Ce ni se întâmplă? De ce nu luăm atitudine? De ce nu reacționăm? Trăim într-un regim autoritar. Poliţia politică a lui Băsescu face ce vrea

14 min


Miercuri, 11.01.2011.  Privesc în continuare speriat la ce ni se întâmplă sub acest regim Băsescu: din rău mergem în mai rău, și asta în numele reformei, strigându-se pe toate drumurile că tot ce se face, se face pentru binele românilor. Pe când totul la noi se rezumă la a face economii, la subfinanțarea pe toate planurile: și mai ales a Sănătății și a Educației, esențiale pentru banul public și pentru viitorul României (de ele depinde cum va fi starea națiunii). Plus tot felul de economii făcute și subfinanțare în Armată (practic, desființată) sau la Poliție (care ar trebui să ne apere de infractori), dar și în Justiție: atenție, nu și la serviciile lor secrete (fiindcă toate trei au servicii secrete; justiția, la penitenciare). Să fie clar: nu se fac economii la serviciile secrete, nici la SRI (pe plan intern), nici la SIE (pe plan extern), nici la Telecomunicații (STS, cel ce ne ascultă telefoanele și ne urmărește) – toate beneficiind an de an de bani suplimentați de la bugetul statului! De ce la serviciile secrete se cheltuiesc bani în prostie? Deoarece trăim într-un regim care practică poliția politică. Vă voi da mai jos un stupefiant document de poliție politică flagrantă aplicată unui… parlamentar incomod! Parlamentar care nu tace (provenit din presa de opoziție). Mărturisesc, de când am citit acest document, am coșmaruri. E un document oficial, înainte de a-l face public aici am dat telefon la Satu Mare să aflu cine e acest parlamentar, fost director de gazetă. Am fost asigurat că omul e credibil din toate punctele de vedere, onest: care și-a imaginat că poate să dea de gol mafia celor aflați la putere și s-a trezit o victimă. Citiți mai jos textul semnat de Valer Marian și luați-vă cu mâinile de cap: Băsescu e Ceaușescu în persoană, iar PDL-UNPR (care la viitoarele alegeri vor avea candidați comuni) e PCR… Aceasta e România de azi! Îl invit încă o dată pe Octavian Mihăescu să se trezească la realitățile românești, să lase gargara democratică pentru proști. Altfel, nu e nici o supărare că avem opinii diferite aici, dar teoria e una și practica e alta (practică a celor de la putere, care ne omoară)… Cum spuneam, în România lui Băsescu-Boc tot timpul se taie și se dau oameni afară, sau se… restructurează instituțiile. Așa susținea și Ceaușescu, că face reforme, făcând economie la tot ce vrei și ce nu vrei și restructurând ceea ce era făcut praf de regimul lui. Cum a sfârșit-o Ceaușescu? Mă rog la Dumnezeu să se termine mai repede regimul Băsescu, Băsescu să fie suspendat de viitoarea majoritate parlamentară din funcție, după alegerile comasate de anul viitor și să scăpăm constituțional de nenorocirile lui. Fiindcă eu nu mai rezist până în 2014, când ar trebui să aibă loc alegerile prezidențiale… De trei ani nu auzim decât de scăderea dramatică a nivelului de trai, de sărăcie programată de Băsescu-Ceaușescu, de milioane de români care și-au luat lumea în cap și care nu mai vor să se întoarcă în țară, de servicii publice execrabile (din cauza subfinanțării), de amatorism politic și deprofesionalizare generalizată, de demisii morale ale intelectualității, mai exact de prostituție. E extraordinar de grav ce ni se întâmplă, scriitorii de succes, care ar trebui să fie conștiințe ale neamului, stau cu capul la cutie (inclusiv cei trei crai de la apus, Liiceanu, Pleșu și Patapievici tac și… profită de aceste vremuri de mizerie). Prin noile „reforme” ale regimului Băsescu e pusă în pericol fibra națională, suveranitatea țării și integralitatea teritorială a României. Nu mai e o joacă. Încotro, popor român, căzut sub cizma lui Băsescu și alor lui (o castă care a nenorocit România)?

*

Așa cum vă avertizam, vă invit să citiți această mărturisire-protest terifiantă a unui senator român, fost director de gazetă din Satu Mare, care acuză public – pe numele lui Marian Valer! Toți criticii regimului o pățesc urât, mai devreme sau mai târziu: tacit, primești lovituri de neînțeles. Ești intimidat, urmărit pe față, îmbolnăvit în stil criminal: documente exacte date de gol aici. Dacă și la acest nivel funcționează astfel poliția politică, atunci România regimului Băsescu e chiar pierdută…

Senatorul Valer Marian acuză:

Am fost ţinta poliţiei politice a lui Băsescu

În perioada aprilie 2010 – aprilie 2011 am făcut o serie de declaraţii politice şi interpelări care vizau oameni-cheie ai preşedintelui Traian Băsescu din diverse instituţii ale statului, ca primul -adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.

