PDL a dat azi iar în gropi. Scriitorii, politicieni ratați: Teodor Banconschi, încă un exemplu. Politrucii și plagiatul. APLER-Cipariu a câștigat procesul cu APLER-Spiridon?

8 min


Sâmbătă, 30 iunie 2012. ”Convenția” extraordinară a PDL (programată azi, după eșecul de la alegerile locale, după ce și-au dat demisia cei din conducerea PDL, în frunte cu Emil Boc) a dat în gropi azi, l-a ales președinte pe Vasile Blaga, care n-a avut concurent, o mascaradă. Deși a ajuns la 15 la sută în sondaje, PDL ține coada pe sus, a ales nu mai puțin de patru prim-vicepreședinți și 15 vicepreședinți. Îi urez acestui partid să ajungă sub pragul electoral de 5 la sută (știți că s-a revenit la vechea lege electorală pentru alegerile parlamentare; cu siguranță PP-Dan Diaconescu va avea 20 la sută; deja PDL visează să revină la guvernare, de data asta cu PPDD și UDMR; amuzant, Dan Diaconescu a anunțat caraghios că PPDD va primi postul de premier după alegerile parlamentare), în dreptul lui nu poți să pui decât termenii: armată de ocupație (a politizat și infestat cu membri PDL toate instituțiile statului, membri care azi țipă ca din gură de șarpe că sunt schimbați din funcții), dezastru, corupție maximă. Numai nu mi-au dat lacrimile când am aflat că „intelectualul lui Băsescu” Teodor Baconschi (și celălalt Teodor, bufonul Paleologu; păcat de părinții lor scriitori, foști colaboraționiști comuniști, dar care au reușit să intre în istoria literaturii) nu a fost ales prim-vicepreședinte al PDL și că a rămas simplu membru PDL. Penibil, Teodor Baconschi și-a amintit azi de… brandul numelui lui, care ar fi trebuit să fie de ajuns: Este o infrangere. Iau act de ea, dar sunt convins ca se va face pasul urmator si va fi nevoie si de oameni de genul meu. Le multumesc tuturor celor care m-au sprijinit si mergem inainte, a spus el. Intrebat de ce nu mai ramane la lucrarile CNC al PDL, Baconschi a spus ca „in acest moment este putin dezamagit de ce s-a intamplat”. Dar, a conchis el: „Brand-ul meu este CV meu, adica ce am facut pana la aceasta varsta si sunt foarte mandru de ce am reusit sa fac”. Oare va reveni Teodor Baconschi cu picioarele pe pământ? La cât de providențial credea el că e, merita o asemenea umilință (după ce a fost alungat de la Externe)… Din păcate avem atâtea exemple de politicieni ratați în rândul scriitorilor cu stea în frunte (deștepți și onești, nu?), în care s-au pus atâtea speranțe că vor fi altfel decât ceilalți politicieni, începând cu N. Manolescu (candidat la președinția României, a distrus un partid din cauza lipsei sale de clarviziune politică).

