0
12 comments

Duminică, 6 martie 2011. Încep cu o paranteză: la PS-ul acestei zile atrag atenţia asupra unor malversaţiuni pe acest blog (e culmea, am ajuns să fiu jignit de toţi caraghioşii). Închid paranteza.

La subiect. Aura Christi, redactorul-şef al revistei Contemporanul. Ideea Europeană (director e Nicolae Breban) şi patron al Editurii Ideea Europeană mă roagă să public textele de mai jos, ajunsă la exasperare că justiţia nu-şi face datoria în România. E vorba de un caz flagrant de plagiat, atenţie, după o traducere (practic, e impropriu zis plagiat, la mijloc fiind preluarea unei traduceri sub un alt nume, e vorba de un furt intelectual, aproape incredibil că a putut fi pus în practică azi). Îmi e greu să plusez, fiindcă e acuzat de acest furt un poet optzecist, George Stanca. Am avut o discuţie cu el în acest sens (anul trecut, la Piteşti, la întrunirea optzeciştilor), mi-a spus că regretă situaţia inadmisibilă în care s-a pus, dar a fost obligat să o facă de un superior al lui terorizant din redacţia Adevărul (unde G. Stanca era angajat pe 800 de lei), unul Corneţeanu (plecat de la Adevărul, era director general, dacă am înţeles bine; plecarea lui complicând lucrurile; normal ar fi să fie îndreptat procesul către acest Corneţeanu), care îl obliga să scoată cărţi de traducere pe bandă, să câştige Adevărul Holding bani cu lopata. Veţi înţelege din textele de mai jos cum stau lucrurile acum – totul ar fi trebuit să fie tranşat, numai că… După doi ani procesul n-a putut intra pe rol din motive de chichiţe avocăţeşti şi de procedură civilă şi penală, cei de la Adevărul Holding trăgând de timp, profund imoral (în speranţa că traducătoarea Janina Ianoşi, la o vârstă, va renunţa la proces; dacă nu cumva s-a sperat că va dispărea fizic), reuşind să suspende acţiunea în instanţă. Natural, Aura Christi (care a deschis şi ea un proces, ca editor) a tras un nou semnal, că aşa nu se mai poate. Sper să aveţi răbdare să citiţi totul (cer scuze pentru lungime şi repetări) şi mai ales sper să vă descurcaţi printre cuvinte, totul e întocmit în regim juridic. Îmi pare rău pentru poetul George Stanca: ar fi trebuit să-şi ceară din start scuze public faţă de traducătoare şi editor, poate că ar fi găsit înţelegere. Altfel, Editura Adevărul trebuie să plătească despăgubiri pentru prejudiciul adus editurii Aurei Christi şi traducătoarei Janina Ianoşi, indiscutabil.

