Chemare la împăcare de Ziua Înălţării în vremuri de restrişte, dar de unde atâta respect de sine? La deschiderea Festivalului Antares

8 min


Joi, 2 iunie 2011. Hristos S-a înălţat! A trecut neobservată Ziua Înălţării Domnului (la 40 de zile de la Sfintele Paşti), numai lumea normală la cap a reuşit azi să meargă în particular la biserică şi să dea de pomană. Oficial, s-au depus coroane eroilor Revoluţiei sau celor ce au murit în puşcării politice… Îi mulţumesc lui N. Ciobanu pentru comentariul său împăciuitor, care ar fi trebuit să ridice din această zi a Înălţării un monument al onestităţii celor ce n-au ce face şi scriu pe blogul lor câte în lună şi în stele. Preiau din el câteva îndemnuri: «Hristos S-a Înălţat! Onoraţi Oameni, în această Zi Înălţătoare, vă chem cu prietenie la împăcare! Vinovat nu este niciunul dintre împricinaţi! Vinovat e Galopul întins la care ne obligă aceste vremi de adevărată, nedisimulată restrişte. Vinovat e cortegiul întreg de belele ce s-au prăvălit peste noi ca un nor de zgură şi de cenuşă. Avem timp mai mult pentru fiziologic, decât pentru suflet. Onoraţi Oameni Buni, în această Zi Înălţătoare, vă chem cu prietenie la împăcare! Nu vă lăsaţi târâţi de patemi distrugătoare de suflet, credinţă şi respect de sine.» Vă îndemn să-i citiţi întregul comentariu la ziua de ieri, aici… De altfel, pagina mea de jurnal online de ieri are norocul să fie însoţită de comentarii de clasă, le mulţumesc semnatarilor lor. Azi, Hristos s-a ridicat la cer cu păcatele noastre, e aşteptat să reapară să ne salveze. Fiindcă iar s-a înrăit lumea şi Dumnezeu e supărat. Spusese Dumnezeu: «”Voi pierde de peste tot pamantul pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci imi pare rau ca le-am facut” (Facerea 6, 7). Dar nu omenirea in sine ura El, ci rautatea ei, scria Sf. Ioan Gură de Aur: Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatal, Fiul a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei invrajbite cu Dumnezeu – ocara. Voiesti sa stii cum le-a luat pe amandoua asupra Sa? „Hristos, ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-Se pentru noi blestem” (Galateni 3, 13). Acum vezi ca El a rabdat pedeapsa cea pusa din partea lui Dumnezeu? Dar iata cum a luat asupra Sa si ocara ce vine de la oameni. Zice psalmistul: „Ocarile celor ce Te ocarasc pe Tine au cazut asupra mea” (Psalmul 68, 11). Asa a ridicat El vrajmasia si n-a incetat a face si a suferi toate, pana ce iarasi a impacat cu Dumnezeu pe vrajmasul lui Dumnezeu». Între timp lumea şi-a pierdut cu totul capul, a doua venire a lui Hristos e singura „raţională”… Omenirea şi-a dat în petic iar, de-a lungul celor două milenii de la Hristos. Obsesia apocalipsei e stinsă azi cu mila lui Dumnezeu, care trebuie să-şi trimită încă o dată Fiul să preia păcatele omenirii.

