Să nu mă întrebați unde e Dumnezeu sau Apocalipsa în lucrarea De-semne spre cer din Tăușeni a artistului Alexandru Chira

Miercuri, 3 august 2011. Azi am să fac un apel la recurs în cazul lui Dumnezeu – de la care ni se trag toate, inclusiv Apocalipsa și Antihristul și de care am tot făcut caz în ultima vreme aici. Îi mulțumesc Sandei Văran (să mă ierte că elimin din textul acestor pagini de jurnal online ale mele, de regulă, formula de politețe doamnă sau domnule, consider că suntem pe teren literar neutru) pentru vorbele bune și echilibrul dovedit în aprecierile sale publicate la Comentariile din 31 iulie, aici. În lumea creației artistice, în toate artele, s-au găsit formule de atracție față de Dumnezeu-care-e-în-noi (sau de negare a acestei atracții a lui Dumnezeu). Am reconștientizat luna trecută, citind că a murit un mare artist plastic (profesor universitar și teoretician), Alexandru Chira, uluirea trăită cu ani în urmă când am descoperit ansamblul său monumental intitulat „De-semne spre cer”. Alexandru Chira a pus la cale o lucrare completamente ieșită din comun la Tăușeni (normal ar fi să fie inclus Tăușeni în traseele turistice din România). Nu am din păcate atingeri cu lumea artiștilor plastici reuniți în UAP decât tangențial (mergând la o galerie de artă, invitat la o expoziție, fără să aprofundez vreodată fenomenul; deși am un consătean grafician excepțional apropiat, Vasile Anghelache, și din felul lui de a fi am înțeles că „e ca la scriitori”, fiecare e altceva, în sine, și deși ar trebui să se dezvolte singur, face parte dintr-o gașcă, înțelegând că singur nu răzbate). Cu mulți ani în urmă, fiind colaborator al revistei Vatra (de la Târgu Mureș; pe atunci era revista literară fanion a provinciei) și nescăpând nici un număr, am fost pur și simplu bulversat de descoperirea ansamblului monumental pomenit mai sus, al lui Al. Chira, de care se făcea caz pe larg (însoțit de poze incredibile, făcute „din avion” sau de pe dealurile din jur). Auzeam pentru prima oară de această „nebunie frumoasă” și mi s-a părut a fi opera unui artist cu frică de Dumnezeu. Am pus acest ansamblu monumental „care privește spre cer” de la Tăușeni, județul Cluj (locul de naștere al lui Al. Chira) alături de Noul Ierusalim al soților Victoria și Marian Zidaru, doi artiști plastici plini de har. Noul Ierusalim de la Glodeni-Pucioasa e prea cunoscut să mai fac și azi caz de el (am mai făcut caz de el aici în mai multe rânduri; îl găsiți la Căutare pe blog). Azi, Noul Ierusalim (ridicat pe viziunea artiștilor plastici Zidaru) e transformat în mănăstire creștină liberă, nerecunoscută de Biserica Ortodoxă Română, care face un fel de disidență eretică la ortodoxie (așa cum face isihasmul intelectual, de genul celui practicat de prozatorul Vasile Andru și adepții școlii lui de îmbunătățire a sufletului, amestecând isihasmul de pe muntele Sfânt Athos cu preceptele hinduismului; dar disidență face și biserica ortodoxă pe stil vechi) și e considerată o adunătură de sectanți mai originali… Cu totul aparte, important, artistul plastic Alexandru Chira n-a avut nici o pretenție de la Dumnezeu, a înălțat „instalația” sa de artă către cer fără să apeleze la simbolurile religioase creștine (sau păgâne) și i-a dat numele „De-semne spre cer pentru ploaie și curcubeu”! Un titlu care n-a pus pe gânduri nici Biserica, nici pe țăranii din Tăușeni, din contră (țăranii sunt convinși că „instalația” lui Al. Chira aduce ploile). Spuneam că pe 11 iulie, anul acesta, a murit Alexandru Chira. S-a scris pe scurt pe agențiile de știri, în treacăt, de moartea lui (televiziunile nu l-au băgat în seamă): «Alexandru Chira s-a născut pe 29 octombrie 1947, în satul Tăuşeni, judeţul Cluj. Între 1968 şi 1972 a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, din Bucureşti. În timpul vieţii a avut un număr impresionant de expoziţii personale şi de grup, atât în România, cât şi în străinătate, printre care retrospectiva personală „De-semnul interior”, în 1992, la ArtExpo, la Centrul Cultural Român – New York în 1984. În 1994, a început lucrul la Ansamblul Monumental „De-semne spre cer, pentru ploaie şi curcubeu”, de la Tăuşeni, judeţul Cluj, considerat de critica de specialitate ca fiind cea mai importantă lucrare contemporană de această factură din România. De-a lungul timpului a primit mai multe premii şi distincţii, a ocupat funcţii de conducere în cadrul Uniunii Artiştilor Plastici (UAP). Între 2000 şi 2004 a fost şeful Catedrei de Pictură de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. A primit mai multe distincţii şi premii, printre care Ordinul Meritul Cultural în Grad de Comandor, acordat de Preşedinţia României, în anul 2004, premiul Academiei Române, în 1996, premiul UAP, pentru pictură, în 1993 şi în 1999». Un artist plastic, iată, care n-a fost nedreptățit de destin, a avut parte de glorie în viață, de toate premiile care contează în lumea UAP și de toate onorurile din partea colegilor săi (Ordinul primit la Palatul Cotroceni era dat de colegii lui, ei l-au propus). Inițial, când i-am văzut „instalația”, am crezut că am de a face cu inspirația de tip OZN (în orice caz, dacă ar merge cineva pe dealurile satului Tăușeni și ar vedea ansamblul monumental, ar avea perfecta senzație că a intrat într-o zonă spațială interzisă, în care a aterizat un OZN). Redau fotografii ale acestei „instalații” care, cu siguranță, i-a pus pe gânduri și pe cei din cer (eventual, pe morții noștri, dacă nu pe cei din structura cerească a lui Dumnezeu). Sunt convins, după ce o vezi, că poți să încerci, ușor utopic, să iei legătura cu Cerurile (poate cu însuși Dumnezeu) apelând la șuruburile, firele și tuburile acestei „instalații”. Titlul complet al ansamblului e „Instalație (magico-poetică) pentru rememorare, pentru sugestionat (sau la nevoie, pentru invocat) ploaia și curcubeul”! Spune artistul Al. Chira: „Am imaginat acest ansamblu ca instalatie pentru rememorarea unor evenimente ritualice”… Aventura punerii la cale a acestui ansamblu monumental de la Tăușeni-Cluj, căruia Al. Chira îi spune muzeu particular al viitorului, în aer liber, a început în 1994! Să nu mă întrebați unde e Dumnezeu sau Apocalipsa sau Antihristul în această lucrare! În condițiile în care Dumnezeu e pretutindeni… Știu că pare ciudat, dar vă invit să citiți mai jos ca pe un poem fenomenal nebunia în scris a acestui mare artist plastic Alexandru Chira, dispărut luna trecută:

„De-semne spre cer pentru ploaie si curcubeu” sau, in denominatie initiala (tot metaforic) „Instalatie (magico-poetica) pentru rememorare, pentru sugestionat (sau la nevoie, pentru invocat) ploaia si curcubeul”

Situat pe o colina din mijlocul satului – sat inconjurat de alte dealuri – el se compune din 18 subansambluri. Dezvoltate, sub forma de comentariu, fiecare dintre acestea s-ar putea constitui in tot atatea eseuri programatice. Nefiind insa cazul, in acest context, voi recurge doar la o enumerare si, uneori, la scurte prezentari ale acestora:

1. „Casa Pastorului sau a Ingerului”

– a celui care pastoreste (inclusiv ca inger pazitor), in panta dealului, „platoul de-semnelor spre cer”.

2. „Scara (Treptele) Semanatorului”

– se compune din 66 de trepte si constituie coloana vertebrala a ansamblului iar din punct de vedere geometric reprezinta axa de simetrie a acestuia.

3. „Oglinda pentru Semanator”

– este proiectata pentru toti cei care se considera semanatori, dar si pentru cei care aseaza mai presus Senanatorul Unic – pentru cei care care seamana continuu in toate anotimpurile („cine seamana se aseamana”).

4. „Icoana Rotativa pentru Ploaie si Curcubeu”

– destinata a invoca ploaia si curcubeul; dispune de doua rezervoare: unul pentru ploaie si celalalt pentru curcubeu.

5. „Icoana Rotativa pentru Mesaje”

– pentru primit si pentru trimis mesaje (deci „pentru vestiri, prevestiri si povestiri”). Dealtfel intregul ansamblu este conceput ca statie pilot a comunicarii, pe verticala si pe orizontala.

6. „Casa Pasarii de Foc sau Casa Ploii”

– focul se afla in mijlocul casei sau in mijlocul lumii; ploaia tempereaza sau intretine focul; clopotul de sarbatoare sau de ploaie astampara clocotul. Situata in centrul platoului, axa ei verticala se identifica cu axis mundi, la baza careia se afla inscriptionat urmatorul text: „Aici se afla centrul lumii – pentru o clipa, pentru o zi sau de acum inainte”.

7. „Model pentru Curcubee”

– are functia de model obiectual, tridimensional si de modul pentru toate curcubeele care urmeaza a se arcui de acum incolo peste sat.

