Scriitori morţi la 4 martie 1977. Şi despre împuţinarea timpului după cutremurul din Chile

Joi, 4 martie 2010. Cine-şi mai aminteşte azi de scriitorii noştri morţi în cutremurul de acum 33 de ani? Atunci, când au murit în 4 martie 1977, la Bucureşti, au fost comemoraţi în fel şi chip (chiar şi prin cuprinderea numelor lor într-o antologie de lux). Dumnezeu să-i odihnească. Acum aşteptăm o nouă serie de scriitori care să moară în marele cutremur anunţat? Doamne fereşte, ce logică e asta? Întreb fiindcă pur şi simplu mor atât de mulţi scriitori români şi nimeni nu-i bagă în seamă, încât am ajuns să pun firesc şi o asemenea întrebare: dacă nu e cazul să moară o nouă serie de scriitori în marele cutremur anunţat, să fie iar băgaţi în seamă. Nici Uniunea Scriitorilor nu mai pridideşte să-i uite, rar vezi câte un ferpar într-o revistă atunci când moare un scriitor cunoscut. USR face un pomelnic la adunarea generală a delegaţilor membrilor ei, o dată la patru ani (aşa s-a întâmplat anul trecut): se citeşte numele lor în grabă, nimeni nu poate să le reţină, se spune cifra scriitorilor morţi, în majoritate au murit în anonimat, rămâi cu gura căscată când auzi: „cum, a murit şi…”? Se ţine „un moment” de reculegere şi gata. Să fie sănătoşi morţii, acolo unde au ajuns, şi să fie inspiraţi! Altfel, e o moarte eroică să mori într-un mare cutremur, chiar dacă te poţi trezi aruncat într-o groapă comună (cum s-a întâmplat luna trecută în Haiti, unde s-au anunţat 300.000 de morţi şi autorităţile n-au făcut faţă) – dar ce mai contează? Altfel, s-a făcut caz la televiziunile centrale că a murit un scriitor doar atunci când el s-a sinucis: mă refer la Ion Stratan, dragul Nino, era cu cinci ani mai mic decât mine. Ce e destinul: Ion Stratan iubea viaţa şi niciodată nu s-a gândit la sinucidere (dar s-a sinucis), eu am avut două perioade în viaţă în care am avut tentative repetate de sinucidere şi eram obsedat zilnic de sinucidere, şi încă mai sunt viu. De ce mai sunt pe aici?

Mi-a atras atenţia anunţul NASA, că s-a împuţinat timpul după cutremurul de 8,8 grade Richter din Chile (adăugat cutremurului devastator din Sumatra, de Crăciun, din 2004, cu magnitudine de 9, 1)! Cum adică? Dacă înţeleg, în abstract, că forţa cutremurelor de asemenea magnitudine este în stare să modifice axa pământului cu încă 8 centimetri, nu înţeleg legătura cu timpul. NASA explică astfel: Pământul se învârte mai repede acum pe axă, deoarece i-a fost deplasată axa! Timpul depinde de axa Pământului? Sunt greu de cap. S-a redistribuit cică pe planetă greutatea şi de aceea a crescut mişcarea Pământului. Şi cu cât ritmul de rotaţie al Pământului este mai accelerat (fără ca noi să simţim), cu atât ni se scurtează zilele! Ce chestie. Am rămas mut când am citit prima oară că în anul 2012 se va termina efectiv timpul! Vă invit să daţi click pe următorul filmuleţ (.pps sau diaporamă, cum i se mai spune) intitulat: Reson_Schumann_E  – voi reveni asupra acestui aspect, al Rezonanţei Shumann. La nivelul ideilor, mie mi se pare a fi cea mai extraordinară asta: să se termine timpul! Să se ajungă în 21 decembrie 2012 la timpul zero!