Ziua de naştere îmi poartă ghinion şi anul ăsta. Probleme mici, nervi, dezamăgiri. Mariana Marin ar fi împlinit 55 de ani

7 min


Marţi, 15 februarie 2011. Înainte să vin să scriu aici, am citit o declaraţie de dragoste la adresa mea (chiar dacă până la Dragobete, ziua iubirii la români, pe 24 februarie, mai e; ba nu, o fi în legătură cu ziua mea de naştere, ea e mai aproape, probabil de aici s-a tras perdaful sentimental) –  nu pot să cred. Octavian Mihăescu mă face în fel şi chip, ieri, la comentarii, că sunt mare şi tare, vai de capul meu (vă daţi seama, mă ruşinez să reiau minunea afectivă aici). Îi fac o plecăciune, fiindcă m-a făcut să zâmbesc. Generozitatea sa mă onorează, dar nu e cazul să fiu luat altul decât sunt. Şi nici nu merit atâta răsfăţ. Nu de alta, dar în fiecare an păţesc la fel, nu pot să mă bucur de ziua de naştere, de fapt, fiindcă am necazuri. Ultima lovitură: am rămas din această seară fără baie, prietena fiului meu n-a avut ce face şi a vrut să schimbe robinetul cu bilă (nişte porcării turceşti cu garnituri de plastic pe dinlăuntru, care nu ţin mai mult de o lună şi robinetul curge; ea se pricepe la reparaţii, e de domeniul fantasticului pentru o tânără, ştie chiar să facă şi mâncare!) şi a constatat că robinetele de apă caldă şi apă rece sunt blocate, ruginite. S-a apucat de treabă în lipsa mea de acasă. A forţat, şi robinetul de apă caldă a ţâşnit, când a vrut să-l închidă, acum curge continuu, iar cel de apă rece n-a putut fi oprit deloc şi totul a fost ratat. De aici a ieşit inundaţie, nervi, supărare că e afectată întreaga baie, n-o mai pot folosi… Am dat telefon administratorului scării de bloc (fiul poetului George Alboiu). Mi-a spus că noi n-avem instalator, dar cunoaşte pe unul, mă va costa aproximativ 100 de euro să schimbe robinetele, fiindcă trebuie tăiate ţevile ruginite, puse altele, după ce se sparge peretele. Am de ales? Dar nu poate să vină decât poimâine, „că are lucrare în altă parte”. Să nu-ţi vină să te urci pe pereţi? Nu e de ajuns cu ce păţesc la MAE: după ce că voi primi salariu numai pe… 10 zile pe luna ianuarie (din 15 ianuarie a încetat orice contract de muncă), nu am primit până azi nici actele să pot să merg la USR (care preia Viaţa Românească; eu, cu salariu minim pe economie), să primesc măcar salariu pe luna februarie. Ce se întâmplă la MAE depăşeşte orice imaginaţie – e o bulibăşeală pe toată linia. Când mă uit că ministrul Baconschi vrea să fie şi candidat la preşedinţia ţării, nu numai candidat la şefia PDL mă apucă jalea. El e incapabil să conducă un minister, toate serviciile sunt date peste cap aici, n-am pomenit de când sunt atâta lipsă de profesionalism în toate departamentele de care m-am lovit. Săptămâna asta, în sfârşit, cei de la Resurse Umane de la MAE m-au chemat să vin să iau cartea de muncă (deşi ea trebuia să-mi fie dată din data de 15 ianuarie, când s-a semnat un contract de preluare la Uniunea Scriitorilor a redacţiei Viaţa Românească, e vorba de trei angajaţi, împreună cu Steaua, cu alţi trei angajaţi). Am predat legitimaţia şi am fost pus să-mi fac lichidarea. Am ajuns şi la contabilitate (într-o clădire la cinci străzi distanţă), am intrat în cinci birouri să-mi semneze că n-am nici o datorie faţă de nimeni (la sediul MAE eram musafir), la ultimul birou aflu că am de plătit mai mult de jumătate de salariu, cu chitanţă, la casieria lor! Am rămas tablou, dar ce obligaţii am eu faţă de dumneavoastră (pentru cei ce nu ştiu, redacţia Viaţa Românească e într-un sediu separat, la trei staţii de maşină; noi luam numai salariul de la MAE, şi acela pe card)? Trebuie să daţi înapoi mai mult de jumătate de salariu, fiindcă aţi fost plătit toată luna ianuarie, cei de la Personal nu ne-au anunţat că aţi fost preluaţi de la 15 ianuarie de USR! Vă daţi seama ce explozie de indignare din partea mea a urmat. Până la urmă m-am resemnat, cei de la Contabilitate n-aveau nici o vină, vinovaţi sunt indolenţii de la Resurse Umane (cu zeci de birouri la MAE, în sistem militarizat). Azi, 15 februarie e zi de salariu la MAE, trebuia să merg să scot mai mult de jumătate din salariu de pe card să-l dau înapoi la MAE. Numai că azi n-au intrat banii de la MAE pe card… Cum să nu urli? E o bătaie de joc, pe nimeni nu interesează că ai şi tu dreptul la un minim respect, că n-ai făcut rău nimănui. Mâine o voi lua de la capăt – după ce voi da mai mult de jumătate de salariu înapoi la MAE (din luna ianuarie nu mi se plătesc decât 10 zile; ăsta e norocul meu), trebuie să vin cu lichidarea semnată şi la contabilitate, să iau cartea de muncă de la sediul MAE, numai că lipseşte „şeful” la ora când vine casierul (casierul vine de la bancă după ora 13.30 permanent, iar „şeful” de la Resurse Umane nu stă decât până la 13.30), aşa că va trebui să revin şi poimâine. Dacă scap viu, trebuie să vin cu cartea de muncă la USR – unde nu ştiu ce mă aşteaptă (ştiu că nu voi primi jumătatea de salariu din a doua parte a lunii ianuarie, începând cu 15, nici de la USR; la USR s-au luat salariile pe luna ianuarie), nu m-aş mira să am şi aici surprize… Şi uite aşa mă prinde ziua mea de naştere, pus cu nervii la pământ. De fapt, asta voiam să vă spun, că eu n-am voie să mă bucur de ziua mea de naştere. Colac peste pupăză, Doina Popa mi-a transmis în această seară că s-ar putea să-mi petrec ziua de naştere la înmormântarea mamei ei (care dă semne de plecare; nu e exclus să fie iar o alarmă falsă; Dumnezeu să o ţină acolo unde vrea). Să tot trăieşti!

