0
8 comments

Marţi, 11 mai 2010. E normal, atunci când eşti nesigur pe picioare (din cauza ameţelilor, fără să fiu îmbătat de alcool sau drogat; nu m-am drogat niciodată, nu mă interesează asemenea gen de experienţă fizică), să trezeşti spiritele beţivanilor de meserie. O fi o legătură între ameţelile mele şi cârciuma de dedesubtul apartamentului unde locuiesc? Se mişcă insesizabil sub mine şi de aceea am ameţeli? Mai ştii… Marele Cutremur îl vom face împreună, ne pregătim. Deşi locuiesc pe o scară de bloc plină de scriitori (care au nevoie de linişte şi pace), primăriile corupte de care aparţin, Primăria Generală a Capitalei şi Primăria sectorului 4 au dat autorizaţie de funcţionare unui „pub irlandez”, o cârciumă infectă de lux care m-a terorizat non-stop din 1997 (cârciuma ocupă şi mezaninul; iniţial era în afacere şi o fostă prostituată româncă în Israel). Am simţit din 1997 că sub apartamentul în care locuiesc (la etajul I) s-a deschis o clapă a infernului (miros scârbos de bucătărie, urlete de beţivi, bătăi, dansuri pe mese, muzică dată la maximum, că vibrau pereţii, valuri de fum de ţigară, vulgaritate la maximum, femei uşoare, droguri). Vă daţi seama că mi-am blestemat zilele… Imediat ce dă căldura, cârciuma se extinde, scoate 15-20 de mese sub fereastra mea, adică deschide şi o terasă – urmarea? Până la ora 2:30 cântecele beţivilor fac să înflorească în jur şi straturile de asfalt de sub picioarele lor (pubul irlandez aduce de regulă de la aeroport turişti; e o nebunie când vin suporterii de fotbal din Regatul Marii Britanii, când echipele româneşti joacă în cupele europene; atunci se zguduie blocul, grupurile cu sutele de suporteri beţi, suporteri umflaţi în principal de bere, violenţi, sunt încadraţi între jandarmii români şi duşi la stadion). Nu mai putem deschide ferestrele… Am luat seama, azi, că am ameţeli de când cârciuma a deschis terasa, asta înseamnă că-mi joacă feste subconştientul, perfid? Tânjeşte subconştientul meu după boema din prima tinereţe? Ameţelile sunt specifice abstinenţilor, nu beţivilor, subconştientul mă adaptează la noua realitate? Poate ar trebui să mă apuc de băut? Nu o dată am fost sfătuit să merg să beau pe gratis chiar la cârciuma de sub apartamentul în care locuiesc.

