Care cum poate, improvizează. I-au ieșit ăleia silicoanele din sutien. Scrisoare de la Adriana Barna. În contră: balada lui Culai

Duminică, 10 iulie 2011. Nu se mai vorbește de Japonia – de pământurile devastate de tsunami și de iradierile centralelor nucleare (sunt 85.000 de refugiați, mutați cu forța din jurul Fukushima; li se vor da despăgubiri), a uitat lumea de marele cutremur de 9,1 grade Richter din 11 martie. Deși n-au trecut decât câteva luni… Lumea merge înainte, nu vrea nimeni să se pună în pielea japonezilor pățiți. Nu știe nimeni exact câți japonezi morți a luat atunci oceanul, de fapt. E chiar curios că într-o țară supercivilizată, evidența celor dispăruți nu e strictă. S-au anunțat 15.500 de morți (i-au îngropat în gropi comune?) și 7.500 de dispăruți. Guvernul japonez a alocat 25 miliarde de dolari pentru reconstrucție. Iar pierderile se ridică la 210 miliarde dolari, cel mai costisitor dezastru natural din istorie. Dar reactoarele de la Fukushima sunt în continuare instabile, n-au fost îngropate. Sigur, morții cu morții, fiecare popor are nenorocirile lui colective: românii așteaptă și ei marele cutremur, dar pensionarul seismolog Gh. Mărmureanu le-a dat asigurări că pot dormi liniștiți, deocamdată numai falia Pacificului (pe linia Noua Zeelandă – Japonia) are probleme. Așa că românii majoritari își văd de concediu, care cum poate, improvizează. Pedeapsa pe capul românilor e regimul Băsescu, sărăcirea programată de guvernanți.„ Lumea are drumul ei în cosmos?” Azi ne-am amintit iar de Japonia, a fost un cutremur de 7,3 grade Richter și nu s-a întâmplat nimic deosebit. Slavă cerului! Trebuie să observ însă că la un cutremur de 7,3 grade Richter, centrul Bucureștiului ar putea fi pus la pământ, după cum ne asigură specialiștii seismologi. Primarul Capitalei se așteaptă nu la 20.000 de morți, ci la 200.000. Sper să mor până la marele cutremur prognozat pentru România, să nu fiu martor de final.

*

Azi am repetat isprava de ieri, fiind zi caniculară – la ora 17 eram cu Doina Popa în drum spre una dintre insulele lacului Titan. Am venit în același loc în care am întins eu ieri pătura pe iarbă, pe buza insulei (Doina s-a dus tot sub salcie). După ce am înotat amândoi, profitând de faptul că lipseau țiganii românizați de ieri (și nu mai trebuia să am grija portmoneului cu acte, lăsat în rucsac), să ne uscăm, am vizitat insula în picioarele goale, călcând pe cărăruile de iarbă. E liniște și pace, nu mai e scandalul snob de ieri. Așa cum observam și ieri aici, s-au înmulțit femeile singure sau femeile perechi, femeile care vin cu prietenele la plajă, ele dau semnalul că nefericirea și timiditatea sau aroganța feministă, neîmplinirea și nepotrivirea au crescut energia negativă în România. Pe mine mă întristează în primul rând femeile singure. Femeile fiind vinovate de felul cum arată această lume. Altfel, peste tot erau bucureșteni originali în costume de baie, bărbați și femei, tineri și vârstnici, cu berea la sticlă de plastic sau la cutii lângă ei, fiecare și-a găsit un loc plăcut, la umbră sau la soare, printre trestii sau sub copaci… Întorși „la locurile noastre”, am auzit o tânără spunând că ”i-au ieșit ăleia silicoanele din sutien” – tânăra își anunțase prietenii că a venit ora să meargă „la terasă”. Am plecat după două ore și un sfert de plajă. Fântâna arteziană din centrul lacului Titan își arunca pânza de apă (fântâna se deschide numai seara). N-am avut noroc nici azi, am găsit încuiată „Biserica din Parcul Titan, din lemn, în stil maramureșean”, inaugurată în 1996 (are 45 de metri înălțime). De ce se încuie înainte de ora 20? La această oră aleile parcului sunt supraaglomerate, câți dintre bucureșteni n-ar aprinde o lumânare pentru sufletul lor și pentru morți dacă ar fi deschisă această insolită biserică.

