0
9 comments

Joi, 31 martie 2011. Pe 4 martie scriam aici, în titlu: „Toate premiile la Poezie în acest an se duc spre marea vedetă Ion Mureşan”. Am avut dreptate (sunt totuşi un cunoscător al vieţii literare româneşti şi al moravurilor scriitoriceşti) – a mai rămas de luat Premiul USR, îl va primi şi pe acesta Ion Mureşan la Târgul Bookfest, în mai (are în ambele jurii numai prieteni, în acest caz succesul e asigurat). Sigur, în afara premiilor judeţene şi ale tuturor manifestărilor literare din ţară „şi de peste hotare”. Glumesc? Am mai scris, mai scriu o dată: îmi scot pălăria în faţa destinului lui de mare poet. Rămâne problema – ce însemnăm noi, ceilalţi, pe lângă el, „sula calului” (să fiu iertat; am mai zis asta într-un articol în Vatra, în care îl lăudam pe Ion Mureşan; era un număr de revistă dedicat lui)? Ce rost are să mai scoatem o carte dacă ştim din start cine e răsfăţat de slujitorii literaturii române? În această seară mi-a telefonat Ion Mureşan: mi-a amintit că el n-a mai scos o carte de poezie de 17 ani şi i se pare normal să cucerească toate baricadele, să fie răspremiat. Chiar! I-am mulţumit pentru telefon. Tema e delicată pentru mine, cel mai bine ar fi să o evit, să o ignor. Orice aş scrie aici, voi fi acuzat de invidie, gelozie, frustrări, tot ce e mai rău. Degeaba subliniez că eu chiar sunt stoic (de la Stoic-iu, pardon de expresie; vă repet, tatăl tatălui meu a venit din lumea stoicilor în România, din Grecia istorică) şi că de când mă ştiu sunt un fatalist – cred în rolul definitiv al destinului şi al Sfântului Duh, care te înzestrează ca poet. Altfel, poţi să conteşti cartea premiată (vă daţi seama, eu sunt în primul rând cititor de poezie), dar nu poetul, lăsat de la Dumnezeu cu un talent indiscutabil. Iar Ion Mureşan e considerat un poet unic, făcut vedetă de generaţiile postcomuniste, e iubit şi respectat. Mie, sincer, îmi e foarte drag (deşi nu stăm la un pahar împreună) – dar asta nu înseamnă că-i voi trece vreodată cu vederea vedetismul (mie-mi plac poeţii cu comportament natural în public, nu cei scoşi din context, ridicaţi în tronuri inutile, care le modifică, în timp, indeosebi caracterul; istoria literaturii române este plină de vedete, inclusiv aceea din regimul comunist, de majoritatea s-a ales praful). În România se premiază poetul, nu cartea – boală veche (probabil, dintotdeauna). Dacă vreţi, de câte ori se acordă un premiu anual, se poate considera că poetul e premiat pentru opera omnia, nu pentru cartea publicată nominalizată. Nu se poate schimba această situaţie… Se ştie, în anii în care publică o carte Ion Mureşan şi Ioan Es Pop, ei sunt primii „abonaţi” la premii. Cum e posibil să devină atât de previzibilă literatura română (mă refer la poezie; e valabil însă la toate genurile, numai vedetele sunt premiate; culmea, de la o vreme vedete sunt mai ales cei plecaţi în străinătate, emigraţi; n-au operă, dar sunt vedete)? Ţinem pe primul loc doar vedetele. Aici eu am o problemă: nu mă mai pot comporta normal cu aceste vedete, mă retrag din public, le evit, nu vreau să am de a face cu ele.

