0
3 comments

Sâmbătă, 27 februarie 2010. Nu înţeleg, am văzut imagini din Chile la televizor – la un cutremur de 8,8 grade pe scara Richter mai e pe picioare o localitate? N-a fost făcută una cu pământul de valuri tsunami? A distrus doar poduri şi locuinţe, au murit 150 de oameni, la o primă evaluare. La 8,8 grade? Iar în Japonia a fost cutremur de 7,3 grade tot acum, şi abia au căzut de pe rafturi câteva produse, nici răniţi n-au fost înregistraţi? După ce în Haiti un cutremur asemănător a distrus capitala şi a ucis 250.000 de oameni, nu demult? Pe aceeaşi falie tectonică a Pacificului? Natural, am deschis site-ul clarvăzătorului Ioan Istrate – ultima lui postare sună aşa pe 27 februarie: „Atenţionare! Vibraţiile au crescut peste pragul critic” (după ce ne ameninţa pe 23 februarie că „în viitorul apropiat” ne putem aştepta la un cutremur puternic în România, la tornade şi inundaţii, consemnând că „O voce anunţă: Vreme Rea, Catastrofă, Furtuni ! După care apar grupuri de oameni la care li se serveşte mâncare”)…

Ce mi se pare extraordinar e că românii nu mai cred în Marele Cutremur aşteptat, anunţat demult şi neîntâmplat, şi se închină când aud că în altă parte a avut loc un mare cutremur, crezând că aşa s-a descărcat de energie negativă Vrancea noastră seismică şi suntem scutiţi, cel puţin pe termen scurt de o nenorocire. Pe de altă parte, românii se agaţă de scuza că România e Grădina Maicii Domnului, ocrotită de Dumnezeu. Văzând prăpădul din alte părţi ale globului (catastrofe naturale), bineînţeles că au dreptate să se amăgească – întrebarea e, până când? Fiindcă numai ideea declanşării unui mare cutremur în România, pe fondul crizei economice şi financiare, când salariaţii şi pensionarii sunt plătiţi din bani împrumutaţi de la FMI (şi de la Banca Mondială şi de la Comisia Europeană), iar rezerve de stat nu mai există pentru situaţii catastrofale, devine un coşmar de care nu mai poţi să scapi. Sigur, sunt prăpăstios, solidaritatea europeană ar funcţiona altfel în cazul unei catastrofe în România decât în Haiti (stat care a fost scutit de datoriile externe după marele cutremur)… Mai bine să batem în lemn. Ce mă sperie, e că în acest an, al Tigrului de Metal, se confirmă că are semne rele. Şi că Apocalipsa din 2012 (mediatizată pe şest) e precedată de asemenea evenimente tragice, de omor în masă şi prin catastrofe naturale – la care se poate adăuga un nou război mondial. De altfel, eu mereu am crezut că dereglările magnetice şi geofizice (care provoacă şi catastrofe naturale) influenţează gândirea oamenilor în mod dramatic, o inflamează, o pune pe picior de război. Sincer, sunt deprimat că am ajuns la 60 de ani anume să pot fi martor al unor vremuri de sfârşit cosmic. Singura mângâiere a mai rămas pentru mine rugăciunea – ea poate schimba cursul Apocalipsei, o poate amâna. Chiar cred că o „unire în gânduri”, pe aceeaşi rugăciune, a oamenilor buni, ar salva de la dezastru lumea. Pare a fi literatură, dar nu e, puterea rugăciunii e formidabilă: ea te schimbă radical în bine, am cunoscut oameni, inclusiv scriitori, care au devenit de nerecunoscut după ce s-au apropiat îndeajuns de Dumnezeu. Din păcate, eu n-am fost în stare până azi să fiu un practicant al credinţei ortodoxe, să ţin un post, să merg duminica la biserică – de aceea nici n-am ajuns prea departe… M-am mulţumit cu lecturi de carte religioase, cu vizite la mănăstiri, la ţinut minte Tatăl Nostru şi atât. 

Altfel, azi e sâmbătă, zi de curăţenie în apartament (locuiesc împreună cu fiul meu, Laurenţiu, la 34 de ani, necăsătorit, dar mereu cu o iubită, e plecat la munte, la Buşteni). E zi de postat pe Jurnalul de Vrancea a unei opinii a mea – daţi click pe http://www.jurnaluldevrancea.ro/opinii/liviu_ioan_stoiciu/3948-psd-si-pnl-victimizate-in-opozitie.html dacă sunteţi curioşi. Nu ies din casă. Răspund şi la o întrebare a unui interviu „la 60 de ani”, propus de Constantin Carbarău, pentru revista literară lui lunară intitulată Sud. Sfârşitul lumii e valabil azi în Chile, unde se aşteaptă replici ale marelui cutremur şi valuri tsunami. Eu rămân pe baricada mea neînsemnată, aici.


Like it? Share with your friends!

0
3 comments

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nu-i deloc neînsemnată, baricada ta, Liviu! Este ca rugăciunea de care vorbeşti, având virtuţi tămăduitoare, chiar şi pentru cei care habar nu au de lucrul acesta!Să te ţină Dumnezeu!

  2. Daca ai sufletul curat si te gandesti la Dumnezeu,e ca si cum i ai vizita Casa! Roaga te in gand in fiecare zi,si sufletul ti se va usura! LA MULTI ANI! PENTRU CEI 60 ANI,unde i tii ca nu se vad? te pup!