0
12 comments

Marţi, 6 iulie 2010. La Comentariile paginii mele de jurnal online de ieri, aici, vizionarul Octavian Mihăescu m-a asigurat că voi fi un supravieţuitor, că după catastrofa cu milioane de morţi ce va urma „se vor deschide ochii”, în sfârşit, şi ne vom înţelege condiţia – adică eu voi fi păstrat în viaţă, să las mărturie? Personal, mă tem să recitesc, fie şi numai printre rânduri (căutând chintesenţa)  mesajul lui Octavian Mihăescu, nu vreau să mă deochi. Acesta e sensul vieţii (sau sensul vizitei de 70 de ani, sau vizită de 50 de ani pe această planetă), să împlinim un plan al lui Dumnezeu, înnoit ciclic? Chiar are un rol important pentru Dumnezeu, pe lumea asta, un scriitor oarecare? Bun, să zicem că eu supravieţuiesc sfârşitului lumii, să las mărturie, dar pentru cine să-l las? Neliniştea mea creşte, dacă e aşteptat un cataclism cosmic şi va fi distrusă civilizaţia, cui ar folosi unul ca mine să fie martor? Am tot subliniat aici, e de ajuns să se confirme furtunilor solare magnetice apocaliptice din următorul an, care anulează curentul electric şi aruncă pe Apa Sâmbetei cuceririle „postindustriale” (toată aparatura devine inutilă şi ne întoarcem încet-încet în evul mediu, apoi în epoca de piatră; fiindcă e vorba de regres, din generaţie în generaţie, uitând la ce ne-a folosit televizorul sau computerul, fără curent electric). Furtunile solare vor inversa polii şi inclusiv creierul omului va fi inversat, se va pierde memoria. Şi dacă după un potop (ploi diluviene la nivel planetar), ajutat de cutremure şi erupţii de vulcani devastatoare, văile se transformă în lacuri sau mări şi înghit natural toate localităţile… Nu!

 ***

Mai bine să schimb subiectul. Azi am primit de la Câmpina trei numere din Revista Nouă – redactor-şef poetul Florin Dochia. Trei numere independente „de hârtie”, nu virtuale (cu coperte lucioase), repet: 3, 4 şi 5 pe acest an (într-un an păcătos, cum e 2010, să apară de 7 ani regulat la Câmpina, nu într-o capitală de judeţ, o revistă literară, e extraordinar). Sigur, e meritul lui Florin Dochia şi al colegilor lui, scriitori prahoveni (directorul fondator al seriilor a treia şi a patra – criticul Constantin Trandafir). Vezi fotografia preluată de pe blogul lui Florin Dochia: în picioare Florin Dochia, în drepta Marian Ruscu şi Constantin Trandafir, pomeniţi aici. Revista Nouă e editată de Consiliul Municipal Câmpina. Poate vă amintiţi, am atras atenţia (vezi https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/06/inundatiile-fac-ravagii-iar-nostradamus-si-cayce-cine-vine-din-orient-apocalipsa-revistei-axioma/) asupra unei reviste literare care a apărut la Ploieşti 11 ani şi care a anunţat, în numărul 6 / 2010, că-şi închide porţile: Axioma (editată de poetul Marian Ruscu). Fiindcă n-a fost primit în Uniunea Scriitorilor, directorul Marin Ruscu şi-a desfiinţat revista literară. Am promis pe 29 iunie să revin asupra cazului, acum e o ocazie. Revista Nouă mi-a amintit de povestea revistei Axioma, cu care era înfrăţită. Axioma a apărut până azi în acelaşi judeţ şi avea cam aceiaşi colaboratori pe care-i are şi Revista Nouă. Sigur, Revista Nouă îşi continuă aventura. Ce ciudat! În Revista Nouă, pe ultima pagină a numărului 4, apare un articol intitulat „Axioma are 10 ani”, din care am aflat că pe 15 aprilie 2010 a fost sărbătoare la Ploieşti, s-au împărţit şi diplome, s-au primit şi mesaje europene (revista avea colaboratori din Germania şi Franţa, de exemplu) – şi se încheia: „Cu aceste rânduri deschidem deceniul al II-lea – de Drum Bun în lumea revistelor culturale româneşti pentru revista Axioma”! Urarea, din păcate, n-a avut efect, ştiţi urmarea: deceniul al doilea al revistei Axioma s-a închis brusc, editorul ei, poetul-matematician Marian Ruscu (el îi acoperea costurile de apariţie) i-a anunţat decesul în luna iunie 2010. Ce s-a întâmplat din aprilie până în iunie? După ceremonia aniversării, a urmat ceremonia de înmormântare. A avut loc o şedinţă la Comisia de validare a Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi Marian Ruscu nu a fost primit în USR. Personal, consider o mare porcărie respingerea dosarului poetului-editor Marian Ruscu. Dacă nu sunt primiţi în USR nici poeţi-editori (număraţi pe degetele de la o mână), care şi-au sacrificat banii şi energia să scoată o revistă lunară timp de zece ani, revistă pusă la dispoziţia scriitorilor români, atunci chiar că nu mai înţeleg pe ce lume trăim. Marian Ruscu are deja o operă prin colecţia revistei lui, Axioma, nici nu mai are nevoie de argumentul cărţilor lui originale de versuri, ar fi trebuit primit automat în USR ca titular, nicidecum să-i fie respins dosarul! Revista Axioma e cea mai bună dovadă că Marian Ruscu e dedicat fenomenului literar de la noi (profesionalizat prin USR)… Nu ştiu ce se întâmplă la această Comisie de validare a USR, e contestată tot mai violent pentru activitate (e acuzată de corupţie şi de rea-credinţă), de o rară indolenţă (care ia peste picior contestaţiile, făcând caz de mediocritate). De anul trecut s-a intrat într-o nouă logică a Statutului USR: timp de trei ani, cel primit va fi membru stagiar al USR (vor fi şi excepţii, cei ce vor primi premii ale USR vor fi primiţi direct titulari). Cum adică, un poet onest ca Marian Ruscu, director al unei reviste literare care apare lunar de zece ani (pe banii lui, insist; numai revista în sine e de ajuns să justifice o vocaţie literară), autor de cărţi originale de poezie, nu e primit în USR? E o aberaţie… Îi dau dreptate lui Marian Ruscu să se revolte, să-şi îngroape propria revistă literară (pusă la dispoziţia membrilor USR) – nu merită să se mai sacrifice pe altarul ei, dacă membrii USR i-au întors spatele! Dosarul lui de primire în USR trebuie reabilitat!

