Vineri, 22 aprilie 2011. Vinerea Neagră. Vin direct de la Catedrala din Dealul Mitropoliei să confirm aici, în faţa computerului că: da, a murit Fiul lui Dumnezeu, răstignit pe cruce (răstignirea nu era practicată de evrei, ci de ocupanţii romani), „pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului originar”. Aşa a anunţat Patriarhul Daniel în această seară: vom înconjura Biserica, vestind moartea lui Hristos („ea e temelia mântuirii noastre”), apoi vom trece cu toţii pe sub masă, pe sub Epitaf (pânza pe care se află imprimată icoana înmormântării Domnului; i se spune şi Sfântul Aer şi simbolizează trupul mort al lui Hristos)… Am venit cu Doina Popa în această seară la Prohodul Domnului (bocetul Sfintei Marii, mama lui), am stat cu o lumânare în mâini aprinsă şi mi-am încărcat degetele de ceară topită. Am ascultat „cântecele Prohodului”. Catedrala era plină-ochi şi Patriarhul Daniel era senin, i-am ascultat cuvântarea, la final: „Suntem aici la o tânguire, la o îngropăciune deosebită de toate celelalte îngropăciuni, moartea Lui e minunată, Dumnezeu însuşi a coborât prin Fiul Lui în mormânt şi a înţeles ce e izvorul vieţii omului, ştiind că sufletul nu-l va da stricăciunii”. 
A vorbit de „dorul mântuirii”, de iubirea jertfelnică a lui Hristos, de izbăvirea şi smerenia lui nesfârşită… „Sfântul Altar e Mormântul… Cu lumina sufletului Lui a trecut de la moarte la viaţă în Sâmbăta Mare… Înviere înseamnă iubire, în Cruce e învierea… Urmează taina Învierii… Proclamarea Învierii se va face afară, nu în biserică. Acesta e darul lui Dumnezeu, vom reînvia sufleteşte prin taina iubirii”… Am înconjurat şi eu biserica, în urma alaiului condus de călugării cu toaca, steagurile şi Masa (Sfântul Aer). După ce a fost înconjurată o dată Catedrala din Dealul Mitropoliei, cu opriri liturgice, Masa Sfântului Aer a fost pusă la intrarea în catedrală, ţinută cât mai sus de călugări (ieromonahi) şi pe sub ea am reintrat toţi în Catedrală… Am venit să mă închin într-un loc slujit de călugări îmbogăţiţi duhovniceşti, le priveam la toţi privirea înseninată-luminată, ştiam că li se trage şi de la postul negru ţinut azi – şi-i admiram. „Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei”, afirma părintele Dumitru Stăniloae (căruia azi i se aprind lumânări în cimitirul de la Mănăstirea Cernica).
***
Fiind în Săptămâna Patimilor, continui şi azi aventura colaboraţionismului scriitorului român cu Securitatea. Vă invit, întâi, să citiţi comentariile exemplare de alaltăieri şi de ieri ale lui Ion Lazu (mereu promit să reiau observaţiile sale, şi mereu mă iau cu altele) şi Octavian Mihăescu, de aici, legate de viaţa de azi a turnătorilor noştri scriitori şi de răstignirea lui Hristos (trecută şi ea prin lumea literară de la noi). Apoi, îmi exprim nedumerirea – în lumea scriitoricească s-au înmulţit numele de colaboratori ai Securităţii, deşi eu nu am auzit să fi fost acuzaţi în acest sens de către CNSAS. Nu mă refer la cazul lui Ioan Es. Pop care s-a autoculpabilizat în stil literar în România literară de săptămâna asta (avea dreptate acel scriitor mare cu care am vorbit la telefon, că avem de a face cu o cacealma publicitară). E grozav să afli că din banii luaţi pe angajamentul la Securitate Ioan Es. Pop a tras o beţie cruntă, e o pagină nemuritoare în literatura română şi acest autodenunţ (intitulat „De acum încolo, te vei numi Marton”; Marton era numele de cod dat de Securitate lui Ioan Es. Pop). Mai ales că el aminteşte şi de faptul că „pactul cu diavolul nu este o istorie pierdută în negurile Evului Mediu, în Fauştii lui Christopher Marlowe, J.W. Goethe sau Thomas Mann” (l-am citat pe Ioan Es. Pop; mă mir că n-a făcut referiri la „pactul cu diavolul” cu scriitori români mai breji ca el). Faptul că Ioan Es. Pop şi-a cerut iertare public e un pas făcut înainte. Personal, mă voi abţine să mai abordez de aici înainte cazul de colaborare cu Securitatea al lui Ioan Es. Pop (până ce, eventual, CNSAS se va autosesiza şi va da un verdict; dacă se va autosesiza). 
