0
3 comments

Joi, 14 aprilie 2011. Scriam acum două zile aici că abandonez supoziţia cu harta astrală care e vinovată de toate nenorocirile acestui an, aflat abia la mijlocul lunii aprilie (mai ales atunci când se grupează planetele într-o zodie nouă şi se aliniază cu Luna neagră) şi intru pe terenul conspiraţiei pământene (”omeneşti”; care exclude harta astrală). Nu se putea să nu se treacă şi pe partea cealaltă a versantului spectaculos (care să explice inclusiv cutremurul fără precedent din Japonia şi tsunami de 23 de metri, care au făcut prăpăd). Pe fluxul de ştiri a apărut nebunia conspiraţiei duse la extrem (sau de nestăpânit). S-a anunţat că, de exemplu (titlu): „Cutremurul din Japonia – provocat de o arma secreta a SUA?” Nu e nevoie să vă stea inima, să fiţi până într-atât de surprinşi, fosta literatură din „Războiul stelelor” (inclusiv cea legată de eficienţa laserului în distrugeri militare e confirmată) a devenit realitate… Demult auzim că neobişnuitele cutremure (mai ales cele apărute în locuri unde n-au mai fost cutremure) sunt provocate de experienţele militare. Despre ce e vorba azi? Un fost guvernator american dă de gol enormitatea numită HAARP (redau aici patru fotografii cu locaţia HAARP, nu e o ficţiune), care ar fi provocat şi cutremurul devastator din China şi pe cel din Haiti, nu numai pe cel din Japonia: «Cutremurul devastator din Japonia ar fi putut fi provocat de o arma secreta detinuta de Statele Unite, la fel ca si cel din China, din 2008, sustine fostul guvernator al statului American Minnesota, James Goerge Janos. “Statia de cercetare stiintifica, denumita HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program) este un sistem care poate cauza dezastre naturala, inclusiv cutremure si tsunami, precum cel care s-a intamplat in Japonia”, a declarat fostul oficial american, care semneaza cu numele de Jesse Ventura un volum despre teoria conspiratiei si Statele Unite, intr-un interviu acordat CNN, citat de Press TV. Politicianul slovaco-american, care a fost al 38-lea guvernator al statului Minnesota, intre 1999 si 2003, spune ca acest dezastru din Japonia poate fi explicat prin teoria conspiratiei. Ventura sustine ca statia HAARP poate fi folosita ca o arma, ca un sistem de control al vremii, ca un mijloc de a provoca cutremure sau de a controla mintea umana. “Conspiratii americane” este o carte pe care Ventura a scris-o in anul 2010, unde vorbeste despre teoriile conspiratiei, relatand mai multe evenimente din istoria Statelor Unite. Proiectul HAARP este finantat de Marina si Fortele Aeriene americane si Universitatea din Alaska. Multi experti si-au exprimat ingrijorarea asupra aplicarii acestui proiect ca o arma. Programul poate fi, considera unii analisti, cauza cutremurului de 7,8 grade din China din 2008 si al devastatorului cutremur din Haiti, de anul trecut». Ce ar putea să însemne asta? Că SUA subminează Japonia, care a ajuns economic şi financiar prea departe? O Japonie care ocupase piaţa americană (se spune că zilnic plecau din SUA sute de milioane de dolari, numai din vânzarea de maşini japoneze; alte sute de milioane de dolari zilnic plecau din SUA spre Japonia pe produsele IT; un miliard de dolari pe zi plecaţi din SUA numai spre Japonia contează!). Sau pur şi simplu nu sunt cunoscute efectele acestei arme care e făcută să provoace cutremur (adică se pune în practică exact cum s-a pus cu bomba atomică aruncată tot asupra Japoniei, SUA devenind un blestem pentru Japonia). E un scenariu diabolic, dar la nivel de scenariu nu ne mai miră nimic – amintiţi-vă de scenariul