În aceeaşi situaţie cu Marian Ruscu e alt caz – Constantin Carbarău (foto LIS), redactor-şef al revistei literare Sud, care apare lunar de zece ani! Am scris despre el, dar cine să mă citească? Lui Constantin Carbarău (autor şi el de cărţi originale) i s-a respins dosarul de primire în USR, deşi numai colecţia revistei lui depăşeşte prin pragmatism opera membrilor acestei Comisii de validare a USR! Am scris:

S-a pierdut numărul ediţiilor Concursului de creaţie literară „Dimitrie Bolintineanu” de la Bolintin Vale – nici măcar organizatorul lor, Constantin Carbarău, nu le mai consemnează. An de an au fost premiaţi debutanţi care au confirmat în literatura română, publicându-şi cărţile lor, apreciate de critică, unii dintre ei devenind lideri de generaţie, scriitori cunoscuţi. Puţine asemenea concursuri de debut, în ţară, au impus atâtea personalităţi literare (o parte din vină, în acest sens, având-o şi juriul Concursului „Dimitrie Bolintineanu”, care se respectă). Organizatorul lui, Constantin Carbarău, rămâne mereu în umbră. Deşi de 12 ani Constantin Carbarău editează la Bolintin Vale (cu ajutorul Primăriei locale; în faţa primarului şi consilierilor căreia ne scoatem pălăria), lună de lună, o revistă de cultură onorabilă. Revistă intitulată Sud, cu care puţine judeţe se pot lăuda (ea acoperă, de altfel, mai multe judeţe din partea de sud a ţării care nu au reviste de cultură lunare sau nu au deloc reviste de cultură; motiv să laud încă o dată buna-credinţă a autorităţilor din Bolintin Vale, care fac din Sud o investiţie pe termen lung). O revistă precum Sud poate fi considerată şi o operă remarcabilă pentru biobibliografia lui Constantin Carbarău. Ciudat, însă (de vină e destinul său ingrat), Uniunea Scriitorilor, căreia revista Sud îi serveşte interesele, uită să-i fie recunoscătoare lui Constantin Carbarău. Uniunea Scriitorilor ar fi trebuit să-l primească automat în rândurile sale (las la o parte faptul că în afara operei care e colecţia în sine a revistei Sud, Constantin Carbarău are şi cărţi originale ale sale publicate). Ca la români, însă: „din contră”, Uniunea Scriitorilor, prin Comisia sa de validare, a ţinut să-l umilească pe Constantin Carbarău, refuzându-i la Bucureşti dosarul de primire! De ce? Fiindcă domnia sa e plin de bun simţ, de o modestie în comportamentul public neobişnuită, e „nebăgăreţ”, nu dă peste nimeni, nu face scandal şi e devotat literaturii şi culturii române în linişte şi pace (Constantin Carbarău a lucrat cea mai mare parte din viaţă la Ministerul Culturii şi are cultul actului de creaţie profesionist). Sunt primiţi în Uniunea Scriitorilor autori de cărţi care niciodată n-or să însemne nimic (şi nu vor mişca un deget pentru breaslă şi USR), în schimb nu e primit în rândurile sale editorul unei reviste de cultură lunare care publică scriitori cu nemiluita (şi le comentează cărţile şi statutul public, are opinii de actualitate şi cultivă „literatura sudului” cu predilecţie) şi care anual scoate debutanţi pe piaţa literară prin concursul său intitulat „D. Bolintineanu”! Pentru mine e de neînţeles de ce USR s-a dovedit a fi nedreaptă cu Constantin Carbarău în 2009. Natural, Constantin Carbarău s-a supărat, i-a pierit entuziasmul de a mai edita revista Sud, dar o editează, n-a îngropat-o, cum a făcut Marian Ruscu cu Axioma lui – fiecare a avut altă reacţie, amândoi au aceeaşi dreptate.