După luatul la mişto al colaborării (în genul lui Ioan Groşan şi al prietenilor lui), acum a apărut cazul de literaturizare a colaborării cu Securitatea (care l-a încântat la culme inclusiv pe Nicolae Manolescu, vezi editorialul din care am citat şi ieri: „Singurul care, repet, obligat doar de propria conştiinţă, şi-a asumat vina de a fi colaborat cu Securitatea a fost Ioan Es. Pop. Îi exprim aici toată admiraţia mea. Oare când vor urma şi alţii exemplul?” (e chiar impresionant să admiri o vină de a fi colaborat cu Securitatea). Altfel, cazul Ioan Es. Pop repetă cazul Ioan Groşan, prin prietenii lui (care-i fac deja enorme deservicii minimalizându-i vina). Iată ce mi-a fost dat să citesc ieri, pe blogul lui Adrian Pârvu (jurnalist care s-a apucat să scoată volume de versuri la vârsta înţelepciunii), mare prieten cu Ioan Es. Pop şi duşman declarat al celor de teapa mea, care n-au altă treabă decât să-şi manifeste crunta dezamăgire că prietenii au fost colaboratori ai Securităţii. Constat astfel că a apărut şi minimalizarea colaborării cu Securitatea la cârciumă, prietenii ştiu de ce: aici e legată şi dezlegată viaţa literară românească. Avem astfel mai multe tipuri de reacţii la colaborarea cu Securitatea la scriitori, nu numai mai multe tipuri de asumare a trecutului (de care am pomenit ieri aici, pe mâna lui N. Manolescu). E bine să se ştie: eu iau scriitorii aşa cum sunt. I-am mulţumit şi eu iubitului poet Ioan Es. Pop că şi-a cerut public iertare, sper să se fi iertat singur. 
Eu îl iau pe Ioan Es. Pop acum aşa cum e el, mai păcătos. N-am nici un drept să-l judec. Auziţi ce scrie Adrian Pârvu:
«A apărut şi România Literară cu autodenunţul lui Ioan Es şi cu editorialul lui Manolescu, un text rece în care criticul anlizează (evaluează chiar) cele trei scandaluri recente privind colaborarea cu securitatea a importanţilor scriitori Nicolae Breban, Ioan Groşan şi Ioan Es Pop. Am înregistrat şi reacţia vehementă şi stupefiat-veninoasă de pe blogul lui Liviu Ioan Stoiciu, precum şi toate opiniile acuzatoare sau venite în apărarea împricinaţilor. În grădina de la Muzeul literaturii, la berea cea de toate zilele, lucrurile sunt privite cu o înţeleaptă destindere, ba chiar cu un umor de bună calitate: Groşan propune să se organizeze anual Balul turnătorilor iar Eugen Suciu se arată dispus să sponsorizeze şi să instaleze în mijlocul grădinii Monumentul turnătorului necunoscut. Pe LIS, cunoscut printre confraţi pentru felul unic în care reuşeşte să privească tot ce se întâmplă drept un afront personal şi impardonabil, nu-l prea mai ia nimeni în serios. Vechii prieteni ai scriitorilor „pătaţi” nu par dispuşi să se dezică de anii petrecuţi împreună, la bine şi (cel mai adesea) la rău. Ioan Es (nume de cod „Marton”) a plecat în Moldova, să petreacă Paştele alături de soţie şi rudele acesteia. El şi-a pierdut slujba, pentru că nişte nesimţiţi care îi dau de ani de zile un salariu de mizerie, s-au trezit campioni ai moralităţii şi i-au acceptat demisia de onoare. L-am sunat azi, era mai liniştit şi, în mod evident, ieşit de sub presiunea evenimentelor. Mi-a spus că vorbise şi cu editura să urgenteze apariţia (deja întârziată) noului său volum de versuri. Cam atât…
Sfintele Paşti să ne lumineze pe toţi! Vedeţi-vă de scris şi de citit!»
