Primează spiritul de gaşcă la Secţia Poezie a ASB. Poeme cu : în faţă, de G. Daliş. C. Propinaţiu pe urmele lui Labiş

Vineri, 15 octombrie 2010. Scriam ieri aici de revenirea mirosului de la bucătăria cârciumii irlandeze de sub apartamentul meu, pe care o legam de redeschiderea infernului – fiind nefirească. Eu nemaiputând să deschid nici un geam. De ce nefirească? Fiindcă proprietarul acestei cârciumi, un irlandez, a investit cu ani în urmă (somat de inspectorii primăriei) pe o tubulatură de ventilaţie care pleacă din cârciumă, de la parter şi urcă nouă etaje, având gura de ieşire pe acoperiş. Brusc, a fost abandonată această ventilaţie (probabil fac economie de curent electric sau li s-a stricat aparatul de ventilaţie). Coincidenţă, inconfortul cu lipsa de aerisire de acasă a apărut o dată cu concedierea redacţiei Viaţa Românească de la ministerul la care fusese arondată. În plus, coincidenţa a avut şi alte efecte neplăcute, la întoarcerea mea de luni de la Mănăstirea Putna – în mod aberant, mi-au fost şterse toate mesajele primite pe e-mail, de pe Inbox – Outlook Express, au dispărut brusc definitiv. E un virus la mijloc? Mi s-a confirmat încă o dată că eu stric, la supărare mare (şi ce poate fi supărare mai mare decât să-ţi pierzi salariul, la 60 de ani), fluxul pe Internet şi computerul (care mi s-a blocat de trei ori zilnic şi a trebuit să restartez; nu uitaţi că eu actualizez şi acest blog şi Jurnalul de Vrancea, nu scriu numai „la rece” pe PC – având obligaţii scriitoriceşti; nu mai spun de câte ori am pierdut textele copiate pentru a fi introduse pe Internet, fiindcă nu puteau fi salvate; de ce, nu ştiu). Sunt în aceeaşi situaţie şi azi, nu s-a schimbat nimic în bine. Las la o parte faptul că (poate fi trecută la nivelul coincidenţelor de acum), am probleme la baie cu instalaţia de apă la bazinul „scaunului” şi la robinetul chiuvetei, cu bilă, abia cumpărate, care curg, nu pot fi oprite. Prezenţa Celui Rău, ieşită brusc la iveală după întâlnirea cu duhovnicul meu e, astfel, plină de învăţăminte. Păcat că eu sunt depăşit de vremuri şi că nu mai am şanse reale să reintru în normal. După rău ar trebui să vină binele?

*

Ieri vă citam aici o ştire cu înălţarea în grad (decorarea cu ordine) a unor scriitori la curtea preşedintelui Traian Băsescu. Fiindcă Uniunea Scriitorilor e pentru unii mumă. Intrând pe Mail.Google.com să-mi citesc mesajele (şterse pentru totdeauna pe Inbox – Outlook Express), am reţinut un e-mail al lui Dan Mircea Cipariu, „preşedintele secţiei Poezie a ASB”. Îi redau ca atare:

Comunicat de presă al Comitetului Director al secţiei Poezie – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti

Comitetul Director al secţiei Poezie – Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bucureşti întrunit miercuri, 13 octombrie 2010, a hotărât cu majoritate de voturi următoarele:

-aprobarea listei lecturilor publice plătite (200 lei/ onorariu) pentru proiectul „Seri de literatură şi muzică la Muzeu” organizat împreună cu Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti : Cornelia Maria Savu, Traian T. Coşovei, Stoian G. Bogdan, Octavian Soviany, Paul Vinicius, Gheorghe Iova, Denisa Comănescu, Nicolae Prelipceanu, Aura Christi, Liviu Uleia. Colegii care au fost votaţi pentru aceste lecturi publice trebuie să achite cotizaţia USR la zi.

-excluderea din cadrul Comitetului Director al Secţiei Poezie – Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bucureşti a colegului nostru Gelu Vlaşin, conform Statutului USR, pentru a treia absenţă consecutivă la şedinţa Comitetului Director al secţiei Poezie – Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bucureşti.

Întâi, salut transparenţa din interiorul Secţiei Poezie a ASB, care a dat de gol această listă a poeţilor preferaţi (de regulă ea e ascunsă). Apoi, mă mir (pentru a câta oară) – în această listă s-au votat şi cei ce sunt în biroul de conducere a Secţiei Poezie a ASB, chiar nu mai există un dram de ruşine? Nu e vorba de aceşti amărâţi de 200 de lei împărţiţi celor ce ţin un recital, ci de nişte principii de colegialitate care ar trebui respectate. Gaşca primează, dar chiar aşa? Voi cere la prima şedinţă a Consiliului USR o listă a celor ce au primit bani pentru lectură anul trecut şi în ceilalţi ani din urmă – pot să pun pariu că în ea se regăsesc aceiaşi poeţi descurcăreţi. Chiar se cred numai ei „nemuritori”?