 ***

Mă întorc la lumea literară (aţi reţinut, locuiesc pe o scară de bloc de scriitori, dată în funcţiune la sfârşitul anului 1990; pentru apartamentul în care locuiesc, „la schimb”, am predat la Focşani un apartament în care am locuit tot cu chirie; dintre colocatari, cinci scriitori au murit şi alţi zece şi-au vândut apartamentele unor străini). Am mai făcut aici caz, la începuturile acestui jurnal online, de apariţia unei noi reviste literare, de lux („revistă-obiect”, cu lucrări originale de pictură incluse în ea) – anume Academia de Poezie, scoasă la Iaşi de un medic stomatolog, hotărât să-şi „toace” banii în slujba poeziei, pe nume Emil Stratan. În vremuri de criză aberantă, cum a fost cea de anul trecut şi cum este cea din acest an (şi din anii ce vor urma), să vezi că apare o asemenea revistă-obiect de lux, cum e Academia de Poezie, nu poţi decât să-ţi faci cruce şi să te rogi la Dumnezeu să-i ţină în viaţă o mie de ani pe binefăcători… Teribil, într-o perioadă în care ai impresia că totul merge anapoda şi că revistele literare (inclusiv cele ce apar sub egida Uniunii Scriitorilor) sunt în pericol chiar să nu mai apară, nu numai să nu mai poată fi distribuite, paradoxal, zilele acestea am primit prin poştă (fiindcă-i sunt colaborator; să nu vă închipuiţi că revista e trimisă tuturor membrilor USR, să zicem) o nouă revistă tip carte! Are 256 de pagini. Se intitulează Conta (de la numele filosofului nemţean Vasile Conta, coleg de şcoală cu Ion Creangă şi prieten cu Mihai Eminescu, ministru şi strălucit avocat, a trăit numai 37 de ani: 1845-1882, a avut parte de funeralii naţionale) şi e editată de Consiliul Judeţean Neamţ – revistă pusă sub egida USR: de ce, nu ştiu. Apare la Piatra Neamţ trimestrial. Director, Adrian Alui Gheorghe (poet, prozator, eseist şi publicist, director al Direcţiei de Cultură Neamţ; foto), redactor-şef Emil Nicolae. În redacţie sunt scriitori din toate generaţiile: Nicolae Sava, Vasile Spiridon, Vasile Baghiu, Adrian G. Romilă, Raluca Şerban-Naclad (fostă redactor-şef al revistei Tomis, la Constanţa, şi-a urmat soţul în Neamţ). E curioasă prezenţa poetului Vasile Baghiu în redacţie, înţelegând că el e redactor-şef la o revistă ce va fi reeditată, în acest an, intitulată Antiteze (ea a apărut după Revoluţie sub conducerea aceluiaşi Adrian Alui Gheorghe, în care partidele locale îşi pun toată speranţele de salvgardare a culturii; anul trecut el a fost şi parlamentar câteva luni). Revista Antiteze reprezintă o altă tabără literară din Piatra Neamţ, patronată de criticul Cristian Livescu – că aşa e la scriitorii români, fiecare se bazează pe bisericuţa lui… Conta, revistă de literatură-arte-atitudini, de care vă vorbesc aici, nu are un site al ei. Mai rău, titlul de revistă Conta n-a fost tocmai inspirat ales, existând o altă revistă cu acelaşi nume, care are domeniu electronic separat, un site al ei („Conta” fiind o prescurtare de la Contabilitate; e o revistă pentru specialişti în finanţe şi contabilitate). Altfel, primul număr al revistei de cultură tip carte Conta (arată grozav şi grafic, nu numai în conţinut) atrage atenţia, prin preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, că există o „scoală de literatură de la Neamţ” – şi mi-a plăcut ideea. Fiindcă în Neamţ chiar există şi poeţi (dar şi prozatori şi critici) care contează pentru literatura română. Mai ales după Revoluţie s-a impus această şcoală de poezie, care s-a rodat în anii ’80. Las la o parte scriitorii glorioşi ai istoriei literaturii, născuţi, crescuţi sau care au vieţuit în Neamţ. Din păcate, vorbind despre scriitorii contemporani, în 1990 Neamţul a pierdut un poet optzecist important, Aurel Dumitraşcu (foto; pe care Adrian Alui Gheorghe l-a promovat în chipul cel mai strălucit cu putinţă după moarte; i-a publicat jurnalele şi corespondenţa, dar mai ales i-a publicat poemele rămase în sertar). Aurel Dumitraşcu a murit la 36 de ani (mai puţin cu un an decât filozoful Vasile Conta, care a dat numele noii reviste literare, apărute acum). În primul număr al revistei trimestriale literare Conta apare şi Aurel Dumitraşcu cu poeme inedite (dintr-o nouă carte postumă, pregătită tot de Adrian Alui Gheorghe), redau aici câteva versuri:

Am două andrele prin care trec două uliţe prăfuite

şi o limbă de matostat.

Carnea mea se zbate să scape de praf

nu se vrea carnea mea pe tipsii.

Mai bine o furtună necugetată

o furtună cu uliţe pe care trec

aceiaşi catâri obosiţi. De te-ai numi altfel

decât călugăriţa evdochia

de-ai fi o rădaşcă ce taie dale în creierul meu

de-ai fi o pădure răsturnată

la amiază nevinovat şi numai trist aş trăi.