Aş putea să-l pun la punct pe Adrian Pârvu aici, dar n-am s-o fac. E opinia de pe blogul lui. Îmi fac aici publicitate negativă să se înţeleagă exact cum mai stăm cu caracterul la scriitorul român, după 21 de ani de postcomunism. Securitatea totalitară a rămas în noi – nu e aşa, Adrian Pârvu?
Spuneam că nu mă refer la cazul Ioan Es. Pop, autoculpabilizat că a colaborat cu Securitatea (motiv pentru care e pe jumătate iertat, cum scria Dan Mircea Cipariu). În textele Aurei Christi în care îl apăra pe N. Breban (declarat de către CNSAS colaborator al Securităţii), a scris năucitor de-a dreptul că au fost declaraţi turnători, colaboratori cu Securitatea şi nume de scriitori de care eu n-am auzit să fi fost acuzaţi de către CNSAS: Augustin Buzura şi Nicolae Balotă (o citez pe Aura Christi: „E suficient să ne referim, iar şi iar, la nume ca Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Balotă, Cezar Ivănescu, Adrian Marino, Augustin Buzura, Eugen Uricaru, Ion Caraion”, vedeţi pe acest blog şi în https://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/04/sezatoare-cu-poeti-si-prozatori-in-ziua-centenarului-nasterii-lui-cioran-aura-christi-breban-colaborator-al-securitatii/). Îl las la o parte pe Cezar Ivănescu, care n-a fost până azi acuzat oficial de către CNSAS că a colaborat cu Securitatea (nu ştim, în cazul lui, ce ne rezervă viitorul), dar Mircea Dinescu, consilier la CNSAS a declarat că marele poet Cezar Ivănescu a colaborat cu Securitatea în studenţie (Cezar Ivănescu n-a recunoscut însă)… Oricum, cazul Cezar Ivănescu rămâne în aer. Dar ce caută pe listă Augustin Buzura şi Nicolae Balotă, când au fost acuzaţi de către CNSAS că au colaborat cu Securitatea? Sunt consternat, Nicolae Balotă a făcut puşcărie politică, iar Augustin Buzura a avut dosar de urmărit (am publicat fragmente din acest dosar în Viaţa Românească, predate de cel ce vrea să scoată o carte cu ele, Ion Bălu). Vom afla în următoarea perioadă de turnătoriile lui Augustin Buzura şi N. Balotă? Credeţi-mă, o repet, încep să fiu depăşit de complexitatea cazurilor de colaborare cu Securitatea ale scriitorilor români, trebuie mers la fiecare caz, nu trebuie generalizat…
PS. Public fotografii făcute cu telefonul mobil (deci, de o anume calitate) în această seară, în Vinerea Neagră, la Catedrala din Dealul Mitropoliei.
Va doresc tuturor un Sfinte Paste binecuvântat! Dupa sarbatori ne vom mai vedea-auzi, de ne va ajuta Dumnezeu.
Pace vă doresc, D-le LIS şi dragi prieteni de aici, sănătate şi înnoire sufletească, alături de cei dragi, întru Aşteptarea Luminii…
La mulţi ani !