Like it? Share with your friends!

0
12 comments

12 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. E simplu: cititorii plictisiţi să caute alte bloguri care nu-i plictisesc. Aici suntem pe teren literar (nu contează dacă eşti sau nu scriitor, viaţa literară are specificul ei, poate interesa sau nu).

  2. Ceea ce face Lis aici şi acum în Jurnalul său manifestând un sincer protest pentru cei doi scriitori şi redactori de revistă (pe Carabarău l-am cunoscut personal şi eu cu ocazia Zilelor Bolintin –Vale, despre care am mai scris în Jurnalul meu de lector publicat; şi unde LIS aflat în juriu nu ştia că eu eram la 2-3 m pe băncile din faţă – asta acum 2-3 ani, staţi liniştiţi, nu-i ştiam pe atunci opera), e lupta unui raţionalist care râvneşte să aducă lumină într-o ceaţă de neînţeles (spus kafkian): Trăim într-un vis absurd. „Cel mai absurd dintre visuri” cum zice M. Sebastian în „Steaua fără nume”. Dar visele nu pot fi interzise nimănui. Toţi am visat că vom ajunge scriitori având legitimaţia USR. Unii şi-au dorit cu ardoare şi chiar au crezut că li se cuvine acest titlu. Martor mi-e prietenul meu M.I. (scriitor din Buzău) că eu n-am luat în serios acest lucru şi nici n-aş fi judecat pe nimeni dacă nu s-ar fi întâmplat, cum zice LIS într-un poem: „ auzi tontule, nu mai citi atât/şi nu mai scrie/schimbăm vorba: e păcat să prăşeşti duminica în/grădiniţă, în interior la tine,/bunicule, nu să citeşti şi să scrii… nu/mă învăţa tu pe mine: lasă fanionul, odată şi/deschide bariera, că ne bat/oamenii”. Sau cum spunea Kafka (al cărui prizonier – am spus – eram demult) :” Poţi să încurajezi cât vrei pe cineva care are ochii legaţi, îndemnându-i să privească prin cârpa cu care-i legat la ochi, tot nu va vedea nimic”. Unii susţin că faptele de viaţă nu-i dă dreptul nimănui să-l judece pe cel căzut în necaz. Oricum ne-ar părea, cel care o şi face, rămâne tot un slujitor al Legii şi „ e scos de sub judecata omenească”, cum spunea cel mai sus menţionat. Mă opresc aici: n-aş vrea să se spună şi despre mine cum zicea H.C. Andersen că i se spunea la şcoală: „Ăsta iar e cu gândurile aiurea!”

  3. Dle LIS,

    nu imi este in gena maguli pe cineva, adica linge, sunt negru in cerul guri, ce am in gusa si capusa, am probat si io diplomatia, adica curvarasia dar am vazut ca câstig ptr scruta vreme margele colorate dar pierd vesnicia, relatia cu Dumnezeu care produce multe boli trupului, multe nelinisti

    Acum, in cazul dvs orce duhovnic, om care are relatie cu Dumnezeu (in duh), va va spune ce va zic io acusica.