În această seară Ion Mureşan mi-a spus că e deranjat de faptul că eu îl consider a fi fără caracter. I-am atras atenţia că a intrat în discuţie caracterul atunci când a venit vorba de atitudinea faţă de turnătoriile lui Ioan Groşan, prietenul. I-am repetat că de la unul ca el, pus numai pe locul I, e de aşteptat să apere principiile morale, nu să le arunce la coş de dragul unui prieten. “Dar ai văzut că l-a absolvit de vină Ştefan Agopian în Academia Caţavencu” (demontând vina turnătoriei lui din 1989 în mod cu totul necredibil, îmi pare rău; Ştefan Agopian ne crede pe toţi tâmpiţi, de parcă n-am fi trăit în acelaşi regim represiv), mi-a spus Ion Mureşan. M-am enervat la telefon: dacă ţie ţi se pare că patru ani de turnat (atâţia a turnat sigur Ioan Groşan; dar eu pot să pun pariu că a stat tot timpul la dispoziţia Securităţii) e floare la ureche, mă tem că trăim în lumi paralele şi că am tot dreptul să susţin că la mijloc e o lipsă de caracter crasă. Şi am tot dreptul să mă întreb dacă nu cumva ai şi tu ceva de ascuns, luând apărarea unui turnător (asta am scris aici, că aş putea să fiu suspicios, că Ion Mureşan a terminat filozofia şi noi ştim exact ce a însemnat asta în comunism; nu vreau să dau cu parul, dar o pot face cu altă ocazie; filozofia era în plasa deasă a Securităţii, nu aia rară). Ţinând cont că eşti o personalitate publică atotpremiată şi tot ce spui contează public, aveam pretenţia de la tine să-l blamezi pe prietenul tău Groşan pentru porcăria făcută. Am tot scris aici: marea greşeală a prietenilor lui Groşan e că nu-l obligă să se autoculpabilizeze şi să-şi ceară scuze public pentru turnătorie. Probabil Groşan de aceea nici nu-şi pune cenuşă în cap, fiindcă e spălat de orice vină de prieteni (ceea ce e o bazaconie; prietenii l-au îngropat, de fapt, apărându-l). Voi, prietenii lui Groşan aţi luat la mişto turnătoria lui – şi pentru mine e inadmisibil, patru ani de turnătorie la Securitate e mult prea destul să pui un scriitor la zid, să-i aminteşti că n-a fost o conştiinţă (iar marele public asta aşteaptă de la un mare scriitor, persoană publică, să fie o conştiinţă a unui neam), nu să-l cocoloşeşti. Ce fel de conştiinţă ai fost tu, Ion Mureşan (şi ceilalţi prieteni ai lui Groşan), dacă iei peste picior turnătoria lui Groşan şi nu-l condamni? De aceea am scris aici că şi Ion Mureşan ar putea avea o problemă de caracter… „Mai putem să discutăm, dacă la cazul Groşan te-ai referit”, mi-a mai spus Ion Mureşan la telefon. E o chestiune de integritate, i-am mai spus. „Dar alţii ar putea să înţeleagă, dacă spui că n-am caracter, că eu am tras sforile să iau premiile anul ăsta”, a continuat Ion Mureşan. Hai să nu ne alintăm, i-am răspuns, n-am scris (sau sugerat) niciodată aici aşa ceva, tu primeşti premiile pe merit, eşti lăudat pe toate canalele (noi, de pe lângă tine, nici nu contăm, suntem de mâna a doua sau a şaptea în poezia română), mă mir doar că nu-ţi respecţi statutul de vedetă până la capăt, să ai atitudini morale publice pe măsură. Închei aici (telefonul nostru a durat probabil 30 de minute, a fost o confruntare amicală) – m-am bucurat că mi-a telefonat Ion Mureşan şi că am lămurit acest aspect al lipsei de caracter, că ea n-are nici o legătură cu poezia lui, ci exclusiv cu poziţiile sale publice legate de turnătoria lui Ioan Groşan, apărat jenant în numele prieteniei care-i leagă, uitând de principiile moralei publice. I-am repetat la telefon: dacă doreşti, cer scuze pentru neînţelegere în această seară pe blog – ceea ce şi fac. Mă mai scârbesc şi eu. Ion Mureşan rămâne un poet de caracter (aşa îi place?), drag tuturor, un adevărat fenomen în acest sens, păcat că ia apărarea prietenilor turnători… Dacă l-am supărat, să mă ierte. Am şi eu dreptul la opinie (în cazul Groşan) şi la protest (în cazul galei premiilor la care am fost nominalizat, stând acasă).

***

Scriitorul critic Tudor Cicu parodiază, aici, pagina mea de jurnal online de ieri – are şi el dreptate. De fapt, eu nu fac prin paginile mele de jurnal online decât să-l provoc pe cititor, ele nu trebuie luate în tragic. Nu uitaţi nici o clipă că sunteţi pe un blog de scriitor care n-are destulă minte.