***

O primă scrisoare de la Adriana Rodica Barna. Nu înainte de a publica o parte din e-mailul primit azi, după ce am pomenit ieri, aici, de superba ei carte intitulată „Lentile de contact”: Cartea (predata editurii in nov. 2010) a aparut in martie 2011- si va avea lansarea sambata care vine la festivalul de poezie organizat de poetii gruparii douamiiste. Iti voi trimite programul. Lupii tineri scot si ei carti anul asta , editura Charmides a scos inca 2 carti de poezie, dupa aparitia cartii mele: una este a lui Marin Malaicu Hondrari si cealalta a lui Manasia. I-am invitat pe  mai tinerii mei prieteni poeti sa scoata anul asta: 2011, carti mai bune decat a mea. („La rasaritu-ti falnic/ Se-nclina al meu apus.”) Cursa cu obstacole abia acum incepe! Multumesc frumos pentru sustinere. rodica

Miss Airport Calendar

Eu tocmai m-am intors de la un magazin second-hand

unde am vazut printre bluze si pantaloni scurti

un steag american impaturit in triunghi

asa cum il primeste familia vreunui erou cazut in lupta.

Zacea pe jos, o doamna l-a impins cu piciorul.

L-am ridicat cu tandrete si l-am pus inapoi pe raft.

Radioul dat la maximum rula dedicatii muzicale :

„Om cu suflet nemilos” din partea Alinei

pentru parintii aflati in divort; iar afara, in strada

vis a vis, un  domn imbracat intr-un costum bej

pregatit parca pentru riviera franceza, cu pantofi albi,

cu sapca de benzinar si cu o poseta de dama in mana

tintuia cu privirea intrarea.

Adriana Rodica Barna

***

Culai se întrece cu gluma la comentariile de ieri de aici, strâmbă din nas, că nu… găsește poezia prezentată. Unde e poezeaua? Se întreabă. Și continuă: „Văd bârna din ochiul meu, recunosc! Nu văd paiul de poezie de care se agaţă Bîrna, trebuie să recunosc”. Intrăm pe un teren minat al receptării poeziei de azi (pe care eu o găsesc o revelație și domnia sa… n-o găsește). N-o să ne batem acum (nici măcar în argumente). Vă propun în comparație o… baladă a lui Culai – Nicolae Ciobanu.

Baladă            …Damelor 3P*

(pastişată apud Villon, pe filieră F.P.) //

Cine-mi va spune jalnica poveste
a umbrelor – din viaţă – spulberate:
Crudela cu vechime-n „care este”,
cu trup de calde spârciuri inundate?… //
Unde-i mândria r-rromei, Toncia, unde
îi înfloreşte coapsa-n orice seară?… //
Ori habacuca, Sensuala,-n fund(e)?… //
Spre unde-i neaua de odinioară! //

Unde-s – cu vorba lor de capre creţe -,
Câte-ni răsar din pâcla irosirii:
Buriana, Drăguşana?… Câte neţe
”s-au şters, năluci, din zariştea privirii”?… //
Moni, căznita, de neaoşul gâde
pe rugul Izvorani…, cândva…, fecioară…
Unde-au purtat-o vânturile hâde?… //
Spre unde-i neaua de odinioară! //

Pestriţa, care (coapsa) nu-şi feri
de-mbrăţişări, cu-atâta dibăcie,
că pe-Amorezi în boli îi surghiuni
castraţi şi muţi în aspră silnicie?… //
Unde-s  reghinele cu chip de fiară,
Cu polii-n poale-n trecerea lor vană?… //

Spre unde-i neaua de odinioară! //

Envoi:

Stăpâne, masca lor de fete-amurge

pe trup rafistolat, în orice seară

tot pe canale de teve se scurge… //

Spre unde-i neaua de odinioară! //

PS: Păcatu-i de copii, din astă ţară,

Că sunt târâţi în astfel de mocirle

De inşi purceşi din varii cioro-gârle… //

Copii care vor eşua, în primăvară,

(care, pe-aici; care plecaţi „pe-afară”) –

Spre unde-i neaua de odinioară!

Nicolae Ciobanu

––––––

* Plimbate din Pat în Pat – titlul preluat din „Pastila lui Lisandru”

PS. Ultimele două poze sunt primite de la Culai – Nicolae Ciobanu, cu titlul: „Zori de zi în Târgu-Chetrii”. Prima și a treia poză din această pagină de jurnal online sunt făcute la Bistrița…