Aurel Sibiceanu
În ţara noastră lucrurile sunt strâmb aşezate în toate planurile tocmai din cauza discreditării criteriului moral în relaţiile dintre oameni, deopotrivă în spaţiul public şi privat. Această batjocorire a moralităţii, începută planificat odată cu venirea comunismului şi care este în fond o batjocorire a credinţei noastre creştine, continuă şi azi, în forme adesea mai subtile şi mai perfide decât altădată. Aşa se face că o mărturisire a colaborării cu Securitatea venită după douăzeci de ani de tăcere (poate mai vinovată decât colaborarea propriu-zisă) este aplaudată, iar atitudinile eroice exemplare (Vasile Paraschiv, Paul Goma) sunt aspru sancţionate prin băşcălie, minimizare, etichetare, marginalizare şi boicot. Aici avem de a face poate chiar cu o deteriorare gravă a facultăţii de judecare, în care negrul este alb şi albul negru, în care vedetismul întreţinut de slăbirea spiritului critic se confundă cu valoarea autentică, în care nu se mai distinge între rău-minciună şi bine-adevăr. Chiar şi planificarea mărturisirii publice în Săptămâna Mare are ceva gazetăresc şi politic în ea, ca să nu spun necinstit, prin transferul afectiv de care poate beneficia, tot aşa cum şi tratarea în cheie literară a propriei situaţii vinovate, precum aceasta în care se află colegul nostru Ioan Es Pop, este inadecvată. Sunt binevenite, bineînţeles, mărturisirea păcatelor şi solicitarea iertării, oricât de târziu ar veni, pentru că oferă o şansă de vindecare lumii noastre bolnave, dar aplauzele şi admiraţia pentru mărturisire sunt semnul uitării victimelor, jigniri în fapt aduse celor care au avut de suferit şi celor mulţi şi neştiuţi care au rezistat – cu preţul sănătăţii, familiei, carierei, vieţii – la presiunile Securităţii, poate în acelaşi timp în care mărturisitorul întârziat de acum făcea praf la cârciumă banii primiţi pentru delaţiune. Să ne lumineze Dumnezeu minţile şi sufletele şi să ne ierte! Un Paste Fericit îţi doresc, Liviu, împreună cu cei dragi ai tăi. Asemenea şi celor care te vizitează pe acest blog.
Ce să mai spunem dacă luăm lucruri atât de grave, cum este delaţiunea, în băşcălie?… Un monument al turnătorului necunoscut! Beţivani ordinari, jigodii lipsite de bun simţ. Te apucă scârba în faţa lipsei de demnitate şi de bărbăţie a acestor groşeni.
Draga domnule Stoiciu, nenumarati sunt romanii (inclusiv scriitori) ce fac inca pe sfintii – nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase – doar pentru ca fie ca n-au fost inca luati la purecat de CNSAS, fie ca s-au ingrijit, cu propria mana, sa-si curete dosarelesau sa le faca volatilizate de prin arhive. Nu uitati nici prevederea legala ca, o data cu intrarea in PCR, sa le fie sterse urmele de colabo, chiar daca si-au continuat rodnica activitate. Mi se pare deci plina de candoare (jucata?) mirarea ca sunt pomeniti ca turnatori scriitori ce n-au fost (inca!) etichetati ca atare de institutia cu pricina. Un certificat in alb de la CNSAS nu inseamna nimic, avand in vedere scrupulozitatea cu care chiar institutii ale statului se ocupa cu stregerea pacatelor celor ce se poarta cum trebuie, din punctul lor de vedere. Doar daca (vox populi!) calca pe bec, se mai scoate la lumina cate ceva compromitator. Chiar sa nu stiti atata lucru?
Ma umfla rasul. Stie toata lumea si de turnatoriile lui Balota si de amicitiile lui Buzura, cu nimic mai prejos decat cele ale lui Breban cu oameni de la conducerea Securitatii. Naivi au fost, naiv sunt inca/ Si-or fi in neamul romanesc!… Ati auzit ceva de cazul George Vulturescu, a carui poezie o reproduceti cu atata amor pe blog? Pe langa ca are o nevasta colonel SRI, si-a turnat din plin, in vazul lumii, confratii scriitori si CNSAS-ul se face ca nu stie nimic…
@ Rafael
Dar a întrebat cineva ceva CNSAS’u cu privire la Vulturescu? A cerut cineva verificarea lui? Că doar n-o fi vreun mare ales al neamului, ca să facă ceva din oficiu…
Altfel, d-le LIS, vă plângeaţi că „se trage” numai în tagma scriitoricească. Vin din urmă cinematografia şi teatrul… Şi preoţimea – doar cei care mai sunt şi altceva, să poată fi verificaţi (că verificarea popilor a devenit tabu).
Sărbători liniştite!