Haideţi să citim împreună (şi să comentăm desigur), această – eu nu-i spun „profeţie”, se poate întâmpla oricui – doar Urania, numai ea, ne atrage atenţia că „mâine poimâine”… Ce deducem de aici (haideţi, că nu fac alunecări la texte!); dar Urania, chiar are să ne spună ceva, ceva ce sună a „prăpastie pentru tine Casandra, o prăpastie între noi şi lume”. Ia încercaţi d-vs să vedeţi cum e!, mai că ne îndeamnă. Apoi când e ceva „fără nici altă şansă”, musai să citim mai departe. Dacă nu cumva, avem de-a face cu revolta nimfelor de pe insula zeiţei Calipso împotriva celor care nu le pricep cuvintele. Să fie ăsta firul Ariadnei spre adevărurile concrete ale vieţii? Ghemul ăsta al unei depănări neverosimile a tot ceea ce ni se întâmplă, (admitem ce spunea Heraclit despre destin), îl va proooiecta pe bietul OM, într-o lume nouă, de unde să-şi reînceapă viaţa, cum ne sugera tabloul lui Botticelli? Trebuie să ai revelaţia lui Rilke, să spui că-n centrul lumii, atât de multă frumuseţe ca-n  „Naşterea Afroditei”, nu mai poate să încapă. Dar să-i dăm autoarei de „preziceri”, cuvântul corect este: „Toate planetele vorbesc din nou”. Cineva mă tot trage de mânecă: bre, femeile te fac să vorbeşti mult! Dacă-i aşa, eu nu am nimic împotrivă, vă avertizez; Vine dinspre Mare (apa aia neagră), pericolul! Gata! Ne-am săturat de această lume plină de cavaleri rătăcitori: a venit timpul ca Don Quijote al nostru – Mărmureanu parcă e la modă acum –  (e prea mult ziceţi?), să aive nevoie de scutieri ca Sancho Panza în continuare. Să-l susţină, ziceţi voi, dar să ne spună ca apărător al iluziei, spunem noi, că numai el vede (ca şi autorul acestui comentariu), că din când în când avem nevoie să privim lumea prin ochii nimănui, e bine?:

1. Clopotele sunaseră mai devreme de întâmplarea aceasta cu alinierea planetelor. Nu morţii; cunoscuta Urania ne atrage atenţia – că mâine-poimâine…

2. Răsuflăm uşuraţi: Este o poziţie proastă pentru acumularea de cunoştinţe… cum ne avertizează Urania. Uite, n-o facem. Şi?

3. Mai ţi-e gândul la Noica, Ţuţea şi Cioran când aproape că te scapi pe tine, cu astfel de preziceri?

4. Ne-am mai dumirit de altfel între timp: „Este un test pe care-l trecem”.Clopotele pot să bată mai ceva ca-n Hitchcock.

5. Pârtieeeee (cu cinci de e), începe… acum începe, să te ţii Gavrilescule… Luna neagră s-a aliniat cu Uranus: (pardon: să vezi poluţii nocturne!)

6. „Nu se poate spune că e linişte pe pământ”. Aici Andreea, acum îl pune la punct pe Ion Lazu, spunânând (deşi nu era de faţă), că d-l Emil Brumaru chiar era liniştit (ca în împărăţia îngerilor), la decernarea premiilor. Uitase de previziunile Uraniei? Sau nu-l interesa (pe Brumaru evident), aşa ceva? Vrem şi noi să ştim acest „dedesupt” al acelei zile. Întrebăm şi noi aşa, un critic de colea: Alo, Domnu E. Simion? Se aude? „Critica e datoare să pună întrebări, când nu poate oferi soluţii”. Asta e tot domnu Simion? Atunci să dăm cuvântul comentatorului:

7. Toate planetele acum aliniate vorbesc din nou. Păi vorbesc pentru mine: doar m-am născut în acest început de aprilie. O adolescentă, nu vă spun cine,  s-a prins de figură: a rostit cuvântul TRAGEDIE! Măi să fie! Asta le ştie pe toate. 

8. Hopaaa! Cineva tot trebuia să ne salveze de „pericolul Mării Negre”! Doar m-am născut acolo!  Pun pariu că astrele nu au scris nimic despre asta la naşterea mea.

9. Alo! Domnu poet Mureşan! Mai dă bre încă un rând, e secetă pe aici, plătim noi, Ăştia ascultătorii! Aha: orele-s suspendate la chemarea mea. Apoi atunci, convocare generală în amfiteatrul poeziei. Eu chiar sunt Călin File din Poveste. Să te vedem pe mata. Eu chiar am scris că eşti om serios.

10. Eroare: nu pentru domnul Hemigway băteau clopotele, dar mai ştii? Pasternak, proiectantul povestirii ăsteia, îşi păstrează asul în mânecă. Să vedem în continuare:

11. Domnule! Până la urmă, Urania era în plină FABRICĂ. Vă rog să mă trageţi de mânecă: Gavrilescu ăla, fusese călcat de tramvai? Nu mai spuneţi! Autorul n-a considerat-o „niciodată drept o întrebare importantă”. Omul e mort, domnilor, ce dracu, puţină înţelegere…

Aici aud o voce din public, care pare a clarifica totul: „Care tramvai?!! N-aţi înţeles nimic. Nimeni n-a înţeles esenţialul: pe colonelul Lawrence, chiar l-a lovit în creştet (ce mama dracului l-a lovit, nu se înţelege)… l-a lovit ca o sabie”.

