0
29 comments

Miercuri, 27 iunie 2012. Războiul puterilor în stat continuă, de o parte Băsescu-PDL cu instrumente politizate: Curtea Constituțională (care are drept de „condamnări” definitive; ea are majoritate pro-Băsescu), serviciile secrete, Justiția (Procuratura Generală și DNA, dar mai ales judecătorii; atrăgeam ieri atenția că toate numirile din Justiție sunt exclusiv ale lui Băsescu), Agenția de Integritate (condusă tot de procurori de-ai lui Băsescu; vă rog să observați că procurorii au puterea să distrugă imaginea publică a oricui, la comandă, oricând, „cercetând și arestând abuziv”, în stil stalinist), Consiliul Național al Audiovizualului (care amendează jurnaliștii incomozi), CNSAS (care scoate dosare de colaborare cu Securitatea la țanc), să rămân doar la aceste exemple. De cealaltă parte, cu Victor Ponta-USL, care a făcut imprudența să accepte să guverneze o țară lăsată de izbeliște de PDL (și cei din fosta coaliție de guvernare), cu o opoziție a lui Băsescu-PDL scoasă din minți. Azi, cum era de așteptat, Curtea Constituțională pro-Băsescu a administrat două lovituri lui Ponta și USL, l-a trimis pe Băsescu la Bruxelles, la Consiliul Europei (la cererea lui Băsescu, care crede că numai el poate să reprezinte România în străinătate) și a declarat neconstituțională legea electorală care alegea parlamentarii precum au  fost aleși președinții de consilii județene pe 10 iunie, din primul tur. Spre lauda lui, Ponta n-a depus azi armele, a anunțat că merge mâine la Bruxelles împreună cu ministrul de Externe și că la întoarcere va găsi soluții să-i mai taie din putere lui Băsescu, eventual să-l suspende din funcție (ar fi ideal; dar lucrurile sunt departe de a fi rezolvate la nivel legal – PDL a făcut tot posibilul să ridice zid de legi în jurul lui Băsescu, să nu poată fi suspendat; între timp USL a schimbat legea referendumului, readucând-o la forma inițială, prin care președintele țării poate fi suspendat cu voturile celor prezenți la urne; în plus, USL a votat o lege care taie din atribuțiile Curții Constituționale, devenită stat în stat, inclusiv atributul de a anula hotărârea Parlamentului de a-l suspenda pe președintele țării; numai că modificările USL la aceste legi au fost contestate de PDL la… Curtea Constituțională, care cu siguranță le va declara neconstituționale; pe de altă parte, aceste legi ale suspendării lui Băsescu trebuie promulgate de… Băsescu, care n-are cum să le promulge, va face tot posibilul să tragă de timp; e adevărat, o dată întoarse în Parlament, aceste legi intră în vigoare, cu sau fără modificări dictate de Curtea Constituțională sau de Băsescu). Nu-mi dau seama ce va urma mâine la Bruxelles, la Consiliul European, faptul că Ponta are de partea lui toată Internaționala Socialistă (a fost prezent președintele ei în aceste zile la București) și Internaționala Liberală (Crin Antonescu se află la Bruxelles) îl poate ajuta să nu fie făcut de râs de cei trimiși special de la București la Bruxelles să-l facă de râs. Mi se strânge inima că s-a ajuns în această situație, dar e clar că Băsescu nu mai poate reprezenta la nesfârșit România (nu mai reprezintă decât maximum 10 la sută dintre români, conform sondajelor de popularitate). Ne vom arăta adevărata față la Consiliul European. Va trebui să asistăm la o nouă umilință „națională”, că așa e la români – scandalul e generalizat, în toate structurile societății (inclusiv în lumea literară). Avem parte numai de belele. Aș da și Luna de pe cer să fie suspendat Băsescu, să intrăm într-o normalitate neconflictuală. Ar fi extraordinar dacă s-ar reuși să fie unificate alegerile parlamentare cu cele prezidențiale. Personal, i-aș cere lui Băsescu să-și dea demisia, să iasă cu un dram de demnitate din cercul de fier în care s-a închis singur. Băsescu nu mai are nici un sprijin moral din partea românilor, în afara profitorilor lui.