8. „Fantana Oglinzii cu Memorie”

– are menirea de a alimenta cu „apa vie” intregul ansamblu; nu are izvor propriu, fapt care m-a determinat sa inscriptionez, mai multe tablite, cu urmatorul text: „Nu uitati, urcand acest deal aduceti cu voi o cana sau o canta cu apa de izvor, goliti-o in Fantana Oglinzii. Apa izvorului se va intalni cu apa cerului si impreuna – adancului pamantului si al cerului – vor naste scara curcubeului, a inaltarii de pe urma”.

9. „Oglinda cu Memorie”

– instalata in centrul altarului acestui ansamblu, are menirea, conform unui ritual, de a lua si a prelucra chipul celor care se incumeta sa intre in ritualul initierii si al alimentarii ansamblului cu „apa vie”, din fantana proprie (fiecaruia). Imaginea acestora urmeaza a se developa, in functie de varsta, intr-unul dintre cele douasprezece cadre hexagonale ale numitelor „icoane senzoriale”. Conform proiectului initial, acest subansamblu, inteles si ca incinta (altar) ritualica, poate fi acceptat si ca loc al botezului la maturitate (eventual in momentul dobandirii cartii de identitate).

10. „Douasprezece Icoane Senzoriale”

– dispuse simetric si complementar, stanga-dreapta, fata de oglinda cu memorie, ele sunt, practic, douasprezece icoane laice (6+6 portrete fotografice, de batrani si copii din sat). Are forma fagurelui hexagonal – forma celulei vietii

11. „Oglinda pentru Reflectare”

– model si modul rotativ

12-13. „De-semne pentru Doua Poiecte de Drum”

– sunt practic doua carari paralele (in trepte), diferit colorate. Situate simetric (stanga-dreapta) fata de „clopotele tacerii” si in panta, acestea sunt predestinate si reprezinta doua posibilitati de iesire pe cont propriu din proiectul auctorial si o sansa, pentru fiecare, de a-l continua sau de a-si face propriile proiecte. Sunt doua carari ce urmeaza a se pierde in urcusul spre cer.

„Clopotele Tacerii”

– in numar de douasprezece, acestea alearga, perspectival, pe axa ansamblului, in partea superioara a colinei, acompaniind excursul celor „doua proiecte de drum”.

14. „De-semn de Punte”

– intre doua lumi; intre cea reala si cea virtuala (si invers).

15. ,,Drum Ritualic”

– destinat ritualurilor magico-poetice, de initiere colectiva. El reprezinta simbolic si drumul de acces (calea) catre opera de arta (calea receptarii), implicand la, propriu, si un anumit grad de efort.

16. „Poteci de initiere”

– sunt practic douasprezece poteci (in proiect, diferit colorate) de acces pe „platoul de-semnelor”, destinate initierii individuale.

17. „Bornele Albe”

– necesare delimitarii si dezlimitarii autarhiei conceptuale a platoului, pe care am instalat aceste „de-semne spre cer”.

18. „De-semn de Catare”

– se afla situat pe dealul de vis à vis, pe axa virtuala, de simetrie, a ansamblului. Prin cadrul sau hexagonal se poate viza si delimita, geo-metric, intreaga structura a lucrarii, simetria sa antropomorfa (stanga-dreapta) si cele trei niveluri (registre) conceptuale (pe verticala, de jos in sus), de la „casa pastorului”, prin coloana vetebrala – reprezentata de cele „66 de trepte ale semanatorului”, pana la „iesirea din proiect” – spre cer. Toate acestea raportate la contextul autarhic al „satului primordial”.

Intregul ansamblu se alimenteaza spiritual – prin cabluri aeriene, reale (la vedere) si prin altele subterane (virtuale), de la cele trei institutii comunitare ale satului: biserica, scoala si caminul cultural. Dispuse (situate), in realitatea lor topografica, in triunghi, ele reprezinta, in conceptul lucrarii, „triunghiul spiritual al satului”.

„De-semne spre cer, pentru Ploaie si Curcubeu” este, cu alte cuvinte, o instalatie magico-poetica pentru zile de sarbatoare, compusa din semne (sau de-semne) colorate, cu rostul de a chema, la nevoie, ploaia (mana cereasca) si curcubeul sarbatoresc al inseninarilor, dar si amintirile.

Alexandru Chira

PS. Vă invit să citiți și azi o revistă de cultură, la zi, în format PDF, trimisă de Liviu Antonesei – apare la Iași, intitulată Timpul, dați click pe TIMPUL_6_7_2011 (și iar click pe dreptunghiul apărut).

PS. 2. Adriana Barna mi-a trimis două de-semne cu muzică „spațială”, dacă pot să spun așa, de calitate: 1). „Roman Miroshnichenko plays in Djivan Gasparyan’s Concert”. Dacă aveți chef să o ascultați, dați click pe http://www.youtube.com/watch?v=RBhcOFNFkcU&feature=related (în dreapta pe YouTube aveți alte melodii cu aceleași personaje). 2). Valer Barna Sabadus – contratenor roman traitor in Germania, dați click pe 01 Piesă 1 (și iar click pe dreptunghiul apărut).