Tudor Cicu


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
9 comments

9 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Pe mine m-a amuzat (ca întotdeauna), reactia dl Cicu, deh… boala specifica criticilor (veritabili), dar gasesc fain ca si scriitorul , cetitorul-comentator pe acest blog sa-si manifeste si mai abitir “boalele” :))).

  2. Nu e nici pe departe o carte-eveniment cartea mult premiată, dar probabil că vinul vechi de 17 ani este şi şampanizat…tu degeaba ai sapat via pe vale-deal!…glumesc…pentru că trăim într-o lume nebună, nebună, nebună.

  3. infinitul e înnodat peste un petic de timp

    peticul lui Nichita stă în buzunarul inimii

    ca într-o prăvălie de țară uitată de lume

    de doua ori pe an

    intră în prăvălie o fată frumoasă şi șterge praful.

  4. Sarut mâna, dragă poetă Ruxandra Anton – frumoase versuri. Îmi pare rău că m-am abţinut să scriu iar aici despre Nichita Stănescu, la ziua lui de naştere – Nichita e acaparat de o lume literară care ştie ce vrea de la viaţă (eu nu ştiu ce vreau) şi mi s-a părut că e prea de ajuns.

  5. Mă bucur ca ţi-au plăcut! Toţi părem că ştim ce vrem de la viaţă…căutăm în cuvinte acel ceva care, de fapt, pleacă cu viaţa noastră cu tot.

  6. Domnule Stoiciu,
    Sunt foarte contrariat de pozitia lui Ion Muresean vizavi de fosta, dar mai ales de actuala, nerusinata, profitoarea, oportunista Politie Politica. Priviti cu cine se afiseaza, zambitor, ce scrie despre prietenul D-lui, controversatul GEORGE Vulturescu, in ultimul numar al revistei “Poesis”. I-as pune o intrebare directa, frontala , rebengiuciana: d-le Ion Muresean, cu caracterul d-tale bonom, reusisera baieteii cu ochi albastri sa te acrediteze? Nu la Scoala din Strambu, doamne feri, ci la “Echinoxul” lui Grosan, Suciu, Sav si al altor stiuti ,dar necunoscuti aserviti.V.A.N.

  7. Exclusiv: Poetul clujean Ion Mureşan a fost recrutat de Securitatea comunistă, dar nu a oferit note informative. Asta sustine o fituica din media clujeana. Cred ca e o barfa a unor invidiosi.

  8. În urma solicitării d-lui Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România şi membrul Asociaţiei Clujul Curat, către CNSAS privind o potenţială colaborare a poetului şi membru U.S.R, Ion Mureşan (foto), cu Securitatea comunistă, s-a primit răspunsul că apreciatul scriitor clujean ar fi fost recrutat de către Securitatea comunistă la începutul anilor 70, dar nu a oferit note informative scrise securiştilor până în 1989.

    “Adeverinţa nr. 962/14.04.20011. 4 – În baza Notei de Constatare nr.S/DI/I 2756 din data de 25.11.2010, întocmită de către Direcţia de Specialitate din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi în care se regăsesc următoarele elemente: domnul Mureşan Ion este titular al dosarului fond reţea nr. R 182336( cota C.N.S.A.S ). Domnia sa a fost recrutat în anul 1973, pentru ”a cunoaşte atmosfera ce domneşte în cadrul cenaclurilor literare din Cluj, activitatea extra-cenaclu a unor personae care fac obiectul urmăririi informative speciale şi influenţarea pozitivă a membrilor cenaclului literar-Lucian Blaga-(al cărui preşedinte era)“, preluând numele conspirativ “Eugen “. Direcţia de specialitate nu a identificat documente trasmise Securităţii de către domnul Mureşan Ion. Domnia sa este menţionat şi în dosarele fond informative nr.I 160835( cota C.N.S.A.S). Adeverinţa este semnată de Preşedintele Dr.Dragoş Petrescu.”

    Ca urmarea faptului că nu s-au descoperit note informative scrise ale poetului Ion Mureşan în arhive, CNSAS nu consideră că poetul clujean a avut „calitatea de colaborator sau lucrător al Securităţii”. Rămâne de văzut dacă cercetătorii de la CNSAS vor găsi, pe viitor, note informative date de poetul Ion Mureşan către securişti sau acestea au fost distruse după revoluţie. Mai poate, fi şi ipoteza că Ion Mureşan a refuzat din considerente morale să dea note informative, deşi a fost recrutat de Securitatea comunistă, conform documentului CNSAS

    NapocaNews