0
5 comments

Miercuri, 5 octombrie 2011. Pe zi ce trece aud de cărțile digitale (e-books), apar deja pe bandă pe CorectBooks (books.corect.com), de exemplu. E afacerea soției lui Sorin Roșca Stănescu, care pune în vânzare (la prețuri mai accesibile decât au cărțile tradiționale, de hârtie) cărți digitale. Multe edituri s-au dat pe mâna acestui portal, care pune în vânzare cărțile lor pe Internet (cu coperte noi). Afacerea e legală, cu contract pentru edituri și autori (cică protejează și dreptul de autor; CorectBooks subliniază: „Cartile din libraria noastra digitala sunt protejate cu un sistem performant de criptare care nu permite copierea sau distribuirea neautorizata”). Zilele trecute am aflat că și editurile Polirom și Cartea Românească vând cărți digitale din portofoliul propriu prin librăria Elefant.ro (nu cunosc amănunte) – bineînțeles, pun la dispoziție cărți vandabile, de succes, traduceri, proză și eseistică. Personal, n-am cumpărat până azi nici o carte digitală, și nici nu sunt interesat să cumpăr, prefer cartea de hârtie (de altfel, trebuie precizat: numai cartea apărută inițial pe hârtie se transformă în carte digitală; sigur, pot să apară și cărți originale, care n-au mai apărut pe hârtie, dar ele nu sunt luate în seamă de critica literară sau de premii, nici nu pot fi incluse în biobibliografia autorului – cel puțin deocamdată). Mă întreb dacă nu cumva blogul nu e o carte digitală liberă, accesat pe gratis (experimentul meu, de a scrie zilnic pagini de jurnal online, poate fi oricând transformat într-o carte de hârtie, cu tot cu comentatorii lor). Să poți să citești o carte digitală, după ce o cumperi (dacă ai cont pe Internet; eu nu am), trebuie să ai un laptop sau un computer (pe care salvezi un program special), sau să ai un e-book reader (un dispozitiv care poate fi pus în buzunar, poți citi oriunde cartea digitală), sau un iPad, un iPhone (la modă azi printre tineri; mai mult pentru jocuri și programe video) sau un smartphone. Noile generații preferă să cumpere cărți digitale, aud. Să dea Dumnezeu să fie adevărat că tinerii citesc într-adevăr cărți digitale de beletristică, eu nu cred. Nu-mi dau seama cine cumpără cărți digitale de literatură originală, de proză, teatru, critică sau eseu (că de poezie nu cumpără nimeni, pot să pun pariu; critica mai e bună la bacalaureat sau la cursurile de la Litere). Citeam azi că în SUA e o explozie a cititului de carte digitală, m-a pus pe gânduri – cum arată viitorul? Eu am o bibliotecă personală de mii de cărți de hârtie (pe care n-o voi citi decât parțial până mor), la ce mi-ar trebui o carte digitală? Merg la târgurile de carte și cumpăr carte de hârtie, nu e-book, nu CD cu vocea autorului. Pot fi considerat de modă veche. Auziți știrea: „In SUA, vanzarile de carti digitale au crescut cu 120% intr-un an, iar editura franceaza Hachette – una din cele mai cunoscute din lume – a semnat cu Google un parteneriat pentru editarea de carti digitale. Aceste scurte informatii amintesc de anii ’30 ai secolului trecut, cand parerea unanima era ca radioul este sfarsitul patefonului, si de anii imediat postbelici, cand televizorul parea sa fie groparul radioului. Pe piata, este loc si pentru Internet, si pentru biblioteci. Este firesc sa ne intrebam in ce masura Internetul este, si el, groparul hartiei scrise: a cartilor, ziarelor, revistelor, a agendelor, caietelor, a registrelor din institutii, a actelor contabile si a tot ce mai foloseste hartia altfel decat pentru ambalaj. Nu incape indoiala ca Internetul va inlocui, in buna masura, hartia tiparita, dar este la fel de sigur ca nu o va dobori de tot. Televiziunea n-a doborat cinematografia si nici cinematografia n-a doborat teatrul. Internetul nu poate inlocui placerea de a citi o carte intr-un fotoliu confortabil sau intr-o sala de asteptare. In plus, trebuie sa observam ca majoritatea textelor prezentate astazi pe ecrane au fost mai intai scrise si, bineinteles, tiparite. Asa cum claviatura n-a eliminat pixul, este foarte probabil ca nici Internetul sa nu elimine prea curand hartia tiparita. Ba chiar, ar fi de observat ca cele doua procedee se complementeaza reciproc. Bibliotecile pun la dispozitia Internetului un tezaur de lucrari tiparite, iar Internetul pune la dispozitia autorilor un tezaur de informatii, necesar pentru conceput si scris. Ca urmare, editorii de carti pot sta linistiti, cu atat mai mult cu cat nici principalii producatori de programe si softuri pentru lectura on line nu si-au propus desfiintarea cartilor. Ei isi cunosc rolul de a da acces la lectura, ceea ce nu este acelasi lucru nici cu scrisul insusi, nici cu editarea… Nu se prevede disparitia editurilor, dar, in viitor, ele vor trai in colaborare cu difuzorii de carte digitala, care le sunt de folos ca sa supravietuiasca, dupa cum acestia vor colabora cu editurile, care le-au fost de folos, ca sa se nasca”. Să fiu sincer, nu mă impresionează extinderea cărții digitale decât dacă ea înmulțește cu 120 la sută cititorii cărții de literatură – credeți într-o asemenea posibilitate?