ADEVĂRUL HOLDING şi „Plagiatul secolului”. Cazul Tolstoi

Fundaţia Culturală Ideea Europeană atacă in instanţă incheierea din data de 21 octombrie 2010, prin care instanţa fondului a dispus la cererea Editurii Adevărul Holding – S.C. Adevărul Holding SRL suspendarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 469/3/2009, suspendare pe care o consideră netemeinică şi nelegală. Obiectul cauzei de faţă a fost stabilirea de către instanţă a faptei ilicite civile de plagiat, despre care a scris pe larg, acum circa doi ani, presa naţională, reluand, cu ritmicitate, subiectul respectiv, şi calificand abuzul drept „plagiat al secolului”, abuz care consta in preluarea, vandalizarea abuzivă, in toamna anului 2008, de către Editura Adevărul Holding a ediţiei Jurnalului tolstoian, in traducerea Janinei Ianoşi, note, prefaţă, tabel cronologic de Ion Ianoşi, jurnal apărut in 2005 la Editura Ideea Europeană. In acest sens, Ideea Europeană a păstrat un dosar de presă greu de neglijat. Din raportul Oficiului Roman pentru Drepturile de autor (ORDA), existent la dosar, rezultă fără echivoc că lucrarea Memorii, vol. I-II de Lev Tolstoi, in „traducere” de Gheorghe Stanca, cunoscut in presă cu pseudonimul Ghenadi Strungar, nu este o operă originală, ci un plagiat. Editura Adevărul Holding – SC Adevărul Holding SRL, prin cererea sa de suspendare, a omis să depună la dosarul cauzei alături de procesul verbal din 26.04.2009 şi rechizitoriul din 03.05.2010, existent in Dosarul Penal nr. 24334/3/2010 al Tribunalului Bucureşti secţia a II-a Penală, in care Procurorul, care a instrumentat cazul, a menţionat la pag. 10 alin. 2 că „invinuitul Stanca Gheorghe a recunoscut comiterea faptei de plagiat arătand că şi-a insuşit fără drept calitatea de autor al traducerii din lucrarea Jurnal de Lev Tolstoi efectuată de Janina Janoşi”. Avand in vedere „omisiunea” Editurii Adevărul Holding – SC Adevărul Holding SRL depunem noi o copie a rechizitoriului, care face parte integrantă din dosarul penal menţionat mai sus. Dosarul Penal nr. 24334/3/2010 are, intre subiecte, pe numitul Stanca Gheorghe in calitate de inculpat pentru săvarşirea infracţiunii de „insuşire fără drept a calităţii de autor a unei opere, prevăzuta de art. 141 teza I din Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe”, Fundaţia Culturală Ideea Europeană – Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană neregăsindu-se in nici un mod in procesul penal. Faptul că Editura Adevărul Holding – SC Adevărul Holding SRL a fost introdusă in procesul penal avand calitatea de „parte civilmente responsabilă” nu impune cu necesitate suspendarea cauzei civile de faţă, intrucat neavand calitate de coinculpat aceasta poate să fie obligată la plata in solidar a despăgubirilor faţă de partea civilă. In asemenea situaţie partea responsabilă civilmente are la dispoziţie acţiunea oblică pentru a-şi recupera sumele plătite in contul şi pe seama inculpatului, nefiind justificată temerea acesteia de o dublă „impunere”. Considerăm nejustificată menţinerea suspendării cauzei de faţă, intrucat fapta ilicită a fost dovedită atat prin Raportul ORDA şi prin recunoaşterea faptei de către Gheorghe Stanca/Ghenadi Strungar, in faţa instituţiei noastre, de un prestigiu european, rămanand responsabilă Editura Adevărul Holding – SC Adevărul Holding SRL care, prin editarea imorală, tipărirea, distribuţia lucrării pirat, intitulată Memorii de Lev Tolstoi, in „traducerea” lui Ghenadi Strungar, a incălcat grav, abuziv, grosolan drepturile legale dobandite de Fundaţia Culturală Ideea Europeană, inregistrand foloase financiare necuvenite de pe urma faptei ilicite. De-a lungul a aproximativ 16 termene de judecată Editura Adevărul Holding – SC Adevărul Holding SRL a urmărit şi din păcate a obţinut tergiversarea judecării cauzei. Comportamentul abuziv, incalificabil nu credem că serveşte imaginea Editurii Adevărul Holding. Fundaţia Culturală Ideea Europeană solicită instanţei modificarea incheierii şi repunerea pe rol a cauzei vizand unul dintre cele mai abuzive şi grosolane cazuri de plagiat, vandalizare, preluare abuzivă a unei ediţii care face parte din patrimoniul cultural al Romaniei.

Fundaţia Culturală Ideea Europeană

15 noiembrie 2010

Aşa nu se face, Adevărul holding!

Cazul Tolstoi – plagiatul secolului? Este una dintre cele mai incredibile experienţe de care avem parte în ultimii mai bine de doi ani. Mă refer la celebrul cuplu spiritual Janina şi Ion Ianoşi, creatorii ediţiei Jurnal (vol. I-II) de Lev Tolstoi – ediţie care face parte din patrimoniul spiritual al României, traducerea aparţinându-i Janinei Ianoşi, cu o selecţie, prefaţă, note şi tabel cronologic de Ion Ianoşi – două tomuri masive, de peste o mie de pagini, apărute, în 2005, Ediţia a III-a, cea mai completă, la Editura Ideea Europeană. Mă refer la trustul Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi Editura Ideea Europeană. Şi, nu în ultimul rând, mă refer la… mine însămi. E ştiut din presa naţională, care a scris pe larg despre acest subiect în mod constant – e adevărat că s-a aflat târziu cine anume este „făptaşul”, „fantoma” plagiatorului bântuind, după cum s-a scris, literele româneşti – că ediţia menţionată a fost plagiată, piratată, vandalizată de Gheorghe Stanca/ pseudonim: Ghenadi Strungar, şi a apărut, cu titlul fals, abuziv Memorii – Tolstoi n-a scris niciodată memorii! – în toamna anului 2008, la Adevărul Holding (AH). Am început, acum mai bine de doi ani, un proces împotriva AH, fiind ameninţaţi într-o notificare (vezi dosarele publicate în primăvara anului 2009 în Contemporanul, precum şi extrasele din presă de pe google, dând motor de căutare caz tolstoi – plagiatul secolului, adevărul holding – ideea europeană), fiind, aşadar, ameninţaţi de Adevărul holding, prin avocaţii săi, că ne vom alege cu dosare penale etc., dacă nu vom achita subsemnata şi Janina Ianoşi câte 50.000 de euro, iar trustul Ideea Europeană – 100.000 de euro, aceste sume urmând să se dubleze în cazul în care… etc., etc., nu-i aşa?

