Sâmbătă, 29 octombrie 2011. S-a tot vorbit de primăvara arabă, a revoluțiilor antidictatoriale (revoluții provocate de Occident; în bătălia dintre Orient și Occident, acum a învins Occidentul, cu bani și arme date activiștilor „democrației”, infiltrați în societățile închise din nordul Africii și din Orientul Mijlociu). Regimurile tiranice au căzut, ce a urmat? Există pericolul să fie instaurate regimuri islamice (chiar dacă nu vor fi fundamentaliste, de genul celui din Iran, care controlează Frații Musulmani peste tot în țările arabe). 
Au avut zilele trecute primele alegeri post-dictatură în Tunisia – au câștigat zdrobitor (au venit peste 90 la sută din populație să voteze!) islamiștii. Șmecheria e că islamiștii câștigători spun că sunt islamiști moderați, să nu sperie Occidentul. În Egipt și Libia islamiștii vor destabiliza țările dacă nu vor veni la putere, puțintică răbdare – vor veni și ei pe căi legale, prin alegeri libere la putere, vor apărea partide islamiste. Astfel, primăvara arabă s-ar putea transforma într-un coșmar, o iarnă arabă islamică, legea islamică (sharia) va lua locul revoluțiilor de eliberare. Să dea Dumnezeu să nu se întâmple așa. Islamismul are legătură directă cu naționalismul occidental, el e specificul locului, inclusiv politic, nu numai religios. Sigur, Occidentul speră să transforme revoluțiile din lumea arabă în regimuri de tip turcesc (islamic religios), în care statul să fie laic. Personal mă tem că exact tinerii 
musulmani vor să nu depindă de democrația de tip occidental și că radicalizarea lor (în genul talibanilor) depinde de sărăcia care se va instaura în țările lor. Cum spuneam, zilele trecute în Tunisia a câștigat primele alegeri democratice un partid interzis până să plece dictatorul lor, Partidul islamist moderat Ennahda. Vă mai amintiți cum a început „primăvara arabă”? Cu un vânzător dintr-o piață tunisiană, care și-a dat foc. Vă puteți imagina? Acest protestatar radical a fost premiat de Parlamentul European postmortem ieri cu Premiul Saharov, „pentru libertatea de gândire”. Ignorant, eu aud pentru prima oară de acest premiu. Citez: „Premiul Saharov pentru libertatea de gandire, denumit in onoarea fizicianului sovietic si dizidentului politic Andrei Saharov, a fost decernat de Parlamentul European in fiecare an, incepand cu anul 1988 unor personalitati sau organizatii care au avut o contributie importanta la lupta pentru drepturile omului si democratie. Castigatorii primesc un premiu in valoare de 50.000 Euro”. Au primit premiul în acest an alți patru activiști ai libertății în țările arabe: Asmaa Mahfouz (Egipt), Ahmed al-Zubair Ahmed al-Sanusi (Libia), Razan Zaitouneh (Siria), Ali Farzat (Siria, scriitor satiric). Și, postum, lui Mohamed Bouazizi (Tunisia). În Tunisia, în care a venit un partid islamist la putere: „Mohamed Bouazizi, vanzator intr-o 
piata tunisiana, si-a dat foc in semn de protest fata de umilintele continue si necazurile provocate de catre autoritatile tunisiene. Simpatia publica si furia inspirata de acest gest a dus la inlaturarea presedintelui tunisian Zine El Abidine Ben Ali. Faptul ca Mohamed Bouazizi si-a dat foc in semn de protest a declansat, de asemenea, un val de simpatie fata de el, revolte si schimbari fundamentale in alte tari arabe, in Egipt si Libia, in cadrul a ceea ce s-a numit Primavara Araba”. Rămâne de văzut dacă „Primăvara Arabă” nu va instaura peste tot regimuri islamice, fiindcă Tunisia a tras semnalul.
