0
4 comments

Luni, 31 octombrie 2011. Am mers în această seară, la ora 18, pentru prima oară, invitat de actrița Silvia Codreanu și de regizorul de teatru Petru Ionescu, la Cenaclul Dramaturgilor – totul s-a derulat conform anunțului publicat aici ieri, la Sala Oglinzilor, la sediul Uniunii Scriitorilor (cu frumoasele holuri tapetate cu fotografii ale istoriei literare a lui Ion Cucu și afișe cu scriitori), la Casa Monteoru. Prima surpriză: sala nu era goală (i-am recunoscut dintre scriitori pe Constantin Abăluță, Marin Codreanu, Lucia Verona, președinta Secției Dramaturgie a Asociației Scriitorilor din București, care abia sosise de la Paris, și Gabriel Pleșea, venit din SUA – mi-a dăruit trei cărți ale sale, voi reveni asupra lor; erau alți dramaturgi prezenți sau critici de teatru, dar eu nu-i cunosc). A doua surpriză: am asistat la un spectacol de teatru în toată regula, de cea mai bună calitate, chiar dacă a fost o lectură a piesei lui Petru Ionescu (prozator și jurnalist de primă mână), intitulată „Dublura”, actorii intrându-și în pielea personajelor – și nu întâmplător, această piesă se va pune pe scenă în curând. A treia surpriză: am recunoscut în piesă viața de fiecare zi a actriței Silvia Codreanu și a prietenului ei (așa era numit în piesă; e vorba de regizorul de teatru Petru Ionescu), doi superprofesioniști care azi n-au un loc de muncă, nici un venit, nici un proiect plătit, care traversează o perioadă de umilințe duse la extrem (am recunoscut întocmai principiile lor de viață legate de „plăcerea creației”) – și mi-au dat lacrimile, totul e atât de nedrept. Moderatorul Emil Lungeanu a invitat actorii să-și intre în rol – cu ei la masă stătea și autorul, Petru Ionescu, care a prezentat personajele, după care a amuțit: Ea (interpretată de Silvia Codreanu), actriță în vârstă, gata să se pensioneze, distrusă de viața artistică (eșuată în videoclipuri publicitare sau în roluri secundare în telenovele) și Dublura, Ea (interpretată de Gabriela Hamzescu; în paranteză fie zis, fostă elevă a Silviei Codreanu), tânără absolventă de teatru în piesă, care crede în viitorul luminos. Plus regizorul, blazat, fost actor ratat (interpretat de Virgil Constantin, azi profesor de actorie la Palatul Copiilor). Am ascultat cred o oră și jumătate o piesă superbă, cu interferențe din viața reală a actrițelor cu viața personajelor lui Cehov, pe care îl interpretau. Piesa lasă loc de interpretare, actrița celebră mai mult din filmulețele publicitare, ajunsă o ruină (se droghează), e obligată de regizor să predea într-un fel ștafeta unei tinere actrițe pline de principii, care nu acceptă compromisul, de aici Dublura. M-am interesat mai apoi – inclusiv în teatrul românesc se fac repetiții cu un actor principal și cu o dublură pe același rol, să fie sigur că nu rămâne în pană cu piesa (era celebru regizorul Al. Tocilescu, de exemplu cu dublurile), cât e piesa pe scenă, în stagiune (că se putea îmbolnăvi cel în rol principal; să-i împace, într-un spectacol juca actorul principal, în următorul juca dublura). Practic, avem de a face în piesa lui Petru Ionescu cu un „teatru în teatru” (scriitorii optzeciști erau considerați textualiști, fiind scriau despre cum scriu; Petru Ionescu e un textualist în acest sens). Piesa „Dublura” dă de gol viața de culise dintr-un teatru provincial. Asistăm la o repetiție, la care avem două actrițe ce interpretează același rol (cea tânără e dublura) și amestecă viața lor de zi cu zi cu viața personajului feminin dintr-o piesă de Cehov – între ele, regizorul ratat, bețiv. Mi-am notat, dintr-un condei, replici ale actrițelor și ale regizorului, va ieși mai jos un text suprarealist, nu contează: (Regizorul) Teatrul e minunat, se repetă mereu, de mii de ani, dar nu în țara asta mioritică, încearcă să te identifici cu personajul… (Ea, actrița mai în vârstă, plină de istericale, invidioasă pe tinerețea celeilalte actrițe, care se intimidează, se bâlbâie): Dar concentrează-te dracului, că n-am ajuns să-mi pierd vremea aici cu tine, am repetiții la clipuri publicitare mai importante, din banii lor trăiesc, nu din teatru… (Regizorul) Nu vrei să conduci tu repetiția… (Ea, actrița mai în vârstă): Vă las să creați, aveți grijă să nu mâncați ce creați. Dublura: Dar la un detergent pentru scos prostia n-ați făcut publicitate la televizor? (Regizorul îi spune Ei: las-o mai ușor cu pastilele alea, nu te mai dopa aici!) – Treci în mă-ta și repetă! – Fiecare cu-a mă-sii, aflat în criză de idei. – Ai trecut de la indicații prețioase la bătaie de joc. – Termină o dată cu tâmpeniile astea. – Tu, cu bărbații pe care-i schimbi ca pe niște ciorapi. – Am ajuns la partea cu datul în stambă. Defulare plăcută. – Nu luăm o pauză de publicitate? M-aș duce și eu să-mi probez costumul. – Cum mă simt? Treaba mea, merit tot ce mi se întâmplă. – Eu cred în dragoste, nu numai în sex. – Dacă am un copil… Deci, da, dar să nu mă întrebi de tatăl lui, ce, n-am față de mamă? E deja student, nu-i mare lucru… Cel cu care l-am făcut nu credea în teatru, mi-am pierdut curajul, nu știam nimic de puterea noastră de a îndura. – Nu am ce să caut în acest rol. Nu e vorba de nici o înlocuire, de dublură, lăsați filmele publicitare. – (Regizorul) În fața publicului telenovela, reclama… adio actorie, Memo Plus și Activia să trăiască, ele fac parte din vastul repertoriu. – (Dublura, actrița tânără) Temeri, frustrări, sărăcie, urăsc să primesc de la rude, stau cu copilul surorii mele, David, nu pot să joc în telenovele și reclame, îmi place să dansez, să plâng, să mă revolt că-s izolată, nu scriu, nu citesc, în rest e bine, spune prietenul meu: Când ne-am cunoscut aveam bani… e rabla mea de viață, să fiu iertată, mă dau împușcată în umăr, ar trebui să mă duc la toate casting-urile la teatre, nu pot reuși cu forța, să-i dau pe alții la o parte, funcționează numai banii și pilele din mamă-sa în fie-sa în teatrul românesc, amantele fac jocul, bordelul e general. – Las-o mai moale cu principiile. – Dar plăcerile creației? – Fiecare cu a mă-sii, piloși și manieriști, nepotism și ciocul mic. (Voi reveni)