În cursul lunii martie 2011, după trei declaraţii politice şi trei interpelări consecutive la adresa şefului Fiscului, Sorin Blejnar, au fost declanşate represalii împotriva mea şi a apropiaţilor mei. În a doua jumătate a lunii martie 2011, la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare a sosit o echipă constituită din 5 inspectori fiscali, dintre care unul era ofiţer acoperit al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), serviciul secret al Ministerului Administraţiei şi Internelor, care au verificat toate firmele legate de ziarul Gazeta de Nord-Vest din Satu Mare, la care am fost director până a fi ales senator şi care mi-a publicat toate declaraţiile şi interpelările. După câteva zile au fost declanşate de către ANAF ample controale fiscale la agenţii economici care erau principalii furnizori de reclamă şi publicitate ai Gazetei de Nord-Vest.

În data de 29 martie 2011 am fost invitat la Agenţia Naţională de Integritate (ANI), unde mi s-a adus la cunoştinţă că a fost declanşată verificarea averii familiei mele, constituită din mine şi fiica mea minoră Dariana Valentina, avere compusă dintr-un apartament de bloc cu 3 camere în municipiul Satu Mare şi un teren de 14 ari în localitatea mea natală, Dăbâca, din judeţul Cluj. Am aflat ulterior că verificarea averii mele de către ANI a fost declanşată din oficiu de către preşedintele instituţiei, la cererea SRI, în data de 11 ianuarie 2011, după ce în data de 22 decembrie 2010 i-am adus grave acuzaţii primului adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, într-o declaraţie politică intitulată „Lista (sau gaşca) lui Falcă”. Deşi, după ştiinţa mea, cercetarea averii trebuia realizată de inspectorii de la ANI, în cursul lunii mai 2011 la Satu Mare a fost prezent un colonel de la SRI care a efectuat investigaţii cu privire la singura locuinţă şi singurul cont (de salariu) pe care le deţineam.

În data de 1 aprilie 2011, ministrul de interne Constantin Traian Igaş a numit locţiitor al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare un ofiţer adus de la Arad, respectiv pe comisarul Teofil Parască, care avea misiunea principală să adune informaţii compromiţătoare despre mine şi alţi reprezentanţi locali ai PSD. Acest Parască se remarcase la Arad prin neefectuarea procedurii de flagrant delict pentru luare de mită, când a avut informaţii că primarul arădean Gheorghe Falcă a pretins şi a primit suma de 50.000 euro (într-un plic căcăniu) pentru atribuirea unui teren în vederea construirii supermarketului Total Alfa. Acest Parască s-a remarcat şi în corpul românesc de poliţie din Kosovo, unde era în floare traficul de ţigări, de droguri sau de persoane. Comisarul Parască a activat la Satu Mare până în luna septembrie 2011, când a fost transferat la Bucureşti în comisia de negociere a Statutului Poliţistului, constituită la Ministerul Administraţiei şi Internelor. De Ziua Naţională a României, acest Parască a fost răsplătit de ministrul Igaş prin avansarea sa la gradul de comisar şef, iar după câteva zile a fost numit şef interimar al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu.

În prima jumătate a lunii aprilie 2011, la câteva zile după ce am adresat ministrului de interne Traian Igaş o interpelare mai dură, intitulată „Politizarea, abuzurile şi coruptibilitatea comenzii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad”, am fost anunţat discret că un telefon mobil al meu a fost pus sub ascultare de către DGIPI, pentru a mi se afla sursele de informaţii. Am aruncat cartela telefonului respectiv în râul Someş şi este posibil să fi ajuns în Tisa, Dunăre, Marea Neagră sau, poate, în Marea Mediteraneană.

De la începutul lunii mai până la jumătatea lunii iunie 2011, am fost pus sub Control Tehnic Operativ Total (CTOT) pe motive de siguranţă naţională, ceea ce înseamnă filaj permanent şi ascultarea tuturor convorbirilor telefonice şi ambientale. În acest scop, la Satu Mare a fost prezentă o echipă constituită din şapte agenţi, care mă preluau de la aeroport. La Bucureşti eram aşteptat şi urmărit de altă echipă. Şeful echipei de la Satu Mare purta o barbă falsă şi un cercel într-o ureche. Agenţii veniţi la Satu Mare făceau filaj şi interceptări în jurul blocului în care locuiam, la birou şi în cursul deplasărilor în municipiul sau în judeţul Satu Mare ori în alte judeţe. Îmi erau controlate până şi resturile menajere pe care le aruncam în tomberoanele amplasate lângă blocul în care locuiesc.

În perioada iulie – august 2011 am fost supus inclusiv filajului cu elicopterul. La jumătatea lunii iulie am dus-o pe fiica mea la mama la ţară, în localitatea Dăbâca judeţul Cluj, şi am rămas şi eu trei zile cu ea, perioadă în care am sesizat că un elicopter survola zilnic satul de câteva ori. Am revenit la mama în weekend-ul de la sfârşitul lunii iulie, într-o zi de sâmbătă, când am organizat o masă de ziua mea de naştere (2 august). Sesizând din nou mai multe survoluri ale unui elicopter, am întrebat-o pe mama şi pe un verişor dacă zboară zilnic elicoptere deasupra satului şi mi s-a spus că nu prea. În ultima săptămână a lunii august am revenit la ţară şi am stat cinci zile, ocazie cu care am auzit şi am văzut zilnic elicopterul, constatând că venea dinspre Cluj, unde SRI deţine un astfel de aparat la Aeroport. La începutul lunii septembrie 2011, după începerea sesiunii parlamentare de toamnă, discutând cu colegul senator Cătălin Voicu, care fusese eliberat din arest în luna iulie, acesta mi-a spus că a fost filat inclusiv cu elicopterul în timp ce se afla la casa de vacanţă din judeţul Giurgiu, confirmându-mi-se astfel versiunea filajului aerian.

