Joi, 16 septembrie 2010. Trăiesc în continuare în plin paranormal, azi am primit două telefoane (de la două soţii de scriitori) stupefiante. Regret că am publicat ieri aici, în pagina de jurnal, patru poze cu scriitori (în care erau prezente şi aceste soţii de care spun că mi-au dat telefon; azi am cenzurat toate patru poze), poze realizate în primăvara acestui an la o vilă – mă abţin să mai pomenesc numele lor. Îmi va fi învăţăminte de minte. Fiind pagină de jurnal online sinceră, aş putea să dau de gol exact discuţiile avute la telefon, fără să mă intereseze părerea lor, dar vreau să uit. Comedia cea mare e că am primit lecţii de morală de la aceste doamne (în numele „închipuiţilor” din această ţară, probabil), că eu nu ştiu pe ce lume sunt, de fapt, că domniile lor nu sunt persoane publice să fie aici „expuse”, o dată cu vila „intimă” mult lăudată. Nu m-aş supăra să primesc orice afront pentru ce scriu aici, dacă aş vorbi de rău pe cineva sau despre ceva. Dar mi-am propus pe acest site-blog să promovez prietenia faţă de scriitori, să le fac în particular cunoscută viaţa reală. Încerc să prezint realitatea literară „aşa cum e”, la un moment dat în viaţa scriitorilor. Sunt mai aspru cu cei ce conduc USR, deoarece funcţiile operative trebuie amendate atunci când ele abuzează sau greşesc.
*
Mă gândesc serios să închid şi acest capitol, al site-blogului meu. M-am săturat să tot stau la cheremul cititorului care nu dă doi bani pe munca mea voluntară. Voi pune cruce şi acestui proiect, nici o pagubă. Acum, când scriu aceste rânduri, îmi mai vine inima la loc: reapare la telefon (după o absenţă serioasă, credeam că e în străinătate sau că e şi ea supărată pe mine; că e o modă să fie mai toată lumea supărată pe mine, fără motiv) Andreea Brumaru, cu o voce luminoasă, dragă. A petrecut vacanţa la rudele ei din Rădăuţi şi a fost, pentru prima oară, mai multe zile cu tatăl ei celebru în Basarabia (invitat la „Limba noastră”). Ignorat cum sunt, m-am mirat să aflu că Emil Brumaru e născut în Basarabia, în judeţul Tighina. N-am fost atent la datele biografice, ci la versurile maestrului, în care Dolhasca era centrul planetei. Asemenea atâtor alţi români din Basarabia, părinţii lui s-au refugiat în România. Din păcate, nu se bucură nici marele poet de statutul de refugiat… Mă şi tem să consemnez aceste lucruri aici, să nu provoc iar nemulţumiri. Altfel, ai mai fost la manifestări literare? Chiar ieri am fost la lansarea unei cărţi a lui Ovidiu Nimigean. Mai stă la Bistriţa, sau e la Iaşi? Am întrebat-o. Nu ştiu, mi-a răspuns Andreea Brumaru, ştiam că a fost în Franţa, unde soţia lui e medic…
***
Fiind nervos din cauza impacientării de azi puse pe seama paginii de jurnal online de ieri, prefer să las să curgă mai departe rememorarea preumblării mele în Munţii Bucegi, în căutarea celor cinci puncte energetice, la care, o dată găsite, te poţi încărca direct de la Univers. Am ajuns la episodul 18 (ultimul episod a apărut aici pe 8 septembrie). Sunt tot în 26 iulie 2006, în platoul Padina-Peştera (peste munţi este Buşteniul). Interesant, în jurnalul de atunci, redat mai jos, la televizor se transmitea un meci de fotbal (în Cupa Campionilor) al echipei Steaua Bucureşti, în deplasare (în Slovenia). Exact la fel, azi, când scriu aici, Steaua Bucureşti joacă în deplasare, de data asta însă la Liverpool, în Liga Europei. Să uit de supărarea care-mi distrage azi atenţia de la pagina de jurnal online (supărare provocată de cele două doamne sus-puse), voi merge să stau la televizor, de-al naibii. În definitiv, merită să te bucuri de viaţă şi când Steaua „ia bătaie” şi când atragi antipatii.
