0
1 comment

Luni, 5 decembrie 2011. Mulțumesc îndatorat celor ce ne susțin moral, felicitările la adresa zilei de naștere a Doinei Popa, de ieri, de aici sunt un semn nobil de solidaritate peste timp și spațiu, într-o istorie de compatibilități (sau atingeri energetice). Suntem veniți, ai impresia, pe lumea asta în vizită de inițiere. E o minune, pentru o clipă, să găsești înțelegere înlăuntrul acestei istorii comune a noastră, a unor singuratici în particular. Observam ieri amuzat că Doina are dintotdeauna ziua de naștere în vremea postului Crăciunului și că nu se poate bucura de bunătățile „de dulce” puse la masa festivă (avea totuși dezlegare la pește). Mai mult, după socotelile ei, a fost concepută în… postul Paștelui. Interesantă înscriere într-un cerc bine determinat între două posturi mari. E curios așezată, de altfel, că tot veni vorba, în calendarul ortodox și noaptea asta spre 6 decembrie, când vine Moș Nicolae, în postul Crăciunului, cu dulciuri, care numai de post nu sunt – nu e un îndemn la a păcătui? Se spune că Moș Nicolae e adevăratul Moș Crăciun, dar dacă n-ai dezlegare la mâncarea de dulce…

***

Am fost invitat să particip, ieri, la Sala Atelier a Teatrului Național București, la ora 11 la conferința: „Un conferenţiar ajuns vagonetar: cazul Ion D. Sîrbu” susţinută de Daniel Cristea-Enache, cu o proiecţie video realizată de artistul Ion Barbu. Preţ bilete: 23 şi 10 lei (pentru cei ce n-au invitații). Observați, bilet de intrare „ca la teatru”. Ce sunt aceste conferințe ale TNB, aflu acum: Iniţiate cu aproape opt decenii în urmă de Ion Marin Sadoveanu, Conferinţele Teatrului Naţional au revenit pe scena Sălii Atelier începând din anul 2006 cu prelegerile unor personalitaţi marcante ale culturii române pe teme dintre cele mai diverse şi incitante. Sincer, nu m-a interesat în chip deosebit acest gen de conferințe publice (se țin și la Muzeul Național al Literaturii Române, mai nou, și la Muzeul Țăranului Român; înțeleg bine că se plătesc autorilor conferințelor drepturi de autor – de 400-500 de lei neimpozați). La TNB conferințele se țin la două săptămâni, duminica, și se înregistrează pe DVD, care e pus în vânzare la 25 de lei bucata. Între cei ce au ținut la TNB conferință, am aflat de la Daniel Cristea Enache (mândru de tinerețea lor) a fost și… Robert Turcescu, Doamne ferește. Am venit la această conferință fiindcă era ținută de Daniel Cristea Enache (vă reamintesc, născut în aceeași zi cu mine – 19 februarie) și fiindcă tema aleasă chiar mă interesa.

Despre conferinţa de ieri, scrie Daniel Cristea Enache:

“Ion D. Sîrbu este scriitorul român postbelic cu, poate, cea mai spectaculoasă carieră postumă.

A murit în septembrie ’89, cu două luni înainte de Revoluţie; iar sertarul lui, spre deosebire de cele ale altor scriitori români, era plin cu manuscrise. Printre acestea se numără Jurnalul unui jurnalist fără jurnal şi romanul Adio, Europa!.

Ion D. Sîrbu a fost modelul lui Victor Petrini, protagonistul lui Marin Preda din Cel mai iubit dintre pământeni. Cei doi evoluează pe traseul: carieră universitară, puşcărie politică, munca de jos: Petrini la deratizare, Sîrbu, vagonetar în mină.

În ochii vigilenţi ai activiştilor, politrucilor şi informatorilor de atunci, Ion D. Sîrbu era un caz.

Aveau dreptate”.