Ulterior, am aflat că operaţiunea de urmărire informativă declanşată împotriva mea pe motive de siguranţă naţională a fost denumită „Bastarzii” (în ideea că nici eu nici principalii mei colaboratori n-am avea nici mamă nici tată în ceea ce făceam). Totodată, am aflat că indicativul meu codificat era „Tito” (numele fostului mareşal şi preşedinte al Iugoslaviei) şi că mi se mai spunea şi „Lupul singuratic”. Înclin să cred că indicativul „Tito” mi-a fost acordat în urma unor verificări efectuate cu privire la persoana mea în localitatea natală, având în vedere că în anii copilăriei, la vârsta de 6 -10 ani, am fost poreclit „Tito” de colegi de joacă din generaţia mea pentru că le povestisem despre comandantul partizanilor iugoslavi lucruri pe care le aflasem de la un bunic şi, de obicei, eram câştigător în jocurile de-a războiul.

Cel mai grav consider că este faptul că, în perioada urmăririi mele informative, au primit ameninţări cu moartea pe telefonul mobil atât fiica cât şi mama mea. Fiica mea, Dariana Valentina Marian, în vârstă de 12 ani, a primit mai multe ameninţări directe cu moartea, de genul „ Te omor, oriunde ai fi! Cu mâna mea te omor!”. Mama mea, Ana Marian, văduvă şi pensionară, în vârstă de 72 ani, a primit o ameninţare mai voalată: „Mâine, îţi ajunge sicriul acasă”.

În perioada urmăririi mele informative, am constatat şi apariţia bruscă şi evoluţia rapidă a mai multor afecţiuni de sănătate. Fiind diagnosticat de câţiva ani cu hipertensiune arterială, pe care o tratez, în cursul lunii iulie 2010 am efectuat un control medical mai complet la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, iar cu această ocazie nu mi-au fost depistate alte afecţiuni majore. După circa un an, la începutul lunii august 2011, mi-au apărut pete închise pe pleoape şi sub pleoape, precum şi psoriazis pe bărbie, pe gât şi în zona superioară a pieptului. Sesizând o slăbire accentuată a vederii, la prima jumătate a lunii august mi-am efectuat un control oftalmologic, ocazie cu care s-a constatat că am hipertensiune oculară şi început de cataractă la ambii ochi, fiind obligat să-mi fac ochelari atât pentru citit cât şi pentru vedere la distanţă. În a doua jumătate a lunii august efectuând un set mai complet de analize, a rezultat că TSH-ul şi cortizolul sunt exagerat de mari, chiar de 3-4 ori faţă de valorile normale. În cursul lunii septembrie 2011, în urma unui consult de specialitate, am fost diagnosticat cu hipotiroidism. Tot în cursul lunii septembrie, în urma efectuării unui RMN, mi-au fost depistate două microleziuni ischemice în zona cerebrală (preavize ale unui atac vascular cerebral), iar, în urma unui CT, mi-au fost descoperite chisturi la rinichi, o hernie hiatală şi suspiciune de adenom la glanda suprarenală stânga.

Totodată, în perioada iulie – septembrie am fost afectat de o insomnie severă neputând dormi mai mult de 3 -4 ore pe noapte, inclusiv cu somnifere. În perioada august – octombrie 2011 mi-a scăzut foarte mult capacitatea de concentrare, de memorare şi de exprimare, devenind afazic, aproape o legumă, în jur de 100 de zile. În urma unor tratamente intensive, care au durat aproape trei luni, începând din luna decembrie am reuşit să-mi revin la 80 – 90% din capacităţile iniţiale.

Actualmente se efectuează investigaţii în ţară cu privire la etiologia acestor afecţiuni multiple şi intempestive şi am fost invitat în acest scop şi la clinici speciale din străinătate. Dacă va rezulta o cauzalitate criminală, voi acţiona statul român în justiţie atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional. Până atunci, voi prezenta în Senatul României, la începutul următoarei sesiuni legislative, o declaraţie politică intitulată „Grup de crimă organizată la cel mai înalt nivel statal” , pe care am anunţat-o în luna mai 2010, la documentarea şi elaborarea căreia am lucrat peste un an şi jumătate.