***

Când scriu aici, urmăresc în paralel (pe Internet) și prima semifinală („a ibericilor”, aud) din Campionatul European de Fotbal: Portugalia-Spania (campioană mondială) 0-0. La ora 24 încă se mai joacă (repriza a doua a prelungirilor), voi reveni cu un PS când se termină. Închei azi publicarea listei premiilor de la Botoșani la cea de a XLIII ediţie a Zilelor Eminescu, din 14-16 iunie (listă care cu siguranță nu interesează pe nimeni; îmi fac însă datoria față de organizatori și o fac aici cunoscută):

Rezultatele Concursului Naţional de Poezie şi Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafarul…”

III. SECŢIUNEA GRUPAJE:

Premiul revistei „Familia”: MARIAN DRAGOMIR

Premiul revistei „Dacia Literară” : LUCIAN ALEXANDRU IZARDA din Piatra Neamţ;

Premiul revistei „Poezia”: VLAD GALER din Botoşani;

Premiul revistei „Poesis”: ANDREEA GOREAC din Suceava;

Premiul revistei „Euphorion”: IZABELA ELENA DRĂGHICI din Constanţa;

Premiul revistei „Bucovina literară”: CAMELIA ANA BOICIUC din Sişeşti, Maramureş;

Premiul revistei „Argeş”: LAURA DANC din Hunedoara;

Premiul revistei „Ramuri”: PAULA LAVRIC din Tulcea;

Premiul revistei „Porto Franco”: IRINA MARIA STOLERU din Botoşani

Premiul revistei „Ateneu”: CLAUDIU ARITON din Botoşani;

Premiul revistei „Hyperion” : OTILIA IULIANA ONICIUC din Botoşani;

Premiul revistei „Ţara de Sus”:DENISA ADELINA ANDREI, din Botoşani.

IV. SECŢIUNEA INTERPRETARE CRITICĂ A OPEREI EMINESCIENE:

Premiul revistei „Convorbiri literare”: GETA TRUICĂ din com. Brebeni, jud. Olt;

Premiul revistei „Dacia Literară”: VIOLETA ZAMFIRESCU din Botoşani;

Premiul revistei „Poesis”: CRISTINA GABRIELA NEMEŞ din Harghita;

Premiul revistei „Feed back”: BIANCA ANDREEA PETRARU din Botoşani;

Premiul revistei „Hyperion”: DIANA SPÂNU din Slatina, jud. Olt.

De mâine revin la jurnalul meu pe scurt ținut pe drum, în cele opt zile de care vă tot zic (13-20 iunie, inclusiv; ziua de 13 am epuizat-o), plecat din București la Zilele Eminescu, la Botoșani, și întors de pe Ceahlău-Durău, via casa părintească a lui Adrian Alui Gheorghe de lângă Târgu Neamț.

***

Primesc pe e-mail un text pe care-l public mai jos, legat de bucătăria internă a acestui blog. Din când în când, cei ce sunt atacați la Comentarii de necunoscuți (nu-și dau numele real) protestează sau reacționează urât. Mărturisesc, eu sunt obișnuit cu înjurăturile necunoscuților la articolele pe care le public în Cotidianul.ro (totalmente gratuite, jignitoare cel mai adesea; n-am altă putere decât să le ignor; rar le citesc; nu știu de ce cititorii simt nevoia să te bălăcărească). Dragul scriitor din Buzău, Tudor Cicu (care scrie comentarii cu un stil inconfundabil) e exasperat că nu știu cine l-a vorbit de rău. Ce să fac? Habar nu am cine semnează comentariile. Am observat că se și elimină unii pe alții, rezistă cel ce are mai mult umor? Aș putea să închid Comentariile tuturor, aici (dar Doina, cu care am avut o discuție în acest sens, se opune). Să cenzurez pe unul sau pe altul, să-i arunc la coș opinia negativă? N-am nici timp să fac poliție aici, nici chef să fac pe nebunul (subiectivismul putându-mi juca feste). Nici nu pot să iau în tragic toate comentariile nepotrivite de aici. Poate-mi dau o soluție cititorii acestui blog, ce să fac mai departe cu Comentariile? Multe sunt insulte. Dar unele sunt de bun simț, remarcabile, altele sunt bune de pus în gura unui personaj de roman… Tudor Cicu mi-a scris, supărat:

Ce a devenit acest blog la comentarii?

