0
7 comments

Sâmbătă, 23 octombrie 2010. Uneori evenimentele personale se aşază grămadă, alteori se rarefiază până la dispariţie. De la o vreme nu-mi mai văd capul de atâtea treburi publice – după Festivalul Labiş de la Suceava am mers la Mănăstirea Putna şi am stat o noapte şi o zi, apoi mi-a apărut a 13-a carte de poezie (ea se întinde pe mai multe zile, prin implicaţii), astă noapte am fost la Institutul Cultural Francez la maratonul de poezie, iar în această dimineaţă m-am prezentat la ordin, la a 30-a ediţie a Festivalului „Dimitrie Bolintineanu” la Bolintin Vale, de unde m-am întors în această seară. Vreau să spun că s-au aglomerat acum atâtea, în mod nefiresc. De-a lungul anului am avut şi un trimestru întreg în care nu s-a întâmplat nimic, am stat retras (ştiţi că eu nu comunic, rar răspund dacă primesc telefoane şi e-mailuri, abia aşa mai scot o vorbă). M-am învăţat (vreau să spun resemnat) cu felul meu de a fi, „antisocial” (aşa mă categoriseau securiştii, între altele, că sunt un „element antisocial”) – a trebuit să îmbătrânesc să-mi intre bine în cap că eu chiar nu pot fi altfel.