*
La ora 19.30 suntem la hotelul nostru cochet (jumătate din el se construieşte). Pe telefonul mobil aflu că Mircea Dinescu pleacă de la ziarul Gândul, unde era acţionar (din curtea lui Adrian Sârbu-Pro) la ziarul Adevărul (în curtea lui Dinu Patriciu, care a cumpărat de curând ziarul Adevărul; unde şi aşa Mircea Dinescu era pe cai mari, având împreună cu Dinu Patriciu o societate comercială care edita şi difuza revista Dilema Veche şi revista România literară), e indignare generală la Gândul, ziar constituit din cei ce s-au desprins de ziarul Adevărul. În afaceri imoralitatea e regulă, iar Mircea Dinescu e un capitalist sălbatic (probabil cel mai bogat scriitor român în viaţă), mare descurcăreţ cum e. Mănânc împreună cu Doina pui şi salată cu de toate (ardei, roşii, ceapă, oţet, ulei), plus grepfrut, aduse de acasă. Sunt supărat că sub fereastra noastră de la hotel nişte şmecheri bucureşteni stau ore la rând la masă (în aer liber) şi fumul de la grătarul lor ne intră în cameră, au un aparat cu muzică dată la maximum, sunt abuzivi. E un blestem să fiu urmărit peste tot de asemenea nesimţiţi, anume sunt chinuit (să nu pot să mă bucur cu adevărat de nimic; energia Diavolului, atotprezentă, e mult mai puternică decât îmi pot imagina eu; iar eu sunt o ispită neîncetată pentru Diavol, am observat) — vă reamintesc, la Bucureşti am, din 1997, imediat sub apartamentul meu o cârciumă irlandeză cu program non-stop, cu muzică stresantă şi miros infect de mâncare de la bucătăria ei, care ne-au îmbolnăvit (dar pe cine să intereseze nefericirea noastră?). Mă abţin să nu-i reped pe bucureştenii de sub fereastra hotelului, stăm cu televizorul deschis în camera unde suntem cazaţi… Cobor din cameră şi-i fac hotelierului o cinste cu bere (eu nu beau), o altă sticlă o aduc Doinei la cameră. Scriu aici, în acest caiet-jurnal. Am veşnicele mele dureri cu „şezutul”, mă ruşinez să dau de gol aici, în amănunt, despre ce e vorba, după „scaun”. Bineînţeles, eu zilnic trebuie să am şi dureri fizice — doar atrag „energia demonică” (bat în lemn). Eu sunt un fel de paratrăsnet universal, atrag energia negativă a tuturor. E clar că eu sunt descărcat de energie de cei ce se luptă pentru putere cât trăiesc… Doina stă nedezlipită de serialul „Neveste disperate”, la care eu nu mă uit niciodată (eu de regulă nu stau la televizor, rar întârzii la un film artistic; prefer filmele documentare, dar nici pentru ele nu găsesc timp; zilnic deschid televizorul la ora 19 la ştiri şi la 20.30 îl închid; dacă sunt „evenimente politice care ard”, cu emisiuni în direct, rămân în faţa micului ecran; mai stau la câte un meci de fotbal în care o echipă românească e calificată în cupele europene). Îmi fac singur în ibric un ceai, apoi o cafea (eu beau cafea şi înainte de mă culca; nu mai are nici un efect „împotriva somnului”; m-am învăţat să beau două căni mari pe zi de cafea, amăgit că am hipotensiune). Fac duş. De la ora 22 stau la fotbal pe TVR, Steaua joacă în Slovenia, cu campioana ei. Steaua câştigă în deplasare cu 2-0 (în calificările pentru Liga Campionilor Europeni), am o stare de efuziune nesperată. Teribil, aflu că premierul Călin Popescu Tăriceanu a avut un accident de motocicletă, pe care o conducea, bineînţeles (motocicletă mai scumpă decât o limuzină), a intrat în curbă pe contrasens, frontal într-o maşină mică. Îmi imaginez ce tumbe a făcut (la cât de greu este) şi mă mir că nu s-a ales decât cu ligamente rupte, cel puţin aşa se anunţă la televizor… Mă culc la 0.30, cei cu grătarul s-au retras, Doina doarme demult.
Dragă domnule LIS,
Dacă domnul Liviu Pendefunda, colegul nostru, are necazuri, mai sunt poeţi care au parte de bucurii. Am plăcerea să vă anunţ primul, sper să fiu primul, că onor conducerea ICR Stockholm a fost foarte inspirată când i-a invitat în Suedia pe poeţii prestigioşi Anca Mizumschi şi Bogdan O. Popescu.
Îmi place să cred că celor doi poeţi le este dat să parcurgă un drum „iniţiatic”, prin tărâmuri şi departărtări, înainte de a fi recunoscuţi şi răsplăti şi Acasă.
Mai jos pun programul zilelor în care colegii noştri ne vor reprezenta cu cinste peste hotare precum şi linkul ICR Stockholm.
Multă sănătate, cu bucurie, A. Sibiceanu
N.b.: Ambii poeţi selectaţi de ICR- Stockholm sunt de formaţie… medici, cum este şi D-l Pendefunda.
Program
30 septembrie
ora 18.30, ICR Stockholm
Salonul de poezie
Participă Åsa Ericsdotter şi Anca Mizumschi. Moderator: Jonas Ellerström. Lectură: Elin Klinga
În limbile suedeză, română şi engleză
Intrarea liberă
2 octombrie
ora 18.00, Reginateatern, Uppsala
Ordspråk – Festivalul Internaţional de Poezie de la Uppsala
Printre participanţi se numără poeţii Anca Mizumschi şi Bogdan O. Popescu.
În limbile suedeză, română şi engleză
Intrare pe bază de bilete
http://www.suedia.se/index.php?c=2862
Mai sunt şi poeţi fericiţi, într-adevăr.
high tally you corner