autodistrugerii celor două turnuri WTC din 11 septembrie 2001 de către structurile secrete americane, interesate să motiveze intervenţionismul militar SUA preventiv în orice ţară, oricând, şi să introducă supravegherea strictă, în amănunt, legal, asupra propriei populaţii, în general (ambele măsuri, în numele preîntâmpinării „terorismului”). Aţi citit în ştirea de mai sus: e vorba de o armă a SUA, prin proiectul HAARP, care să provoace distrugeri incalculabile şi să destabilizeze totul: fie prin cicloane, de exemplu (să schimbe vremea dramatic oriunde îşi doreşte SUA; cu inundaţii catastrofale), fie prin cutremure devastatoare, fie prin a controla mintea. Suntem la o ananghie a istoriei, dacă apar arme care controlează totul pe planetă, e limpede că vine sfârşitul lumii. N-are decât să creadă fiecare ce doreşte. În acelaşi sens conspirativ, a apărut o altă ştire, că dezastrul japonez (vizate fiind reactoarele nucleare de la Fukushima, care să pună la pământ energia japoneză cu orice risc) e provocat de un atac mascat: «Cum se poate însă ca o centrală nucleară ultramodernă, proiectată special să reziste la astfel de seisme, să fie adusă în stare critică aşa uşor? Un posibil răspuns circula zilele acestea pe forumurile de specialitate, unde adepţii conspiraţiilor aruncă o ipoteză şocantă: Japonia nu a fost victima unei catastrofe naturale, ci a fost atacată… Centrala nucleară a fost prinsă de cutremur chiar în timpul unei proceduri ciclice de ”revizie”, în cadrul căreia mai multe dintre protocoalele de securitate ce ar fi oprit o încălzire a miezului erau dezactivate… Teoria conspiraţiei continuă şocant: nu a fost vorba despre o simplă coincidenţă, ci cutremurul a fost provocat fix în momentul în care se ştia că reactoarele sunt vulnerabile. Japonia a fost atacată! La prima vedere, totul pare un scenariu SF, dar adepţii teoriei susţin că un astfel de atac nu ar fi o noutate… Totul se bazează pe o serie de articole scrise de Benjamin Fulford, un jurnalist canadian care trăieşte în Japonia şi care, de-a lungul timpului, a publicat o amplă serie de articole despre un program de cercetare al armatei americane numit HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program). Acesta manipulează ionosfera Pământului şi poate fi folosit, din câte se pare, la influenţarea fenomenelor naturale şi chiar la producerea cutremurelor. Un fascicul foarte puternic de microunde este trimis în ionosferă, care se comportă ca un balon de cauciuc, se curbează şi, în momentul în care revine la forma iniţială, întreaga forţă este imprimată scoarţei terestre, provocând un cutremur. Potrivit aceluiaşi Fulford, în 2007, ministrul de finanţe al Japoniei, Tanakana, ar fi fost şantajat tocmai cu acest HAARP să cedeze controlul asupra sistemului financiar japonez unui grup american. După ce Fulford a publicat ştirea respectivă, a primit telefoane de ameninţare în care i se spunea că, deoarece s-au publicat astfel de detalii ”sensibile”, Nigata, locul unde se află o mare centrala nucleară japoneză, va fi atacat prin HAARP. Două zile mai târziu, fix în această regiune au avut loc două seisme puternice de 6,4 şi 6,8 grade pe scara Richter. Cutremurul a omorât şapte persoane şi a provocat un puternic incendiu la centrala nucleară din zonă. De această dată însă, măsurile de siguranţă ale centralei au oprit orice scurgere radiocativă»… E prea gogonată povestea? Aveţi un scenariu mai bun? Interesant e că japonezii nu şi-au bătut capul cu conspiraţia (nici măcar nu s-au plâns că la mijloc e o conspiraţie astrală). Las pentru o altă zi urmarea.

