0
6 comments

Sâmbătă, 2 iunie 2012. Am trăit un coșmar peste noapte, și eu și Doina. Muzica dată la maximum la cârciuma irlandeză de sub apartamentul nostru a durat până dimineața, la ora 7! Scriam și ieri, aici, despre acest necaz. N-am putut să dormim, ne-am stricat întreaga zi de azi. Privit din  afară, nu pare a fi nimic dramatic: în definitiv, ce mare nenorocire s-a întâmplat, să auzi că muzica a fost dată la maximum de vecin (fie și cârciumar), făcând să vibreze pereții. Nu urez nimănui să treacă prin ce am trecut. E neimaginabil, am chemat poliția, a amendat gașca petrecăreață, degeaba, a fost și mai rău, tinerii s-au răzbunat: ce mai vrem, au plătit amenda, fac mai departe ce vor. La ora 2.30 (cârciuma are program numai până la ora 2, legal), m-am dus peste ei, într-un zgomot infernal, în penumbră, puteam să fiu înjunghiat (se purtau ca niște drogați; aveau priviri de zombi), le-am închis laptopul care coordona melodiile, au promis să dea mai încet muzica, pentru jumătate de oră am auzit numai urletele celor din cârciumă (inclusiv cu „Mitică la pușcărie!”, vă dați seama cu cine aveam de a face), după care a reînceput muzica tare, a venit iar poliția, i-a luat cu vorba bună, inutil, după ce a plecat poliția s-a redeschis infernul. Nu cred că în locul meu și al Doinei ați fi rezistat nervos. Cu muzica dată la maximum, negru de supărare, deși am luat o pastilă de Clorfeniramin (are efect somnolent) pentru alergie (iar mi-a apărut pe gât „Zona Zoster”, extrem de dureroasă), nu mai știam ce să fac: nu puteam să dorm, nu puteam  să citesc și cu atât mai puțin să scriu. Doina era în aceeași situație, dacă nu mai rău (ea era speriată și de reacțiile mele, să nu ies din casă și, orbit de nervi, „să dau cuiva în cap”; m-a ferit Dumnezeu). Am redeschis computerul, neputând să dorm și am scris un protest-reclamație pentru ceea ce mi se întâmplă acasă (muzica dată la maximum în cârciuma irlandeză îmi violează domiciliul și mă agresează fizic; am amintit și de mirosul infect de la bucătăria ei, care ne-a îmbolnăvit; adică sunt terorizat acasă la mine) către Poliția sectorului 4 (Secția 14, de care aparțin), către Poliția Capitalei și către Primăria sectorului 4. Cu siguranță, nu vor avea nici un efect, se va mușamaliza totul. Le-am cerut să mă ajute să pun la cale un dosar penal împotriva cârciumii irlandeze, nu văd ce altceva aș mai putea să fac. Sper să găsesc un avocat serios, care să mă sfătuiască dacă merită acțiunea mea în justiție. Dimineață, la ora 7, gașca petrecăreață din cârciuma irlandeză (interesant, proprietarul ei nu era în țară) s-a spart. După o noapte albă, storși de nervi și neputință, promițându-ne a o suta oară că vom părăsi acest loc blestemat (dar cum să vinzi un apartament în asemenea vremuri de prăbușire pe toate planurile?), am luat seama că am ratat ziua de azi, sâmbătă – de ieri ne propusesem să mergem la Târgul internațional de carte Bookfest (deschis de miercuri, la care n-am călcat încă; să fiu sincer, nici nu mă atrage, am citit lista de lansări, nu mi-a atras atenția nici o carte nouă originală românească; aceleași vedete trecătoare, nelipsite de la târgurile de carte, care pe mine mă lasă rece), să venim la lansarea cărților soților Ursache, Magda și Petre, fiecare cu cartea lui, o familie creatoare foarte interesantă. Doina azi avea o obligație, fiind pomenirea morților – Moșii de vară, a mers nedormită cu pomeni la biserica noastră (Sf. Spiridon cel Nou). Nu e greu de înțeles că am renunțat să mai mergem la Bookfest, Doina a dormit toată după-amiaza, după ce s-a întors de la biserică, eu am adormit pentru trei ore, după ora 8, n-am fost lăsat să dorm, chemat după ora 11 la Poliție, la secția 14, cu cartea mea de identitate (m-am ras extrem de greu pe gât, în dreptul „Zonei Zoster”, strângând din dinți, m-am dus la poliție, care mi-a plâns de milă, am fost asigurat că Poliția e de partea mea; povești). Întors acasă, nu m-am mai culcat la loc, am venit la birou și am scris un poem (mă cunosc, de câte ori trec printr-o cumpănă, epuizat energetic, sunt dispus la creație, e un mecanism absurd). Am lăsat-o pe Doina să doarmă, renunțând la ideea să mai merg la Bookfest – Doina abia seara s-a pus pe picioare. Să tot trăiești „acasă”, nu?