În această declaraţie învederez că în ultimii ani au apărut tot mai multe indicii că în jurul preşedintelui Traian Băsescu s-a constituit un grup de crimă organizată, prin care şeful statului comandă şi trafichează justiţia din România, în scopuri politice, încălcând grav şi flagrant principiile constituţionale ale separaţiei puterilor în stat, independenţei puterii judecătoreşti şi inviolabilităţii persoanei. În sprijinul acestei aserţiuni am invocat următoarele argumente, explicitate şi documentate în cadrul declaraţiei, care cuprinde 37 pagini format A4:

I. Promovarea din interese şi pe filiere politice în fruntea instituţiilor cheie ale sistemului judiciar, ale sistemului de informaţii şi ale sistemului de ordine publică din România, conform „principiului nulităţilor convenabile” promovat de preşedintele Traian Băsescu şi de ex-ministrul justiţiei Monica Macovei, a unor persoane relativ tinere şi anonime, originare din provincie şi mediocre profesional, majoritatea şantajabile pentru probleme de integritate, care să dovedească fidelitate şi obedienţă faţă de promotorii şi protectorii lor politici, ca procurorul general al României ( Laura Codruţa Kovesi), procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (Daniel Morar), procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (Codruţ Olaru), ministrul Administraţiei şi Internelor (Constantin Traian Igaş), primul adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii (generalul Florian Coldea), adjunctul directorului Serviciului de Protecţie şi Pază (generalul Alexandru Burian), directorul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Administraţiei şi Internelor (comisarul şef Cristian Laţcău), directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale ( generalul Marcel Opriş), preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (Cătălin Macovei), preşedintele Curţii Constituţionale (Augustin Zegrean) ş.a.

II. Fidelizarea şi manipularea de către preşedintele Traian Băsescu a unor reprezentante de frunte ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin invitarea acestora în mod frecvent la reşedinţa sa de la Palatul Cotroceni şi prin cuplarea lor cu cadre din Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), aflat în subordinea sa, care, pe lângă servicii de conducere auto şi de gardă de corp, le asigură şi acompaniament sexual.

III. Realizarea de activităţi de poliţie politică prin efectuarea de interceptări telefonice şi de alte acţiuni de urmărire informativă ilegale de către SRI, SPP, DGA şi DNA şi fabricarea de dosare adversarilor politici, cu concursul DNA, DIICOT, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Agenţiei Naţionale de Integritate şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vederea intimidării sau discreditării acestora.

IV. Comandarea şi traficarea justiţiei din România în scopuri politice, îndeosebi prin favorizarea unor reprezentanţi ai actualelor partide de guvernământ (PDL, UDMR şi UNPR), ca, de exemplu, Elena Udrea, Theodor Stolojan, Roberta Anastase, Ioan Oltean, Gheorghe Falcă, Verestoy Attila, Marian Sârbu, Gabriel Oprea ş.a.

10.1.2012

Satu Mare, Senator Valer Marian,

Vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Senatul României

P.S. Pentru edificarea opiniei publice, prezint alăturat titlurile principalelor mele declaraţii, întrebări şi interpelări (care pot fi consultate pe site-ul www.valermarian.ro): „ Tanczos, nu fi ţanţoş !”, „ Un amic al lumii interlope (şi al ministrului de interne), în fruntea serviciului secret al MAI”, „Cenzura presei prin SRI, DGIPI, DGA şi ANAF”, „ După douăzeci de ani : O marionetă portocalie în fruntea Curţii Constituţionale „, „Bani pentru PDL, faza pe Transilvania”, „Rechizitoriul DNA confirmă filiera portocalie a mitei de la Vama Halmeu”, „UDMR supralicitează două regiuni: Ţinutul Secuiesc şi Ţinutul Partium”, „Unde duc delăsarea şi îngăduinţa românească”, „Cercul relaţional şi infracţional din jurul preşedintelui ANAF”, „Jos cu gangsterul de la ANAF”, „Cheia mitei politice de la Vama Halmeu”, „Preşedintele şi procurorul general pun batista pe ţambal”, „Apel către procurorii DNA: Nu-l lăsaţi în pace pe <>”, „Arestările de la Vama Siret, reglare de conturi în PDL”, „Demiterea şi anchetarea ministrului Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş”, „Preşedintele Băsescu este un analfabet iresponsabil”, „Lista (sau gaşca) lui Falcă”, „Sesizare penală împotriva ministrului apărării”, „Ministrul apărării recidivează (Ultimele nelegiuiri şi neghiobii ale ministrului Oprea)”, „De ce este ocolită România de China?”, „Comemorarea Holocaustului de la Satu Mare”, „Judecătorul suprem Emil Boc”, „Cazul Alro – un posibil Watergate românesc”, „O săptămână neagră pentru democraţia românească”, „Aleşii portocalii, între sublim şi ridicol”, „Băsescu vrea să seducă electoratul feminin”, „Tokes pescuieşte iar în ape tulburi”, „După 70 de ani de la Dictatul de la Viena: victimele uitate, călăii omagiaţi”, „Epurare politică fără precedent în şcolile sătmărene”, „Prăbuşirea României şi umilirea românilor”, „Nimicirea presei – ultimul pas spre dictatură”, „Numai regimul Băsescu-Boc ucide bătrânii”, „Educaţia naţională, între funie şi hârdău”, „SRI reînvie practicile Securităţii”, „Opreşte-te, domnule Oprea! Sus mâinile, domnule ministru al Apărării”, „Abuzuri, diversiune şi şantaj în cazul Voicu”, „Bolşevism portocaliu”, „A devenit Agenţia Naţională de Integritate Agenţia Naţională de Imbecilitate?”, „Poliţia PDL-istă”, „Şi minorităţile trebuie să manifeste respect”, „Mai mult respect faţă de Biserica Ortodoxă”, „Modelul bolşevic al episcopului Tokes”, „Să nu-i uităm pe românii din Transcarpatia!”, „Numirea în funcţie a unor şefi de vămi”, „Contrabanda cu benzină şi motorină”, „Modul de dobândire a unei vile în Capitală de către preşedintele ANAF”, „Relaţiile preşedintelui ANAF cu procurorul şef al DIICOT”, „Relaţiile profesionale şi de afaceri ale soţiei preşedintelui ANAF”, „Actele şi faptele ilegale ale ministrului de interne”, „Politizarea, abuzurile şi coruptibilitatea comenzii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad”, „Discursul soţiei ambasadorului Ungariei la Bucureşti”, „Demiterea subsecretarului de stat Nagy Ferdinand”, „Pregătirea juridică a ministrului de interne Traian Igaş”, „Obstrucţionarea anchetei, motivarea netemeinică a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi dispariţia CD-urilor în cazul Alro”, „Motivele netransmiterii cererii DNA privind arestarea deputatului PDL Dan Păsat către preşedintele Camerei Deputaţilor”, „Folosirea aviaţiei militare în interes de partid de către ministrul apărării naţionale”, „Tergiversarea cererilor de despăgubire”, „Reglementarea pensiilor militare”, „Revendicările organizaţiilor sindicale din judeţul Satu Mare”, „Nerespectarea termenului de răspuns la interpelări”, „Clarificarea aplicabilităţii Legii nr.22/2009 pentru şvabii deportaţi în fosta Uniune Sovietică”, „Activitatea STS Satu Mare cu ocazia celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale”, „Aprobarea tratamentului medical în străinătate”, „Sprijinirea copiilor autişti”, „Contrabandă cu ţigări fără precedent în judeţul Satu Mare” ş.a.