*** 

Am plecat vinerea trecută, la prânz, spre Galaţi, la Festivalul Internaţional al prietenului poet dezinteresat (mare boem „la viaţa lui”) Corneliu Antoniu, intitulat „Serile de literatură ale revistei Antares”, schimbând traseul rutier în ultima clipă – în loc să ies spre Urziceni-Buzău, am luat-o brusc spre autostradă, îngrozit de aglomeraţia din trafic. Singura ieşire din Bucureşti neblocată în orele de vârf e cea spre autostrada spre Constanţa. Numai că n-am apucat să mă uit înainte şi pe o hartă, să văd unde o iau de pe autostradă spre Slobozia-Brăila-Galaţi, ştiind că drumul ăsta european are capătul spre Călăraşi, aşa că am părăsit autostrada să o iau spre Călăraşi, acolo unde am văzut indicatorul Călăraşi, norocul meu că, după traversarea pe pod a autostrăzii, am oprit şi am întrebat, văzând că n-am nici o trimitere spre Slobozia. Am întors şi am reintrat pe autostradă, am tot ţinut-o cu 135 km/h 100 şi ceva de kilometri, când am descoperit trimiterea spre Drajna-Slobozia. Insist pe acest drum, fiindcă ar putea fi recomandabil celor ce vor să-l facă de la Bucureşti la Galaţi (alternativă la cel prin Buzău). Am fost dezamăgit după ce am ieşit de pe autostradă, sunt două bariere şi o porţiune de vreo 20 de kilometri, dincolo de Slobozia, cu asfaltul prost, cu găuri serioase. În sfârşit, la Brăila, să fiu sigur că nu mă rătăcesc prin oraş (are străzi derutante, circulare), am intrat pe centură şi am pierdut jumătate de oră în plus… Cazat la Hotelul Dunărea (unde era afişul Festivalului pe uşa de la intrare), am ieşit cu Doina Popa să cumpărăm apă plată să avem la cameră şi să găsim o patiserie, că drumul (trei ore şi jumătate) ne-a făcut foame. Ieşind din centru, am găsit o covrigărie, am cumpărat şase covrigi mari-mari şi o sticlă de Sana, dar unde să ne aşezăm să mâncăm? Ne-a ieşit în cale o cofetărie cu prăjituri apetisante, aşa că ne-am hotărât să ne aşezăm la o masă aici, la geam: am cumpărat şi două prăjituri mari-mari, un Cremşnit şi o Amandină şi am început să mâncăm din… covrigii calzi (că ne făceau poftă), cu Sana, stârnind comentarii amuzate la florăresele din drum.

Conform programului, la ora 17 am venit la deschiderea oficială a celei de a 13-a ediţii a Festivalului Antares – la sala Serafin (fost Club CFR, nu departe de universitate). Poetul-organizator, Corneliu Antoniu, preşedintele Filialei USR Galaţi-Brăila (directorul revistei literare şi editurii Antares) a salutat asistenţa şi a invitat-o să urmărească filmul unor ediţii precedente. I-am reţinut, între prezenţi, la prima vedere pe criticul Alexandru Dobrescu, directorul revistei Însemnări ieşene, pe poetul şi criticul George Achim, universitar la Viena, poetul şi prozatorul Valeriu Stancu, directorul revistei şi editurii Cronica din Iaşi, pe poeţii Rodian Drăgoi din Bucureşti şi Marin Moscu din Adjud-Ploscuţeni-Vrancea, pe brăilenii Constantin Gherghinoiu, poet, şi Vasile Datcu, prozator, pe gălăţenii Florina Zaharia (organizatoare şi ea a acestui festival Antares; şi s-a simţit în bine), poetă, director al revistei Dunărea de Jos, pe poetul veteran Simon Ajarescu (un adevărat simbol al poeziei dunărene), apoi poeţii Tudor Cristian Roşca, A. G. Secară (e şi critic), Iulian Grigoriu (e şi critic), Sanda Panait, Ruxandra Anton şi Virgil Costiuc, Valeriu Valegvi, Stela Iorga, Dimitrie Lupu, Ion Zimbru, Andrei Velea, Dana Potorac… Au apărut acum, veniţi de la Bucureşti cu un microbuz al USR, traducătorul şi poetul Peter Sragher (colaborator al organizatorilor Corneliu Antoniu şi Florina Zaharia) şi poeţi din Marea Britanie şi Liban, din Bulgaria, doi din Estonia. Valeriu Stancu, traducător şi el, a adus aici doi poeţi străini, unul din Franţa şi altul din Luxemburg. Numele lor: Hanane Aad, Hughes Labrusse, Jaan Malin, Petar Chuhov, Peter Waugh, Serge Basso de March şi Triin Soomets. A doua zi se vor adăuga la Festivalul din Galaţi poetul G. Vulturescu, directorul revistei Poesis din Satu Mare, poetul Virgil Diaconu, director al revistei Cafeneaua literară din Piteşti, criticul Vasile Spiridon din Bacău, poeta Aida Hancer (suceveancă, azi studentă la Bucureşti), poetul şi prozatorul Valentin Talpalaru de la Radio Iaşi. O temă aruncată la întâmplare, de dezbatere pentru poeţii prezenţi: „Poezia, blestem sau binecuvântare”… Părintele Sava Bogasiu din Episcopia Buzăului (el e cel ce va prelua „partea turistică” a Festivalului, de luni începând, găzduind poeţii invitaţi la Festival în Deltă, la Maliuc, într-un aşezământ pe care îl patronează) a bunecuvântat Festivalul – el e şi poet. Apoi a venit la microfon Gh. Petcu din Buzău („oficial”, consilier la Consiliul Judeţean Buzău; Consiliu care s-a implicat în acest Festival, deşi e din alt judeţ; că totul e posibil în România de azi), care e mâna dreaptă a organizatorului Corneliu Antoniu – a prezentat fondul turistic al zonei şi a adus cu el aici, la Festival, o formaţie de muzică „etno” celebră prin „critica socială” din cântecele ei, intitulată „Nemuritorii” din Buzău (condusă de un profesor de muzică; a venit cu doi solişti invitaţi). Curios, poetul Christian Schenk (neamţ român, care locuieşte demult în Germania) s-a rătăcit în Galaţi, s-a enervat şi a plecat de unde a venit, supărat, crezând că Festivalul nu mai are loc, de fapt. Au fost invitaţi la microfon poeţi să citească din poemele lor sau să trimită un mesaj către posteritate (eu l-am lăudat pe Corneliu Antoniu, care de 13 ani reuşeşte să ţină pe linia de plutire un Festival literar credibil, neimprovizat).

