? Nu scap nici azi de tema cazului turnătoriei scriitorilor români care au făcut puşcărie politică, discreditaţi azi pentru turnătorie (la 20 de ani de la Revoluţie) şi nici o clipă lăudaţi că au fost opozanţi ai regimului comunist, motiv pentru care au fost condamnaţi la ani de puşcărie politică.

Am încercat în zilele din urmă să atrag atenţia asupra limitei principiilor morale şi asupra ilegalităţilor comise în cazul Adrian Marino. Asupra faptului că eu nu pot să-l acuz până la capăt de turnătorie pe cel care a făcut puşcărie politică, şi după eliberare a turnat din obligaţie – am luat cazul Adrian Marino. Conform noii legi a deconspirării, în instanţă e condamnat numai cel ce a produs prejudicii celui turnat. Las la o parte faptul că documentele apărute în presă din dosarul (dosarele) lui Adrian Marino de la Securitate sunt ilegal scoase de la CNSAS, că nu există nici o decizie a CNSAS că Adrian Marino a colaborat cu Securitatea, şi cu atât mai puţin nu există o sentinţă în acest sens a vreunei instanţe. S-au încălcat, astfel, şi principii morale (să aduci acuzaţii isterice, gen Mirela Corlăţan, cuiva, după ce frunzăreşti un dosar de la Securitate) şi ilegalităţi (odată ce aceste documente nu pot fi scoase în presă decât după ce se dă o decizie a CNSAS şi a instanţei asupra vinovăţiei de turnător a celui incriminat, pentru a nu-i aduce prejudicii publice, ce nu mai pot fi spălate în şapte ape, dacă nu se confirmă). Dacă aveţi timp, vă invit să citiţi Comentariile apărute pe acest blog / site la zilele de 1, 2 şi 3 mai, nu e nevoie să vă mai dau linkurile, mergeţi direct la titluri, pe pagina 1. Le mulţumesc tuturor celor care au intrat în discuţie. Complexitatea fenomenului deconspirării atinge culmi de nebănuit. Am primit azi şi un articol de la scriitorul Ion Lazu (el e cel ce a instalat plăcile memoriale pentru scriitorii români, remarcabilă iniţiativă) pe tema turnătoriei lui Adrian Marino. Vă invit să-l citiţi, e poziţia unui scriitor încercat de destin, daţi click pe: Cazul adrian marino pt LIS.doc. (şi daţi iar click pe dreptunghiul apărut). După ce l-a scris şi mi l-a trimis (fiind foarte catranit ca toate se duc de rapa, inclusiv  ultimele repere morale. In ce lume traim, ca orice om poate fi banuit ca ar fi facut pactul, totul pare verosimil, mi-a scris pe e-mail), Ion Lazu a vrut să nuanţeze subiectul – îl lăsăm deocamdată aşa cum e. Adrian Marino e unul dintre sutele de scriitori încarceraţi politic! Adică a scriitorilor care s-au opus regimului comunist, au făcut puşcărie politică şi, după eliberare, unii au turnat (sau poate toţi, cei mai mulţi au intrat în mormânt cu acest secret al lor), fiindcă au fost obligaţi de sistemul comunist. Vă rog să citiţi lista scriitorilor încarceraţi întocmită de acelaşi Ion Lazu, e vorba de 403 (dar lista poate continua, trebuie identificaţi toţi!). Vă vine să credeţi? 403! Daţi click pe http://www.uniuneascriitorilor.ro/Lista_Memorial.html Îmi imaginez că domnul „Miron” (care a intervenit, tot mai informat, pe Comentarii, aici), nu-şi va scoate pălăria în faţa atâtor scriitori care au fost încarceraţi, fiindcă s-au opus regimului comunist, ci va spune imediat – cum, atât de mulţi scriitori turnători? Îmi este imposibil să mai aduc argumente morale în favoarea celor care au făcut puşcărie politică, în numele respectării unor idei, opţiuni, principii! E dezastruos pentru memoria colectivă românească, azi, după 20 de ani, că fostul puşcăriaş politic e judecat numai prin prisma turnătoriei de după eliberare, şi nu e arătat drept opozant, rezistent, disident anticomunist! Voi reveni pe seama acestui memorial al scriitorilor încarceraţi.