PS. Ilustrez această pagină cu fotografii primite de la poeta Adriana Barna sub titlul: „Cele mai impresionante imagini ale anului 2011”. Am ales pentru azi fotografii cu protestatari și represalii (și nu numai).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

13 Comments

Dă-i un răspuns lui Constantin DobreAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Fara acordul UE nu s-ar putea pune in aplicare acest adevarat plan de exterminare !
    Bine ca ne pun bariere la Indatorare si deficit, pe care n-avem voie sa le depasim, dar de ce nu impun ci cote din PIB obligatorii pentru Sanatate, Invatamant si CUltura, Cercetare ?!
    In schimb pe ascuns sunt sigur ca u planuri de mortalitate si distrugere fizica si psihica. Asa cu rezulta clar din cele relatate de un Senator al Romaniei , urmarit ca cei mai periculosi criminali .
    Am inteles ca-i de la Opozitie-PSD , acum USL si ar trebui ca A Opozitia sa mearga cu cazul lui pana in panzele albe !
    E strigator la cer ce se poate intampla daca nu te aliezi cu puterea asta corupta.

    P.S. Ne tot ameninta astia ca daca nu luau masurile astea criminale cu noi, ajungeam ca Grecia !
    Pai unde nu da Bunul Dumnezeu sa ajungem ca ei, cu salariu minim de 780 euro, mediu de 1800, ca sa n u mai vorbesc de nivelul lor de trai si de civilizatie.
    E drept ca acum au trebuit sa renunte la cel de al 13 si al 14 salar pe care le primeau de Craciun si de Pasti 😉
    Daca stam asa nu ne mai salveaza nimeni!
    Pana si maidanezii au reusit sa fie salvati de o mana de oameni inimosi, dar pe romani ii paste neantul daca dorm pe ei!
    Nu mai e timp, cu cat se apropie alegerile, in actuala conjuctura politica ai lor suntem inca pentru 20 de ani de acum inainte. Cazul Valer Marian trebuie sa reprezinte scanteia cu care Opozitia trebuie sa iasa la atac in strada si in Parlament (inca il scriu cu P ) . Nici sa fi vrut nu se putea gasi alt motiv de aparare prin atac ! Mai ales ca omul are munitie grea la el si de data asta nu vad pe unde scot camasa portocalie astia, pentru ca ma gandesc ca si europarlamentarii trebuie sa aduca acest caz in plenul UE si sa-i forteze sa-i lase din brate pe nemernicii astia care ne sufoca cu zile.
    Chiar daca sunt si puncte slabe, de oarecare vinovatie a acestui politician trebuie lasate la o parte toate ranchiunile si aerele de superiorotate, ca nu-i nimeni inger in acest regim corupt pana-n maduva oaselor )spun asta pentru ca am citit sau auzit cate ceva de VM si nu toate numai de bine, dar de data asta primeaza devoalarea sistemului politic politienesc si promovarea de nulitai la cele mai inalte nivele.
    Daca se studiaza cu atentie, numai cazul Elenei Udrea, lipsita de orice expertiza sau pregatire profesionala, pe mana careia au incaput aproape 1/3 din banii de la buget si se arata toate „relizarili’ ei in domeniu, n-o sa mai poata inchde ochii nici birocratii de Bruxelles.
    La care am putea sa le aratam si lor pisica, numai undepartament al UE pentru multilingvism are 2400 de angajati, va dati seama ce-i si pe acolo ?
    Dar nu fac parte toti din gasca si se paote pune piciorul in prag ! Cu Dumnezeu inainte !