*

Am reținut comentariul profesionist de ieri semnat, aici, de Valentin Popa, care vorbește din interiorul fenomenului (al Educației, fiind universitar), inclusiv pe seama plagiatului premierului Victor Ponta. Îi aduc niște adaosuri, aflate azi – deja Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU; care s-a pronunțat abuziv, acuzându-l pe Ponta de plagiat), total politizat, e compromis, necredibil, membrii lui fiind niște șmecheri „portocalii” (oameni ai lui Funeriu-Băsescu), universitari cumpărați pe milioane de euro sau care servesc exclusiv interesele PDL-Băsescu, membri ai PDL, chiar foști secretari de stat ai PDL: Marius Andruh, presedintele Consiliului, este beneficiarul unui grant de 7 milioane de RON, adica aproape 1,6 milioane de euro, acordat de Ministerul Educatiei, in timpul ministeriatului lui Daniel Funeriu. Domnul Pintilie Lucian, de asemenea, beneficiar al unui grant de 7 milioane de RON, acordat de acelasi ministru al Educatiei. Domnul Mircea Miclea, apropiat al presedintelui Basescu, cu acuzatii inca neclarificate de plagiat, precum si cu beneficii directe din contracte publice. Domnii Dorel Banabic, Lazar Vlasceanu si Marian Preda ocupa sau au ocupat functii in comisiile infiintate de presedintele Traian Basescu in ultimii ani, legandu-si activitatea si numele de cea a presedintelui Romaniei. Domnii Dragos Ciuparu si Viorel Barbu sunt membri ai PDL sau activeaza si au activat in structuri ale Partidului Democrat Liberal. Astfel, domnul Ciuparu este membru cu acte al PDL, fost secretar de stat si presedintele al ANCS, in timp ce domnul Viorel Barbu este membru al comisiei de Educatie Cercetare, Cultura si Sport din cadrul PDL Iasi. Domnul Ciuparu a fost platit din fonduri europene POSDRU, desi se afla intr-o situatie de incompatibilitate (a fost platit ca expert intr-o institutie care se afla in subordinea ministerului educatiei, la fel ca si domnia sa). Tot membri ai PDL sunt si domnul Cristian Oara, precum si doamna Carmen Socaciu. Domnul Florin Stamatian, numit in Consiliu de domnul Catalin Baba, in ultima sa zi de mandat, nu este nimeni altul decat fost prefect al judetului Cluj, numit in aceasta functie de PDL…  Ce au declarat azi doi rectori, cel al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie: CNATDCU nu poate sa puna pe ordinea zi un subiect daca nu exista un punct de vedere al departamentului juridic din Ministerul Educatiei. De ce? Pentru ca, in eventalitatea unui proces, cel care raspunde este Ministerul Educatiei, nu CNATDCU. Prin urmare, orice decizie trebuie sa aiba un aviz de legalitate de la departamentul juridic al Minsterului Educatiei. Lucru care nu s-a intamplat. Tot ce au discutat dumnealor este nul de drept si am asistat din pacate la o batalie politica. Și rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, care spune că în Consiliul general de atestare a diplomelor şi titlurilor universitare nu se putea lua o decizie în cazul lui Victor Ponta pentru că acest organism nu are atribuţii directe, fiind nevoie anterior de o analiză în comisiile de specialitate, formate din jurişti: Niciunul dintre membrii care s-au pronunţat în Consiliul general nu are pregătirea necesară, nu este profesor universitar la vreo facultate de Drept, nici în domeniul academic… Interesantă și declarația unui analist politic: În ceea ce priveşte Ponta şi presupusul plagiat, a greşit la nivelul comunicării pentru că cei care sunt acomodaţi cu doctoratele în drept susţinute de România ştiu foarte bine că dacă unele texte nu sunt redate cuvânt cu cuvânt ele pot fi desconsiderate de comisia doctorală ce analizează lucrarea (C. Gușă)… Redate cuvânt cu cuvânt…

***

Sunt obligat să renunț azi să continui publicarea prozei lui Vasile Andru (Ministru al Inculturii pentru 24 de ore) și a jurnalului meu scris la drum lung – terminasem de transcris zilele de 13 și 14 iunie din el. Astă noapte, după ce am publicat pagina mea de jurnal online de ieri (legată și de scandalul cu cele două APLER, una condusă de D.M. Cipariu, alta de C.M. Spiridon; vedeți documente semnificative publicate ieri aici), la ora 0.30 am primit de la Dan Mircea Cipariu (atenție celor interesați, la ultimul pasaj din adresa de mai jos, cu autoexcluderea din APLER-Cipariu!), în dosarul aflat în instanță (Judecătorie sector 1) intitulat Modificări acte constitutive persoane juridice:

Vineri, 29.06.2012, Judecătoria Sectorului 1 București a soluționat dosarul 19705/299/2012. În acest dosar,  dl. Cassian Maria Spiridon a solicitat modificarea conducerii APLER, prevalându-se de o Adunare Generală Extraordinară care ar fi ales alt preşedinte şi alte organisme de conducere. Iată soluția instanței: „Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie. Respinge, ca neîntemeiată, cererea petentei de a se lua act de modificări. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29.06.2012”. Din această hotărâre a instanţei rezultă, fără nici-un echivoc, faptul că Adunarea Generală a APLER din 6 aprilie 2012 a ales statutar conducerea APLER din care fac parte: Dan Mircea Cipariu (preşedinte), Ioan Cristescu (vicepreşedinte), Virgil Diaconu (vicepreşedinte), Cassian Maria Spiridon, Gellu Dorian, George Vulturescu, Ioan Matiuţ, Florina Zaharia şi Cornelia Maria Savu.

Atragem atenţia prin această scrisoare electronică asupra faptului că sub semnătura domnului Cassian Maria Spiridon au fost depuse în instanţă înscrisuri (a se vedea documentul ataşat) care conţin calomnii şi denunţuri calomnioase la adresa preşedintelui legal ales al APLER. În cazul în care dl. Cassian Maria Spiridon sau mandatarul legal al acestuia nu se vor dezice de calomniile şi denunţurile calomnioase cuprinse în înscrisurile depuse în dosarul 19705/299/2012 şi le vor difuza în continuare prin orice fel de comunicare publică, îl vom acţiona în justiţie pe dl. Cassian Maria Spiridon în solidar cu mandatarul legal al acestuia pentru calomnie şi denunţ calomnios.

Iată câteva dintre acuzaţiile formulate în scris şi sub semnătură de dl. Cassian Maria Spiridon: „dl D.M. Cipariu a furat, prin înșelăciune și alte manevre dolozive, identitatea APLER, actul de care se face vinovat fiind uzurpare”; „Precizăm că un caz similar de impostură, furt de identitate, uzurpare și dol, la vârful literaturii și lumii editoriale, nu s-a mai întâmplat niciodată”; „Suntem consternați de istoria jenantă în care am fost târâți de câțiva impostori, care se exersează în domeniul excrocheriilor”; „cei doi impostori dl I. Tomescu și dl D.M. Cipariu, care au cheltuit abuziv banii membrilor APLER, urmând să suporte consecințele propriilor abuzuri și fapte dolozive”.

La solicitarea expresă a unor colegi din Uniunea Scriitorilor, indignaţi de asemenea „calificative”, voi cere oficial, în cazul în care dl. Cassian Maria Spiridon nu se delimitează de calomniile mai sus prezentate, chemarea domniei sale în faţa Comisiei de Onoare a USR. Este inacceptabil ca un membru al Comitetului Director al USR să profereze acuze şi calomnii la adresa unui coleg de breaslă!

Solicit membrilor APLER care au fost prezenţi la Adunarea Generală ilegală de la Iaşi să ne comunice, pe această adresă de e-mail (cipariu@yahoo.com) sau folosind adresa oficială a APLER (Bulevardul Dacia nr. 12, sector 1, Bucureşti), o scrisoare oficială prin care să anunţe dacă mai consimt sau nu să facă parte din APLER. În cazul în care nu vom primi nici-un răspuns din partea acestora până miercuri, 4 iulie 2012, ora 14.00, vom considera lipsa lor de răspuns drept autoexcludere din APLER.

Toate cele bune, Dan Mircea CIPARIU, preşedintele APLER (0728.168728)

Ieri s-a dat sentința, s-au lăsat cinci zile pentru recurs. Ce mă surprinde, e că la soluție scrie negru pe alb: „Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenție”, în condițiile în care ”Cerere de intervenție” a depus APLER-Cipariu! Să fie vorba de o neînțelegere în interpretare? Dacă voi primi și o reacție a celeilalte aripi a APLER (aceea condusă de C.M. Spiridon), o voi face publică aici.