***

Voi reveni. Apropo de poezie. Am publicat aici zilele trecute (pe 28 şi 29 mai, pe seama primilor cinci poeţi care au citit) consideraţiile criticului Tudor Cicu din Buzău, la a III-a ediţie a Maratonului de poezie şi jazz din noaptea de 20 / 21 mai, organizat de Dan Mircea Cipariu în foaierul Teatrului de Operetă din Bucureşti (maraton transmis în direct de Radio România Cultural).

Mi-am scris aici poemul rezistenţei mele…

(sau trei ore de maraton poetic la Radio Cultural)                                                   

Pamflet

Moto: „Un ou de struţ, ouat de struţă…”                                                                                                                                                                 Marin Sorescu

6. Denisa Comănescu: a vrut să ne citească nişte poeme cu pisici, dar fiind în sală mulţi  „pisifeni” renunţă. Ne citeşte poemul „Obsesia fotografiei”: despre părul de pe frunte ridicat, ce lasă ochilor vederea unui oraş cu lăzi de gunoi, unde se aude copilăria vorbind… „mai mult bolborosind în ulcica cu lapte (sic!)”. Apare şi iubitul ce apără fata (păi cum altfel viteazul meu!) şi chiar „un tată ce şi-a vândut sufletul” (ca în Faust) pentru nişte „anemice flori”. O auzim şi pe „bătrâna cocoşată care striga: o să ajungi şi tu ca mine!” (blestem greu: doamne fereşte!). Poemul are şi nişte porumbei în colivie (drăguţ) şi poc! Moare tatăl, poc! Pleacă iubitul… poc… poc… poc… nu se mai opreşte din poc! Pentru că nimeni nu-i mai dă părul de pe frunte şi în cele din urmă ne liniştim şi noi fiindcă toate astea nu-s reale. („Vor rămâne ascunse în ea ca un diamant aurit” – ăsta da mister!). Un alt poem „Puştiul” descrie un băiat cu un aparat foto atârnat de gât şi pozele care zburau în aer, dar ochii lui mari i se strecurau pe după volanul maşinii şi-i umblau la nasturii rochiei. (Ce-o fi vrând puştiul ăsta?). „Miercurea familiei” e alt poem ce ni se prezintă. Aici mama care număra locurile în cimitir şi poeta care se strecura la două noaptea în casă ne atrage atenţia. Dar ambele fac cu schimbul apoi pe patul de spital la căpătâiul bunicii. Telefonul însă torturează nordul. De ce nordul? Nu ne mai punem întrebări pentru că „miercuri la telecinematecă e laleaua neagră” – aflăm în sfârşit o veste de la tata, zice poeta. Poemul „Febră în iunie”: e despre cum a pierdut poeta pământul de sub picioare şi tinereţea care s-a dus ca un fetus. Apoi tot despre pierdere îi vorbea şi o prietenă la Dorna, unde şi-a amintit cum noapte de noapte mânca dantela la cearşafuri aşteptându-l pe Barbă-Cot! Poemul „Peştele” e despre fostul iubit care-i bate la uşă apoi se scuză şi pleacă trăgând de cadavrul unui peşte prin tot oraşul, după care-l duce în bucătărie şi-l spintecă. Acestea sunt faptele ne avertizează poeta neînţelegându-l pe iubit „de ce atâta trudă pentru un somn liniştit”. Chiar nu se merita, zicem noi.

