Petrecere fragmentară cu Mihai Şora şi Sorin Vieru. Am vrut să mă recuz, să citesc, dar să nu particip la concurs

5 min


Luni, 29 noiembrie 2010. Nu-mi face nici o plăcere să rememorez zilele de 26, 27 şi 28 noiembrie (duminică, 28 noiembrie am pierdut-o numai cu drumul de întoarcere de la Iaşi la Bucureşti cu un autocar). Din respect pentru organizator (doctorul Emil Stratan) mă strădui să public un text care să aplaude a III-a ediţie a „Petrecerii (sau Festivalului) cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată”, posteritatea trebuind să se bucure că poeţii invitaţi au fost băgaţi în seamă – că poezie a fost, conform titulaturii, prieteni au fost mai puţini şi trufe de ciocolată şi mai puţine, doar două mici grămezi (în două tăviţe lăsate pe holul Aulei Bibliotecii Centrale Universitare, una în prima zi şi alta în a doua zi a Petrecerii, a apucat să le guste cei ce erau în preajma lor). Plus vin. (Eu, care nu beau alcool, am fost obligat să trec strada să-mi cumpăr apă) Am plecat vineri, 26 noiembrie la autocarul (un fel de a zice autocar, de 26 de locuri) parcat în faţa MNLR din Bucureşti, după o noapte nedormită (ştiţi că eu nu dorm noaptea). Din start am pornit prost la drum, a trebuit să mă întorc la ora 7 acasă, după ce am lăsat bagajul la autocar (venit din timp să ocup un loc în faţă, fiindcă am rău de maşină; se pleca la 7.45), uitându-mi telefonul mobil. Am ajuns pe la ora 15 la Iaşi, unde ninsese (era o surpriză). Am fost cazaţi la un hotel al studenţilor „de trei stele”, bulversarea a început de aici, Alex Ştefănescu ştia că va fi cazat la Hotelul Unirea (la standard înalt). Culmea, am fost cazaţi la grămadă, câte doi într-o cameră, într-un „apartament” cu două camere şi cu o baie pentru toţi. Denisa Comănescu a reacţionat prima, refuzând o asemenea cazare. Eu am fost trimis în cameră cu Mircea Bârsilă (venit de la Piteşti la Bucureşti la autocar) şi când am ajuns la „apartament” am descoperit că avem în cealaltă cameră o… femeie (care probabil că era cu cineva)! La aceeaşi baie, trei patru-persoane… Am coborât la recepţie şi am anunţat că diseară, după recitalul de poezie, plec la Bucureşti cu trenul. Am fost cazat singur, într-o altă cameră (Mircea Bârsilă avea treabă a doua zi la Piteşti, nu putea să rămână peste noapte la Iaşi)… Am venit cu toţii la Universitatea Petre Andrei (care a patronat întreaga manifestare), ne-am stricat foamea, vorba vine, cu ce am găsit pe cele câteva „platouri cu hrană rece”, plus o cafea. Am fost aduşi în Aula Magna a Universităţii, la o dezbatere cu tema „Ştiinţă şi învăţământ: de la riscurile periferiei la tentaţia centrului” (cel puţin aşa s-a anunţat în ziarele locale, fiindcă n-am avut un program la dispoziţie), cu Mihai Şora, Sorin Vieru şi Luiza Palanciuc – toţi trei extrem de timoraţi, nu mi-a venit să cred (după ce s-a încheiat, toţi trei erau grozav de volubili), Mihai Şora, la 94 de ani, şi-a cerut scuze că e om de scris, nu de vorbit („mi-e greu să vorbesc în public, sunt un om al mesei de scris”). Iar Sorin Vieru a mărturisit că „în capul meu e o asemenea învălmăşeală”… Luiza Palanciuc a propus să se vorbească pe tema cărţii celor doi mari invitaţi, „A fi, a face, a avea” (Mihai Şora) şi „Riscul gândirii” (Sorin Vieru), degeaba, tot nu s-a legat. A fost o lecţie de fragmentarism. Am auzit de condiţionarea politicii, de spaţiul restrâns al expresiei intelectuale, de dificultatea lexicală, de imaginea ideală a intelectualului (compromis de intelectualii din clasa politică, de exemplu), de faptul că trebuie făcută distincţie între intelectual şi pseudointelectual („Semidocţi cu toate patalamalele la mână”; ar trebui să existe o deontologie în acest sens), de faptul că intelectualul ar trebui să fie „luminător al maselor”, dar nu mai e („intelectualul ar trebui să învolbureze masele” – Sorin Vieru), că trebuie să distingem între adevăr şi eroare. S-a vorbit despre „gândul rotund”, despre modul de a fi autentic sau un surogat, să fii numai aparenţă sau mască (să nu uităm că există şi „mască socială”), despre unitatea organică a pluralităţii, despre relaţia eu şi tu, de întâlnire, că „orice fel de el e tu”, de setea de comuniune. Mihai Şora a mărturisit că a fost întâi editor şi apoi scriitor, cărţile altora l-au obligat să scrie cărţile sale. Sorin Vieru a insistat pe faptul că gândim foarte agitat atunci când gândim, „uităm să stăm pe gânduri”, pe lipsa de discernământ critic şi precaritatea intelectuală. Mihai Şora: „Poeţii se lasă răpiţi, în loc să fie răpitori”. Sorin Vieru: „Să reabilităm cuvântul culturalizare în aceste vremuri dificile, dar interesante, sistemul în care trăim e în curs radical de schimbare, suntem la o răscruce de drumuri, la o răspântie”.