Mulţumesc pentru că m-ai citat integral. Cred că ai sesizat că rândurile mele nu sunt decât simple constatări, detaşate şi cât se poate de obiective. Suntem amândoi suficient de bătrâni şi de înţelepţi să ştim că răul odată făcut nu se mai spală cu nimic, cel puţin în timpul vieţii. La judecata de apoi se decontează individual! Eu, tu, şi sper că şi mulţi alţii dormim liniştiţi noaptea. Personal nu-i pot înţelege nici pe cei care au fost membrii unui partid criminal, indiferent de motivaţiile lor puerile. Pe mine, când m-au chemat să mă întrebe dacă nu doresc să mă înscriu în partid, am întrebat dezarmant: În care partid?!? Mai lăsaţi-ne să facem unul, să am de unde alege! Consecinţa a fost că m-a băgat în şedinţă securistul întreprinderii şi, după vreo două luni, mi-au găsit un nod în papură şi m-au dat afară! Aveam un copil, rată la casă, rată la mobilă şi nu am găsit să mă mai angajez decât la un atelier de cioplitorie… Nu sunt foarte bun prieten cu Ioan Es. Ne vedem foarte rar (o dată, de două ori pe an) şi nu încerc să-l disculp. Dar nu vreau şi nu pot să devin acuzator public nici în cazul lui, nici al altora! Asta ar însemna, într-un sens mai larg, că devin asemeni lor…
Te invit de pe acum la lansarea volumului meu „de bătrâneţe” şi ar fi o onoare să accepţi. Cred că eşti un important poet contemporan, alături şi totuşi distinct de alţii. „Pe prag (Vale-Deal) este un volum minunat, care nu a trecut deloc neobservat de critică, şi care se va înscrie la premiile anuale majore. Sunt convins!
Cu doar câteva ore înainte se Sfânta slujbă a Învierii îţi doresc Paşte Luminat, Iubire, Înţelepciune creştinească şi să auzim NUMAI de bine!
Acelaşi, Adi Pârvu
Deşi ne aflăm în Săptămâna Iertărilor (de aia au şi făcut unii fripturişti acum „mea maxima culpa”?!?), eu nu pot să trec cu vederea, deşi de mult i-am iertat: cum, Doamne-iartă-mă-îi, exact pe temeliile şi cu oamenii fostelor XXXXsocialistă, rădicatu-s-au naşii „culturnei” de azi?!?…
De ce literaţi, muzicieni, artişti de toate marile calibre au fost forţaţi să plece-n cele 4 zări (ca şi floarea muncitorimii şi a ingineriei şi a intelelectualităţii noastre), mai ales după Malea Loviluţie Sângelie…
Cine să fie răstignit pentru asta: Iisua, au Baraba(s)?
Deşi ne aflăm în Săptămâna Iertărilor (de aia au şi făcut unii fripturişti acum „mea maxima culpa”?!?), eu nu pot să trec cu vederea, deşi de mult i-am iertat: cum, Doamne-iartă-mă-îi, exact pe temeliile şi cu oamenii fostelor XXXXsocialistă, rădicatu-s-au naşii „culturnei” de azi?!?…
De ce literaţi, muzicieni, artişti de toate marile calibre au fost forţaţi să plece-n cele 4 zări (ca şi floarea muncitorimii şi a ingineriei şi a intelelectualităţii noastre), mai ales după Malea Loviluţie Sângelie…
Cine să fie răstignit pentru asta: Iisua, au Baraba(s)?
PS: până şi acum, la asfinţire, diavolii internauţi, vorba OMului, îşi fac treaba, că e a doua oară când e „error”, pe motiv că nu se află pagina… pe care, totuşi, postez!
Isus este rastignit Miercurea:
http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/vineri_sau_miercuri%5B1%5D.sar.htm
@ Miron
Sigur ca am intrebat personal CNSAS-ul, dar nu imi raspunde nimic. Dna colonel Vulturescu a fost pe cai mari – acum a trecut in rezerva. Dl. Vulturescu este acum pe cai mari, cu carnet PDL si decorat de Basescu cu nu stiu ce ordin de cavaler de quinta sparta… De altfel, cat timp consoarta a fost in servicii, a avut grija sa stearga urmele.
