0
1 comment

Marţi, 17 august 2010. Pe plaja din nordul stațiunii Neptun, la granița cu Olimp. Avem steluțe și spumă de mare, cochilii de melci, coliere de scoici, piatra ponce și nămol – trec printre cei de pe plajă vânzătorii bronzați, la care adaugă: avem dinozauri și balauri. Sigur, există și zmei, sunt întinși pe sfoară, după ce au fost înălțați (pe care nu-i bagă în seamă pescărușii). Pe plajă se bea bere în prostie la pahare de plastic sau sticlă, halbe sau sticle. Mă mir de pernele de burete puse pe șezlongurile de plastic sau de lemn de pe plajă, contracost (15 lei închirierea), murdare, pălite, predate în fiecare zi de la unul la altul, niciodată spălate: ele nu sunt o bună sursă de transmitere a bolilor de piele? Cum am mai subliniat aici, noi (eu cu Doina) preferăm să stăm pe nisip, pe prosopul de două persoane. Anul acesta am luat seama că pot să rezolv și dispariția pietrelor de pe plajă, puse la colțurile cearceafurilor, să nu le ia vântul. Ieri dimineață era vânt serios (nu mă refer la briza obișnuită) și am căutat pietre și n-am găsit decât departe, spre Olimp, le-am adus (trei) și am ancorat prosopul mare, pe care stăm, le-am pus nu numai la colțuri. La plecare, am ascuns cele trei pietre aduse la un stâlp ruginit (el era reper), sub nisip – și am luat sama că am dat în mintea copiilor, numai în copilărie mai ascundeam comori, la Cantonul 248. Pe una din aceste ascunzători o aveam în nisip, în beciul din bucătărie, unde părinții păstrau morcovii. O altă comoară o țineam pe acoperiș, sub internită. Ce ascundeam? Avioane și soldați de plumb (pe care îi turnasem eu în matrițe de lut, eu topeam plumbul), de exemplu, monede de schimb cu copiii din comuna Adjudu Vechi, veniți la barieră, la grădinile părinților, dar ascundeam și capse care explodau dacă le puneai pe linia ferată, la trecerea trenului, luate din magazia tatălui meu (cu ele opreai trenul departe, dacă erau evenimente neplăcute la barieră), ele costau o avere, sau vindeam făclii, luate din aceeași magazie de serviciu a tatălui meu… Ce se mai vând pe plajă, la Neptun, dincoace de Vila lui Ceaușescu? Fructe de pădure la pahar (de mure și zmeură; totul e scump, de-ți piere cheful) și bilete la spectacolul exploziv de diseară sau de mâine sau poimâine, cu Vali Vijelie (și toată liota lui), Stela Popescu și Arșinel sau „inegalabilul” Octavian Dumitru, pentru numai 15 lei, „dacă sunteți însoțiți de copii sub 10 ani, copiii intră gratis”. Altfel, există salvamar pe uscat (de gât cu colac de salvare ciudat) și unul pe apă (în barcă specială), care au fluiere, cine trece de geamanduri e fluierat până se întoarce la apa care nu-ți trece peste cap. Există terase (unde să mănânci) cu muzică, la care găsești tot ce-și dorește inima să închiriezi, de la saltele mari pe care să dormi pe valuri, la toate fanteziile umflate de plastic pentru copii… Anul acesta am venit la mare să stăm mai puțin expuși la soare și mai mult să stăm în apa mării. Doina are informații sigure că în Grecia gospodinele vin la grămadă în apa Mării Mediterane (care are salinitatea mai mare decât aceea a Mării Negre, nu?) și stau de dimineață până la prânz întinse la mal cu apa mării pe ele și bârfesc – în acest fel ele își fixează calciul luat de la soarele torid în organism. Așa că ne-am hotărât să facem pluta mai des în acest an și să înotăm până la epuizare, să stăm cu orele în apa mării și aproape deloc pe prosopul de două persoane (după ce ieșim din apă facem naveta pe plajă de la Vila lui Ceaușescu până în dreptul Casei Scriitorilor, să ne uscăm; timp în care Doina caută pietre găurite, pe care le va pune pe o sfoară acasă, poate poartă noroc; anul trecut le-am adunat eu). Suntem și așa bronzați deja… De atâta stat în apă azi mi-a curs serios nasul și am strănutat pe rupte.