PS. Vă invit să citiţi, în format PDF, revista Bucovina literară (noua serie e condusă cu succes, ştiţi, de Constantin Arcu), la zi – daţi click pe Bucovina literara nr. 5, mai 2011 (şi iar click pe dreptunghiul apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

4 Comments

Dă-i un răspuns lui CulaiAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nu stiu daca fac bine a mai vorbi de Dumnezeu, mai ales la sarbatori evit intra in showul public, ptr ca imediat dupa sarbatoare, Sf Paste, Craciun, Înaltare (cazul de fata), Cincizecimile, dupa sa uitma, sa ne irite cei care ne tot vorbesc de Dumnezeu, cum as fi si io pe acest blog. Nu spun ca este rau, nu, este bine ca ne amintim macar din an in paste, chair m-am bucurat ca dl Ciobanu a avut initiativa aminti de aceasta mare-sfânta sarbatoare. Daca in adevar simtim in inima noastra aceasta sfânta sarbatoare, daca am cugeta la ea asa cum frumos scrieti si dvs dle LIS, atunci tot neamul ar fi fost de mult mântuit de cel rau care a distrus România, care numai printr-o minune dumnezeiasca va mai scapa teafara. ma tem insa ca in cazul nostru, românilor, avem o serioasa problema, una mai grea decât a celor complect dezinteresati de cele sfinte din west, despre ce este vorba;

    Ne jucam cu Dumnezeu precum un copil cu mingea pe maidan. Pe de-o parte il cinstim la sarbatori, il rugam când avem nevoie de El, chiar si când-i furam vecinului uluca, facem matani scapa de belea, belele ce vin peste noi din pricina rautati noastre, iar când ne mere nitelusi mai bine, dupa ce scapam de belea, rapid ne ducem dupa zeii straini,pe care Hristos i-a imobilizat ptr a nu ne mai inseala, noii cei de azi, îi tot zgândarim ptr ai retrezi. Nu cred ca mai este envoie aminti hulele la adresa lui Dumnezeu la care români si unguri sunt campioni, dracuirea a tot ce misca si nu misca, blestemarea pâna si-a proprilor copii, a bietelor animale care sunt si ele chinuite. Este foarte adevarat, Hristos a murit si ptr pacatele acestea, exista belsug de mântuire pentru totii deopotriva, cu atât mai mult ptr români care si-au mai pus o „belea pe cap”, iar asta-i marea belea a românilor, respectiv aceia de-a striga Numele Domnului, iar aceasta belea atrage dupa sine multele incercari prin care trec români,pe când vestici care de multa vreme nu mai cheama Numele Domnului, sunt lasati dezvolta nestingheriti , o duc bine mersi. Dar de ce asa? Pai vestici nu joaca mingea cu Dumnezeu, pur si simplu il lasa in pace, nici nu-l huleste, nu bleastama, nu smangleste uluca a vecinului, vrajitoria nu este atât de raspândita, încât ai impresia ca mai degraba este Dumnezeu cu astia din west decât cu români preapiosi doar la sarbatori. Ce sa mai pricepem din toata povestea asta, multe de am vrea, numa ca nu prea mai voim pricepe decât ce ne place urechilor noastre. Pe undeva Dumnezeu este un bibelou dragut ptr români, il lustruieste bine de sarbatori,il pune la vedere, dupa care … zeitatile sa ne traiasca. Vine astrologul, cetitoarea in zaul cafelei, prorocul mincinos cu fotonica , cu 2012, hop si rumânul alai dupa ei, si sati, ca nu astea-s cele mai rele ci umbalrea in draci la vrajitoare prin care fac tot felu de farmece ptr a distruge apropele, ba, in nebunia lor, au ajusn cere preotului sa schimbe pâna si destinatia acatistului, sa-l dea de rau, blestem, iar uni preoti-vrajitori comit asemena nebuni, de multe famili au mai ajuns vai de capul lor, si ne miram ca ajunsaram o natie de alienati mintali, sarantoci lumi.

    Cu parere de rau spun aceste lucruri, dar daca vrobim de Dumnezeu, trebuie fi si constienti ca El exista, ca nu ne putem permite curvi cu alti dummnezei, ca al nostru Dumnezeu este gelos, tare gelos pâna acolo ca face moarte de om de se atinge cineva de preaiubiti sai. Numai faptul ca români sunt asidu cercetati demonstreza ca El (Dumnezeu), are inca privirea atintita pe români mai mult decât pe nemti, care sunt nitelusi lasati si in plata minti lor, cine cunoaste scripturile va pricepe unde bat acu… ca din ele vorbesc , nu de la mine scot vorbarie goala, fereasca-ma Dumnezeu de asa joaca nebuna.