PS. Poate doriți să citiți în format PDF, la zi, trei reviste de cultură fără difuzare – Vatra Veche din Târgu Mureș (redactor-șef N. Băciuț; numărul pe luna iulie 2012!), primită pe e-mail de la Eugen Evu: Vatra veche 7, 2012 ; Helis din Slobozia (trimisă de Loredana Dănilă) Helis_iun_2012; Fereastra de la Mizil (redactor-șef Lucian Mănăilescu): revista Fereastra iunie. Dați click pe titlurile activate și iar click pe dreptunghiurile apărute.

PS. 2. Public și azi fotografii făcute cu telefonul mobil pe 14 iunie 2012 la Conacul-școală care poartă numele mamei lui Eminescu, din Joldești-Vorona.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

12 Comments

Dă-i un răspuns lui terasinAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ma mira faptul, dle. Stoiciu, ca aparati cu asa inversunare, pe un plagiator care trebuie sa-si dovedeasca singur nevinovatia. Daca dvs ati copia 80 de pagini din Vasile Andru, de exemplu, nu cred ca acuzatia ar fi politica, ci ar fi cea de furt in toata regula. La noi la Cluj a fost un caz de plagiat dovedit si scriitorul a fost dat afara din USR, cazul a fost mediatizat. Lasati-i sa se atace si sa se excluda ei intre ei, ca in mafie, nu va puneti condeiul in slujba unor nemernici, indiferent de ce culoare politica ar fi.

  2. terasine, revin. ai mari probleme de caracter. Chestiune medicală’. Nu te îngrijora, e plină ţara de fiinţe terasinate, teraWassate. Cred că măcar atâta înţelegi. Nu care cumva să te pună dracul să te ridici în frânghie. Mai ai de ispăşit prostie. Cu Goe cu tot, ce ţigăneşte e la voi, aveţi stabor, culoare, dictatură, Sp vă pupe democraţia în fund. Sunteţi miraculoşi…

  3. Nu ne povesteşti mai bine ceva despre lumea voastră – unde coardele (lui Harpagon, fireşte!) sunt muze, ba chiar şi mari poetese?
    Sau mai bine îmi povesteşti despre cum le ignoraţi pe femeile care scriu literatură adevărată ori despre cum îi pierdeţi pe cei care au talent?

    Ce o să vă mănânc eu pe voi când o să vină vremea; nu mai e mult. Şi am să încep cu kriticii.

  4. Îţi zic eu câte ceva din”lumea noastră”. Prima cioardă eşti tu. Te-am făcut scriitor cu lacrimi pe ochi, din milă. Muză eşti pentru tine. Ai nişte probleme care ţin de doctori de elită. Mari poetese eşti tot tu. Te ignori singur, decuplatule de la obişnuinţe naturale. Cum o să ne mănânci, nu pot pricepe deloc. E imposibil. Fă-o şi pe asta şi eşti mai tare decât Hitler. Alo, măi sulică, ai greşit transformatorul…

  5. Ai grijă să nu-ţi intre motanul în gură, că, vorba aia, ai mustaţă insinuantă şi s-ar putea să te dai violat de-un pisoi. Moşule, de ce nu te astâmperi?