Azi a plecat Mircea Ghițulescu (cu probleme acasă, foto) și au venit Ion Bogdan Lefter cu Simona Popescu și fetița lor. Mare prietenie între Alex Ștefănescu și N. Prelipceanu, sunt nedespărțiți, mă mir. Din 26 august vin la Casa Scriitorilor N. Manolescu și Varujan Vosganian.

+++

Al 8-lea episod din experiența unei inițieri (de marțea trecută o tot rememorez): cazați pe Platoul Padina-Peșteră, veniți să descoperim cele cinci puncte energetice unice (aici te încarci cu energie de la Univers) din Bucegi. Am reușit să ajungem la primul  punct energetic: Peștera Ialomicioarei, în adâncurile ei, la Ursoaică.

Destinşi (Doina, supraîncărcată de energia universală din Peşteră, eu bucuros că sunt la munte, la aer curat, printre brazi), coborâm de la Mănăstire direct la Cheile Ialomiţei, înaintând pe firul izvoarelor Ialomiţei, încântaţi de masivul muntos (pe un vârf e o cruce mare de fier, mă întreb dacă a fost cărată până acolo pe umeri, “precum Iisus”), îi culeg Doinei flori sălbatice mari, le va duce la camera de hotel, totul miroase dumnezeieşte pe aici. Întorşi, reintrăm pe drumul spre Mănăstire, traversăm izvoarele Ialomiţei pe podul de ciment (care are o aducţiune pentru o turbină electrică locală) şi ne oprim la vechiul schit – unde s-a schimbat totul, a apărut o biserică mare nouă şi un arhondaric de lux. Doina nu reuşeşte să-şi mai amintească de acest loc sfânt (în tinereţea noastră am venit şi vara şi iarna aici; fiul nostru se caza chiar la schit), în asemenea hal s-a schimbat. Biserica veche a schitului e încuiată (e închis accesul către ea, în orice caz).

Întorşi la camera de hotel, la ştiri la televizor aflu că premierul Călin Popescu Tăriceanu a avut accident de motocicletă, cică n-ar fi păţit mare lucru, e în spital… Îi scriu un SMS pe mobil de felicitare fiului, de ziua de naştere, sper să ajungă în Turcia.