***

Înainte să vin cu Doina la acest Cenaclu al Dramaturgilor, m-am întâlnit cu o drăguță poetă – Eliza Macadan, ne-a invitat la un ceai (eu am băut o cafea), o moldoveancă de a noastră, născută în Moinești acum 44 de ani. Jurnalistă în regim extern, distinsă. Are un băiat de 24 de ani. A plecat pentru opt ani în Italia, la Roma, în 1997, s-a întors în țară 2005. A lucrat la Antena 3 (și la Cotidianul). A primit în Italia un premiu literar pentru un volum de versuri. A debutat editorial în 1994 la Editura Plumb din Bacău, a publicat cărți de versuri la Vinea și la Tracus Arte. Acum mi-a înmânat a cincea carte, apărută la Editura Eikon, la Cluj, intitulată „Transcripturi din conștient”. Eliza Macadan e o sensibilitate aparte, timiditatea și firea singuratică o țin departe de fabricile literare de la noi. Transcriu un „transcript din conștient” fără titlu, care încheie acest sobru volum de poeme tipărit în 2011:

inocența fără ochelari de soare

e un strigăt de luptă

oprit între dinți

durerea se dezgheață încet

și trece la ora de vară

pământul deranjat

s-a dat mai într-o parte

când niște popoare au început

să-i ceară lui Dumnezeu de unde nu e

apele toate se ridică

într-un potop

doar așa

să ne spele memoria //

aștept aici sfârșitul lumii

Eliza Macadan


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
4 comments

4 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Intr-o societate “lipsita de printzipii”, viata artistica are poate cel mai mult de suferit.
    Faptul ca actorii isi joaca niste roluri ( de cele mai multe ori tragi-comice) mai mult in viata decat pe scena, sclavia sexuala la care sunt supuse actritele( uneori nu numai ele!) si cea pecuniara de care au parte cei care se incapatanaeaza sa creada in talentul lor, reprezinta un tablou de sfarsit de lume, nu doar de stagiune.
    O lume care nu poate bucura pe altii cu nefericirea ei .
    Poate cel mult sa atraga compasiune, indignare si dispret.
    Prima pentru sclavi si urmatoarele pentru stapanii lor !
    Dar niciodata lumea artistica n-a fost scutita de asemenea practici (Hollywodul a fost laboratorul in care s-au experimentat toate aceste practici) si pana la urma unora ajunge sa le placa (ca-n bancul cu ursul).
    Va invidiez sincer pentru momentele traite cu acel prilej .
    Si va doresc cat mai multe, dar mai ales puterea de a rezista senin concluziilor ce se desprind din ele !

  2. Timp de 4 ani am lucrat cu mari actori români, dar şi cu vreo 10 regizori de top. Ce sa zic, aş avea un pic de experienţa de/din culise. Am o parere foarte buna despre teatru, nu si despre filmele romanesti. Meseria de actor e una dintre cele mai grele din nomenclator, undeva langa cea de scafandru, miner sau aviator. Actorii sunt şomeri pentru ca Baselul a confiscat toate rolurile. Ruşine. Sa-i fie succcesurile pe masura lacrimilor sale de smoala. Pentru Petru Ionescu am o admiraţie sincera. Pe dna actriţa nu o cunosc…

  3. Imi cer scuze. De vreo 11 ani nu mai am treaba cu vedetele. Asa o fi, dnita Macadam o fi vreo vedeta. Sa-i fie de bine. Nu pot sa bat din palme in vant.