  6. Poate vă interesează 🙄
    „Aţi observat că politicienii nostri lupta ca nebunii să intre în administratia UE??????????
    Şi de ce? .
    Pensionarea la 50 de ani, cu 9000 de euro pe lună pentru funcţionarii din UE a fost aprobata !
    În acest an, 340 de functionari se vor pensiona la 50 de ani cu o pensie de 9000 de euro pe lună!!!!!
    Da, ati citit corect!
    Pentru a sprijini integrarea personalului nou de la noile state membre ale UE ( Polonia , Malta , Europa de Est ), funcţionarii din ţările membre (ca Belgia, Franţa, Germania …) vor primi din partea Europei aceasta oferta (= cadou pretios, putem spune de aur ) doar ca să se pensioneze.
    De ce şi cine plăteşte ?
    Noi!
    Ei voteaza legi, fără control şi-si atribuie ,,pensii de aur” cu impozitele noastre.
    Tehnocraţii europeni beneficiaza de pensii de nababi ….!!!!!
    Parlamentarii, care beneficiaza de regimuri speciale, nu primesc nici o treime din ceea ce ating acesti domni …
    Adica, Giovanni Buttarelli, care ocupa postul de Asistent Supervizor de protecţia datelor, va primi numai dupa 1 an si 11 luni de serviciu ( in noiembrie 2010), o pensie de 1515 euro / luna. Echivalentul a ceea ce se ,,ofera” , în medie, unui angajat francez din sectorul privat, după o carieră completă (40 ani).
    Colegul său, Peter Hustinx, si-a văzut contractul reinnoit cu inca 5 ani . Acesta va avea dreptul la aproape 9000 euro pensie pe lună.
    E simplu, nimeni nu s-a decis sa-i ia la intrebari, deci e firesc ca profita.
    E ca şi cum pentru pensionarea lor, ei ar fi primit un cec în alb.
    Multi alti tehnocraţi se bucura de acest privilegiu:
    1. Roger Grass, grefier al Curţii de Justiţie , va primi 12500 euro pensie pe luna.
    2. Pernilla Lindh, judecător la Tribunalul de Primă Instanţă, 12900 euro / luna.
    3. Dámaso Ruiz-Jarabo Colomer, avocat general, 14000 euro / luna.
    Listă de verificare, fa click pe adresa de mai jos:
    http://www.kdo-mailing.com/redirect.asp?numlien=1276&numnews=1356&numabonne=62286
    Pentru ei, este jack-pot-ul mult visat. Fiind in funcţie de la mijlocul anilor 1990, sunt siguri de a ,,avea o carieră completă”, prin urmare, de a obţine maximum de 70% din ultimul salariu. Nu numai ca pensiile lor ,,sparg plafoanele de pensionare”, dar pe deasupra pentru ei e suficient a lucra doar 15 ani şi jumătate (dintr-o viata de om) pentru a valida o cariera completa, în timp ce tu, ca si mine, trebuie sa te omori la serviciu 40 de ani.
    Confruntandu-se cu prăbuşirea sistemelor de pensii, tehnocraţii recomanda cariere mai lungi: de la 37,5 ani, la 40 de ani, la 41 ani (în 2012), la 42 (in 2020) etc.
    Dar pentru ei nu e nicio problemă, sunt suficienti doar 15,5 ani …
    Iniţial, aceste pensii de nababi au fost rezervate doar membrilor Comisiei Europene, dar de-a lungul anilor, acestea au fost acordate si altor angajaţi.
    Acum e o armată care se bucura : judecători, magistraţi, grefieri, controlori, mediatori etc.
    Dar, mai nasol, în acest caz, este că acestia nu contribuie nici cu o centime de euro la super- pensiile lor.
    Totul se plăteşte de catre contribuabili…
    Noi cotizam toata viata şi la cea mai mică întârziere de plată ni se reaminteşte, urmeaza amenzi, penalităţi de întârziere la plată etc. …fara nicio mila.
    Ei sunt scutiti de toate acestea .
    Va puteti imagina? Chiar şi judecătorii Curţii de Conturi, care se presupune că verifica dacă cheltuielile Uniunii Europene sunt legale, beneficiaza de acest sistem şi nu plătesc nicio cotizatie.
    In schimb ei nu uita ca trebuie sa joace rolul de ,, jandarmi ” la Bruxelles” şi continuă să dea lecţii de ortodoxie bugetara, desi au ambele mâini pana dincolo de coate în oala cu gem.
    La ora la care viitorul pensiilor noastre este serios compromis de violenţa crizei economice, oficialii europeni au, pe cheltuiala noastră, pensii de 12500 – 14000 euro / lună după doar 15 ani de carieră, fără măcar a contribui cu ceva pentru ea …
    Acest lucru este pura provocare!
    Scopul acestor randuri este de a alerta toti cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene.
    Împreună putem crea o maree.
    Nu există nicio îndoială că tehnocraţii din Europa continuă să se bucure pe cheltuiala noastră şi fara griji sau frica de astfel de pensii.
    S-a efectuat un studiu precis şi documentat despre aceste pensii europene, studiu deja preluat de către mass-media.
    http://www.lepoint.fr/actualites-economie/2009-05-19/revelations-les-retraites-en-or-des-hauts-fonctionnaires-europeens/916/0/344867