***

Le cer iertare tuturor celor ce semnează la Comentarii, aici, că nu pot să le răspund, nu mai am puterea să dialoghez cu nimeni. Le mulţumesc pentru bunăvoinţa arătată, sunt comentarii care merită să fie puse în ramă. Pe unele le readuc aici, la vedere, cu un scurt comentariu al meu, pe altele le las acolo unde sunt, ştiind că toţi vizitatorii acestui site-blog (sau ce o fi) le citesc şi le aplaudă în ziua când sunt publicate. Închei cu un poem al lui Adrian Alui Gheorghe „de omagiere a Marianei Marin”, care pe 10 februarie ar fi împlinit 55 de ani (poem apărut într-o carte a lui). Observând că şi foştii prieteni bucureşteni ai lui Madi (cenaclişti de Luni, în principal) au uitat-o, nu numai revistele săptămânale centrale sau Muzeul Naţional al Literaturii Române (unde ea a fost angajată). Cât a trăit a fost considerată o mare poetă (a fost ridicată în slăvi nu numai de critica literară, ci şi de poeţii de ultimă generaţie; era în manualele şcolare alternative), după ce a murit i s-a stins încetul cu încetul gloria. De la un an la altul a dispărut în neantul istoriei literaturii române, alături de ceilalţi scriitori consideraţi mari cât au trăit. Nu vreau să trag nici o morală. Personal, m-am despărţit în relaţii ciudate de Mariana Marin („ca om” avea problemele ei, cu care eu intram în incompatibilitate totală, despărţindu-ne ideea de moralitate publică; până să o cunosc, aveam cu altă impresie despre ea, după Revoluţie am regretat-o). Asta nu înseamnă că nu-i preţuiesc şi azi opera, atâta câtă i-a fost dată de Dumnezeu să o ducă. Vă invit să citiţi şi pe blogul lui Vasile Gogea o rememorare a Marianei Marin: http://vasilegogea.wordpress.com/2011/02/11/memento-mariana-marin-dictatura-pentru-minte-inima-si-literatura/. Aici aveţi şi trimiterea la linkul lui Tudor Jebeleanu, dedicat Marianei Marin.