    Pe d-ta miroase raza de rugaciune stramoseasca, d-ta trebuie sa fi avut ceva stramosi ce au slujit pe Dumnezeu, asta io am mirosit-o de mult dle LIS ci va asigur, orce om a lui Dumnezeu, adica credincios sincer va spune (mirosi), ce va spun io.

    D-ta inca nu constientizezi privilegiu ce ti se face de Dumnezeu, io am dibuit minim trei puncte clare in aceasta chestiune, ce nu le spun public, insa privat daca doriti sa vi le spun o voi face, dar, taina sa ramâie deoarece bolsevici, dusmani dvs vor exploata in a va incurca drumurile, zapaci si mai si.

    Va asigur ca nu mi-am propus a va zapaci de cap cu acest privilegiu de care va vorbesc, nu, nu sunteti buricul pamântului,iar privilegiu acesta se haleste cu alte tacâmuri pe care le vad deslusit la d-ta.

    Spuneai d-ta cum ca intentionezi scrie un roman in care sa pui un personaj profetic… cum ca te-asi inspira.. pai.. io il am terminat dle LIS.. dar nu mai vreau sa public nimic, dar nu asta -i beleaua noastra ci alta: Parerea mea este sa nu va grabiti cu aceasta ideie, va trebuieste saltul de care va vorbeam ptr a pricepe mai profund chestiunea, ptr a nu comite erori grave ce va pot atrage serioase probleme cu Jupânul. Singura problema este a nu se amesteca borcanele ptr ca se vor incurca tare rau. Io unul nu sunt de acord sa se amestece revelatia via Dumnezeu Sfintei Treimi, cu bazaconile recente fie ea si o reusita literara de exceptie, cu toata slabiciunea mea ptr literatura, in acest punct sunt “fantic” ca sa citez pe Papa Ioan Paul al II-lea. Daca nu as simti ca d-ta mai ai oleaca si dai in priceperea de care vorbesc nu as spune nimic. Acu sa va pun nitel pe jar…

    In varianta mea am introdus niste coduri ce duc spre acea lucrare mai speciala de care am mai vorbit pe aci, am pus in forma literara si coduri deoarece mi-am dat sema de pericol, Culianu a platit cu viata dibuirea, de fapt nu Culianu a dibuit ci Eliade i-a pasat-o , Culianu a finisat, complectat ce mai trebuia. Nu, nu ma va ucide nimeni pe mine, cel putin azi nu mai reprezinta un pericol asa de mare cum reprezenta in ani 90 când Culianu vroia face public taina.. totusi nu este inca timpul da public decât codificat, masele sunt inca cumplit de tembelizate fara da semn ca se vrea distanta de acest virus. M-am uitat pe forma finala si am ramas putin socat sa constat ca a iesit o contra babana la Codu daVinci…, mi-am zis, na.. cu asta ar iesi ceva lovele ca tot se poarta azi genul asta de literatura, dara dupa am zis NIET. Am vrut da biserici ca sa dea ea replica la Codu DaVinci.. dar si de la ast pas am fost oprit. Interesant este faptul ca si io tot un personaj cu vocatie profetica am creat la fel cum intentionati si dvs dle LIS… Cea ce ma face sa cred ca a venit vremea unui astfel de roman dle LIS… , de ce nu.. sa rupem nitel si gura târgului, adica sa trântim si noi români un roman care sa faca vâlva la nivel mondial cum a facut Codul, H Potter si alte bazaconi, desigur noi am da replica bazaconilor alora… da, ar fi o ideie..

  4. Draga LIS,
    Stim cu totii obiceiul cititorului capricios, care daca nu mai poate inghiti cartea o lasa din mana…. aici citim mai degraba un autor decat un blog (nu te-ai prins?), iar ardelenii (Ramona inclusiv) sunt foarte precisi in exprimare, nu cu gandurile aiurea, ar trebui sa le apreciezi sinceritatea.