***

Mai departe public alt calup din jurnalul scris la Galați (la camera de hotel), unde am venit sâmbătă, 26 mai, cu Doina Popa, la Festivalul Internațional de Poezie al Revistei Antares (ajuns la a XIV-a ediție), organizat de poetul Corneliu Antoniu, președintele Filialei USR Galați-Brăila. Sunt cazat la Hotelul Dunărea din Galați. A treia zi a Festivalului Antares, de luni, se desfășoară la Galați:

Luni, 28 mai 2012. Mâine, marți, ar fi trebuit să mergem până sâmbătă în Deltă, să intrăm pe programul inițial al „componentei turistice” (plină de recitaluri poetice). Ce zi tulbure a fost azi – a plouat întreaga zi, mai des sau mai rar, motiv să se schimbe din mers la organizatori perceperea continuării Festivalului de poezie Antares în Deltă. Dimineață, Corneliu Antoniu a hotărât să mergem numai pentru o zi și o noapte la Sulina, și miercuri să ne întoarcem la Tulcea. Mai apoi, după-amiază, s-a vorbit la Sulina la telefon și s-a aflat că plouă torențial acolo, că „Sulina e sub ape”, așa că s-a hotărât să nu se mai meargă deloc în Deltă, cu atât mai mult cu cât toată zona (județele Galați-Tulcea, Delta în general) e sub cod portocaliu de ploaie și de inundații (toată săptămâna asta s-a anunțat că va ploua; ce să facem în Deltă, închiși în casă sau mergând prin noroaie?). Dezamăgire maximă, am venit special să văd pentru prima oară Sulina, n-am avut noroc (mai exact, cred că m-am deocheat, anunțând inclusiv aici, pe blog, preumblarea la Sulina; o tot repet că eu sunt de vină, eu atrag răul). Interesant, azi a sosit și N. Prelipceanu (renunțând la Festivalul de teatru de la Sibiu; știți, e și un bun cronicar de teatru) să meargă în Deltă, fiind interesat și el în special de Sulina, n-a fost să fie… Ce să mai spun, toată dimineața eu am fost absent. N-am avut chef de viață (nimic nou). Bărbierit proaspăt, am venit la „bufetul suedez” al restaurantului Hotelului Dunărea, apoi am urcat la cameră, văzând cum plouă și aflând că avem program liber, fiindcă întâlnirea programată cu oficialitățile gălățene (care au sponsorizat la limită Festivalul Antares) nu mai are loc. Atâta pagubă, cu atât mai mult cu cât e campanie electorală pentru alegerile locale. Suntem chemați însă de Corneliu Antoniu să mergem să vedem sediul Filialei USR de Sud Est, venim pe ploaie, sub umbrele, la el. E admirabilă activitatea de președinte al Filialei Galați-Brăila a lui Corneliu Antoniu, el a inventat-o, a reușit să obțină un sediu, într-o clădire veche, cu trei camere mari (una, bună să găzduiască oaspeți, are baie cu apă caldă și duș; a făcut reparațiile și a cumpărat mobilier cu bani din sponsorizări, s-a tot zbătut). Voi reveni.