Voalat, insidios, AH, prin avocaţii săi, şi ai lui Gheorghe Stanca – în iarna anului 2011 – insinuau la ultimele înfăţişări în instanţă că iau în calcul şi posibilitatea de a face plângere penală – un denunţ calomnios, vorbind în limbaj juridic – împotriva subsemnatei şi a doamnei Janina Ianoşi pentru acuze… inventate, sfidătoare, calomnioase, abuzându-se astfel la modul incalificabil de drepturile existente şi recurgându-se la alte evidente tentative de intimidare. Să înţelegem că preluarea abuzivă, ilegală, a unor ediţii de către AH constituie o experienţă curentă pentru această firmă? Să ne referim şi la cazul Vintila Corbu, Asediul romei, şi la Mihail Sebastian, Accidentul şi Strada cu salcami, şi la G. Calinescu, Enigma Otiliei, cazul Tolstoi fiind, de departe, cel mai flagrant?

Este incredibil, incalificabil ceea ce se întâmplă. Există expertiza ORDA, concludentă în sensul plagiatului. Există recunoaşterea faptei de plagiat de către Gheorghe Stanca însuşi! Or, după ce AH a obţinut, răstimp de doi ani, dacă nu greşesc: mai bine de 16 amânări în instanţă, lucrurile trenează, deşi verdictul este limpede, nu-i aşa? Prin reprezentantul său din 2008-2009, dl Răzvan Corneţeanu (împotriva căruia, aflăm în sala de judecată, între timp, s-a dispus începerea urmăririi penale), AH a sfidat ORDA, Inspectoratul General al Poliţiei sesizat de ORDA, prezentând abia la parchet, contractul cu Gh. Strungar, care, după o investigaţie desfăşurată conform legislaţiei în vigoare, s-a ales, în consecinţă, cu un dosar penal. (Apropo, dacă aţi citi acel contract, aţi avea nu puţine pretexte de analiză cel puţin, să le spunem aşa, rezervat, interesante; conform acelui înscris, dl Stanca se angaja se traducă în nici două luni, citiţi cu atenţie?, peste două mii de pagini de manuscris din limba rusă, fără să ştie cum se spune buna ziua în limba lui Tolstoi, din „memoriile” Magului de la Iasnaia Poliana – care ştim că n-a scris niciodată memorii! – şi să le prezinte… în limba engleză, acestea apărând la nici două luni, pare-se, după încheierea contractului… în limba română. Ne imaginăm ce eforturi a făcut devenitul celebru Ghenadi Strungar, contra unor drepturi de autor care nu depăşesc echivalentul a două sute de euro!, fără să ştie, repetăm, rusa, să facă o selecţie din cele 13 volume tolstoiene de jurnal din ediţia jubiliară apărută în 90 de volume, ediţie rară, bibliofilă, inexistentă în marile biblioteci româneşti, iar acea selecţie să corespundă întocmai, un miracol, nu?, cu cea făcută răstimp de doi ani de domnul profesor Ion Ianoşi, membru de onoare al Academiei Române, în baza volumelor împrumutate de Editura Univers de la o prestigioasă bibliotecă moscovită, pe vremuri, în deceniul al şaptelea!) AH sfidează, de necrezut, în continuare, legea, buna credinţă, limita bunului-simţ, purtându-ne în continuare, prin amânări, trucuri avocăţeşti, insinuări, tentative de intimidare, denunţuri insidios calomnioase, pe drumuri, abuzând evident, de departe, grosolan.

Pe mine m-a creat Dumnezeu ca să scriu, să citesc, să scriu şi, iar şi iar, să scriu şi să public ritmic cărţi; aceasta e misia mea pe pământ.

Aura Christi mă numesc şi sunt scriitor român.

Vocaţia mea este scrisul.

Vocaţia de editor este una secundă. Îngrijesc, însă, revista Contemporanul, cărţile prietenilor mei, ai noştri, publicate de Ideea Europeană, cu dragostea şi profesionalismul cu care îngrijesc editorial vorbind cărţile ce poartă semnătura mea. Aşa am îngrijit jurnalul Magului de la Iasnaia Poliana, intenţia fermă fiind să organizăm o serie de festine literare dedicate centenarului acestui uriaş scriitor al lumii. Centenarul Tolstoi şi tot ce intenţionam să facem cu acest prilej a fost zădărnicit de acest grosier plagiat de o brutalitate unică, incalificabilă, care a fost interpretat ca un act abuziv îndreptat împotriva breslei scriitorilor, a celei a editorilor.