La ora 18 am fost aduşi în Aula Bibliotecii Universitare, la „turnirul poetic”. Erau prezenţi, în afara celor pomeniţi mai sus: Dorina Lazăr (directoarea Teatrului Odeon – Bucureşti), actriţa Rodica Mandache, profesoară şi patru dintre studenţii ei, Alex Ştefănescu (anunţat obsedant „preşedintele juriului”, o mare instituţie!), Dan Cristea, Ioan Es. Pop, Ion Mureşan, Ioan Cristescu (directorul unei edituri care s-a impus rapid, Tracus Arte), Ioan Groşan, Dinu Flămând, Pavel Şuşară, Emil Nicolae, Cosmin Perţa, Costi Stan… Dar şi Emil Brumaru (care a dispărut la pauză), n-am văzut alţi scriitori ieşeni, în afara lui Nichita Danilov (obligat să fie prezent, fiind în juriu), e posibil să nu-i fi văzut eu sau să  nu-i fi cunoscut. A cântat (cu succes) o formaţie din Bucureşti, „Pontice” (cu melodii „medievale”). Au recitat doi copii din versurile lui Ovidiu Genaru (prezent în sală). Moderator, Emil Stratan (a anunţat că are 40 de invitaţi, habar nu am care au fost). „Preşedintele juriului” Alex Ştefănescu a fost instalat în centrul scenei, pe un jilţ împărătesc (a fost pus să prezinte în câteva cuvinte „poeţii-concurenţi”), nu puteam să cred că asist la o asemenea comedie. Membrii juriului: Dan Cristea, Nichita Danilov, Ion Mureşan sau Ioan Groşan, Ioan Es. Pop. Am fost invitaţi să citim „în ordine alfabetică” (nu am idee care au fost criteriile de alegere a celor şapte poeţi ce vor citi; erau opt, dar Dinu Flămând a avut inteligenţa să stea deoparte, înţelegând de departe „circul” din spatele acestui „turnir” – circul fiind dat de membrii juriului, în secret): Mircea Bârsilă, Gabriel Chifu, Denisa Comănescu, Marin Malaicu Hondrari, Aurel Pantea, Nicolae Prelipceanu şi eu. Nicolae Prelipceanu m-a pus într-o situaţie fără ieşire, „mi-a luat faţa”, a anunţat că el nu e de acord cu concursul dintre poeţi, dar nu vrea să fie interpretat greşit. Eu urmam după el la lectură, voiam să anunţ că mă recuz, că voi citi fiindcă am fost invitat (mulţumind pentru invitaţie, politicos), dar nu vreau să particip la concurs. Pus în încurcătură, n-am vrut să repet ce a spus N. Prelipceanu înaintea mea, că nu sunt de acord cu concursul şi că mă recuz, să nu fiu interpretat greşit (şi aşa sunt acuzat de orgoliu sau aroganţă de cei ce nu mă cunosc). Am spus numai că am venit să primesc la Iaşi o nouă lecţie de umilinţă…  În sală erau şi Ioana Crăciunescu (venită de la Paris) şi actorul George Ivaşcu. După care a urmat o masă frugală la „Bolta rece” (fiecare cu ce a apucat, „gen coctail sau bufet suedez”, hrană rece; dar şi vin sau cafea). Mă opresc aici, m-am lungit, voi reveni şi mâine – deşi nu-mi arde să întind „pelteaua” (am venit mai târziu la PC în această seară, nehotărât ce să scriu aici).

PS. Fotografii realizate la Petrecerea cu poezie din 26-27 de la Iaşi, organizată de Emil Stratan.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

7 Comments

Dă-i un răspuns lui Iulian Radu ApostolAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Totdeauna ma fac sa rad relatarile tale, pana la urma devii si tu un personaj, purtat de conjunctura si hazard, si reusesti sa-ti descrii „drama” cu oarecare raceala de … autor!