Conferința de ieri a fost deschisă de Ion Caramitru (directorul TNB), care a justificat prezența la TNB a lui Daniel Cristea Enache-DCE – fiindcă e atotprezent în mass-media, în viața publică. Am avut de ales între o conferință a lui DCE despre Nichita Stănescu și o alta despre Ion D. Sîrbu, am stabilit să țină anul viitor conferința despre Nichita Stănescu, a continuat Ion Caramitru: DCE are 36 de ani și de 15 ani e intrat în conștiința vieții publice… Daniel Cristea Enache a mulțumit celor aflați în sală, care și-au sacrificat duminica și a mărturisit că are emoții (a amintit că numai un om fără obraz nu are emoții), era încântat că a intrat pe lista nemuritorilor care au ținut conferințe la TNB (de la cei cu funcții înalte în stat, N. Manolescu-UNESCO, H.R. Patapievici-ICR, Mircea Dinescu-CNSAS, Vladimir Tismăneanu-IICCMER, Mihai Răzvan Ungureanu-SIE,  Adrian Vasilescu-BNR la politicienii Teodor Baconschi, Varujan Vosganian, Teodor Paleologu, Adrian Cioroianu, la directori în mass-media Emil Hurezeanu, Cristian Tudor Popescu, Lucia Hossu Longin, Dan C. Mihăilescu, Stelian Tănase; dar au conferențiat aici și Neagu Djuvara, Solomon Marcus, Ana Blandiana, Andrei Pleșu și Ileana Mălăncioiu, sau din străinătate Herta Muller, Ion Vianu, Sorin Alexandrescu, Cristian Bădiliță, dintre cei aflați în viață). S-a început cu un film scurt „făcut la mișto” cu copii, pe seama comunismului, de Ion Barbu de la Petrila, locul de naștere al lui Ion D. Sîrbu (D. de la Desideriu; născut la 28 iunie 1919, a murit la 17 septembrie 1989 la Craiova). Daniel Cristea Enache a venit la microfon (așezat la o masă) cu trei cărți despre Ion D. Sîrbu (motiv de mândrie pentru posteritatea lui Ion D. Sîrbu): una a lui DCE (de doctorat, „Un om din Est”, 2006, dedicată în întregime lui I.D. Sîrbu), alta semnată de Clara Mareș (I.D. Sîrbu în arhivele Securității) și o a treia semnată de Florin Constantin Pavlovici (coleg de închisoare cu Ion D. Sîrbu, intitulată „Tortura pe înțelesul tuturor”, 2001; care nu se referă numai la pușcăriașul politic  I.D. Sîrbu). Am tot divagat, revin mâine asupra discursului lui DCE.

***

Continuare la pamfletul  lui Tudor Cicu (un fel de a zice pamflet) legat de înregistrarea TVR Cultural a Galei Poeziei Române (ediția I de la Ateneu din 19 noiembrie), transmisă pe 1 decembrie:

IV                                                

Gala poeziei române

(pamflet)

Motto:

„Aici îmi cântă mierla… toată viaţa o să mă târască plugul de colo, colo”

Marin Sorescu

14. Adrian Popescu : (Aici, recunosc, am avut noroc cu lista lui LIS). Nefiind prezentat de N. Manolescu – sau e vorba tot de acele trunchieri ale TVR Cultural -, ne-ar fi părut un infractor pătruns până la microfonul din sala Ateneului. Clujeanul nostru, fiu de medic, care a debutat cu poezie la „Steaua”, 1964. Spuneam eu, că vor mai fi astfel de întâmplări extraordinare. Dacă aş scrie aici, exclusiv cu dragoste, despre cei comentaţi, sau cei care vor urma, poate că nu numai cititorul meu mă va trece la categoria: critici plicticoşi, ci şi autorii, înşiși ei, cărora le-ar căsca fălcile, ca celor deja trecuţi pe la microfon şi, acum, foindu-se în fundalul scenei. Prefer ca admiratorii pamfletului să-şi exprime tot ceea ce cred ei, numai să nu se plictisească. Aşadar, Adrian Popescu vine în faţa noastră cu poemul „Cuibul”. Pare un poem despre tehnica închegării cuibului, după tehnica aşezării mierii în faguri, de către albine. Ne vorbeşte „despre cuiburi în copaci/ a-i mângâie pe săraci” (sic!) – de dragul rimei. Dar, domnilor! Domnilor!!! Poezia nu-i un cuib, spune poetul, găseşte dumneata oul adecvat şi mă întorc şi eu în cuibul ăsta care se închegă greu. Până la urmă, ne dumirim. Era un cuib de rândunici, deci, era vorba despre acele rândunici ce îmbrăţişează absenţa celor dragi. Uite na! Cât am plâns eu (ca un copil), când rândunicile părinţi s-au întors la cuib, după cca. două săptămâni, la noi în balcon, dar puii lor tocmai plecaseră cu o zi înainte. Vedeam jalea din înfăţişarea lor şi le auzeam plânsul din ciripitul lor. V-am povestit toate astea pe blogul lui LIS. Să nu-mi spuneţi că poetul n-ar fi citit şi el. Atunci de unde acest poem? Aştept confirmarea.