Aseară am fost scos din casă de Sidonie Mézaize, Chargée de Mission – Bureau du Livre, Ambassade de France en Roumanie, Service de Coopération et d’Action Culturelle, ea m-a invitat la Institutul Francez, programat la „Noaptea poeţilor” / Nuit des poètes (sau „Noaptea Albă a Poeţilor”, cum am văzut că e trecută în program în româneşte), alături de alţi 16 poeţi. Bineînţeles, în spatele acestei programări stă altcineva, nu-mi dau seama exact cine – între cei ce făceau pe gazdele amabile, aici, erau Svetlana Cârstean şi Aurel Maria Baros. E la mijloc o selecţie, totuşi. Fiindcă n-am mai călcat pragul acestui Institut (foto), n-am ştiut nici cum să mă îmbrac (i-am atras atenţia la un moment dat pe un e-mail lui Aurel Maria Baros că n-am costum şi cravată, mi-a răspuns că nici nu e cazul să vin în costum şi cravată), nici cum să mă încalţ (am făcut prostia să încalţ pantofi de piele întoarsă, pe care i-am mai purtat o singură dată). Puteam să iau un taximetru să mă ducă la acest institut, dar eu prefer să nu-mi ies din tabieturi, am luat metroul până la Piaţa Romană şi de aici am venit pe bâjbâite până la numărul 77, pe Bulevardul Dacia (cu o seară înainte, la telefon, Ioan Es. Pop mi-a spus, în mare, cam pe unde ar fi acest institut). I-am găsit în faţa Institutului Francez pe fumători, poeţi şi editori de poezie, îndeosebi tineri (pe care eu nu-i cunosc decât din vedere; deşi i-am citit; am o relaţie proastă cu toţi aceşti tineri poeţi necunoscuţi mie, se pare că nu suntem compatibili; am tot repetat, eu atrag instantaneu antipatie, nu prietenie). I-am salutat pe cei cunoscuţi, tineri, veniţi să asculte poezie: SGB, Miruna Vlada, Ofelia Prodan şi Daniel D. Marin, Gabriel Daliş sau Aida Hancer. Între cei din sală erau şi editorii N. Ţone şi Ioan Cristescu (probabil erau şi alţii, dar eu nu-i ştiu după chip), sau poeţii de o rară sensibilitate: Doina Ioanid, Octavian Soviany, Valer Mircea Popa. Am venit cu patru poeme pregătite, aşa am primit ordin (nu le-am ales eu, ci traducătoarea Linda Maria Baros). Auditoriul (inclusiv francez) stătea mai mult pe jos decât pe scaune. Nu ştiu dacă a fost de faţă la „Noaptea poeţilor” organizatoarea, Sidonie Mézaize – probabil că a fost, dar n-a prezentat-o nimeni (să fi fost o tânără franceză drăguţă care făcea fotografii?). Ne-a preluat Svetlana Cârstean, ea ne-a înmânat un program-afiş şi semne de carte cu versuri ale noastre pe ele, realizate cu har artistic. Programarea a fost refăcută, cei invitaţi din provincie au trecut în faţă, să poată să prindă trenul de întoarcere acasă, adică Paul Aretzu (la Craiova-Caracal) şi Şerban Axinte (la Iaşi) sau Marin Malaicu Hondrari (la Bistriţa; după miezul nopţii nu l-am mai văzut în sală). Alexandru Muşină din Braşov n-a venit (cu scuze medicale), dar a fost prezent cu poeme citite din ultimul lui volum de versuri, la cererea lui. Ion Mureşan din Cluj a rămas peste noapte în Bucureşti. În schimb, au lipsit doi dintre poeţii programaţi: Mircea Bârsilă din Piteşti şi Marian Drăghici, despre ei nu s-a scos o vorbă. Aşa că în loc de 17 (câţi erau programaţi iniţial), vor citi 15. Moderator a fost o frumoasă actriţă, Marie Beldiman-Popescu (probabil actriţă, nu ştiu dacă e româncă sau e franţuzoiacă măritată cu un român, ea a recitat poemele poeţilor programaţi la Noaptea Albă în franceză, alături de Thierry Landry). A început recitalul poetic de noapte Ion Mureşan, urmat de Şerban Axinte, Paul Aretzu şi Simona Popescu (care declară în versuri că-i e scârbă de senzaţiile literare; ce chestie, eu nu m-am gândit că poezia e o senzaţie ca oricare alta, care-ţi face sau nu plăcere). S-a luat pauză de ţigară. A urmat Angela Marinescu la rând – cu personalitatea ei debordantă, a început prin a citi un cuvânt înainte (publicat într-un volum-antologie, reia patru volume mai vechi), prin care îşi asumă condiţia unei… comuniste convinse! Nu e un paradox. Angela Marinescu a subliniat că se promovează public în acest sens, că se consideră şi azi un poet comunist: „m-am drogat cu poezia mea scrisă sub comunism… nu mă voi dezice de comunism, comunismul e şi mama şi tatăl meu… fără nebunia lui eu n-aş exista azi… esenţa comunismului e esenţa vieţii mele… devenirea mea interioară e comunistă… de la comunism la eşec… sunt un produs strict al comunismului, timid şi agresiv ca şi el, cu tendinţa de a se autodistruge…” Interesantă poziţie publică. Personal, am scris şi eu mai demult că sunt un produs al comunismului (fiindcă m-am născut o dată cu instalarea comunismului, am fost crescut şi educat sau publicat cu poezie şi sub comunism), dar în nici un caz nu aş putea să afirm că sunt un… poet comunist! Doamne fereşte, de ce să ideologizezi poezia ta, de ce să-i dai tentă politică? Mai rămânea să o văd pe Angela Marinescu pe fundal cu un steag roşu, cu secera şi ciocanul. Probabil că în curând o să auzim poeţii douămiişti că sunt poeţi… capitalişti! Cu siguranţă, declaraţiile Angelei Marinescu au alt tâlc decât cel şocant, de a fi poet comunist – fac parte dintr-o strategie de promovare a poeziei ei cu totul aparte… Mai departe au citit Gabriel Chifu (s-a programat peste rând, a venit atât doar cât să citească şi a plecat, trebuia să meargă dimineaţă nu ştiu unde), Floarea Ţuţuianu, Lucian Vasilescu, Ioan Es. Pop (căruia i-a apărut o carte superbă bilingvă la o editură franceză, o va lansa la Paris), Al. Muşina (citit de M.M. Hondrari), apoi Marin Malaicu Hondrari (cu succes la sala plină de tineri) şi o necunoscută, Beatrice Popescu (rudă cu moderatoarea?). S-a luat iar pauză, era trecut de miezul nopţii. Am urmat eu, lăsat pe post de neajutorat (n-am reproşat nimănui nimic, e o regulă să fiu păţit; dovadă că atât mi se cuvine; asta e) – am fost anunţat că s-au retras francezii şi că nu mai are rost să se citească în franceză, sala se golise de tineri. Le-am mulţumit celor ce au rămas (poeţii care contează, dintre cei ce au citit până să-mi vină şi mie rândul; a fost o probă de respect), le-am atras atenţia că sunt al 13-lea la rând la citit şi că „13” are o semnificaţie de nedezlegat la mine, zilele trecute apărându-mi a 13-a carte de versuri. După mine au citit Cosmin Perţa şi Mihail Gălăţanu (cu deja reîncălzitele „porţii de sex”, e o sintagmă a lui)… Am profitat de ocazie şi am împărţit cu autograf (scris într-un suflet) noua mea carte de versuri, „Pe prag (Vale-Deal)”. Poeţii s-au urcat câte patru-cinci în taxiuri şi s-au dus la „căşile” lor, eu am venit singur pe jos până acasă, destins (atât de destins, că pe bulevardul central am fost acostat de o tânără, cu… „nu vreau”? Îşi duse mâna la pieptul descoperit. Am trecut mai departe fără să spun un cuvânt). Numai că am avut ghinion, venind pe jos: m-a bătut un pantof, la un moment dat îmi forţam pasul să nu şchiopătez, acasă am văzut că am făcut o „băşică” de toată frumuseţea pe tendonul lui Achile, cum n-am mai văzut decât la femei că fac (eu nu-mi amintesc să mai fi făcut aşa ceva). Aşa s-a încheiat glorioasa mea participare la o Noapte a poeziei sau a poeţilor (am remarcat că selecţia s-a făcut în aşa fel încât să împace toate generaţiile, cu nişte reprezentanţi ai lor „care mai scriu poezie”) – ros la piciorul stâng, mai împăcat cu mine cu o zi.

PS. Public aici fotografii făcute la faţa locului (daţi click pe ele, să le măriţi).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
7 comments

7 Comments

Lasă un răspuns la Ruxandra Anton Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Să știi că te citesc zilnic chiar dacă nu comentez. Chiar mă amuzam amintindu-mi că ai zis de mine ca eu îmi trăiesc viaţa…uite că ţi se întâmplă şi ţie! Antisocial?! antipatizat?!
    cine nu este? dacă ai un singur prieten, deja ai depăşit bariera…nu aia de la canton.

  2. Ai un răspuns şi în pagina de jurnal online de… mâine, duminică. Sunt simpatic? Sărut mâna, Andreea. Nu sunt simpatizat, sunt dat cu capul de pereţi. Fraieri ca mine, care fac umbră pământului, nici nu merită altceva.

  3. I’d have to consent with you one this subject. Which is not something I usually do! I enjoy reading a post that will make people think. Also, thanks for allowing me to speak my mind!