***

Am primit pe e-mail o relatare de la manifestările Cioran (la o sută de ani de la naştere), ce au avut loc ieri la Academie şi la MNLR. Ion Lazu a avut amabilitatea să-mi trimită un frumos text lung pe seama lor (şi fotografii, din păcate sunt mişcate, nu pot să aleg altele decât cele pe care el le-a publicat pe propriu-i blog, la care vă fac mai jos trimitere), vă invit să-l citiţi pe blogul lui, la ziua de joi 14 Aprilie 2011 – Ion Lazu: Centenarul Emil Cioran la MNLR şi la Academia Română, daţi click pe http://ionlazu.bibro.net/?p=2412. Emil Cioran reuşeşte să mobilizeze în România „lumea bună”?

*

Am primit, pe de altă parte, două e-mailuri de la Aura Christi, pe seama Cazului „Breban, colaborator al Securităţii?”. Primul e-mail: Liviu, o bombă,

Magda Ursache mi-a trimis atachul, de la Iasi. Este o pagina scanata din

“Postalionul cu boi” de Mircea Iorgulescu, carte aparuta la ed. Karta Graphic, Ploiesti, 2010.

E o dovada a modului… in care lucra NB… nu, nu cu securitatea, ci direct… cu dictatorul.

gand senin,

aura

Public fotograma acestei pagini scanate (daţi click pe ea, să o măriţi, să o puteţi citi) – veţi trage singuri concluziile. Nicolae Breban îi spune oficial lui Nicolae Ceauşescu că România e o închisoare. Păcat că mărturia (sunt convins că e reală) vine de la Mircea Iorgulescu, acuzat în acest an oficial că a colaborat cu Securitatea nu numai de către de CNSAS, ci şi de Curtea de Apel Bucureşti.

Al doilea e-mail: crezi ca un evreu, un ungur, un polonez ar fi reactionat asa cum a reactionat pe blogul tau, ieri, dl Ifrim?

vezi atachul.

gand senin,

aura christi

Public „attachul” semnat de prozatoarea Ileana Cudalb (mărturisesc, îmi e necunoscută; probabil nu trăieşte în ţară; am văzut pe Reţeaua Literară, de unde am preluat fotografia ei, că a publicat patru romane şi un volum de nuvele) – cerându-vă încă o dată scuze că mă lungesc aici. Public aici şi ultimele două fotografii cu Nicolae Breban alb-negru trimise de Aura Christi zilele trecute. Totodată, titlul de mai jos mă pune în gardă, cine s-o fi crezând Ileana Cudalb, să ameninţe?

„Până aici cu demolarea, domnilor!

Opriţi-vă, sau vă oprim noi”

Citesc în această nesuferită dimineaţă de toamnă australiană, în Canberra, două texte semnate de doi oameni atât de diferiţi şi totuşi atât de asemănători prin soarta ce le-a fost dată, să respire acelaşi aer pestilenţial al României proletare, într-o societate multilateral dezvoltată în centrul căreia nu se afla omul, ci grija pentru om. Este vorba de răspunsul clar şi răspicat al domnului Nicolae Breban la tentativa neruşinată a pletorei jurnalistice de a-l defăima „pe surse” şi textul de o candoare adolescentină a domnului Ovidiu Creangă: „Am fost controlor economic”, postat pe Reţeaua Literară. Nu voi comenta mai mult aceste texte, fac doar o invitaţie la lectura lor. Cei din generaţia părinţilor mei, a mea, chiar şi cei din generaţia fiicei mele, care la vremea aşa-zisei revoluţii era în liceu, cu toţii ştim care erau atunci valorile şi etalonul acestor valori.

Îi invit la lectură pe toţi cei care au încă instinctul de conservare viu şi care după adâncă reflecţie vor putea ajunge la aceeaşi concluzie la care am ajuns şi eu. Cred că a venit vremea să spunem împreună: „Până aici cu demolarea, domnilor! Opriţi-vă, sau vă oprim noi.”

Sunt puţine momentele când am lăsat revolta să mă scoată afară din matca mea de moldovean liniştit şi îngăduitor, gata să recunoască oricui dreptul de a exista sub soare. Oricui, da, dar nu oricum!