    Da, Hristos trebuie veni ffff curând pentru a mai salva ce se poate salva din omenire. Exista unele indici cum ca generatia noastra apuca acest mare eveniment , trebuie doar sa se mai petreaca niste draci ptr al forta sa întervina, rapirea aceia se impune dintr-o necesitate de salvare a omeniri, am mai vorbit de idei pe acest blog, nu este o rapire ca asa vrea Dumnezeu, dealtfel ea nici nu ar fi trebuit avea loc, iar daca omenirea nu va inebuni de tot,isi va veni in fire, rapirea nu va avea loc, nu se impune. Care sunt semnele , ele sunt foarte multe, ah, nu, doar razboaie, cutremure si alte belele naturale, nu, acestea sunt doar perdeaua necesara profanilor, spre nitica sperietura intoarce cu fata catre Dumnezeu, pricepe ca profetia Sa, nu da gres, acu, nu Dumnezeu a programat sa fie asa, omul impreuna cu diavolul au inebunit de-a bineelea, iar Dumnezeu le-a spus; departati de Mine, ajungeti la balamuc, ptr ca va las plata minti voastre blestemate, adica reptiliene, dracesti, semintei lui Cain, diavolului. Cine va fi si nu va fi rapit, la asta întrebare puteti gasi singuri raspunsul. Multe pilde sunt destul de clare, daca pe acelea nu le pricepem, daca le rastalmacim dupa falsul print vom risca ramâne pe afara, o mireasa lasata insarcinata de vrajmas. In ast pericol se afla si fecioara din Cântarea cântarilor, dar fiind o fata simpla de la tara nu fu pacalita,cu toate arsurile de soare ce-o batu, aceasta carte se potriveste foarte bine românilor de azi. Am avea multe de pus pe marginea acestei talcuiri, dar nu vreau lungi , dealtfel inutil. Spun doar atât; români sa nu mai joace mingea cu Dumnezeu ptr a ramâne acea mireasa curata, fata simpla de la tara care nu va fi inselata de printul intunericului. De mergem mai adânc ajungem la Eva… dar nu trebuie acu. Avem multe nemauri fost crestine ce au deschis usa acelui print inselator cu care au ramas bortoase, asa ca unul va fi luat, altul va fi lasat, cine-i întelept va pricepe adâncimea fara sa o mai enunt si eu.

    Din pacate sunt obligat avertiza asupra altui aspect, a sosit vremea ca sa nu se mai dea margaritarele porcilor,ptr ca vedem peste tot cum acestia se întorc si le calca in picioare, sa nu mire pe nimeni ca nu vor mai fi duhovnici, talcuitori ai scripturilor ca lupi vor dantui in sfânta sfintelor. Pustirea urcâciuni isi face de cap in sfânta sfintelor… Pâna nu de mult nici nu indraznea apropia de sfânta biserica iar azi dantuieste direct in sfântul alatar, asa ca nu trebuie a mai mira pe nimeni când vede cum cad ele pâna si bisericile ucigând enoriasi aceia pe care-i prinde in acea slujba draceasca. Asta ne arata ca nu trebuie juca cu Dumnezeu, a refer la totii aceia care se lauda fi crestini fie si numai de sarbatori, la români nostri, care pe lânga multe alte neamuri se bucura inca foarte tare de iubirea lui Dumnezeu, asa batuti de soare in cap cum sunt ei, asa pacatosi. Asta nu inseamna ca români sunt buricul pamântului, cum tot aud pe multi trâmbitând, nu, in alta directie se duc aceste daravele dumnezeiesti, directi pe care nici un om nu le-a racepta de le-ar cunoaste, sunt tare, tare amare. Da, io le-o zic românilor, din perspectiva lui Dumnezeu am fi un neam cu care Dumnezeu ar avea de lucru foarte mult in aceste vremuri,cu conditia ca sa se dea zgura jos de pe fiecare, adica ce mentionam mai sus, zei straini, vrajitorile, si toate aceste dracoveni ce fac gelos pe Dumnezeu, dar; nici fantismul religios nu trebuie sa ne acapareze, ca atunci vom fi mai rau decât atei.