***

Am primit patru cărți de hârtie de versuri zilele trecute de la Eugen Axinte din Brașov, apărute după anul 2000, îi mulțumesc pentru generozitate. Habar nu am de unde să-l iau pe poet, niciuna dintre cărți n-are date biografice (culmea, în schimb, l-am confundat mereu cu tânărul poet ieșean Șerban Axinte; la un moment dat a trebuit să îndrept aici confuzia; nu înțelegeam de ce-l am în memorie pe Eugen Axinte, credeam că am memorie falsă; acum m-am lămurit, l-am citit pe Eugen Axinte prin reviste literare). Am găsit pe Rețeaua literară date despre Eugen Axinte: născut pe 28 iulie 1946, localitatea Stolniceni-Prăjescu, județul Iaşi. Absolvent al Facultății de Geografie-Limbi Străine / Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Profesor la Şcoala nr. 25 din Braşov. Membru al Uniunii Scriitorilor . Deși e debutat editorial în anul 2001 (deci e… douămiist, asemenea lui Șerban Axinte), poetul Adrian Popescu spune în 2001, într-o prezentare, că Eugen Axinte e… șaptezecist: „Aparținând cronologic generației 70, Eugen Axinte are, acum, prima ieșire în lumea editorială. Un debut mult amânat, care îl înscrie, stilistic și tematic, printre congenerii săi șaprezeciști”. Pentru acest debut editorial a primit Premiul Filialei Brașov a USR. Transcriu un poem la întâmplare:

CONFESIUNE

Absolut toate faptele noastre

s-au consumat //

ideile, toate, care au precedat

dialectica aceasta, cu tăceri pertinente

există //

dovadă aceste

reliefuri concise, cu confesii de iarbă //

pentru care paşii tăi, aspiraţia lor

concepe entităţi de uitare //

şi fără de care

nicio istorie nu s-ar mai scrie.

Eugen Axinte

PS. Vă invit să citiți în format PDF o revista lunară de răsunet (din secolul al XIX-lea): Timpul, care apare la Iași (primită prin Liviu Antonesei pe e-mail) – la zi, dați click pe Timpul, septembrie 2011 (și iar click pe dreptunghiul apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
5 comments

5 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nobel pentru Literatură pe anul 2011 tradus in limba romana
    de D.S. HotNews.ro
    Joi, 6 octombrie 2011, 15:55 Actualitate | Cultură

    Tomas Tranströmer: Taina cea mare si Pagini din cartea noptii
    Foto: Polirom Numele lui Tomas Tranströmer a fost deseori vehiculat ca posibil candidat la Premiul Nobel pentru Literatură, iar operele i-au fost traduse în peste 50 de limbi, printre care şi română. Poetul suedez a vizitat România în 2003, cu ocazia lansării volumului de poeme Pagini din cartea nopţii, în traducerea lui Dan Shafran (Ed. Polirom). În 2005 i-a apărut în limba română un al doilea volum, Taina cea mare, tot în traducerea lui Dan Shafran (Ed. Polirom).

    Pagini din cartea noptii
    Mistice, versatile si triste, poemele (in versuri sau in proza) lui Tomas Transtromer dovedesc un imaginar suprarealist ce caracterizeaza intreaga sa lirica – un banal timbru este vazut ca un covor magic, umbra copacilor tradeaza incifrarea unei alte lumi. Construite in jurul propriilor experiente, versurile sale au puterea de a deschide nebanuite usi catre introspectie si interpretari metafizice. Operele sale cunosc o notorietate universala, fiind traduse in intreaga lume.