  2. Scriitorii din Iasi nu au fost prezenti la manifestare pentru ca nu au fost invitati…! Manifestarea este o susanea inca de la debut, un cerc inchis care e o gasca pe care o gireaza dl Ioan Es Pop la Bucuresti, dl Nichita Danilov de la Iasi. Nu exista criterii de selectie a participantilor. Ca se aduna scriitorii e bine, dar nu trebuie avansata ideea ca ei reprezinta crema, trufa literaturii, asta datorita lipsei criteriilor, ci e vorba de o selectie aleatorie. Dl Stratan nu este doctor, cum il numiti, este profesor de sport, are dorinta dar nu are putirintza si nu se pricepe deloc la literatura, de asta si/a luat locotenetii de mai sus. Ca se ajunge la situatii precum cele descrise de dvs ieri si azi e datorita scriitorului care accepta orice, se complace, care isi calca in picioare propria demnitate, calcand-o si pe cea a conditiei de scriitor. In ceea ce il priveste pe dl Alex Stefanescu, de care vorbiti, cred ca nu aveti dreptate, el este un bufon iar in comedia literaturii bufonii cu cat cint mai dezagreabili, cu atat sint mai credibili. Istoria literaturii pe care a facut/o domnia sa este o proba de dispret pentru literatura romana care l/a hranit de o viata. Mi/ar fi teama pentru copilul meu sa il aiba profesor la scoala generala pe un ins de calitatea criticului Alex Stefanescu, care nu a avut niciodata vreo responsabilitate culturala si intelectuala reala, in afara unui oarecare tzatzism literar.
    Iertati/mi amestecul in discutia dvs., dar sa stiti ca va citesc aproape zi de zi.

    domnul Stratan, numit aici doctor, este profesor de sport

  3. Literatura si poezia in particular mai ramasesera necompromise in Romania. Dar scriitorul roman, daca ii da cineva niste smantanica, se duce ca drogatul… ! Oamenii se inalta prin ceea ce refuza si nu prin ceea ce ii pune la un loc, la un moment dat. Daca Vadim sau alta lighioana publica, Becali sau Nicu Gheara, ar face un festival de poezie si ar da premii si de baut, sint convins ca s-ar gasi o multime de scriitori care s-ar duce convinsi ca au fost alesi si ca sint iubiti, in detrimentul celor care nu se duc si ramin nealesi si neiubiti…! Domnule Stoiciu, eu sint un cititor de poezie, am pus pe muzica multe poezii, dar sa stiti ca ii prefer pe scriitorii morti sa-i citesc, pentru ca nu ma mai pot dezamagi.
    Va felicit ca ati avut atitudine, asta va absolva partial pentru lipsa de inspiratie sa raspundeti invitatiei.

  4. Cum? „Intelectualul ar trbui să învolbureze masele” ? Cum? „Uităm să stăm pe gânduri”? Ori gândim ori stăm, nu putem „sta pe gânduri”…Că doar nu stăm cloşcă!
    CINE SUNT IDIOŢII ĂŞTIA, CARE POT SPUNE ACESTE CACOFONII DEJISTE?

  5. Bănuiesc că sunt cam singurul pe aceste meleaguri ce poate privi înţelegător toate daravelile astea, ce-i drept şi pentru că nu mă aflu în „miezul” vieţii literare. Dar mereu am disociat omul de poet. Ce am înţeles din perioada anilor ’50? Că mai toţi au căzut, în fond, în puţ (să fim serioşi: câţi scriitori care au publicat dinainte de 1948 puteţi să enumeraţi care n-au păcătuit deloc? Eu ştiu un singur scriitor care n-a publicat în toată perioada comunistă decât câteva rânduri în câteva reviste, şi în rest nicio carte la editurile oficiale, doar plachete samizdat, Ernest Verzea!), iar ce s-a întâmplat în 1971 mi s-a părut mai edificator. Bine, în mod evident, nu am trăit aceste perioade pe pielea mea, aşa că nu sunt poate cel mai bun judecător. Dar mă gândesc de ce să judecăm atât de aspru morţii, când nici nu mai contează?! Nu degust eternele resentimente. De ce să îi ponegrim pe nişte unii care nici măcar n-au fost ei însuşi când au sprijinit tirania comunistă, erau invariabil nişte roboţi într-un anumit fel. Aş putea chiar spune că doar cine este „el însuşi” nu poate greşi, nu poate cădea în capcanele celorlalţi.

    „Domnule Stoiciu, eu sint un cititor de poezie, am pus pe muzica multe poezii, dar sa stiti ca ii prefer pe scriitorii morti sa-i citesc, pentru ca nu ma mai pot dezamagi.”

    Dezamăgire? De ce? Uf, veşnica idee că poetul ar trebui să fie un cetăţean exemplar al urbei, fără pete morale! Stranie idee, care s-a tot perpetuat ca mască formală pentru gândul „Sunt toţi poeţii ăştia nişte nebuni!”. Dar mulţi nici nu ştiu ce înseamnă să fii poet. Ce să mai vorbim de „perfecţiune”, încă disociată de „imperfecţiune”, sau de „eternitate”, care cei mai mulţi cred că este îngheţul timpului şi nu suma tuturor timpurilor! Dar deja intrăm în teritoriul bazaconiilor filozofice, pentru care n-am venit aici. Nici nu pot însă să protestez prea zgomotos, fiindcă, nu-i aşa, eu accept tacit să fiu cititorul acestui jurnal, cu tot cocktailul de pesimism, scepticism şi tentaţie a iraţionalului (!!) inerent. Şi acum chiar mă retrag…

  6. Super, mi-au placut si comentarile de azi, deh.. daca tac io, vorbesc alti mai babani decât mine…

  7. This blog appears to get a good ammount of visitors. How do you get traffic to it? It gives a nice individual spin on things. I guess having something real or substantial to say is the most important factor.