Lucrurile sunt al naibii de delicate. Cine ne permite nouă să-i judecăm pe foştii puşcăriaşi politic, scriitori sau nu (dar sigur „duşmani ai comunismului”, odată ce au fost condamnaţi)? Habar nu avem de infernul prin care au trecut. Câţi dintre noi ar fi rezistat? Faptul că după eliberare au dat declaraţii la Securitate e egal cu zero în faţa suferinţelor îndurate (nu-i mai pun la socoteală pe cei care au murit în puşcăriile politice). Faceţi-vă timp şi citiţi numai câteva mărturii, apărute zilele trecute (îi mulţumesc doamnei Clara Aruştei pentru semnalare, eu le citisem), daţi click pe: http://www.adevarul.ro/locale/galati/Exclusiv-_Drama_unui_fost_detinut_politic-_-A_fost_ca_la_Auschwitz-doar_ca_nu_ne-au_gazat_0_255574508.html sau pe http://www.adevarul.ro/locale/galati/Marturisirile_unui_fost_detinut_politic-_-Ma_bateau_cu_furtunul_de_cauciuc_pana_lesinam_0_251374935.html (înlăuntrul acestor articole aveţi şi alte trimiteri, daţi click pe titlurile în albastru, activate, la alte mărturisiri care te îngrozesc; mereu m-am întrebat: ce fel de popor suntem, dacă am produs atâţia torţionari comunişti în puşcăriile politice şi apoi, după Revoluţie, am produs atâta nesimţire, să nu avem compasiune pentru cei daţi cu capul de pereţi de destin, care după ce au fost eliberaţi, au dat declaraţii din obligaţie la Securitate).

Sincer, mi-a fost mai greu când am fost atenţionat de scriitori că Adrian Marino a dus colaborarea sa cu Securitatea la extrem (fiind cooptat în DIE, azi, SIE, e clar că poate fi considerat şi spion – e rău că a fost spion?). Nichita Danilov şi-a amintit că a luat un interviu unui alt puşcăriaş politic, Petru P. Andrei, fiul savantului Petre Andrei (azi Petre Andrei, sociolog-filozof, profesor universitar şi politician, poartă numele unei Universităţi particulare la Iaşi, el a fost persecutat şi s-a sinucis în 1940; universitatea a fost înfiinţată de fiul lui). Petru P. Andrei, care a murit în 2002, întemniţat politic şi el, i-a declarat lui Nichita Danilov (interviul l-a publicat când ziarele nu aveau pagină online) că ieşeanul Adrian Marino (arestat la Iaşi pentru manifeste anticomuniste, era membru al tineretului ţărănist) era agreat de gardieni şi că datorită turnătoriei lui din puşcăria politică au fost arestaţi 39 de studenţi! Acuzaţia e extrem de gravă, dar n-a avut nici un efect atunci când a fost publicată în ziarul ieşean, pe atunci Adrian Marino era în viaţă. Aveam obligaţia să consemnez această gravă acuzaţie, aflată în interviul cu Petru P. Andrei, luat de Nichita Danilov (semnalez foto, cu această ocazie, ultima carte a lui Nichita Danilov, apărută zilele acestea). Cât adevăr există în ea? Şi-au plătit foştii puşcăriaşi politici poliţe între ei? Fiindcă un alt scriitor, Tudor Octavian are altă impresie despre comportamentul lui Adrian Marino (a apărut în Evenimentul zilei, şi răspunde acuzaţiei lui Mircea Dinescu că Adrian Marino a fost turnător): „Dinescu nu e procurorul naţiei. Ceea ce face el este contraşantaj. Eu ştiu de la vărul meu, Mihai Săndulescu, care a fost deţinut politic la Aiud şi Canal şi coleg de celulă în închisoare cu Marino, că i se spunea «Seniorul » de către deţinuţi”. Va trebui să judecaţi singuri. De fapt, avem dreptul să-l judecăm pe un puşcăriaş politic? N-ar strica să avem mai mult respect faţă de încarceraţii politici ai comunismului? În condiţiile în care torţionarii ne dau şi azi lecţii de morală, tare îngrijoraţi că victimele au… turnat?