  7. Dle Humor,

    chestiunea ridicata de dvs a fost si este cunoscut-dezbatuta aici in Germania de fff multa vreme dar… s-a pus cârpa de vase pe tambal. În Ro… scandaluri peste scandaluri, desigur artificial provocate ptr a abate atentia de la probleme mult mai serioase. Te mai miri ca Ro nu are habar nici azi ce insemna U.E… ce reacti sa vie si din Ro (vezi Polonia, Ungaria, Cehia), la insanatosirea , domolirea bestiei de la BXL, asigur;

    am fost si sunt un pro U.E, dar nu in forma bolsevica care a rezultat, sper ca Europa sa reuseasca regasi drumul cel santos, sa se consolideze, proiectul U.E sa benefic cetatenilor U.E ci nu doar bolsevicilor ce au pus labele pe putere in U.E ca si in USA, din pacate!

    Sunt ceva semne bune ptr zona euro in care Ro nu intra ptr moment, sper ca aceste proiecte sa fie cât mai grabnic transpuse in viata ptr a revigora economica U.E, a fi mai independenta ce in final sa mai si dicteze altor besti din asta lume, vizez bestia chino-americana. Si mai vreau sa vad Anglia (cea mai mare bestie), adusa la sapa de lemn in afara U.E.

    Rusia.. o doresc ocupata cât mai grabnic, sa-i jefuim resursele, fara nici o mila, dar sa o si civilizam. Ei da, gânduri imperialiste ma pasc acu.. pai sunt un astfel de soi dle Humor… Pai.. de eram io jupânul Ro… adica dectator, impuneam mentalitate imperiala românilor, sa lupte ptr drepturile lor, când poate sa ocupe si jefuiasca fara mila. la acest capitol unguri sunt mai de soi… apreciez obraznicia lor, iar daca as fi rus.. la fel as proceda! Cel putin in asta lume in care diavolul bolsevic joaca pe masa nestingherit…

  8. Aiurea. Nu exista decat o solutie reala: PPDD. S-ar putea sa esueze, desi este putin posibil, fiindca preiau solutii aplicate cu succes in lumea larga; chestie de mentalitate, fiindca românii s-au invatat cu raul.

  9. aoleo muica… ce-ti veni bre si cu ppdd-ul asta?! Pai cocalari aia sunt seriosi bre, hai ca mai bine cu puradelu pontisto-vanghelicos decât cu cocalari de teapa lu serghei-mizili, mai ghine cu un rege-bulibasa ciobit decât cu DD-tul de caracal (ni si de a), adica caracala, vestitele bai romane) ci de caracalu nost unde se rastruna aia… cu prosti! Chiar voi vreti sa aduceti toate cazaturile de caracal la bucale?

  10. terasin e în căruţa caracaleanului. Îi place să stea la fundul calului şi mirosul de balegă otevistă-otevită.

  11. Nu-mi vine să cred că dvs., domnule LIS, apăraţi aici (şi nu numai) un plagiator. Nu-mi vine să cred că atacaţi unii scriitori numai pentru că au preferat să fie politicieni, în timp ce nu luaţi deloc atitudine faţă de prestaţiile de până azi ale unor scriitori precum Florin Iaru dar şi alţii (prieteni, înţeleg) – despre care aud că se „reorientează” cumva – dar care au apărat permanent, prin toate metodele publice, inepţiile USL, inclusiv pe plagiatorii dovediţi ai acestei ţări! Nu-mi vine să cred! Vă respect prea mult ca să vă accept toate acestea.