În mintea mea de poet, e foarte vie scena în care, văzându-i pe cei doi prieteni ai noştri, brusc, gârboviţi, brusc bătrâni, Ianoşi mi-a spus, în decembrie 2008, la sediul Contemporanul: „Aura, suntem la sfârşitul carierei, la sfârşitul vieţii. Nu ne lăsa să plecăm de aici aşa, cu asta”, arătând spre ediţia vandalizată. Nu voiau, prietenii noştri, de bună seamă să rămână cu o ediţie trunchiată, în braţe, în apusul existenţei lor de cărturari exemplari… Atunci, la începutul acestei dramatice aventuri editoriale, care îmi lasă un gust din ce în ce mai amar, n-am ştiut că voi avea nevoie de curaj, da, de un curaj nebunesc aproape, ca să lupt cu ditamai holdingul…

Ideea europeană, da, este adevărat, are un prestigiu greu de tăgăduit. Şi, totuşi, luptam şi luptăm în continuare – tot mai strânşi unul în altul, tot mai însinguraţi, tot mai străini – cu un mamut editorial, financiar vorbind nelipsit de putere, ca să apelăm, iar şi iar, la limbajul litotei. Acum, când sper că ora verdictului care se va da în instanţă se apropie… mă întreb cât timp voi fi purtată, vom fi purtaţi în continuare pe drumuri, ca să demonstrăm un lucru deja demonstrat: un plagiat de proporţii de necrezut, de o brutalitate inegalabilă (notele elaborate de Ion Ianoşi au fost, în ediţia piratată, în nu puţine cazuri, inserate la modul scandalos, barbar, în corpul textului tradus de Janina Ianoşi, traducere care a respectat cu sfinţenie originalul!!)? Un caz de abuz unic în istoria editologiei mondiale. Mă întreb: câtă vreme Adevărul holding, prin reprezentanţii săi în instanţă, ne va răpi din linişte, echilibru, sănătate, târându-ne în cel mai sordid, incredibil noroi, prejudiciindu-ne, în ultimii doi ani, imaginea, prestigiul? Şi, evident, nu numai imaginea şi prestigiul… Apropo de imagine, de prestigiu, aflu – pe holul Tribunalului Bucureşti!, înainte să intrăm în sala de judecată – de la avocata plagiatorului că eu, Aura Christi, sunt… „nebună, bestie, nemernică”. Nici mai mult, nici mai puţin. Apoi, aceeaşi avocată… îmi citeşte lecţii de morală, făcându-mi – spre stupefacţia mea – reproşuri, aducându-mi acuze, spunându-mi, în prezenţa prietenilor mei, că aşa cum am făcut eu nu se face. (?!) Acelaşi lucru l-a făcut nu o dată AH, prin avocaţii săi, care am înţeles că sunt foarte bine plătiţi pentru fiecare înfăţişare în instanţă, nu-i aşa?; să înţeleg că le este, financiar vorbind, convenabilă fiecare amânare obţinută în instanţă? E o întrebare; nimic mai mult. În acest context, întrebarea adresată de AH, prin avocaţii săi, doamnei Janina Ianoşi – dacă emerita traducătoare, ţineţi-vă bine!, l-a plătit pe Gheorghe Stanca, pentru a comite plagiatul – să ţi se mai pară monstruoasă, deplasată, absurdă?

Bunicul meu – Vasile Potlog – dinspre Tatăl meu, Semion (născut într-o familie de profesori, jurişti, el însuşi devenind militar în trupele de elită ale aviaţiei), a fost jurist. Nu l-am cunoscut pe buny Vasile in vivo, a murit tânăr, la nici 33 de ani împliniţi, pe când Tatăl meu nu avea decât un an. De la soţia lui, respectiv, bunica mea, Elena Juşkov-Potlog, am aflat că  juristul Vasile Potlog susţinea sus şi tare, ridicând arătătorul mâinii drepte: „Nici într-un bordel nu-ţi poţi permite să spui şi să faci orice. Cu atât mai mult, într-o sală de judecată…” Bunicul meu spunea aceste lucruri în perioada interbelică. Ce vremuri! Noi suntem în anul de graţie 2011, în România începutului de Mileniu al III-lea. Mai gravă decât criza economică ce bântuie ţara noastră – şi se pare că o va mai bântui încă o vreme bunicică – este criza morală fără precedent. Se poate spune orice, în orice context, oricui, fără limite, fără perdea, fără Dumnezeu, uitându-se – sau mai grav, în cazul anumitor indivizi, neştiindu-se – că aşa nu se face!