  2. Un aspect foarte interesant-dureros al rapiri va fi altul; mai multe morminte vor ramâne goale decât cei ce vor fi luati cu acea ocazie. In cazul care evenimentul va avea loc in timpul vieti noastre, mai mutl ca sigur macar un singru cititor al acestor rânduri va vedea aceste morminte goale, când le va vedea sa stie; ca de nu isi pune viata in ordine dracu la luat pe vecie. Nu va fi usor asa cum este ptr noii cei de azi, chair si ptr acesti ramasi, ca si ei au inca larg usa deschia la Dumnezeu fi parte acestui eveniment salvator, ptr ca Dumnezeu nu vrea lasa diavolului nici urma de ADN provenita din sfinti sai, ptr ca deacia iii scoate si pe morti înainte de marea judecata, invierea cea mare, ca sunt douo, ferice de cien are parte de prima, dar si din a doua multi se vor mântui, dar, acestia trebuie mântui prin faptele lor, sa bea paharul ca si Hristos pâna la fund, nu exista om sa reziste, sa nu pacatuiasca… odata lepadat Hristos, adio jertfa, Hristos nu se mai rastingeste inca odata ptr ei, care au clacat in picioare Jertfa sa. Deci, odata cu evenimentul rapiri, sa terminat cu mijlocirea lui Hristos, de dupa Înaltare si pâna va veni sa rapeasca biserica, ca de ea este vorba. In acel timp, vor sosi Ilie si Enoh ca sa-i ajute pe cei ramasi, vai de cei ce nu vor asculta de acesti doi trimisi ai Domnului, ca o vorba rea de zici contra lor, de viu intri in pamânt, deacia se vor si bucura oamnei si vor da daruri uni altora când spurcatul îi va ucide. Acolo zice, ca oamnei nu se vor pocai de faptele lor rele, ca se vor bucura de moartea celor doi proroci, asta inseamna.. ca va fi rau de tot de cei ramasi de dupa marele eveniment, aceia vor fi pecetluiti de satana cu care se vor duce la balamuc-iad. la drept vorbind, ar fi mai bine ptr acestia ca sa nu aibe loc evenimentul acesta in timpul vieti lor, sa moara linistiti, de moarte buna asa cum sunt ei, fie si atei, ca de zeci de mii de ori va fi mai bine de acestia decât cei ramasi in viata de dupa evenimentul rapiri. Treaba asta nu-i de joaca, nu-i legenda, ba de va i.au la intrebari veti fi de acord ca multe semne arata ca ceva rau sta cade pe pamânt,c a toate au luat-o subit razna, astea vrea arata deslusit profanilor ca li se pregateste ceva de rau de tot refuza pe Dumnezeu, salvarea Lui. Te duci dupa extraterestri, Nibru, astea iti vor cadea taman in moalele capului. Porcul înainte a fi taiat este ingrasat, la fel si generatia asta, i-se da tot ce-i doreste firea pacatoasa, numa la Dumnezeu sa nu se întoarca.

  3. Oh, îmi cer scuze. Nu am ţinut cont de realaţia Preda-Caraion. Şi nici nu cred că are vreo importanţă cum văd eu treaba asta. Totuşi…Între cei doi nu prea existau diferenţe, nici de talent nici de caracter. Caraion era mult mai emancipat încă de pe timpul când era elev de liceu la Buzău. A deschis uşa literaturii cu degetul arătător, cum e firesc. În schimb, Marin Preda avea „Moromeţii” în ADN. Preda era mai solar, mai călduratic, deşi, la o adică, ar fi pustiit orice plajă numai pentru a hali soare doar buricul său. Preda a avut o viaţă de spectacol gen Constantin Tănase, cu toată hâtroşenia sa. Caraion a trăit ca un şobolan. E de compătimit. Nu s-a putut bucura real de nicio carte a sa. A avut parte numai de cronici evazive, iar cele scrise „pe bune” par nişte favoruri suspecte. Nu ştiu alţii cum sunt, însă, mie, simplu desfăcător de pagini, Preda îmi e drag (tatăl meu, tot Marin Ifrim la nume şi prenume, ca la englezi, era poreclit în sat „Moromete”…) , iar Caraion e de neînlocuit pentru că nimeni nu şi-ar dori să fie în pielea şi în talentul său…

  4. Dacă Hanane Aad (ori cam aşa ceva) e din Franţia, o fi, dar nu e treaba mea, ci e a frâncilor; eu – Culai – mă cer în politic azil în Patagonia, sau chiar pe Lună… Carele-s mult mai române, decât yesman’sii und pupi’n-parizii loco.
    Bre, fraţilor, Oamenilor: când se va ajunge la reuniuni între Fraţi (de cuget) şi Oameni (în simţăminte), iar nu la tot felul de shushe, stipendiate de… de!… Dee!
    DSK