La Seul fiind în misiune permanentă, am aflat cu stupoare că bunul meu prieten Cezar Ivănescu a fost executat public de indivizi perfizi care s-au servit de liota lor de clienţi din presa de scandal, lovindu-l cu precizie ca în artele marţiale, exact în punctul care avea să-i inducă moartea fizică, pentru că nemurirea nu i-o vor putea lua. Nu, câtă vreme mai trăim noi cei care l-au iubit şi preţuit, unii declarativ, în spaţiul public, alţii discret, în spaţiul intim. Orgoliul lui Cezar nu a suportat să fie acuzat pe nedrept de o vină pe care el însuşi o aducea altora, aceea de a fi fost colaborator al securităţii. Şi tocmai aceia l-au lovit mişeleşte, cu propriile lui arme.

Coincidenţă, sau nu, mă aflu tot în misiune permanentă, de data asta la Canberra, şi primesc de la buna mea prietenă, scriitoarea Aura Christi, un text pe care abia la a doua lectură îl descifrez cu adevărat. Nicolae Breban, uriaşul la propriu, dar mai ales la figurat, scriitor, este şi el victimă a aceleiaşi pletore jurnalistice, care vai, nu e de capul ei, în cursa nebună după rating. Şi găselniţa este veche, patentată de acum după succesul repurtat în cazul lui Cezar Ivănescu: aruncă gurilor hămesite din piaţă, nu pâine, ci sînge!

Adun la un loc experienţa anilor, mulţi la număr, mai mulţi poate decât vârsta multor jurnalişti angajaţi în presa de scandal, şi nu pot să nu aduc în discuţie – şi cine ştie, chiar să le ofer o temă de refleţie – ce înseamnă demnitatea personală şi demnitatea colectivă la unele popoare, pe care Dumnezeu mi-a îngăduit să le cunosc din experienţe făcute la prima mână, cum se spune. N-am întâlnit niciodată un ungur să nu fie mândru de neamul lui, de personalităţile culturale sau de istoria sa. N-am întâlnit niciodată un evreu care să permită atacuri la adresa neamului şi care să nu fie mândru de fiecare Premiu Nobel câştigat de un cosânger al lui. Îmi amintesc de o vizită la Muzeul Yad Vashem din Jerusalem când Joshua Erlich, îndrumătorul nostru de grup, ne întreba şi se întreba, retoric fireşte, în faţa unui colaj cu poze ale victimelor copii din lagărul de la Auschwitz: „Vă daţi seama cîte Premii Nobel a pierdut Israelul în acest Holocaust?”

Trecând peste „hazul de necaz” din subtextul întrebării, oare chiar este nevoie ca un popor să treacă prin Holocaust ca să atingă acest nivel de conştiinţă a valorii sale ca neam, ca să poată să-şi respecte identitatea spirituală, personalităţile culturale, moştenirea istorică ? Întrebare, iarăşi, retorică.

Tot experienţa mi-a arătat cum un popor, după ce a fost înrobit secole de-a rândul, când cuceritorul a făcut tot ce-a putut ca să şteargă de pe faţa pământului urmele existenţei sale, se poate ridica din propria cenuşă şi poate reconsitui după arhive şi după alte relicve istorice moştenirea sa culturală. Am mai spus-o şi o repet, misiunea de diplomat la Seul a fost o nouă studenţie pentru mine. Participând la festivalurile coreene şi dând curs invitaţiilor de a vizita zonele de interes economic, dar mai ales cultural, am asistat la adevărate demonstraţii de mândrie naţională. Un popor a cărui cultură a fost distrusă rând pe rând de chinezi apoi de japonezi, ale cărui manuscrise au fost jefuite de soldaţii francezi, englezi sau americani, se luptă astăzi să-şi recupereze, prin tribunalele internaţionale, memoria captivă în marile muzee ale lumii. Şi odată recuperate manuscrisele devin sursă de inspiraţie pentru scriitori, regizori, autori de manuale şcolare. Da, mândria de a fi coreean se manifestă astăzi documentat, dar această manifestare nu ar fi fost posibilă dacă de-a lungul timpului nu ar fi existat conştiinţa valorii sale şi respectul de sine al fiecărui om în parte.