PS. Domnule „Miron”, vă prindeţi urechile în chestiuni legate de viaţa culturală din Vrancea (unde eu am trăit 15 ani, din 1975 până după Revoluţie; mai ales cea literară). Reaua-credinţă arătată şi de ziariştii de scandal de acolo nu conving, vă rog să mă credeţi, cunosc în amănunt ce s-a scris despre cazul Puiu Siru, ce răspunsuri avea Puiu Siru (care n-au apărut niciodată, deşi a cerut drept la replică) şi ce interes aveau toţi să-l compromită, incomod cum era pentru toată lumea. Ce tot bateţi câmpii cu poliţia politică făcute de Puiu Siru (Paraschiv Usturoi), n-a avut nimeni de suferit – şi pe plan local, vă daţi seama că nu se iartă unul pe altul, ştiu exact cum se împart indulgenţele. Nu vă supăraţi, sunteţi depăşit de subiect. Când scrieţi că i-a turnat pe bieţii activişti culturali din câmpul literaturii, mă apucă jalea. Unul dintre cei turnaţi (altfel, poet vrâncean răsfăţat de toate regimurile, talentat), D.P. scria pluguşorul anual pentru PCR şi publica permanent în presa locală poezii dedicate partidului măreţ şi lui Ceauşescu… Nu vi se pare că aţi intrat pe un teren caraghios? La fel au păţit şi ziariştii locali vrânceni. Îmi imaginez că sunteţi un cotizant, pus să stricaţi imaginea celor ce vă cred.

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Sunt dintre cei…
    Dle Stoiciu, sunt dintre cei care l-au cunoscut cat de cat pe singurul senior al politicii romaneşti, Corneliu Coposu. Am stat cateva luni bune în preajma sa, şi nu în calitate de “infiltrat” al vreunui Serviciu, ci de redactor şef al “Mileniului trei”, iar “bruma” de politică pe care o ştiu am învăţat-o direct de la sursă. Aveţi în mare măsură dreptate în ceea ce-i priveşte pe foştii securişti, pe torţionari, pe turnători. Cu toate acestea sunt încă destui securişti şi turnători, care au fost “albiţi” de Instanţele judecătoreşti, cu totul aiurea. Un astfel de caz este şi cel al arhiepiscopului Calinic Argatu, fost ofiţer sub acoperire cu gradul de general Secu, devoalat de CNSAS, dar “albit” ca de la Nufărul de Instanţele romaneşti. Şi acest caz nu este doar excepţia care să confirme regula, ci este regula însăşi. Mi-au fost povestite de preoţi din anturaul său despre metodele de poliţie politică practicate de către episcop. Ar fi trebuit, cred, ca Justiţia din Romania să fie condusă o bună bucată de vreme de către un ministru cu adevărat neutru, în fiecare an reprezentant al altui stat al UE, pane ce reveneam la adevăratele valori domocratice, Justiţia jucand un rol esenţial în reconstruirea statului de drept, a valorilor democraţiei autentice, întrerupte, amputate timp de peste 40 de ani în Romania. Recent, tocmai am publicat pe blog lista cu ofiţerii sub acoperire din mass media romanească. Citiţi-o şi vă minunaţi. Apoi am avut ocazia să discut cu destul de mulţi foşti deţinuţi politici întemniţaţi în Închisoarea Politică de la Piteşti. Cunosc din relatările lor terorile la care au fost supuşi. În condiţiile de detenţie de la Piteşti, puţini au putu rezista acelor terori, mulţi dintre temerari aflandu-şi odihna vecinică cel mult în vreuna dintre gropile comune. Oricum, nimeni nu cred că ar dreptul să arunce cu piatra în vreunul dintre cei scăpaţi cu viaţă din înfernul închisorilor politice, pentru motivul că ar fi semnat pactul cu deavolul, mai ales înainte de 1964. Oricine ar fi fost cei întemniţaţi la Piteşti era aproape imposibil să fenteze “Experimentul Piteşti-Reeducarea prin tortură”. Cine putea fenta teroarea de la Canal, cată vreme abia puteai să te strecori, fiind dincoace de gratii, în pseudo libertatea de dincoace de sarmele ghimbate ale închisorilor politice? Revenind în zilele noastre, simpla condamnare a comunismului, fără o lege echitabilă a lustraţiei a fost un soi de frecţie la un picior de lemn. La fel este şi acum, la 20 de ani de la evenimentele din decembrie ’89.
    Cu prietenie, şt.d.afrimescu