    Taina cea mare
    Volumul este alcatuit din cinci poeme scurte, urmate de 45 de poeme haiku, toate esente admirabile ale simplitatii si, in acelasi timp, complexitatii marelui poet suedez. In Taina cea mare, Transtromer isi reduce la maximum mijloacele de exprimare, fara ca prin aceasta sa devina un poet ermetic si de neinteles. Transtromer a fost dintotdeauna un scriitor existential si moartea a fost dintotdeauna prezenta in poezia sa. Niciodata insa asa de insistent ca acum. Banuiesti o mare oboseala in aceasta carte, simti ca incepe sa fie tirziu, in viata si pe pamint. Dar chiar si atunci cind poetul scrie despre moarte, poezia lui e purtatoare de speranta si lumina. Taina cea mare si minunea vietii dainuie la nesfirsit.

    Potrivit ICR Stockholm, Tomas Tranströmer a fost oaspetele institutiei în luna aprilie a acestui an, la împlinirea vârstei de 80 de ani, ocazie cu care institutul a organizat un program despre opera poetului suedez şi despre legăturile literare ale acestuia cu România. De altfel, Tomas Tranströmer s-a numărat deseori printre spectatorii prezenţi la evenimentele institutului.

    Este pentru a doua oară când un laureat al Premiului Nobel pentru Literatură participă la programele Institutului Cultural Român de la Stockholm înainte de a-i fi decernat premiul. Înaintea lui Tomas Tranströmer, institutul s-a bucurat în mai multe rânduri, pe parcursul anului 2008, de prezenţa Hertei Müller.

  2. Scuze pentru offtopic, dar mi s-au parut deosebit de adevarate concluziile la care a ajunspe ultima suta de metri din viata Steve Jobs. Dumnezeu sa-l ierte ! :

    “Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Totuşi moartea este destinaţia la care ajungem toţi. Nimeni nu poate scăpa de ea. Şi aşa şi trebuie să fie, pentru că moartea este cea mai bună invenţie a vieţii. Este un element care împrospătează viaţa. Elimină ce e vechi pentru a face loc pentru ce e nou.

    Acum voi sunteţi noutăţile, dar peste un timp, nu foarte lung, veţi îmbătrâni şi veţi fi daţi la o parte. Îmi pare rău că par atât de dramatic, dar ăsta este adevărul.

    Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind viaţa pe care alţii au trasat-o pentru voi. Nu vă lăsaţi manipulaţi de o dogmă – nu trăiţi după concluziile la care au ajuns alţii. Nu lăsaţi zgomotul opiniilor altora să acopere vocea voastră interioară. Şi cel mai important, aveţi curajul de a vă urma inima şi intuiţia. Ele ştiu deja ceea ce trebuie să fiţi. Restul este secundar.

    Rămâneţi înfometaţi. Rămâneţi naivi”.

  3. Două motive pot genera un interes in creștere pentru cartea digitala: pretul mai mic, de regula, la jumatate, și posibilitatea editarii la infinit. Un exemplu. Am vrut sa cumpar on line o carte a reputatului sociolog Ilie Badescu („Viata si moartea in satul romanesc”) editata în 300 exemplare de Editura „Mica Valahie” in 2011 și nu am mai gasit-o in format carte tiparita. Am achizitionat-o insa in format digital de la Corectbooks cu numai 8 lei. Pentru nevoile de informare initiativa este extraordinară. Nu stiu insa daca m-ar interesa, cel putin deocamdata, sa citesc doua-trei ore asezat pe scaun carte de poezie sau proza, cand as putea-o face, mai comod, tolanit in fotoliu, sau chiar lungit intr-un pat. Dar cu cititoarele de carte care au inceput sa apara, utilizabile si in fotoliu sau pat, s-ar putea ca si acest avantaj al cartii tiparite sa se subtieze.

  4. E firesc, cartea digitală deja e în plină ofensivă. Se citeşte mai repede şi se uită mai uşor. Din păcate. Se pierde ceva din lenea cititorului, din latenţa aceea somnolenţiabilă, din confortul poziţiilor ochilor. Dispare şi fantasticul şi rigidul semn de carte, colţul acela îndoit de cititor, ca un fel de simbol al proprietăţii lecturii. Sunt pentru cartea digitală secondată măcar de un singur exemplar pe hârtie, măcar pentru bibliotecă sau muzeu…