Mai nou, aborigenii din Australia, oameni care până prin anii ’70 erau împuşcaţi de albi la fel ca şi cangurii, cu deosebirea că aceştia din urmă constituie încă o sursă de hrană, îşi spun astăzi tot mai răspicat cuvântul şi îşi reclamă un drept patrimonial asupra pământului pe care albul cuceritor nu e dispus, deocamdată, să i-l recunoască decât asupra deşertului australian. A evoluat societatea? Cu siguranţă, da. A recunoaşte valorile spirituale ale aborigenilor, consideraţi cu numai câţiva ani în urmă sălbăticiuni, dreptul lor de a se manifesta nestingheriţi pe pământul strămoşilor este un semn clar al evoluţiei unei societăţi. Doar un exemplu: pictura punctiformă practicată de aborigeni din timpuri imemoriale este protejată de legea australiană la nivel federal şi este inclusă în patrimoniul intangibil UNESCO. Este şi aceasta o dovadă a tăriei de caracter a aborigenilor conştienţi de valoarea culturii şi tradiţiilor lor.

În schimb, noi cu ce ne prezentăm noi astăzi în faţa lumii, a istoriei? Ce am făcut noi după revoluţie? Cautăm în gunoaiele securităţii şi fabricăm dosare. Nu pentru a susţine vreun scriitor român pentru Premiul Nobel, nu, Doamne fereşte, ci pentru a-i înfunda odată pentru întotdeauna pe cei care au mai rămas şi care ar mai putea năzui la această recunoaştere internaţională. Am tot căutat „în sertar” o literatură de rezistenţă împotriva comunismului care, evident, nu exista. Şi de ce nu exista, domnilor? Vă spun eu, şi puteţi verifica: pentru simplu motiv că autorii acestei literaturi luptând, călcând pe orgolii, uneori pe suflet şi-au publicat cărţile în plină teroare comunistă. Ei sunt adevaraţii scriitori din rezistenţă, ei, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Cezar Ivanescu, Nicolae Balotă. Cine nu a citit cărţile lor, să facă bine să le citească. Cu creionul în mână, aşa cum am făcut şi eu. Da, probabil că au făcut unele compromisuri pentru a-şi vedea cărţile pe raftul unei biblioteci. Dar cine nu le-ar fi făcut? Cine ar fi refuzat să stea de vorbă cu un general de securitate? Cine ar fi refuzat să se prezinte la o anchetă? Să fim serioşi, domnilor!

Ajungând până la mine această mizerie de presă, cum pe bună dreptate o numesc toţi cei ale căror luări de poziţie le-am citit, în cazul Breban, m-am întrebat desigur, cum ar fi procedat un ungur, sau un israelian, sau un coreean, sau un maor, sau un aborigen, atunci când cineva din comunitate sau din afara ei, ar fi ridicat mâna goală, sau cu noroi, asupra celui mai reuşit semen al său. Din nou întrebare retorică la care se poate răspunde, totuşi.

Acel cineva ar fi fost pus la stâlpul infamiei în locul victimei sale. Da. Numai că deosebirea în cazul nostru este că la noi lipseşte o instanţă morală care să pună stavilă pornirilor antropofage ale unora.

Nu e timpul trecut ca această instanţă să se constituie. Oameni care încă mai au sentimentul mândriei de a se fi născut într-o ţară binecuvântată de Dumnezeu cu frumuseţi naturale unice în lume dar şi cu oameni care au adăugat de-a lungul istoriei la valorile naturale o valoare spirituală de necontestat sunt datori să reacţioneze, legal, în faţa acestor tentative de nivelare până la neantizare a fiinţei noastre culturale.

Da, propun, în cazul în care nu există deja, întemeierea legală unei asociaţii care să îşi asume prin statut atât apărarea imaginii publice a scriitorilor români cât şi susţinerea candidaturii lor la Premiul Nobel pentru literatură.

Ileana Cudalb

PS. Vă invit să citiţi noul număr din cea mai bună revistă literară electronică (pusă la cale de zece ani de poetul şi criticul Mihail Vakulovski, de la Braşov), cu apariţie trimestrială neîntreruptă: Tiuk! Daţi click pe www.tiuk.reea.net (daţi click pe fiecare rubrică a revistei).