+

Miercuri, 26 iulie. Zi ploioasă. Nu mă rad, pus pe picioare la 8:45. Plecăm fără grabă la Peştera Ialomicioarei – în căutarea Grotei, “pe calea dezvoltării spirituale”… Luăm o potecă pe muntele Bătrâna, făcând la stânga din urcuşul care duce la Mănăstire: mergem înainte, poteca se ramifică, nu mai ştim ce să facem. Urcăm cu greu, abrupt, pe una din ramurile potecii, nu ajungem decât pe un vârf (care e în spatele intrării în Peşteră, unde e Mănăstirea), priveliştea e magnifică. Nu e nicăieri nici o Grotă (la care Doina Popa trebuie să se încarce de energie universală, nu?), caut, obosesc, n-avem de ales, coborâm cu coada între picioare, e clar că ni se ascunde Grota. Ne oprim la soare (fiindcă e soare fierbinte atunci când nu e acoperit de „nourii plini de ploaie”), lângă un megalit al muntelui, pe iarba înflorită (în parte, cosită, ne îmbată mirosul ei) – Doina se aşază în poziţie specifică nu numai „Reiki”, şi se roagă. Te rogi să găseşti Grota? Vezi, poate ţi se dă vreun semn, îi mai spun. Ea tace. Brusc, se înnourează. Trebuie să părăsim locul, suntem dezamăgiţi (eu era să am parte de un accident, bat în lemn, la ochiul stâng, m-a lovit o creangă uscată de brad, urât, mă rănesc la coada ochiului; o fi un avertisment în plus, să abandonez căutările Grotei). Mergem la Mănăstirea din gura colosală a Peşterii, să mai întrebăm o dată călugării cum se ajunge la Grota Pustnicului. Călugării se miră că n-am găsit-o, că e aproape. Am cerut amănunte, confruntând ceea ce deja ştiam, mergând pe poteca bună. Potecă pe care trebuia să o întrerupem la jumătate şi să căutăm în dreapta ei altă potecă… Natural, am venit pe aceeaşi potecă pe care mai fusesem, şi în dreptul unui brad prăbuşit peste potecă (pe care trebuia să-l escaladezi, ocolind), am avut inspiraţia să ridic ochii în sus, să privesc printre brazi la zidul compact al muntelui Bătrâna – şi brusc, printr-o fereastră deschisă enigmatic printre crengi, am văzut două găuri mari-mari! Slavă cerului, una dintre ele trebuie să fie Grota… Dar cum să ajungi la cele două găuri? Am descoperit o potecă abruptă spre ele, nu-mi venea să cred. Ura! Am venit de atâtea ori în trecut la Peştera Ialomicioarei şi habar nu am avut de această Grotă a Pustnicului (care avea să se dovedească o minune; dar abia în ultima zi a preumblării mele iniţiatice cu Doina aveam să o apreciez la adevărata valoare). Nimeresc intuitiv la Grota Pustnicului (cealaltă gaură mare nu are nici o folosinţă, deşi are potecă proprie şi poate fi folosită de adăpost vara, nu e gura unei peşteri), urcând pe poteca nouă, abruptă, direct la ea – e o peşteră mai mică, la o altitudine mai mare din muntele Bătrâna decât peştera Ialomicioarei. Aş zice că e o peşteră ritualică. În gura Grotei lui Zalmoxis (sau a Pustnicului) sunt trei cruci şi lumânări stinse, nu e atât de umedă cum e aceea a Peşterii Ialomicioarei (nu curge apă din pereţi), poate fi locuită şi vara şi iarna (în condiţii dramatice însă). Mă întorc la cel ce ne-a trimis practic la această Grotă, la “maestrul Reiki” Dumitru Hristenco: “Grota lui Zamolxe (el îi spune Zamolxe, eu îi spun Zalmoxis şi cred şi în varianta că ea se găseşte în Ceahlău, nu în Bucegi, aşa cum subliniam în primul episod al acestei relatări a experienţei unei noi iniţieri) prezintă din punct de vedere energetic câteva particularităţi. În primul rând trebuie să menţionăm că această grotă a fost locuită cu zeci de ani în urmă de un pustnic care s-a izolat de lume ani de zile. Iniţial s-a retras în grotă fiind foarte bolnav, dorind să-şi petreacă ultimele zile în linişte şi rugăciune. A postit şi a băut apă dintr-o fântână care se află în interiorul grotei, constatând că starea sănătăţii lui se îmbunătăţeşte zi de zi. După un timp, oamenii din zonă au aflat de el şi au început să-i aducă mâncare pe care o lăsau la gura grotei. Aceste lucruri s-au întâmplat cu aproximativ 50 de ani în urmă… În grotă, pustnicul a avut un sălaş de vară, chiar la intrare, de unde se deschide o perspectivă minunată asupra împrejurimilor, şi un sălaş de iarnă, puţin în interior, mai spaţios şi care prezintă o stare energetică specială. Le puteţi găsi uşor dacă aveţi imaginaţie şi intuiţie”… Suntem, totuşi, în România, nu în Tibet: de unde pustnici ortodocşi cărora să li se lase mâncare la gura peşterilor „energetice”? Dar legenda energiei universale din Grotă trebuie să continue. Voi reveni.

PS. Alte fotografii la zi de pe plaja dintre Neptun și Olimp. Într-o fotografie sunt Ilie Constantin, Marius Ghica și Călin Vlasie în curtea Casei Scriitorilor.  În alta, Mircea Ghițulescu, în balconul Casei Scriitorilor (împreună cu iubita).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
1 comment

One Comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.