  2. Domne, sunt dispus trezi la realitate, voi lua de bun exemplu dat azi de dl LIS, daca aceasta-i realitatea din Ro de azi, atunci trebuie actionat si pe plan extern, exista numeroase organizati , presa, instituti internationale la care si Ro este parte ptr a se declansa o investigatie, care rezultate sa fie aduse la cunostinta tuturor cabinetelor din U.E si USA ptr a-se presa puterea de la Bucuresti. Dupa stiinta mea in Ro exista numerosi jurnalisti straini acreditati, de ce nu vorbesc acestia nimic? Poate nu au fost informati, trebuie luat legatura cu ei si pornit o investigatie serioasa, cred ca dvs scriitorimea, parte din dvs sunteti si jurnalisti ce puteti incepe aceasta actiune. Nu mai este ca pe vremea lu ceasca, o tara inchisa , când era mai greu informa strainatatea de abuzurile regimului.

    Daca lucurile sunt atât de grave, scoateti români in strada si puneti pe fuga puterea, fortati demisiona, declansa alegeri anticipate, suspendati presedintele, opozitia ar putea sa-o faca, Basescu nu mai are sprijinu populatiei. Eu va spun sincer; si mie imi este sila de el , as vrea sa nu-l mai vad si aud, ieri seara am schimbat postul tv când aparu el, deci, nici sa-l vad -ascult nu mai pot fara a-mi se face greata, dar eu personal am vorbit din perspectiva unui stat democratic membru U.E, cel putin in teorie asa este Ro de azi, parca nu pot crede ca a ajuns atât de dictator asemeni lu ceasca …

    As vrea sa va mai pun in fata o alta fateta a lucurilor, a motivului ptr care nu crede nimeni a fi asa de rau in Ro acestor B.Bisti. Daca A3 nu ar fi dus campania de diabolizare excesiva din primele zile contra lu Basescu, azi credibilitatea opozitiei contra PLD-Base, ar fi fost luata in serios, A3 nu poate fi luata în serios nici azi. Si adevarul de ar spune astia de la A3 si irealitateatv, eu nu le dau absolut nici o credibilitate, nici macar pe Nistorescu nu-l mai i-au in serios. Iata unde se afla buba sucesului acestor B.Bisti, presa ia construit lu Basescu cel mai bun paravan dupa care poate actiona dictatorial fara nici o piedica si nimeni sa nu mai creada, presa românesca, ca ea ar fi trebuit fi credbila si prima care sa dea de pamânt cu gasca acestui Basescu. Mai grav decât ce porcari face Basescu eu cred ca este acest aspect, presa româna nu este credibila nici intern si va asigur; nici extern. Grav, ffff grav. ONG-urile deasemeni nu mai sunt credibile la câte porcari au facut laolata cu presa, pe acest fond orce dictator se afla ca pestele in apa. Daca este adevarat tot ce sutine dl LIS si alti asemeni dânsului, atunci avem in fata cea mai perfecta mascare a unei dictaturi si inca una feroce dupa câte înteleg,poate o fi un experment ptr globalisti… mai sti.. da de fapt in USA este la fel de rau… poate de la americani sa fi învatat mascarea si mâna de otel contra oponentilor.

  3. Hai domne sa gândim solutia salvari statului de drept in România, consolidari lui, redresarea socio-economica dar si-a presei. Si dupa ce am gasit solutia haide sa ne si unim fortele si transpunem in viata.

    Vai… dar acu imi aduc aminte de A.C… ce spernate dadea ea la început, ce minune a ruesit ea aduna români in jurul proiectelor ei… ptr ca infinal sa faca pac-pac.

    1) Gasit de urgenta o personalitate ptr pozitia de presedinte al statului, ca sa zic asa; sa fatam si noi un Havel.

    2) Un partid politic pe care sa-l sutinem dar care sa ne sutina doleantele noastre,inclusiv sutinerea candatului nostru la sefia statului, de ce nu am cauta si un primministru, oamnei competenti, necompromisi. Partidul politc ce urmeaza sutine sa nu aibe absolut nici o afiliere cu investitori strategici, straini sau autohtoni, singura relatie a sa sa fie doar cu clasa de mijloc, pe care trebuie sutine. Partidul politic ales de noi, nu are drept impune candidati ci doar propune, are obligatia acepta si sutine candidati nostri. Acest partid sa fie pus in slujba noastra ci nu invers noi in slujba sa. Câns pun a naostra , ma gândesc la elita ce ar trebui crea.

    3) Aceasta elita trebuie sa o gasim si formam, elita care nu va avea voie agata de vreun partid politic, ea trebuie ajunge arbitru care decide soarta alegerilor, fara de care absolut nici un partid sa nu poata guverna din lipsa de specialsiti, daca vreti, formam o loja a elitelor,specialistilor, de care orce partid politic are nevoie. Sa vizam atrage studetimea ptr a nu fi capatata de alte interese,politico-economice.

    4) Un post TV fie si online prin care sa popularizam elita, presa online care sa aibe ca obiectiv recaptarea increderi populatiei in presa, noastra, asta insemana impartialitate si mult echilibru.