Aşa nu se face, Adevărul holding!

Aura Christi

4 martie 2011

PS. Observ că am ajuns să fiu jignit pe propriul blog de tot felul de indivizi şi „individe” care se bagă aici singuri în seamă şi dau dovadă de ticăloşie. Dacă-şi imaginează că eu altă treabă nu am decât să mă enervez cu insanităţile lor, se înşeală. Cu ce drept îşi permit să mă pună pe mine la zid, numai fiindcă nu se potrivesc opiniile noastre şi fiindcă spun lucrurilor pe nume? Îi rog insistent să mă scutească definitiv de prezenţa lor de aici. Chiar nu mă interesează părerile lor. Altfel, pentru a îmbunătăţi coeficientul de inteligenţă al nefericitei Ramona Trifan, îi aduc la cunoştinţă că Nicolae Manolescu a fost singurul care a votat împotriva indemnizaţiei de care face atâta caz, de merit. Şi că n-am primit până azi nici un ban pe această indemnizaţie, ea există numai teoretic. Argumentul ei (şi eventual al altor anonimi asemenea, isterici, care se tot trezesc scriind aici) că „de aceea” mi-am schimbat „optica” faţă de N. Manolescu, fiindcă am primit această indemnizaţie (pe care deocamdată n-am primit-o, repet; culmea e că trebuie să mă justific) dă de gol gradul de prostie publică la care s-a ajuns. În privinţa invidiei pe Ion Mureşan, mă întreb „pe ce” anume să fiu invidios: pe paharele în plus pe care le bea? Pe lipsa de coloană vertebrală înainte de 1989 şi lipsa de caracter postcomunistă? Fiindcă pe „opera” lui n-am motive să fiu invidios, fiind din fire fatalist: pe ceea ce-ţi dă Dumnezeu nu poţi fi invidios… Există o vorbă sfântă (ca să nu înjur pe româneşte), adresată celor ce ţin cu orice preţ să mă jignească aici: Mai duceţi-vă dracului! Căutaţi-vă alte bloguri în care să vă vărsaţi otrava.

PS. 2. Extraordinară contribuţia morală a prozatorului Ion Lazu, publicată la Comentariile paginii mele de jurnal online de ieri, legată de cazul de turnătorie al lui Ioan Groşan, daţi click pe https://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/03/nicolae-manolescu-demn-pune-lucrurile-la-punct-in-cazul-turnatoriei-lui-ioan-grosan-ce-prieteni-se-zgarie-azi-pe-obraji/comment-page-1/#comment-37921

PS. 3. Ilustrez şi această pagină de jurnal online a mea cu fotografii publicate de Gabriel Coman pe Facebook.


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
12 comments

12 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Este regretabil ca s-a ajuns aici, na, uite-l pe dl LIS si sucarit la culme… asta faza ma amuza dle LIS, nu ma gândeam gasi si intr-o astfel de ipostaza online. Dreptul dvs sa va manifestati supararea. Io banui ca fotonica-i buba macelului declansat.

  2. G. Stanca nu are nicio scuza. Mai mult, ar trebui sa i se retraga calitatea de membru USR, in cazul in care este. Este inadmisibil ce se intampla in aceasta tara. De aceea ma intreb cum mai este invitat in/ si de breasla scriitoriceasca la intrunirile ei. Si aici ma refer la acea intalnire a optzecistilor despre care vorbeati.

  3. Un blog e o fereastră deschisă pe strada mare a Internetului… Ba, unele (nu e cazul acestuia, unde nu ştiu însă dacă voi mai comenta) sunt mai ceva decât anumite vitrine: de unde ţi se face cu degetul şi, dacă te ţin baierile, intri; de nu, te lingi pe buze şi pleci mai departe.