PS.2. Octavian Mihăescu dă la comentariile zilei de ieri linkul la o „autofilmare” a marelui Paul Goma (care arată neschimbat fizic şi spiritual; ţine acelaşi rechizitoriu literar neiertător; îi urez multă sănătate), faceţi un efort şi vizionaţi-l, e filmat în 22 martie 2011: http://www.paulgoma.com/autofilmare-67-iar-despre-manolescu-01/



, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
3 comments

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Mi s-a dat, pe acest blogg, cândva, un bobârnac. În loc de deşte, folosindu-se calitatea de ambasador (de pomană, după cum şi Moldoveanul nostru perpetuu dissident opinează) al unui fost elev al marelui Traian Cantemir.
    Mă bucur (trist) că dreptatea nu-i de partea d-lui, celui cu bobârnacul.
    Şi-n aceeaşi stare mă aflu şi când constat că (iar!) diplomaţia noastră se apără-ntre membrii săi (‘anfamii’, vorba francezului), deşi aparent invocă Ţara…
    pe Care o reprezintă, mai peste tot (şi când nu e motiv de şuşe cu lăutari şi sarmale şi vin de la noi, teleportate by Air) mai tot precum corpul nostru parigot. De aia, şi este atât de bine văzută, pe-acolo, pe unde ea se cheltuie, bani se cheltuiesc, dar ea nu se vede strălucind.
    Şi-o replică scurtă: exceptând cronicarii, Dimitrie-Cărturarul, paşoptişt-unioniştii, Luceafărul, românii francofili şi de nevoie francofonii, dar şi alţi câţiva mari antebelici, supravieţuitori prestigioşi şi-n RRM, provoc pe oricine: să dovedească (probe, nu vorbe) ce legătură-i între scriitorime şi Istoria patriei. Mai ales, istoria noastră durută, contemporană.

  2. Opriţi-vă, sau vă oprim noi.”

    Mi-a atras atentia aceasta amenintare, imi vine sa râd-plâng citind materialul respectivei persoane, care dai si dai cu bâta in buda, adica cacastoarea din fundul curti. Pe cine si ce sa opreasca? Si ma rog, cine are caderea opri in România de azi si ieri, absolut nimeni! Adevaratele repere morale unde au fost si sunt ptr ca io nu prea am vazut pe ulita noastra, ma asteptam ca dupa 89 sa apara, fie si din cei care vor fi clacat in perioada acea trista. Daca azi partidele istorice , cu precadere dreapta au ajuns roata la caruta bolsevica, daca in locul unui Havel avem un ilicio-tapist-basesco-bocitos-hudros, vina o poarta tovarasi rezistenti prin colutora, cum foarte , foarte precis pune si Paul Goma diagnosticul, includ si leprele alea de la REL si VOA, ca tot fiiii si fice de bolsevici au fost, tot ai sistemului au fost, dovediti azi cu docomente, asa cum si bre-banul nikcilor îi cu docoment dovedit o sopârla, o zice Goma de ani si ani de zile, de ce Goma, ptr ca este singurul care a incercat face ceva concret atât în tara cât si afara, nesutinut de cei rezistenti de azi laudarosi cu coltora lor (realist socialsita). Si ce bine ne prindea si nouo sa avem o miscare intelectuala cum au avut cehi, ce dureri am mai tras noii atât înainte cât si dupa 89, mai ales dupa 89. Pe totii fosti lingai îi vad azi taman in curul lu Soros, desigur tot la lins… si, distrus România, piloni de baza ai ei. Plângeti zi si noapte pe umeri bolseviclor, dar nu si-a dramei românesti, a adevaratilor eroi ai românilor, exilati de voi, Goma este si ramâne din nou cel mai concludent exemplu, nu aveti loc de el, ptr ca vouo va pute gura a cacat, pe care Goma nu-o lasa vorbi asa nespalata, îi trage jeturi de apa spre a trezevi ci curati gurile alea preaspurcate, dupa, de le vom da atentie mai pot zice si lingai ceva, de vor avea ceva important de spus.