    5) Un program, strategie româneasca pe 1-5-10-50-100 si 1000 ani , asta inseamna ca loja noastra va trebui concentra atentia si spre elevi cu real potential nu doar stundeti, pe care sa-i sutinem sfârsi studiile, deveni un specialsit veritabil, o elita autentica si de temut. Asta implica a ne crea si-o filozofie. as merge si mai departe, as lua copii ptr ai creste in vederea formari lor ca elita conducatoare, in esenta gândesc la refacerea aristocratiei.

    Am expus pe scurt o posibila solutie, care necesita timp, multa disciplina, rabdare,tenacitate si mai ales muncit pe brânci in team.

    Sistemul democratic actual este si el pe duca, partidele nu mai raspund nevoilor societati care se distanteaza tot mai mult de ele, deacia trebuie complect regândit un partid politic, facut cât mai util societati, azi partidele au ajuns o plaga ptr societati datorita prea mari lor dependente de investitori strategici, acei finantisti in loc de capitalisti,clasa de mijloc mai precis. Pe de alta parte, un partid politic trebuie facut dependent de elita tari, care elita trebuie capta sutinerea, respectul intregi societati, astfel avem o autoritate suprema in acea societate,româna in cazul nostru.

    Înteleg ca in Ro de azi, cei mai mari si tari ar fi Plesu, Liiceanu si acel pata… , ciudat, cum de astia nu au reusit fi o autoritate serioasa in Ro? Intr-o tara normala o figura de înaltimea lor daca iese odata pe sticla si zice ca Base nu este bun, a doua zi , intreaga societate il vede pe Base nebun, pune pe el joarda, numai spun ca intreaga presa tine cont de aprecierile acelei somitati ce o urmeaza. Dar, niciodata nu se va ponegri un om , politician, ptr a face jocul opozitiei, adica politicianism de trei parale de care Ro abunda. Când ai spus, X este nebun, apoi este nebun cu acte in regula.

  4. Astea sunt solutii foarte bune, dar de lunga durata, ce se poate intinde si pe o 1/2 de secol !
    Si nu stiu cati mai spera sa prinda acele vremuri !
    Pentru ca trebuie sa lucram cu ce avem eu propun sa acordam credit actualei USL si celor doi lideri ai sai, sa-i sprijinimsa castige si abia dupa aia sa-i fortam sa respecte anumite conditii unele dintre ele, chiar ne fiind icluse in promisiunile electorale.
    Spun asta pentru ca tinuta din scurt de la inceput orice putere nu va reusi sa se indeparteze atat de usor de electorat !
    Una din conditiile de baza ale formarii noului cabinet trebuie sa fie competenta dovedita , sau macar presupusa de studiile facute nu la Spiru Haret sau Apolonia, interzicerea angajarilor in functii publice pe baza de nepotism, constituirea unor sindicate puternice cu lideri noi alesi dupa seriozitate si elitism in domeniu/ramura, nu pe „bun de gura”.
    Introducerea obligatorie a demisiei de onoare in caz de promisiune neonorata sau folosire a minciunii in exercitarea functiei , dar mai ales schimbarea sistemului de alegeri.
    In primul rand interzicerea sponsorizarilor partidelor si candidatilor independenti, prin alocarea de catre stat a unui plafon electoral urmarind cu strictete felul in care s-au cheltuit banii, dar si eventualele sponsorizari indirecte.
    Introducerea lustratiei in care sa fie cuprinsi si cei care s-au dovedit a conduce activitati contrare statului roman sau au dobandit o avere mai mare de… ( o suma care sa permita justificarea bunurilor si a huzururilor).
    Dar in primul rand inlocuirea tuturor structurilor mafiote de la nivelul institutiilor statului de sus pana jos, prin concursuri la care in afara de cei care sunt direct interesati , sa fie cooptati si specialisti din domeniu, iar examenele sa fie preponderent cele pe baza de grila (chiar si examenul oral se poate sustine astfel !).
    Reducerea (pe bune!) a numarului de angajati bugetari !
    Intr-un localitate din Germania cu o populatie cam cat a unui oras de pe la noi, avand nevoie de o stampila de la Primarie am fost mirat sa fiu condus acasa la primar ( avea un atelier de tamplarie) si a scos stampila de sub sortul ce-l proteja in timp ce lucra la banzik, afland cu acea ocazie ca primaria mai avea doar doi angajati in afara de paznicul care ne condusese amabil la locuinta primarului ! Am incercat sa refac o schema a unei primarii de la noi, cam cu tot atatia locuitori si am descoperit ca erau cam 48( in 1988) , iar acum se apropie de 80 !
    As merge si mai departe in visele mele si as recrea Marea Adunare Nationala !!
    Ai carei deputati isi vedeau linistiti de posturile lor (muncitori, profesori, ingineri, tarani, ba chair si cativa doctori) si o data sau de doua ori pe luna se deplasau la Bucuresti in sedinte de lucru.
    In rest isi vedeau de slujba lor, erau platiti pentru ce produceau si mai luau in plus o indemnizatie lunara ce n-avea voie sa depaseasca salariul de baza!).
    Li se deconta doar transportul si cazarea pe timpul cat stateau la Bucuresti, la inceput aveau si diurna pana s-a prins Ceausescu ca si daca stateau acasa tot cheltuiau bani pe mancare 🙄 😉
    Si ar mai fi, dar pentru ca vad ca strambati din nas…..