15. Traian T. Coşovei: E cunoscutul fiu al reporterului realist socialist Traian Coşovei. A debutat cu vol. „Ninsoare electrică”, 1979. De la început a fost catalogat drept „copil teribil” al poeziei. Nu pot însă crede că „se pişa pe pantalonii lui N. Stănescu”, chiar dacă-i declara asta lui Daniel Corbu. Hai să-l urmărim: Întâi îşi caută ochelarii, apoi ne citeşte poemul intitulat „Cuvinte cu indulgenţă”. Suntem în atmosfera poemului, cu focul stins, cu ţigările pe sfârşite (care le mai are, care nu, să se împrumute – n.m.): „deja omul din colţ/ şi bătrâna doamnă ce şterge vitrina” se gândesc la el, adică la „viaţa mea care îşi cere iertare”. Şi, aici, vântul tot stinge chibriturile. De Chitila, pesemne. Aţi văzut, ale lui Andersen din „fetiţa cu chibrituri” luminau până şi gâşte fripte…  (Iar, pentru ce-i spunea lui Daniel Corbu, ar cam fi momentul să-şi ceară iertare). Dar, staţi, că nu s-a terminat: atmosfera devine explozivă (chibrituri – bidonul cu gaz – hârtia unor scrisori risipite peste tot) „cu lanţuri de flori de câmp, i-au legat mâinile” Nu-i aşa că este extraordinară imaginea? Apoi, cu focul stins şi „cu lupii de la uşă” (dracu ştie ce pândeau ăştia? Doar nu bidonul cu gaz… Ete, na!) şi-a scris o viaţă întreagă poemul. Asta da, mărturisire… Poate aude şi N. Manolescu, pentru cea de a doua Istorie a literaturii… Dar, asta, numai „după ce a creat poemul muntelui literă cu literă”. Noroc că ne-am trezit din vis, fiindcă poemul era aproape de sfârşit. Nu ne-a convins, ştie şi chiar simte şi poetul asta, aşa că ne citeşte un haiku de 5 versuri (tehnică frate! astea cu 5 versuri): „De ce ochii tăi sunt în lacrimi/De ce aparatul (…?) tău sângerează/Poate şoseaua /pe care ţi-am călcat câinele/era umedă!” Mamă, mamă!… Dacă îl auzea şi vecina (care să vă spun un secret: îl plânge mai ceva decât pe bărbatu-său)… doamne, doamne, câte nu aveam eu de scris, acum.

16. Nichita Danilov: Scriitor profund, cu repetate lecturi dostoievskiene. Moldovean de-al nostru. Ştiam că scrie o poezie religioasă şi este bântuit de viziuni metafizice. Pe aici, să înţeleg, că se înrudeşte cu Arghezi. El a scris şi „Centura de castitate”, ca reprezentant al neo-expresionismului. Florin Mugur îl băga la insectar, alături de poeţii lirici şi epici. Dar, eu vreau să-l văd în calitatea sa de poet iubitor de ceremonii şi ceremonial, fiindcă un îndrăgostit de Dostoievski nu poate spune că toţi eroii scriitorului rus sunt nişte inşi discreţi şi sfioşi atunci când ne vorbesc nouă despre îndoielile lor. Ce ne spune poetul? Citeşte un poem intitulat „Ceaţă” în care ne închipuim „vântul care stătea la colţul străzii/ ţinând un joben”. Şi, pe cineva alături, încercând să-şi aprindă ţigara, dar vântul i-o stingea chibrit după chibrit. Poetul, care privea toate astea de dincolo de uşă (nu putem spune: indiferent), încet-încet şi-a ridicat ochii spre o Ea (de! dacă şi ea îi făcea semn cu evantaiul!). Atunci, s-a trezit din somn. Multe vise în galeria poeţilor noştri! Să-l ascultăm pe poet: şi-a ridicat ochii spre cer (era în genunchi, reţinem asta), dar cerul s-a răsturnat şi ne-a arătat tuturor o privelişte amară (??!), „de chiştoace căzute pe jos” – explică poetul nedumerirea noastră. Nu înţelegem cine era acoperit de dunele de nisip şi ce căutau aceste dune în poem. Dar, de ce să ne chinuim, mai bine ascultăm; „o caravană întreagă de suflete” poartă „vântul care făcea semn că o ia când pe stânga când pe dreapta. Bine că ei (…?) mergeau înainte „acoperiţi de ceaţă”. Păi vedeţi, cum se explică şi titlul poemului, la final?

(Va urma)

Tudor Cicu

PS. Public poze făcute aseară cu telefonul mobil, la deschiderea luminilor de Sărbători, în Piața Teatrului Național București – cu fabulosul grup statuar (Ansamblul monumental „Caragialiana”) al lui Ioan Bolborea (în fotografie), definitivat de anul trecut. Ultimele două fotografii, spre Unirii.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
1 comment

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. TVRI a transmis un documentar interesant despre orasul Petrosani recent, in 3 dec. Apare si artistul Ion Barbu – vorbind si despre Ion.D.Sirbu (alaturi de actori tineri din Petrosani,etc.). Emisiunea se numeste “Aventura urbana” si poate fi urmarita si pe inregistrarile TVR (site oficial)la sectiunea Emisiuni(inregistrari)- Aventura urbana, precizare cea din 3 dec.2011.
    O zi buna.