Stati linistiti. Unele dosare ale turnatorilor au fost distruse. Am asistat, din intamplare, la o discutie dintre un ofiter si un informator/ tatăl unui cunoscut europarlamentar/in care ofiterul ii promitea solemn ca ii distruge dosarul.Istoria asa se croieste,nu va mai agitati. Sunt dati in gât doar cativa fraieri, cei care cîraie, care ies din front.Face parte si asta din circul national, dintr-o marunta diversiune.
@Rafael
Trebuie să vă dezamăgesc: căutaţi pe site-ul CNSAS (http://www.cnsas.ro/adeverinte.html) adeverinţa nr. 18 din 2010… Ceea ce înseamnă că CNSAS-ul s-a pronunţat deja, la solicitarea US.
http://www.dorintudoran.com/2010/05/14/complicitatea-mod-de-existenta/
Dorin Tudoran scrie:
«Nu există, după ştiinţa mea, o deconspirare oficială a lui “Someşan”»
Există, Dorin.
După cum vezi, documentul pe care îl reproduc mai jos, este din 5 iunie 2008.
“Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
Nr. P 1387/03/05.06.2008
Doamnei Maria Sipoş
Având în vedere Nota Direcţiei Investigaţii nr.S/DI/154/08.04.2008, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întrunit în şedinţa din data de 13.05.2008, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 7 din O.U.G. nr./24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, coroborat cu art. 28 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al C.N.S.A.S. adoptat prin Hotărîrea nr. 1/2008, pe baza documentelor din arhiva proprie, a stabilit identitatea informatorului cu nume conspirativ “SOMEŞAN” în persoana numitului BALOTA Nicolae, născut la 26.0.1925, în Cluj, jud. Cluj, fiul lui Gheorghe şi Elena.
În privinţa celorlalţi informatori a căror deconspirare aţi solicitat-o, vă comunicăm faptul că investigaţiile noastre vor continua pe măsura prelucrării arhivei fostei securităţi şi vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în rezolvarea cererii dumneavoastră.
Preşedinte,
Conf. univ. dr. Ladislau-Antoniu CSENDES”
***
De ce nu am făcut publică pînă acum această “deconspirare oficială”?
Pentru că eu cred că a trecut timpul vîlvătăilor din presă şi pentru că nu mă mai interesează, ca în urmă cu zece ani, polemicile cu prietenul nostru comun care, împreună cu Mihai Pelin, l-a “demascat” în 1999 – tot fără documente la acea vreme – pe Ion Caraion.
(Documentele despre Caraion le-am publicat tot eu, pentru prima oară, în 2004, în revista electronică http://www.eleonardo.tk şi în “Observatorul cultural” http://www.observatorcultural.ro/Zvircolindu-se-dintr-o-moarte-intr-alta-Ion-Caraion*articleID_10463-articles_details.html – şi ştii bine că tu ai fost primul care le-a citit, încă înainte de a apărea în presă.)
Ceea ce mă interesează acum (în ceea ce scriu) este să înţelegem între ce fel de oameni am trăit (şi înainte şi după 1989), cine şi cum ne-a fost prieten şi, mai ales, cu cîte unităţi de măsură am judecat asemenea cazuri în cei 20 de ani de libertate a opiniei şi a propriei conştiinţe.
Mă interesează – de exemplu – cum a reacţionat public domnul Nicolae Balotă cînd Ion Caraion – care nu se mai putea apăra – era atacat fără milă “din toate poziţiile”.
Pentru că documentul pe care l-am reprodus mai sus este răspunsul primit la cererea mea (cu procură de la doamna Valentina Caraion), de deconspirare a informatorilor din lunga listă a celor care l-au turnat la Securitate chiar pe Ion Caraion, “Someşan” fiind unul dintre ei.
Ai dreptate, draga LIS, si Grosan si Spop sint niste golani de turnatori de doi lei. Geaba se disculpa, au vrut si ei gloriola la kil, post in Capitala, la gazeta etc. Suciu ar fi bine sa-si vada de treaba, sa nu vina si rindul lui, noroc ca nu prezinta niciun interes ! Toti au fost si sint niste minjiti. Apropo, cine e pirvu asta ?