***

În continuare, episodul VIII din Ion Simuț (celelalte șapte episoade au apărut în ultimele șapte zile, aici) la marelui Paul Goma, eseu pe înțelesul tuturor, bun să conștientizeze valoarea unui destin:

Cazul PAUL GOMA între politică şi literatură (VIII)

Revanşa memoriei

Începând cu cartea despre Gherla (1976), de la ea încoace, scriitorul are din ce în ce mai puţin timp şi mai puţină răbdare pentru inovaţii, artificii şi structuri moderniste ale epicului. Experienţa închisorii şi a persecuţiei politice îşi cere imperios şi urgent dreptul la mărturisirea directă şi sfidătoare. Cărţile acestei etape de creaţie vorbesc despre violenţa urii şi a dezumanizării în detenţie sau despre cum se înstăpâneşte frica şi cum să te eliberezi de ea. Scriitorul este implicat total în descoperirea adevărului politic despre epocă, despre mecanismul psihologic al persecuţiei. Din ce în ce mai limpede, protestul anti-comunist devine criteriul moralităţii şi al demnităţii individului. Culoarea curcubeului 77 şi Soldatul câinelui sunt cele mai puternice şi mai zguduitoare mărturii ale confruntării cu dictatura.

Romanele acestei perioade, de la Gherla (1976) la Soldatul câinelui (1983), trebuie citite prin prisma cazului politic reprezentat de autor. De fapt, cărţile lui te obligă să le citeşti astfel. O bună parte din această proză este departe de orice ficţiune: ea dezvăluie o lume reală, a suferinţei, a neliniştii, în căutarea libertăţii şi a demnităţii omului. Romanele lui Paul Goma sunt, în profunzimea lor, un memorial al durerii şi o diagramă a revoltei, un protest al conştiinţei etice în faţa terorii şi a alienării umane. În deceniul opt, Paul Goma a devenit un profesionist al protestului politic, iar biografia scriitorului s-a transformat într-un simbol al luptei împotriva totalitarismului. Datele biografice ale cazului său sunt prea bine cunoscute. Mişcarea Goma a intrat în acei ani în cea mai acută şi mai ofensivă actualitate politică prin protestul său anti-comunist, susţinut în exil cu o viguroasă putere a contestaţiei şi însoţit de un mare ecou în cercurile intelectuale europene. Postul de radio „Europa liberă” i-a acordat în mod consecvent importanţa şi atenţia pe care le merita. Monica Lovinescu a restituit documentarul mişcării Goma, prin prisma „Europei libere”, în Seismografe. Unde scurte II, Ed. Humanitas, 1993. În contextul situaţiei ţărilor din Est, singularitatea cazului Goma este indubitabilă. Opoziţia lui s-a accentuat pe măsură ce scriitorul a fost tot mai mult persecutat şi ameninţat.

Nici în exil, după 1977, viaţa nu i-a fost deloc uşoară. Trimişi obscuri din ţară au încercat, pe diverse căi, să-l intimideze sau să-l suprime. O parte din calvarul anilor de exil, urmăriţi de ameninţări continue cu moartea, este povestită în romanul Soldatul câinelui, publicat în franceză în 1983 cu titlul Chassée-croisé. E un roman care rezistă, ca valoare estetică, prin atmosfera dramatică a situaţiei-limită, dincolo de faptul că transpune o experienţă autobiografică. El nu este un simplu document ale cărui file îngălbenesc cu timpul, ci un roman viguros din categoria literaturii contestatare. Aici se conturează memorabil infernul şi amărăciunea insurgenţei, sensibilitatea ultragiată a protagonistului împins la marginea abisului. Romanul impune prin fermitatea amară a tonului dorinţa de a arăta adevărul cutremurător că aparatul represiv ceauşist aducea moartea pentru a apăra „onoarea” dictaturii. Liniştea dictaturii trebuia apărată cu orice preţ, chiar şi cu preţul crimei. Cel puţin două momente-cheie sunt cele mai semnificative pentru teroarea din exil exercitată asupra insurgentului: momentul în care primeşte, sub formă de colet, o carte care era de fapt o bombă şi scenariul securisto-kaghebist în urma căruia disidentul incomod trebuia să fie otrăvit. Scriitorul reuşeşte să transcrie cu o excelentă stăpânire artistică a suspensului dramatismul acestor evenimente, a căror sursă biografică nu mai are importanţă în ordinea esteticului. Romanul Soldatul câinelui este, în acelaşi timp, o mărturie şi o ficţiune cutremurătoare despre efectele infernale ale unui regim politic clădit pe imperiul fricii, un imperiu expansiv, doritor să se extindă peste graniţele reale pentru a-i urmări punitiv pe cei care nu i se supun. Soldatul câinelui prezintă autentic sau simbolic (după tipul de lectură pe care îl preferăm) un mod de a înfrunta şi de a învinge frica pentru a dobândi sensul libertăţii. (Va urma)