Plus „Mutilarea artistului la tinereţe” (pe „Biblioteca de poezie”; habar nu am cine o ţine, am descoperit-o întâmplător) – Mariana Marin, video: http://bibliotecadepoezie.wordpress.com/2008/01/

POEMUL NEPRIMIT DE LA MARIANA MARIN

Moartea-şi adună pruncii acasă

pruncii ei risipiţi prin lume

pentru fiecare face un loc cu verdeaţă

pentru fiecare plînge cînd îl ştie departe

ah, ce mamă bună e Moartea

ah, ce mamă bună e Moartea //

din pîntecele Morţii am ieşit

aşa cum se nasc pietrele din mare

pe lacrimi vine Îngerul şi pune sare

pe sare vine Îngerul şi presară lacrimi

Viaţa sfîrîie, Moartea sfîrîie

Doamne, e adevărat că Poezia e un abur

care iese din combinaţia

apei vieţii

cu sarea morţii? //

Cu un an în urmă

vorbind cu Mariana Marin

despre soarta grea a lumii care nu iubeşte Poezia

i-am cerut un text

pe care ar fi trebuit să-l scriu cu litere de cerneală

(nu de aur)

pe o pagină de revistă:

era vorba de un text

care (ar fi trebuit) să găurească hîrtia

un text care să-l facă pe culegătorul de litere

să se sinucidă

(nefericitul,

chiar am suferit o clipă pentru el!)

un poem despre Nimicul Nostru de toate zilele

pentru care ne ridicăm din pat în fiecare dimineaţă

cu care chiar credem

că avem ceva în comun //

un poem pe care numai

Mariana Marin l-ar fi putut scrie //

am numărat zilele:

prima zi în care n-am primit poemul

a doua zi în care n-am primit poemul

a treia zi în care n-am primit poemul

a patra zi în care n-am primit poemul

a cincea zi în care n-am primit poemul

a şasea zi în care n-am primit poemul

a şaptea zi în care n-am primit poemul… //

Cum trece timpul citind poezie!

Cum trece timpul scriind poezie!… //

Poemul de la Mariana Marin n-a mai sosit

dar am primit vestea că a murit.

Şi acum cred că acesta e poemul pe care ea l-a trimis

multiplicat în o mie de prieteni: //

Moartea-şi adună pruncii acasă

pruncii ei risipiţi prin lume

pentru fiecare face un loc cu verdeaţă

pentru fiecare plînge cînd îl ştie departe

ah, ce mamă bună e Moartea

ah, ce mamă bună e Moartea

Adrian Alui Gheorghe


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. N-am cunoscut-o personal pe Mariana Marin, poate am văzut-o totuşi; oricum, auzisem de ea ca poetă, citisem câte ceva. Ca să aud că a murit, la o vârstă aşa tânără… N-am avut nicio ezitare să o trec pe lista scriitorilor cărora merită să le fie puse plăci memoriale. (Idem pentru Cristian Popescu). O vedeţi în imaginea de mai sus. Un bloc de 12 etaje din zona Barajul Dunării-Balta Albă, în extremitatea estică a oraşului. Am scris, cu prilejul acela un fel de jurnal „Odiseea plăcilor memoriale”, el este în curs de publicare în revista Oglinda Literară. Textul integral va apărea, să sperăm, la Editura MNLR, care deja a editat un album „Literaturile Bucureştiului”, cu imagini ale cca 170 case de scriitori, fotografiate de mine. La acestea am adăugat încă pe-atâtea şi ele vor fi postate pe site-ul MNLR cât de curând. Cam asta este ceea ce am putut face eu pentru mai dreapta pomenire a poetei Mariana Marin, pe care, repet, nu am avut ocazia să o cunosc.
    Ion Lazu

  2. Regret enorm că nu pot fi mai aproape (la propriu, ca şi altminteri) de dl LIS: de o viaţă schimb singurel baterii (nu doar la crâşmă) şi garnituri (nu doar la fripturi); ar trebui, totuşi să existe nişte robineţi pe coloană, în baie, care să vă protejeze de atari neplăceri. Ori, cereţi-i instalatorului să vi-i pună, că şi aşa vă jupoaie… (Asta-i manopera doar, că materialele, tot pe banii păgubitului se iau.)

    Mulţumesc pentru ştirea cu explozia solară: nu ştiam ce ni se petrece, cu vântoasele astea, ce trec şi prin măduvă… Doamne, feri de mai rău!

  3. „Biblioteca de poezie” o ține Un Cristian, actualul „șef” al Editurii Casa de Pariuri Literare (care a fost lansată anul trecut), și el scriitor.