Dar nu eşti. Nimic din toate cele care

sunt în afara ceaslovului mov

– viaţa mea e un vas de lut

pe deasupra căruia păsările se feresc

să mai cânte

în care păsările se feresc să rămână umile.


Like it? Share with your friends!

0
8 comments

8 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Stimate domn, iată coincidenţa ! Mă refer la prima parte a filei de astăzi: Dacă veţi fi deschis cartea pe care mi-am îngăduit să v-o trimit, îţi fi descoperit la pagina 74 poemul în proză FRIG LA INTENSITATEA XXL. Cu adevărat, telectualii analfabeţi cu licenţă aflaţi în Parlamentul ţării, au încurajat libera iniţiativă deşănţată iniţiind legi şi ordonanţe de acest gen. Baruri, cluburi, cârciumi deschise în apartamentele de la parterul blocurilor de locuinţe. Şi cel unde locuiesc este amplasat deasupra unui astfel de local. Protestelor mele, faţă de gălăgia, miresmele şi frigul escaladând prin hotele de aerisire de la băi, li s-a răspuns cu o şi mai amplificată serie, sau cu ameninţări voalate din partea clientelei necoapte a barului. Aşa încât “Rabdă inimă şi taci!”
    Cât despre nemţeni, sunt cu adevărat remarcabili. Conta(u) nu numai în literatura beletristică. Ce să mai zicem despre ctitorii de reviste?Daniel Corbu – cu Feed-back-ul său, CMS are publicaţiile sale, Conv. lit. şi Poezia, Gh. Izbăşescu cu Zburătorul, dacă mai apare, Vulturescu şi Poesis, Olimpiu Nuşfelean , cu Mişcarea literară, Vasile Dan şi Arca sa… Of! Pare prea feudalizată tagma scriitorilor! Aş dori să pot (sub aspectul timpului) să le citesc pe toate. Dificil. Consultând revistele, nu mai rămâne timp pentru lectura cărţilor!

  2. Va salut cu drag. Gând la gând, voiam să citez, aici, in jurnalul meu online, poemul de care pomeniţi (am tot amânat, luat cu problemele mele; să văd mâine ce mă aşteaptă, voi cita şi ce mi-aţi scris aici)… Suntem pe aceeaşi undă? Îmi pare nespus de rău că împărtăşiţi acelaşi ghinion.
    Nu, Zburătorul lui Gh. Izbăşescu nu mai apare demult, n-a mai găsit sponsor.

  3. Dle Stoiciu sincer va plâng de mila… desigur ma refer si io tot la prima parte a mesajului dvs de azi, ca cea de-a doua este mai incurajatoare amelioreaza teroarea permanenta in care traiti pe care ati reusit transmite si mie, o simti si io la peste 2000 KM de Bucuresti! Sincer sa fiu.. nu as putea trai intr-o asemena teroare, poate linistea de aici pe care vi-o doresc sincer si dvs celor din România, pentruca nu doar Bucurestiul este împânzit cu asemena bestialitati oficializate, teorare mascata a populatiei, scriitorului ptr a nu mai gândi, a nu mai screi ci apuca de pileala si alte dracoveni, acu, nu ca scriitorul nu pileste si el, dara de aci si pâna ai bagat sub el o asemena bomba.. dar nu doar scriitorul ci si muncitorul are nevoie de liniste.

    Eu cred ca exista o norma europeana, daca cea româna este aiurea, cu care sa va puteti lua de gât cu cei de sus, da in judecata, plati daune cei care au dat asemena aprobari, eu asta as face. OK. Tot blocul ar trebui scoate certificate medicale prin care sa ateste boli specifice, sa ceara daune autoritatilor, nu patronului deoarece el si face treaba, iar clienti au tot dreptul distra.. nu, nu trebuie ingradit libertatea distra fie si cu picioarele pe masa ci ingraditi-pusi plati daune cei care au incalcat cred eu insusi legislatia româna, ca trebuie exista si in Ro o reglementare, nu se poate. Pe aprobari exista semnaturi, ei, aceia trasi la raspundere, iar de au vile si alte bogati sa le vânda si plateasca daune, pentruca v-a imbolnavit, PUNCT! Asa se face peste tot in lumea civilizata.