  5. deci vreti sa scrieti impreuna un roman care sa rupa gura targului. inteleg ca vreti sa dati o replica unor bazaconii de genul codul lui… si h potter.dar replica la o bazaconie nu poate fi decat o bazaconie si mai mare. deci pana la urma, nici vorba de vizionarism profetic, numa bazaconii

  6. Mi-ar fi reproşat cineva luând drept citat unele vorbe, cum că nu aş fi răspuns întrebării chinuitoare ce nu-i dă pace nici în somn lui LIS: „Chiar are rol important un scriitor pe lumea asta?” Alexandru Macedon îşi rânduia sub pernă înainte de culcare, pumnalul şi Iliada. Asupra gestului său credeţi că am trecut nepăsător? Ori cine după Kafka îşi va mai etala parabolele pentru a-şi arunca cititorii într-un alt mileniu al interpretărilor? Ori cine şi-ar imagina un Ulise dovedit că nu şi-a părăsit niciodată Ithaca? Să-l luăm drept pildă în argumentarea noastră pe Don Quijote! Dacă acesta străbate un teritoriu plin de peripeţii, o face din pricina excesivei sale imaginaţii, ori pentru că şi-a pierdut percepţia asupra realităţii cu care dă piept. Aflaţi într-un univers cu legi impenetrabile, unde fiecare individ nu cunoaşte decât în parte unele adevăruri, trebuie să nu vedem nici noi, fanii săi, acele simboluri şi trimiteri ale autorului spre înţelegerea şi descifrarea acelor sensuri la care a făcut atâta trimitere? Odiseea scriitorului vizează aşadar transformarea rolului său din act scris, în act dovedit, cu resurse dobândite şi datorită dorinţei sale pentru a ieşi din acest labirint al interpretărilor vieţii ce ne-a fost dată pentru a-i îndeplini LUI rânduielile cele lumeşti. El, Don Quijote, constituie, parcă, simbolul tăcut şi secret al celui care ţinând pana în mână îşi închipuie că e posesorul lancei cu care Cavalerul Tristei Figuri pornea la atac într-una din multele sale misterioase aventuri. Mesajul scriitorului? Să ne reamintim bunăoară versurile acelui fiu al Manhatan-ului, W. Whitman: „Pe tine care nu te-ai născut te caut/Tu mă citeşti. Acum cel nevăzut sunt eu” Ce se afla, în acest timp, de cealaltă parte a ferestrei unei cămăruţe de la ţară, unde se petreceau toate aceste aventuri literare pe vremea copilăriei mele? A copilăriei oricăruia dintre noi! Mai dăinuie pentru mine cântecul căpitanului Billy Jones cel năzdrăvan: „Beţi, căpitanu-i mort/Io-ho-ho!/Şi vă duce dracu-n port/ Io-ho-ho!”, ori poate piratul acela orb al lui Stevenson (cel care mi-a marcat copilăria cu şirul acela de întâmplări misterioase din “Insula comorilor”, piratul care-şi dădea sufletul sub copitele cailor? Atât m-a convins descrierea romancierului, încât şi eu am intrat multă vreme în pielea personajului care se temea la rându-i de marinarul acela olog cu picior de lemn care mă urmărea şi în somn. Şi cum (vă reţin un pic atenţia), să nu te cucerească unul care rosteşte atât de simplu nişte cuvinte la prima sa întâlnire cu acel camarad de piraterie: „Ehei, Bill, Bill, prin câte ma trecut noi doi de când mi-am pierdut două degete!” Şi apoi mai spune Stevenson, care ţine, nu numai să ne atragă atenţia, ci şi să ne înspăimânte de-a binelea: „Dacă lucrurile ajung până la spânzurătoare, atunci ştreangul e pentru toţi, auzi?”. Atunci cum nu credeţi în rolul scriitorului? Chiar nu putem vedea oare? Vine LIS (cu poezia) şi-mi reaminteşte cele trăite sub imperiul lecturilor de mai sus, în îndepărtata mea copilărie: „Cine a băut/otrava/dragostei revine, chinuit mereu la ceea/ce altădată îi/plăcea, anual, în faţa porţii/grădinii acum: unde/corbii/coboară în fiecare noapte la cadavrul/viitorului şi nu se roagă…”

  7. Draga domnule Stoiciu, ti-as expedia un numar (12) al revistei “Cenaclul de la Paltinis”. Trimite-mi la silviuguga@yahoo.com o adresa unde sa-ti ajunga revista. Am scris ceva despre “puterea optecistilor” si m-ar interesa ce parere ai.
    Cu pretuire, Silviu Guga

  8. This domain seems to recieve a good ammount of visitors. How do you get traffic to it? It offers a nice unique twist on things. I guess having something authentic or substantial to talk about is the most important factor.