In ultima vreme nu am mai participat la comentarii intrucit atmosfera de la comentarii m-a scirbit pur si simplu. In cloaca unor indivizi care scriu orice poate suporta hirtia, eu unul refuz a intra. In toate scrierile mele, nu am sarit calul, sau sa fi folosit expresii atit de murdare incit sa-mi fie rusine mie sa le citesc, dar sa mai si scriu astfel. Am incercat odata sa intru la comentarii (ceva cu privire la chestii biblice, despre un inger pomenit de dvs. in textul postat) si un comentator – daca nu chiar acest d.i., mi-a aruncat in fata “ceva a la delir verbal” si am refuzat sa mai intru pe comentarii. Am facut-o ieri, facind o aluzie la hainele fiecarui comentator, fara a-i jigni, si in special sa-i urez LA MULTI ANI lui Paul Spirescu, pe care l-am urmarit si ascultat in comentarii cu multa placere, dar vad ca cineva confunda haznaua unuia cu care se dueleaza el, cu persoana mea. De aceea, cu parere de rau va scriu, va voi citi in continuare, dar nu voi mai comenta vreodata (cum fac cu blogul lui Culai, I. Lazu, Florentina Dalian din Slobozia, Ioan Avram – unde comentez din cind in cind si nu cred sa fi folosit astfel de cuvinte, cum intilnesc aici la dvs. in ultima vreme).  Cu tot respectul, al dvs. Tudor Cicu.

Vă reamintesc, mai am foarte puțin și mă hotărăsc să nu mai țin acest blog (fac eforturi incredibile să-l țin zilnic, nu contează că nu scriu aici decât după ora 22) – nu va fi nici o pagubă. Numai grija Comentariilor care deranjează n-o mai aveam (din cauza lor mi-am tot atras antipatii, în mod aberant).

PS. E ora 0.30. După loviturile de la 11 metri, la Donețk (Ucraina): Portugalia-Spania 2-4. Îmi pare rău că n-o să-l văd pe Cristiano Ronaldo în finala europeană de fotbal de duminică, „lusitanii” ratează iar.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
29 comments

29 Comments

Lasă un răspuns la Octavian Mihaescu Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Excelentă prezentare a situaţiei politice la zi, de acord 100%. Nu renunţaţi. Sunt atât de puţini oamenii de bun-simţ în ţara asta – dacă şi ei renunţă, ce ne mai rămâne?

  2. Aţi face taman ce au plănuit dintru început atît falşii d-voastre a-mici şi şleahta ceea de politikci ce otrăveşte prin urîte, detestabile comentarii cronicile politice pe care cu trudă şi mare necaz şi cu temei le realizaţi.
    Nu-mi stă în putere să le pun căluş, că aş face-o fără nici un regret. Cred că au dreptate cei care “rad” atacurile la persoană ale neaveniţilor intervenienţi… Vedea-i-aş pe fiecare cu blogul lor, unde să se porcească după cum le e firea!

    Şi eu sunt de părerea că nu ar trebui să renunţaţi la acest blog. Sunteţi o Voce!… Lăsaţi-vă-n continuare cetit, vă rog. Am toată admiraţia pentru bloggerii Tudor Cicu, Ion Lazu, Liviu Antonesei şi Vasile Gogea – persoane de referinţă, Oameni compleţi alături de d-voatră, Cel şi Cei care mi-aţi dat curajul de-a scrie.
    Chiar de-mi spun Culai, eu nu mă ascund după pseudonime, spre a arunca scîrnă-n obrazul, chiar cui ar merita… Nici n-aş putea produce atîta ură. Ar trebui să am viscere într-o burtă cît tot acest Neam al Nevoii.
    Mă bucur că aţi avut o scurtă vacanţă prin Moldova. Regret că n-aţi trecut şi prin tîrgul unde mai vecuiesc… Încă.

  3. Comentariile? Tot ce contravine ordinii publice, moralei si incalca deminitatea umana nu poate aparea in spatiul public!
    Conform Noului Cod Civil va puteti asuma o raspundere solidara cu cei care incalca regulile civile. In rest, dreptul la opinie este garantat in Europa si Romania este cam pe acolo!
    Felicitari pentru tinuta demna si libera (mai ales, libera) pe care o prezentati publicului. Romania are nevoie de repere morale!