    Da.. pare ca in România doar marele cutremur mai rezolva situatia… daca omul nu vrea intelge de vorba buna…

  4. Draga Liviu,

    Imi pare rau sa aud de necazurile tale cu apartamentul. E plina Romania de situatii de acest fel, din pacate.

    Iti scriu pentru ca m-ai pomenit in acest jurnal al tau online, altfel foarte interesant.

    Ai spus ca e curioasa prezenta mea in redactia revistei Conta atata timp cat sunt si redactor-sef al revistei Antiteze, revista care urmeaza sa apara in serie noua, a treia serie.

    Ma mira parerea ta. Eu nu vad nimic curios in aceasta situatie, pur si simplu pentru ca am fost invitat de ambele grupari literare sa particip la proiectele lor. Mai degraba as vedea curioasa tocmai ideea aceasta (sustinuta aici de tine) conform careia nu poti munci in mai multe locuri/redactii… Mai ales cand nici nu am parte de vreo remuneratie… Eu nu sunt certat cu nici unul dintre scriitorii nemteni, asa ca n-am sa tin cont de certurile dintre ei. Totusi, sa stii ca nu mai sunt la “Conta”, asa ca poti fi linistit, am iesit din situatia “curioasa”. Adrian Alui Gheorghe, cel care m-a invitat sa fac parte din redactia “Conta”, mi-a cerut ulterior, imperativ, sa aleg, sustinand ca nu pot fi la “Conta” daca sunt si la “Antiteze”. A fost chiar expresiv: “Nu poti juca si la Steaua si la Dinamo!”. Trecand peste faptul ca eu nu stiam ca este vorba despre fotbal, am raspuns ca el poate sa-mi ceara cel mult sa nu mai fiu in proiectul lui, nu sa-mi spuna unde sa fiu si unde sa nu fiu. Sunt un om liber. Vazand ca el considera in continuare prezenta mea la “Antiteze” incompatibila cu proiectul lui (cu al carui titlu eu nu am fost de acord, dar asta e o alta poveste…), m-am retras, mai ales ca si ceilalti din redactie au fost de partea lui. M-am simtit alungat, fie vorba intre noi… Dar asta este doar o problema sufleteasca personala, asa ca nu insist asupra ei. Le doresc succes.

    Eu sper doar ca impreuna cu Cristian Livescu si alti scriitori (care, apropo, nu mi-au cerut sa nu fiu la “Conta”) vom reusi sa reanimam Antiteze. Eu cred ca merita. Te invit si pe tine (daca nu am facut asta pana acum) sa ne trimiti un text. Ar fi onorant pentru mine si sunt sigur ca si ceilalti sunt in asentimentul meu. Iti multumesc de pe acum.

    In fine, povestea asta ma face sa si zambesc. As zice ca merita transformata intr-o povestire haioasa… Poate o voi scrie. Cine stie…

    Te imbratisez cu toata prietenia,

    Vasile

  5. Mulţumesc, dragă Vasile Baghiu, pentru precizări. Concurenţa pe plan local a două reviste literare nu e chiar o idee rea, datorită ei puteţi face minuni în Neamţ. Ştii că pe mine nu mă pasionează războaiele locale (nici cele centrale) – un alt front nemţean fiind ridicat la Iaşi de Daniel Corbu (între timp s-au mai armonizat relaţiile între baricade, am observat). Important e să ne suportăm şi eventual să ne respectăm reciproc.

  6. I’d be inclined to clinch the deal with you here. Which is not something I typically do! I really like reading a post that will make people think. Also, thanks for allowing me to comment!