  5. LIS: „E extraordinar de grav ce ni se întâmplă, scriitorii de succes, care ar trebui să fie conștiințe ale neamului, stau cu capul la cutie (inclusiv cei trei crai de la apus, Liiceanu, Pleșu și Patapievici tac și… profită de aceste vremuri de mizerie). Prin noile „reforme” ale regimului Băsescu e pusă în pericol fibra națională, suveranitatea țării și integralitatea teritorială a României. Nu mai e o joacă.”

    Cum, dle Stoiciu, va mai intrebati de ce „scriitorii de succes stau cu capul la cutie”? Pai nu sint ei, unii, cei mai infocati „anticomunisti” ai si mai fiorosului condamnator al comunismului? Altii (mai putin Paul Goma si, iata, dvs, cel care ati indraznit sa-l aparati, public!), cu sau fara patalama la mana de „disidenti”, „revoltati” si „opozanti” precum tigrii de hartie (fara a fi in stare sa probeze macar o singura lovitura de cizma securista in cururile lor fandosite de intelectuali „mandri” si „curajosi”) recunosc public „geniul” „animalului politic” si in consecinta emit doar texte sofiste si tanguitoare pe bloguri personale, la gazete de perete, la televiziuni si radio.
    Si apropo de radio, sa nu intrebi, cam asa, pe medaliatii si inca formatorii de opinie ai Radio Free Europe: „unde sinteti, bai aia, facatorilor de „bine” ai poporului roman, care mai acum doua, trei decade de ani scoteati fum pe nas si flacari pe gura impotriva ceausecului si gasca? Amutira-ti?”

  6. @ ALL

    Inteligent si democratic, putem STOPA GUVERNAREA MAGHIARA a Romaniei!!!

    SOLUTIA consta in MODIFICAREA Legii Electorale!

    Adica:

    Modificarea Legii Electorale prin inlocuirea formularii restrictive si discriminatorii: „organizatii legal constituite ale cetatenilor romani apartinand minoritatilor nationale”, prin aceea generala: „ORGANIZATII LEGAL CONSTITUITE ALE CETATENILOR ROMANI DIN TARA SI DIN AFARA GRANITELOR ROMANIEI”.

    Pentru mai multe informatii si documentare, rog deschideti cele 3 link-uri de mai jos:

    http://mipopescu.wordpress.com/legi/753-2/

    http://mipopescu.wordpress.com/legi/guvernarea-maghiara/

    http://mipopescu.wordpress.com/legi/reprezentare-falsa/petitie/

    CITAT din Eminescu, despre unguri:

    “Ungurii nu sunt superiori în nimica naţiunilor cu care locuiesc la un loc; şi acest palat de spume mincinoase cu care au înşelat Europa e, de aproape privit, forma ridicolă a unor pretenţii ridicole… E trist de a vedea în inima Europei o naţiune ce se află încă în evul-mediu, cuprinsă de o febrilă epidemie spirituală, o naţiune mică la număr şi fantastică în aspiraţii căreia o apucătură politică i-a dat neînţelepţeşte supremaţia asupra unor naţiuni tot aşa de mari la număr şi în nimica mai înapoiate.”

    ROMANI, TREZITI-VA PENTRU AMUTIREA PENTRU TOTDEAUNA A TRADATORILOR DE TARA IN FRUNTE CU TRADATORUL-SEF, TRAIAN BASESCU!

  7. dar nu ma pot supara pe LIS fiindca nu (mai) vede ca e putreziciunea cat statul de om in casa literaturii, de ce m-as mai supara daca nu intelege ca trebuie sa faci intai curatenie in casa pentru ca ceilalti sa te creada ca vrei sa faci si in curte? Cam asta inseamna credibilitate.

  8. @c+e
    Cum poti sa faci undeva curatenie cat timp esti obligat din politete sa suporti companii ca ale dvs. ?
    Ca am impresia ca n-ati ramas mai multi 😉

  9. Razboiul mediatic contra romanilor si Romaniei e TOTAL si NECRUTATOR, atat intern cat si extern!

    Un act iresponsabil si grotesc petrecut in Franta, e prezentat in media romaneasca ca „senzational” si „inventiv”?!

    Deschide link-ul de mai jos daca stai bine cu nervii si nu-ti provoaca voma:

    http://www.cancan.ro/actualitate/international/video-demential-uite-maneaua-cu-care-tiganii-cersesc-in-franta-sute-de-euro-pe-zi-razi-de-lesini-chiar-daca-nu-stii-franceza-202496.html

  10. În numele empatiei faţă de Gazdă, faţă de unii comentatori,
    am preluat acest link şi l-am ataşat la Vineri 2/2012.
    Mi-a fost mai lesne, decît să ataşez aici acel capitol dintr-un Lamentatio-n care-am picat de pe cînd unii (inconştienţi) se pregăteau să aniverseze cu fast instaurarea regimului subt care gemem pîn-o să pierim.

  11. gurita de aur, aZi vrei sa-ti pierzi capul? Unde l-as mai pune?!
    Aici doar ma relaxez, printre ‘revolutionari’

    sa ma vezi real nu ti-ai dori. Mai bine te rogi.