  4. Io pe Europa-Crestina am interzis aces anonimilor din aceasta cauza cu care vad va confruntati si dvs dle LIS. Blogul dvs dle LIS este vizitat -comentat si de persoane onorabile ce fac parte din elita culturala a tari, nu poti ingadui ca dl Cicu sa fie porcait de un anonim, care anonim poate fi un lingau al fundului dlui Cicu in viata reala.. se poarte pe melagurile noastre si aceasta scârnavie. Ai ceva cu cineva zi-o cu curaj verde-în-fata, nu te ascunde pui de bolsevic!

    Nu-mi pot permite a va da sfaturi, personal sunt ptr libertate deplina insa sunt dusman feroce al badaranilor ce se ascund sub anonimat. Am evitat a mai comenta pe blog ptr a nu pune si eu paie pe foc, nici timp nu am mai avut dar nici ce a mai comenta, showul politic nu ma intereseaza atât de tare, totusi, am ramas cu un gust amar la ce mi-a fost vedea-auzi în ultimile zile de show ordinar (politicineilor, elitei coltoral-journalistice din Ro). Si Florin Iaru m-a umplut de sila în una din seri la RTV.

    lasând la o parte scadentele de civilizatie a românilor, bag seama ca acolo s-a adunat atât de multa ura încât nu ma mira faptul ca România a ajuns un “iad”. Nu mai cred in sansa ca prin democratie si libertate sa se normalizeze si in Ro situatia (toate planurile, socio-politic, economic, spiritual-moral, civilizator). Nu vad nici în dictatura vreo sansa, români nu au vocatia creari unei dictaturi luminate care sa fie benefice tari si peste veacuri, in acest sens pâna si boul de Ceausescu a fost mai benefic cel putin economic in ciuda saraciei populatiei,a mai fost benefic ptr ca a tinut jegurile sub un strict control, jeguri care vesnic vor ramâne anonimi… Motiv ptr care eu as pune bâta pe anonimi! Este pacat sa stricati munca depusa pe acest blog de dvs dle LIS datorita anonimilor (acesti pui de bolsevici, aceste jeguri penale)

  5. domnule lis, sunteti scriitor si trebuie sa intelegeti:
    acest subsol cu comentarii e o adevarata pagina de literatura. o pagina…vie!
    cu bune, cu rele…cu vorbe de bun simt, sau cu vorbe porcoase;la fel cum se face si literatura de astazi!
    n-ati vazut: talent cu carul,…limbaj de mahala!
    un mic exemplu: dan lungu, ,,in iad toate becurile sunt arse”.
    sa nu fiti dezamagit: noi suntem vii, suntem…autentici – va
    insotim la tot pasul, asa cum nereidele il insoteau pe pan!…
    ele erau vreo 5o…noi, cel mult 10 !
    ar trebui sa ne luati in serios…stiu eu, pentru o eventuala
    carte?!
    mult succes!…cititi-ne si pe noi!…merita.

  6. Îl văd pe Victor Ponta gonflat de orgoliu, gata să plesnească de ambâţ, bătând din picior ca un copil care cere urgent să primească toate jucăriile. Îşi doreşte atât de mult să reprezinte şi el România în afară, încât e gata să facă totul ţăndări înăuntru. Dictatura Băsescu îi stă, mă scuzaţi, în gât, împiedicându-l să ducă mai repede la îndeplinire democraţia Ponta.

    “Eu voi merge la Consiliul European”, a sărit ca ars dl. Ponta, la câteva minute după ce Curtea Constituţională îi dăduse biletele de Bruxelles d-lui Băsescu. Dl. Ponta e premierul premieră: pentru întâia oară asistăm la o schimbare de atitudine a unui jucător important faţă de arbitru. “Nu suntem de acord cu decizia Curţii, dar o respectăm” fusese maximul ofensiv pe care politicienii din România şi-l permiseseră în raport cu această instituţie. De data aceasta, dl. Ponta nu este de acord şi nu respectă. Nu-i convine decizia, sare cu pumnul la arbitru şi spune că acesta e cumpărat. Ameninţă că o să-l trimită şi pe Jucător în tribune şi-o aşa o să joace numai USL pe tot terenul, de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga.

    Dl. Ponta şi-a dat azi un mare gol. A pierdut nu pentru că CCR l-a declarat câştigător la puncte pe Traian Băsescu, ci pentru ţâfna cu care a înţeles să piardă. A apărut la televizor abia înecându-şi frustrarea, a împărţit în cel mai pur şi dur stil băsist bunii de răi (“Băsescu cu cei cinci judecători, noi cu poporul”), călcând în picioare o instituţie a statului (Curtea Constituţională) şi punând-o în conflict cu o altă instituţie esenţială (Parlamentul).