Ion Simuț

PS. Public alte fotografii făcute la Festivalul de Poezie al Revistei Antares, organizat de poetul Corneliu Antoniu – a treia zi, luni, 28 mai, la Galați, la sediul Filialei USR Sud-Est. În fotografii, de sus în jos: Bannerul de la intersecția din fața Hotelului Dunărea, în care e portretul lui Corneliu Antoniu, candidat la Consiliul local Galați; N. Prelipceanu în dispută cu membri ai Filialei USR Galați-Brăila; Sala de conferințe și intrarea în sediul Filialei USR-Antoniu din Galați, prezentate de Valeriu Stancu; Al. Dobrescu și Corneliu Antoniu; Radu Voinescu; Ion Dumitru din Germania; Virgil Costiuc.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
6 comments

6 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Terasine, am fost un pic ocupat. Nu am avut timp de timpul tău. Şi nici acum nu doresc dialog.Eşti imposibil. Una din două, ori ori, la băieţi sau la balamuc. Ia zi-ne şi nouă, de ce plângi din când în gând şi invers. Stai unde crezi că eşti.

  2. Referitor la mizeriile pe care le face cârciuma cu pricina, știu că a fost adoptată în Parlament o lege de aliniere la legislația UE în privința locurilor și a orelor de funcționare a astfel de unități de alimentație publică. Nu știu dacă a intrat încă în vigoare, dar cu această ocazie ar putea fi luată din nou în discuție.
    Mai este o lege care interzice șuieratul locomotivelor pe la treceri de cale ferată, dar nici aia văd că nu se pune în aplicare !
    Noul ministru al Culturii ar putea fi sesizat și cu siguranță că s-ar putea obține niște clarificări deoarece muzica de la localuri este reglementată tocmai de acest minister !
    Puteți să-i acționați și în judecată cerând despăgubiri ( într-o țară civilizată v-ar lăsa ăla ‘bomba” și s-ar căra, că nu i-ar conveni să plătească )
    Numai că la noi te poți aștepta s-o lase tot acolo, dar fără ghilimele !

  3. Cui folosește ?!

    COMUNICAT DE PRESĂ
    (2 iunie 2012)

    Ref.:Declarația purtătorului de cuvânt al președintelui României, domnul Bogdan Oprea, referitoare la informația falsă privind moartea a două românce în timpul atacurilor din Houla (Republica Arabă Siriană).

    Referitor la informația privind moartea a două românce în timpul atacurilor din Houla (Republica Arabă Siriană) din data de 25 mai a.c., purtătorul de cuvânt al președintelui României, domnul Bogdan Oprea, face următoarea declarație:

    „Sunt în măsură să afirm că informaţia lansată de Comunitatea Siriană din Timişoara, potrivit căreia două românce ar fi murit în timpul atacurilor care au avut loc în Houla în data de 25 mai a.c., este falsă, iar cele două femei se află în viaţă. Administraţia Prezidenţială face apel la organizaţiile siriene din România să nu lanseze informaţii false cu scopul de a-şi exprima convingeri politice. Ambasada României din Republica Arabă Siriană este în măsură să acorde asistenţă celor aproximativ 14.000 de cetăţeni români aflaţi pe teritoriul Siriei.”

    Bogdan Oprea,

    purtător de cuvânt al președintelui României

    Departamentul de Comunicare Publică
    02 Iunie 2012

  4. Monologhia, anafura cui dă apă la şoareci, scribaciule Chiţ !

    Ce e cu moţ se ţine în clondire-adânci ?

  5. Terasatule, sunt medic de profesie. Tocmai din această cauză nu-ţi pot da un diagnostic public. Dă-mi o adresă de mail sau chiar adresa ta “fixă” şi-ţi trimite nenea analizele. Nu cumva locuieşti într-un spital? Cuvintele tale conţin nişte chestii…

  6. Dupa mine cred ca cei care ati facut aceste comentarii ori nu aveti cei 7 ani de acasa ori sunteti bolnavi care nu sunt doctori in tara asta sa va dea un diagnostic posibil .