***
Să-l ascultăm mai departe pe ieșeanul Nichita Danilov mărturisindu-se la ”Cafeneaua critică” a lui Ion Bogdan Lefter lunea asta în fața câtorva studenți la Club A, în București: În 1965 eram la Iași, venit de la clase de limba rusă, 
eram în clasa a VI-a, m-am adaptat rapid, fiindcă eu gândeam în limba română. Azi vorbesc rusește curent, dar n-aș putea să scriu literatură în limba rusă… Am un frate mai mare, el era atunci spre 18 ani și dăduse de gustul orașului… Eu am avut educație habotnică, n-am fumat (la noi la lipoveni nu se fumează)… tata ne citea povești în rusă și în română, era și un bun povestitor, mama era cea pragmatică în casă, venea doar dintr-un sat de negustori. Aveam cărți în casă, cumpărate de tata de la Siret sau Rădăuți… Pe cât am crescut, pe atât am fost de derutat la terminarea liceului, am ajuns fără tragere de inimă la studii economice la Iași și am avut repartiție la Buftea, la studiourile cinematografice, dar nu m-am integrat, nu mi-au dat locuință, mă întrebau mereu dacă nu vreau detașare, așa că am plecat la Iași, am lucrat cinci ani la BJATM… În 1978 publicam poezii în reviste din Iași, dar eram în afara nucleelor constituite 
de scriitori tineri, mă apropiasem mai mult de revistele Dialog și Opina studențească. A contat enorm gestul lui Ioanichie Olteanu, care conducea revista Viața Românească, mi-a publicat pe 11 pagini versuri, ele au atras atenția. Apoi a apărut cartea mea de debut, Fântâni carteziene în 1980, care a primit premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (alături de Mircea Cărtărescu și LIS). Doi ani am fost șomer (I.B. Lefter a intervenit, că și el a fost patru ani la rând șomer), după care am fost angajat cu jumătate de normă corector la revista Convorbiri literare (cealaltă jumătate de normă o împărțeam cu Emil Brumaru), când era redactor-șef Corneliu Sturzu, care bea la prima oră două sticle de votcă (venea în geantă cu ele)… M-am descurcat mereu, ajutat de părinți. Mă simțeam, corector, ca un trepăduș pe lângă Horia Zilieru sau Corneliu Sturzu, beam și noi o votcă la tipografie, era o atmosferă îngrozitoare în 
redacție. Din 1988 am trecut muzeograf la Casa Topârceanu din Iași și m-am liniștit… Cu proza. Am început cu proză scurtă (scria-i și așa o poezie epică, era de așteptat, a intervenit I.B. Lefter), mergeam la Corso cu scriitori (Mihai Ursachi, Dan Giosu, Liviu Antonesei), puneam literatura română la cale, aici mi-am pus eu proza la punct, stăteam o oră-două, ei stăteau acolo o zi, eu mă plictiseam, pierdeam prea mult timp. Dacă am avut influențe? Am avut din familie, probabil că și din spațiul bucovinean, specific, straniu, m-au influențat și unii scriitori, fiindcă tot citeam… Cam asta a fost. Au urmat întrebările, n-am stat decât la cele puse de G. Neagoe – v-a influențat Nichita Stănescu? Da, a răspuns Nichita Danilov, mi-am spus că pot să scriu și eu ca el, și am scris (I.B. Lefter a 
ținut neapărat să sublinieze că Nichita Stănescu nu e deloc un poet mare, că Danilov e mai mare; personal am fost jenat, dacă un critic reprezentativ optzecist are asemenea ieșiri, e clar că și-a pierdut simțul umorului; nu înțeleg de ce trebuie exterminat un Nichita, de ce nu are loc poezia română de amândoi). Danilov a mai fost întrebat dacă a citit la Cenaclul de Luni. Da, am fost invitat de N. Manolescu, dar înainte să citesc aici am fost la Cenaclul Confluențe al lui Ion Cristoiu și Manolescu a rămas cu impresia că sunt un tâmpit, i-a spus lui Val Condurache că Danilov e talentat, dar are o minte încâlcită… Am venit la Cenaclul de Luni cu un grup de poeți ieșeni, am avut impresia că mi s-a întins o capcană, că eram așteptat la cotitură (la acea ședință a lipsit N. Manolescu)… Dinspre cei trei ani prezenți la Ambasada din Chișinău, în Republica Moldova? Președintele USR de atunci, Laurențiu Ulici a trimis scriitori la ambasade, am răspuns de tipărituri și publicații pe limba rusă…
0 Comments