  7. Stiti de ce a incercat sa se sinucida Adrian Nastase si de ce si-a tras glontul unde si l-a tras? Pentru ca ii statea Basescu in git …!

  8. Bravo, domnule Alex., ai prins şpilul. Cui nu-i convine să apese pe telecomandă. Cucoane din astea ca dl. Cicu ar dori lojă de prim-secretar, în care numai el să se îmburice cu importanţa sa în eul său, ca să zic aşa. De ce aş fi obligat să tac când văd bine cum intervenţiile sale sunt ca locomotiva pe arătură? În frustrarea sa măruntă pune condiţii, ba chiar se transferă pe alte blocuri, ca, vorba ceea, să rămână blogul dlui Stoiciu fără preşedinte de scară. Dle Alex, jos pălăria.

  9. @nikcu dan>
    1. Ce bine ne-ar fi, dacă n-ai afla mata calea comentariilor la acest blog, că tot nu comiţi decît gugui-ţisme.
    2. Dl pe care îl tot ataci ca javra turbată nu-şi pune mintea cu Nula-ta, că-i un Om paşnic, iar pe Proşti îi lasă-n a Domnului plată, Carele are Grădină şi pentru ei… Da’nu-n Paradis!
    Şi nu mă obliga să mă leg eu de tine, Tolo-Malacule, că eu sunt lup nedresat şi s-ar putea să rămîi fără ce şi aşa n-ai, deşi alta crezi.
    3. Trage-ţi un blog în fund şi fă-o acolo pe nebunul de unu’singur. Se va afla cineva să te ducă la Grajduri!

  10. Nea Culaie, ai păr de metaforă feminină pe limbă. Trage-ţi guriţa dintre picioarele pamfetărelii, că nu-ţi dă bine la buze, scrii ca şi cum ai face-o cu limba. Hai, bre, ce dracu, de ce nu-ţi iei bulinele?

  11. Nea Mitică Blajinul e-n formă. Cam aşa stau lucrurile, doar suntem în ţara lui Culai-Bei. Acatistatorul. Băieţi ai numelui sau ai prenumelui, înţeleg că aveţi doar jumătate de buletin pe jumătate de cap. Cum zic rumânii: “doi pe un buletin”. Sau cel mult doi şi-un sfert. Dacă vă doare menta şi n-o puteţi freca, vedeţi cine e acel “terasin” şi veţi avea linişte, lumină şi căldură sufletească. Încercaţi şi pe la spitale.

  12. El ştie…Nu totul se întâmplă la vedere.Şi nu văd ce rău i s-a făcut. Dacă e bărbat, să-şi rezolve problemele. Probabil că la “Ilustrat” cineva care ştie la fel de multe precum domnia sa. Vreun “terasin”. Nu înţeleg aceste bocete din partea unor vikingi ai acestui blog de soi. Nu vă faceţi că lăcrimaţi în bucătărie sau că plângeţi în plină ploaie. Nu mizaţi pe autovictimizare. Nu ţine.

  13. @nikcu dan>
    Cei de la Grajduri şi-au trimis ambulanţa după nikcu dan. Nu va ma da mult timp pe aici. Diagnostic: delirium tîmpensis.

  14. Dle Culai, sunteţi evaziv şi folosiţi simboluri ascunse. Ce sunt acelea “Grajduri”. Sunteţi cumva crescător de cai, călăreţ, instructor, jokeu sau pur şi simplu vă ocupaţi doar de nana calului. Am impresia că vă referiţi pur şi simplu la puşcărie nu la “grajd”, de unde se vede că trăiţi într-o strâmtoare de compătimit.

  15. ne-am domnit, “Vreau Domnie!”

    dănuţ, fetiţă, tu n-ai nevoie de rampă de lansare. Te lansez IO, alege-ţi o planetă !

  16. Du-te de unde ai venit, terasine, că se simte chipul tău de drac fericit inclisiv în virgule. Ai o problemă, răzbunarea. Şi încă una: nu ai mai văzut fetiţe încă de când te pupai în vârful ăluia de după prohab. Ce ştii tu despre “fetiţe” mă băieţel cu fundul în sus…Despre însuşirile tale cosmice, îţi voi trimte curând analizele. Stai blând, eşti doar o cârtiţă degenerată în râmă.