    Revin la prima metaforă. Ce am trăit la olandezii fără perdea în fereşti (obicei străvechi, de pe vremea ocupaţiei spaniole), pot spune că, de aproape-s 4 luni, trăit-am şi cu “acest jurnal sau blog sa cum i-o mai fi zicând” (citat din LIS). Priveam – aici, ca şi dincolo – modul firesc în care gazdele primeau vizitatori necunoscuţi, fără ca măcar să le deschidă uşa. La rându-le, necunoscuţii, nu se adunau ca la panaramă să vadă ce mobilă nouă are, sau ce mai citeşte sau vizionează vecinul. Ştiau, fireşte, că nu putea să se comporte altfel, decât oricare olandez respectabil, care grăieşte şi când pufăie din pipă: “străine, vrei să priveşti, eu nu te împiedic, dar nu te eterniza. Poate ai treburi şi-n alte părţi…” Însă, de le admiri peluza ori grădiniţa-minune din faţa casei, gazda – şi din orgoliu – va ieşi să schimbe două-trei vorbe cu tine, să se bucure şi mai de-aproape de încântare străină.
    Ei, cam aşa stă situaţia pe-acolo.

    Aşa am considerat, până nu demult, şi acest blog (cine nu crede, să mă verifice), iar pe autor un olandez perfect. Observ, însă, că – d-sa LIS -, tot mai des pe vizitatorii ce i se perindă, şi-i departajează după cum îi dictează vremea, ca să nu spun mai mult.
    Deranjat evident că, odată, m-am legat de pensiile militarilor şi-ale altor uniforme necombatante, indivizi care şi-au găsit să spurce un 24 Ianuarie cu manifestări golăneşti, am fost admonestat cu neeleganţă, de parcă mă legam de pensia însăşi a d-sale. Şi, mai că mi s-a trântit blogu-n nas.
    Pe urmă, aflând că-i bolnav, mi-am zis să-l alin. Şi-a mers bine o vreme, nu multă… Se pare că nu de unii ca mine are nevoie la comentarii dl Liviu Ioan Stoiciu. De aceea, n-o să-l mai deranjez prin asta.
    Dar, câtă vreme va ţine prăvălie la stradă, nu mă va putea împiedica să nu-l caut la marfă.
    Un individ dat dracului

  4. Penibila situatie. Gestul poetului G. Stanca nu are nici o scuza.Nu e copil care sa fie trimis la furat de prune de fratii mai mari. Sa ne aducem aminte de plagiatul lui Eugen Barbu, care a furat doar halci din textele altora. A fost pus la stalpul infamiei cu repeziciune. De acord, acesti capitalisti sunt avizi de bani, dar sa/ti pierzi onoarea pentru atat de putin, e jenant. In locul lui as cadea in genunchi in fata traducatoarei.

  5. Eu cred că o să treacă supărarea multora şi le vom citi comentariile aici, întrucât e nevoie de toţi pentru a înţelege, a-i înţelege, a ne înţelege în această harababură în care ne-a împins alţii. Mă mir că O.M. o dă glumind pe „fotonica”?; mă aşteptam să ne desluşească şi nouă cât e „mâna necuratului” şi cât „mâna omului” în toată această „încurcătură” gogoliană a zilelor noastre. Pentru că eu am înţeles aşa din ce scria LIS: „Aş adăuga că era de aşteptat din partea lui Ioan Groşan să se autoculpabilizeze şi să-şi ceară IERTARE – ceea ce nu s-a întâmplat până azi… din contră, I.G. a luat la mişto toată afacerea” (LIS din Jurnalul de sâmbătă 5 martie.) Nu cred că s-ar fi ajuns aici (la acest prag de încordare din toate părţile), pentru că Biblia ne învaţă că cel care solicită Iertarea, însutit i se va da. Vorbele părintelui Bartolomeu Anania ne-au trecut doar pe lângă ureche? (“L-au întrebat ucenicii pe Iisus: «De câte ori, Învăţătorule, trebuie să ierte omul? De şaptezeci de ori?» Şi El a zis: «Nu de şaptezeci de ori, ci de şaptezeci de ori câte şapte!»” Ceea ce, practic, însemnează un număr infinit. Ierţi de câte ori poţi să ierţi. Dacă ierţi, ţi se iartă. “Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Aceasta este condiţia înaltă pentru iertare. Este extrem de important.). Nu diavolii îi înscenase bunicului TOTUL pentru a fi trimis la canal, ci nişte „oameni” ce aveau zelul şi însufleţirea celor din categoria lui I.G. Asta nu s-a înţeles din ce scria LIS oare? Păi să vedem ce spunea părintele Bartolomeu: „am trecut şi eu, ca mai toţi dintre deţinuţi, prin camerele de tortură, din care ieşeai aproape zdrobit. Ieşeai aşa, o grămadă de carne sângerândă şi te uitai cum ţi se umflă totul pe tine”. Iar părintele Bartolomeu Anania era dor un grăunte de nisip din marea de Oameni azvârliţi în temniţele iadului acela. Mă miră faptul că A.R. şi N.C. , ale căror intervenţii de cele mai multe ori le-am apreciat, au căzut în capcana a ceea ce O.M numea mai demult „jocul dracilor din noi”: Ce e rostit cu ură naşte ură, dă de înţeles ÎPS Bartolomeu. Dacă n-aş fi scris poemul publicat şi de LIS în Jurnalul de Vrancea: „Mama se ruga pentru toţi” (Ochii ei nu vedeau/dar vorbele, vorbele, clipoceau./Ca apa-n fântână./Şi era mare tulburare în inima mea…), n-aş fi scris acum toate astea, pentru că mama a fost oarbă aproape toată viaţa dintr-un accident, dar m-a învăţat ca la rândul meu să mă rog pentru toţi… ceea ce şi fac acum aici şi întotdeauna.