***

Mă întorc la Suceava, la Festivalul Labiş, ediţia a 42-a (incredibil, a 42-a). Eram în sala festivă a Colegiului „Petru Rareş”. Între invitaţi, cele două surori ale lui N. Labiş, cu soţii lor, Margareta şi Teodora. Au fost ascultate pe rând. Pe Margareta o cunosc toţi, pe Teodora n-o cunoşteau nici bucovinenii: „Eram mică atunci când a început Festivalul Labiş” (las la o parte faptul că era şi mai mică atunci când fratele ei a murit). Margareta a făcut caz de ediţia Labiş (intitulată „Moartea căprioarei”) apărută la Jurnalul Naţional, care e… „un pic mistificată” (cartea a apărut anul trecut la Editura Minerva, îngrijită de fiica lui Romul Munteanu, cu o prefaţă de Răzvan Voncu), nu am înţeles de ce. Tot Margareta a subliniat că în ţară mai sunt două festivaluri-concurs care poartă numele lui Labiş (la Drobeta Turnu Severin şi la Timişoara) şi că fratele ei a avut un destin „nemilos şi tragic, doar facem parte dintr-un neam de obârşie mioritică”, Labiş era în viaţa de toate zilele de „o tristeţe fatidică şi a avut presentimentul morţii… mama noastră a albit când a auzit că i-a murit copilul ei preferat”… A fost prezentată şi o carte a unei profesoare din Suceava, dacă am înţeles bine, Iulia Murariu, dedicată lui Labiş… Au urmat lansări de carte de versuri semnate de Viorica Petrovici şi de Gabriel Daliş (o selecţie din alte patru cărţi ale lui, „trecute neobservate”), plus Florin Diac (soţul Margaretei Labiş – cu o „cărămidă” intitulată „Şcoala de matematică românească de-a lungul timpului”). Reţin un poem semnat de Gabriel Daliş din volumul lansat acum, intitulat „: până mereu” (aşa, cu două puncte în faţă; toate poemele lui încep cu două puncte originale; l-am întrebat ce semnificaţie au aceste două puncte şi mi-a răspuns cam aşa: „întâi trăirea, apoi poemul”; cum eu sunt mai greu de cap, nu comentez decât cu… „aşa o fi”). Gabriel Daliş e născut în 1978 la Dorneşti-Suceava, are studii de economie şi teologie la Bucureşti şi Iaşi, a debutat editorial în anul 1996:

dacă oboseşti

: dacă oboseşti,

fericit fie untul roşu al odihnei,

singurătatea cu nopţi

fără zgomot,

fără laşitate. //

uneori, ca o grămăjoară de spumă

grea, oboseala curgând pe streşini.

ea poartă un secret înăuntru,

în adâncul ei

un deget care apasă.

Gabriel Daliş

PS. Vă recomand lectura unei cărţi dedicate lui Nicolae Labiş, intitulată „Puii păsării cu clonţ de rubin. Pe urmele poetului Nicolae Labiş”, semnată de Camelian Propinaţiu, apărută în 2006 (cu siguranţă, necunoscută de bucovineni; domnia sa e emigrat, dar nu cunosc amănunte; e născut la Bucureşti în 1951), trimisă mie în format PDF (daţi click pe Camelian Propinatiu – Puii pasarii cu clont de rubin şi iar click pe dreptunghiul apărut), însoţită de acest mesaj: Draga domnule Liviu Ioan Stoiciu,

Buna seara!

Cand au fost 50 de ani de la moartea lui Labis, de teama ca puii pasarii cu clont de rubin nu vor face nimic, am difuzat la Gaudeamus evocarea aceasta, compusa si tiparita in 2-3 saptamani.

Era anul cu Cel mai mare român al lui Tatulici si mi-am ingaduit sa intitulez asa niste insemnari care ar fi fost facute de poet la mormantul lui Eminescu, pe un plic.

Cred ca cea mai importanta marturie noua ramane a lui Imre Portik – „Hora morţii. Consemnări despre prietenul meu Nicolae Labiş”, Ed Oscar Print, 2005. Am vorbit cu fetele sale la Timisoara. A avut, ca si sotia sa, un suspect sfarsit galopant. Se pare ca si pentru iredentism.

Cartea anuntata in 2006 de Stela Covaci s-a numit pana la urma Persecutia.

Cu pretuire,

Camelian Propinatiu

PS. 2. Public poze primite pe e-mail în această seară de la poeta Carmen Veronica Steiciuc, organizatoarea de excepţie a Festivalului de poezie Nicolae Labiş (o veţi recunoaşte şi pe ea în fotografii). În fotografii: Doina Popa, V. Ursache, Marcel Mureşanu, Margareta Labiş, Liviu Clement şi Gabriel Daliş, sala festivă a Colegiului „Petru Rareş”, la deschiderea oficială a Festivalului Labiş.