  17. nani, nani, fire puturoasa !

    taca taca taca taca….taca taca taca taca

    nimic interesant, ca de obicei, esti previzibil, lei, puiut de lele!

    si tu, parca, voiai sa “lupti” cu mine?!

    HAHAHAHA

    HAHAHAHAHAHAHA

  18. Dle “terasin”, ce “domnie” vreţi. Spuneţi-mi şi mie şi vă rezolv. La o adică, vă pot repartiza şefia UE, sau vreo împărăţie prin Africa. Cu o singură condiţie: să nu luaţi cu dstră pe acolo oglinzi, să nu-şi vadă băştinierii chipul şi să-l compare cu masca dstră de telectual cu strâmbe. Felul în care faceţi “polemică” pe aici denotă că încă aveţi beţe de bambus în nas, în urechi şi în alte zone…

  19. “Mişto” blog. Antrenant. Vorba cuiva, leteratură curată. Nu care cumva să se renunţe la polii magnetici ai acestul blog: terasin şi bietul tudor. Amândoi sunt ambii, au câte trei coaiel goale. Mai rar aşa ceva.

  20. Am primit astazi in jurul orei 13.00 de la grupul Parlamentar PPE:

    Romania: the rule of law must be respected. Joseph Daul MEP, Chairman of the EPP Group

    ——————————————————————————–

    Following the recent developments in Romania, where a decision by the Constitutional Court, ruling on the participation of the President of Romania in the European Council, was disregarded by the Romanian Prime Minister, the Chairman of the largest political Group in the European Parliament made the following statement:

    “I am deeply concerned by the lack of respect for the rule of law in Romania. I was appalled to learn that the Prime Minister ignored the decision of the Constitutional Court on Romania’s representation in the European Council. Moreover, not being pleased with this decision, the Prime Minister went ahead and placed the Official Journal, the publication that should have published the decision in order to make it effective, under the authority of the Government.

    These practices make me wonder if democracy in Romania is under serious threat. I will call for a debate in the European Parliament on this matter.

    My message to the Romanian Prime Minister is that nobody is above the law. Laws are created to be respected, not changed when they do not serve the interest of the Prime Minister. I call on him to respect the Romanian people and its institutions. I also remind him that, in accordance with European standards and now clearly-established jurisprudence, the Romanian Prime Minister cannot head a government of a European Union country if he has committed fraud in obtaining his university degree. This affair must be clarified as soon as possible, as it is not only the credibility of a Member State that is at stake, but the credibility of the European Union as a whole. I hope that he is not going to change a law or threaten officials in the investigating Committee in an attempt to cover up his alleged fraud.”

    Iata cum este vazuta problema din Romania de catre Partidul Popular European ( PPE ).

  21. Dle Hangan, aţi primit de la PPE ceva de unică folosinţă, într-o engleză proastă pentru nişte români analfabelţi. De fapt, care e misionul şi comisionul dstră, ce vă doare? Dacă aveaţi un pic de bun-simt, textul apărea tradus în română, măcar de amorul hartei acestei ţări. Ce-i abureala asta, excelenţă? Prin 1991 Petre Roman vorbea franceza “în căşti, în direct” uimindu-i inlusiv pe profesorii de franceză. Domnule Hanganu, traduce-ţivă textul, pentru că eu am înţeles altceva decât s-ar vrea, Ham sorry..

  22. Şi încă ceva: PPE e un partid al foştilor colonei de până în 1989. Asta înseamnă că promovaţi ceva. Vă pot da nume cu care sunteţi la blană, sunt cu ochii pe toate chestiile astea. Am înţeles că aveţi şi o Academiei. Ori ei ori Robert Turcescu, e totuna. Luaţi laba de pe România. Sper să încheiem aici “dialogul”.

  23. Moise, tu eşti, cel cu tăbliile, cu mersul pe ape, cu despicarea H20 ? , şi cu cele 40 de zile în pustiu ? Cum te poţi coborâ de la statutul tău de surfeur biblic la bietul Victor Ponta? Vezi că eşti în apă până la creştet. Stai liniştit, am sunat deja salvamarul.