  6. Adicatelea intoarce si obrazul celalalt sau de ce nu sa-l ridicam in rang(a intelege,intelegerile cu necuratul?),asa ca IPS Bartolomeu?
    Daca as fi, FIUL,da,dar nu sant decat un om.

  7. Pai, vedeti dvs dle Cicu, nu trebuie sa luam in desert Numele Domnului, cum nici sa-l cosmetizam (clownizam), pe diavolul bolsevic, cu care se sta la masa doar cu pistolul (vorba lu Tutea, ca uite acu ca tot vb de el, mare dor imi mai este de el). Asa ca fotonica ma salva… si pe mine si pe cetitori,

    acu;

    io nu voiesc diaboliza pe dl Manolescu, are pacatele sale, dar refuz crede ca este raul cel mai mare al României, ca nu se poate dialoga civilizat cu dânsul, cea ce tind crede ca si dl LIS ajunsa pe unda tot pe fotonica :)) +

    Ma scârbeste patima româneasca ce se pune impotriva tuturor liderilor, ce au fost alesi tot de ei in orgasm… , diabolizarea liderilor dupa ce ajung in fotoli pare fi o profesie a presei , o doleanta sadica a românilor. Personal am multe reprosa dl Manolescu, când spun personal ma gândesc la gafele bolsevice comise mai ales dupa 89, cazul Goma ptr mine ramâne un ghimpe contra dl Manolescu, insa, nu-i contest profesionalismul, pozitia oficiala care i-se brodeste, il prefer pe Manolescu acolo unde a ajuns decât pe un tov Mohlochescovicescu, sunt convins, cu Mnaolescu se poate discuta, nu-l cunsoc personal, dar din ce am reusit vedea omul nu este atât de drac-bolsevic ptr al diaboliza , a nu colabora cu el. Unde vad ca supararea multora se datoreaza faptului ca dl LIS a ajuns cu Manolescu la dialog, in ciuda frecusurilor (Manolescu i-a facut mult rau dl LIS) , când se ajunge la o întelegere benefica comunitati, bunului mers al organizatiei (USR, cazul nostru), gândesc ca trebuie depasi orgolile personale. Pai ce facem? Numa bolsevici dadeau la cap orcui avea alta opinie, alta culoare a ochilor. Manolescu este jupânul USR, punct! Convine nu convine, cu el trebuie a se dialoga, conclucra, civilizat as sublinia, indiferent ca ne place ori nu mutra lui.

    Iata ca va dezvalui si dracul ce isi baga coada, boala româneasca, specifica gintei latine ne face multe rele de secole, din pacate.

  8. Asa bine mi-a prins retragerea din civilizatie impreuna doar cu jivinele padurilor , a vântului naprasnic care pâna si el slavea pe Dumnezeu, ca odata revenit aici in jungla asta numita civilizatie am ajuns prefera pustia, codri sabatici ai lumi decât a mai ma târi ca un vierme prin civilizatia asta.

  9. Prietene poet LIS, multumesc pentru aprecierile amabile privind comentariul meu pe blogul domniei tale in cazul Grosan. In rest, sa ne tinem firea,…” caci cuvantul din poveste / inainte mult mai este…”
    Cei care sunt interesati sa cunoasca mai in detaliu parerea subsemnatului cu privire la “…diferite forme de colaboraţionism şi de rezistenţă ale scriitorilor în comunism” , pot accesa revista Cafeneaua literara in varianta online, editata de poetul Virgil Diaconu la Centrul Cultural Pitesti, numarul din februarie a.c. Sau pot intra pe blogul meu de scriitor: http://www.ionlazu.bibro.net.
    Devotat, Lazu

  10. Către D-asa, Tudor Cicu, apropo de:
    “Mă miră faptul că A.R. şi N.C. , ale căror intervenţii de cele mai multe ori le-am apreciat, au căzut în capcana a ceea ce O.M numea mai demult „jocul dracilor din noi”: Ce e rostit cu ură naşte ură, dă de înţeles ÎPS Bartolomeu.”