  24. Domnule LIS, doamna Doina are dreptate și „alex” . Toleranța de pe acest blog este OK. Ca la Junimea: „intră cine vrea rămâne cine poate”. Cu respect pentru cei care au demnitatea asumării ideilor și cu îndemnul :rugati-vă pentru fratele terasin!

  25. Domnule Liviu Ioan Stoiciu
    Deși s-ar putea ca reproșurile ( și amenințările ?!) pe care le primiți să fie legate doar de simpatiile dvs politice, pe care le împărtășesc intrutotul, mărturisesc că uneori au loc pe blogul acesta dialoguri ce conțin replici dure, sau chiar atinse de o grosolănie distinsă 😉 , care nu face decât să crească , paradoxal, atractivitatea lui .
    Și am să dau doar un singur exemplu :
    Credeți că dlui Octav Mihăiescu i-a dăunat cu ceva ieșirea dură, pentru unii chiar impardonabilă, pe care a avut-o față de cineva care se vroia scris cu C ?!
    Mă indoiesc!
    Nu numai pentru că individul își merita cu vîrf și îndesat înjurăturile, dar și pentru că OM s-a dovedit a fi până la urmă om, cu tot ce ține și derivă de aici !
    A ține prea mult la etichetă, duce uneori la un fariseim imposibil de evitat, așa că e de preferat când cineva riscă să-și arate tot ceea ce gândește într-un mod uneori mai puțin protocolar !
    Revenind la oile noastre, fiecare e liber să judece, dar și să fie judecat, mai ales că totul nu rămâne decât la valoare de simbol .
    Că cineva poate avea uneori o sensibilitate mai exagerată, sau dimpotrivă, o debordare mai puțin civilizată, asta nu face decât să întregească fără voia lui portretul care i se înfiripă din toate postările sau comentariile luate la un loc.
    Până la urmă și de la un birjar poți să ai ceva de învățat 😉
    Cu condiția să vrei, dar mai ales să fii atent nu doar la ce-i iese din gură, dar și la circumstanțele datorită cărora se află cocoțat pe capră.
    Mai ales dacă este un iubitor de animale și înțelege nu numai să le biciuiască, ci să le și înțeleagă sau să se înțeleagă cu ele 🙄

    P.S. Felicitări doamnei Doina Popa pentru îndemnul care face ca acest blog să meargă mai departe !

  26. Până la urmă am ajuns să cred că au dreptate cei care consideră că aşa trebuie să arate un blog respectabil: cu polemici, cu atacuri care par să întreacă limitele civilizaţiei.
    Aşa este: putem găsi aici literatură adevărată. Plus defularea atât de necesară.
    Liviu, blogul tău este atât de necesar încât sigur fără el viaţa noastră ar fi mult mai săracă.
    Eu plec mâine undeva unde n-o să am acces la internet şi deja mă simt frustrat de lipsa blogului tău.
    Nu spun lucruri mari.

  27. Atrag atentia asupra mizerabilei prese românesti, absolut toate posturile Tv tipa isterizate porcaria ponta-basescu+ bombonel… nimeni nu pune pe tapet dezbaterile-decizi capitale ptr viitorul U.E de azi si mîne, U.E se schimba radical, din acest moment /cel putin zona euro/ urmeaza cunoaste o dezvoltare economica fara precedent daca vor fi transpuse in viata deciziile de stimulare economica proiectate de marile puteri economice a U.E.

    Am senzatia ca nu doar clasa politica cât si junralisti români sunt complect depasiti de situatie, nu au habar ce transformari profunde vor urma ptr U.E,fie si teoretic cred ca un jurnalist ce se respecta ar fi trebuit dezbate public si in România aceste aspecte, dar cine sa o faca? Iaru care este poet, ce habar nu are pe ce lume traieste, dragoteasca, o idioata din nascare, gâdiliti, sadicul CTP… Cum sa fie români informati, educati cu ce se haleste U.E când non-stop acesti descreierati ce se destrabaleaza pe sticla halesc cacat cu polonicul, cacat ce a ajuns in nebunia lor al vedea prajitura selecta. Halal sa le fie la totii astia!

    Daca Ro va ramâne o roata ruginita la caruta U.E, vesnic aflata in criza si neputinta, sa nu uite ca un facut din nou acest 28 Iunie 2012… apropo .. nici un cuvânt de 28 Iunie 1940… vb de presa.. de ce oare este mai importanta porcaria ponta-basescu+bombonel ?