    Nuanţă, Domnule Tudore (de varii ticăloşi, decapitatule, peste secole, sper că nu et in saecula saeculorum!…): io sunt om cinstit, în căutare – nu de timp pierdut, că am deja o “vrâstă”, de care ocserv că altora li se cam fîlfîie, de mă tratează cu flit, ci – de oameni dintr-o bucată. Şi-atât!

    Mi s-a părut – spre marele meu regret! -, că Stăpânul acestui blog răspundea orizontului meu… Aşa, timid, l-am contactat în 13 decemvre-trecut pe acest Domn, care – fără să mă cunoască! – m-a ridicat în slăvi…
    Ar fi trebuit să mă tem de el, precum Troienii de darul grecoteilor… Dar, nu!, mi-am zis, e ceferist de al meu şi-n plus, născut într-un canton pe care şi frageda mea tinereţe l-a apucat…
    Cu o diferenţă: eu n-am fost fiu de şef de echipă, nici de picher (ştie LIS de ce-i vorba-n, Lucrări, pe la chefere); eu am fost Muncitor Calificat, şef de promoţie la Braşov, aruncat de politruci pe cele mai josnice şantiere din teritoriu, pentru că nu jucam precum ei îmi cântau. …
    (Şi, Dle Cutare, care dai cu barda în Seralişti : eu sunt unul care-s format şi ca Seralist; dar nu mi-e ruşine cu asta: ziua făceam şantiere, seara Liceu, şi nimeni nu mă poate acuza că l-am absolvit ca politrucii de jurnă. Eu, chiar am făcut Şcoală, cu excepţionali profesori, obligaţi să se declaseze, dar şi să formeze pe cine merita, decât să îşi pună ştreangul de gât, după ce şi-ar fi otrăvit/ucis familia!…) Ca acum!…

    ASTA – Cantonul! – m-a apropiat, afectiv-orbeşte, de acest atât de actual domn LIS!… Însă, de eram mai atent, decelam nuanţa: a fi cantonier, ori a stăpâni un canton (ori mai multe!), de nu mai ştiu câte ha de lizieră şi fragedă pajişte în anii 50-60-70, era pita mai mult decât a lui Dumnezeu!

    Nici paznicii de ocol silvic (şi să nu-i mai asimilez, aici, şi pe unii crâşmari şi aprozarişti şi MATişti cu averi mult mai mari – pe atunci! – decât Vânturile lu’Patriciu&Company…), nu erau mai în sânul lui Abrahamu’comunist, ca kantonierii!

    Îmi pomeniţi, mie, de resentimente, ori “de jocul dracilor din noi”, Domnule Tudor Cicu ?… Eu, demult, nu mai sunt un puţoi resentimentar (indiferent de vârstă!), care să mă comport ca o giruetă… Eu, demult mi-am ales calea. Păcat, că o calc singur!… Din ce în ce mai singur!

    Eu l-am Ştiut pe ÎPSB şi l-am detestat. Dumnezeu să îl ierte!
    Eu nu am cumu-l iertare, tocmai pentru că l-am cunoscut de la faţă la faţă, în vara lui ’89… Pe când le bătea cu … vorba la … popou, pe măicuţe, că n-o iartă pe Veronica.
    Deci, un popă-duhovnic, deltfel foarte harismatic şi mai s-o dea cu poalele-n sus pe orice reporteriţă de senzaţionale “tubes”, le flagela oral pe urmaşele urmaşelor maicilor care n-au îngropat-o pe Veronica în mod creştinesc. Cine nu ştie cum a plecat duhovnicul Barto de la Văratec, să nu se amestece-n borş!… Asta-i istoria ce se trăia-nainte de loviluţie, nu historiile cu băiatu-care-a-bortelit steagu, Esca şi alte eroine şi eroişti.
    Sunt eu un resentimentar, Domnule Cicu, ori un ins ars de viu, dar încă lăsat să trăiesc : şi de sisteme, şi de credinţe…, ca să nu mai spun şi de “pretini”.
    Mă semnez, se vede-ori, nu : Naşu’ Pătimaşu

  11. Ca sa nu fiti singur ,am aruncat virgula intrebatoare dlui Cicu.Nu poti folosi pilde de la IPSB ,cum bine spuneti dl Culai.

  12. Sunt cu inima şi gândul alături de doamna Janina Ianoşi, pe care-o iubesc.
    Şi vă admir spiritul justiţiar.