Final fericit de Petrecere cu poezie la Iaşi, vedetele au un nou motiv de mândrie să-şi treacă în CV premiile primite

Marţi, 30 noiembrie 2010. Închei povestea „Petrecerii cu poezie” ieşene (organizator, Emil Stratan, editor; l-am trecut doctor iniţial aici, şi am fost contrazis la Comentarii, că nu e doctor), ediţia a III-a, începută vineri seara cu un „turnir de poezie” în Aula Bibliotecii Universitare – care ar fi fost în regulă dacă ar fi fost un simplu recital de poezie în interpretarea autorilor invitaţi, nu un concurs cu juriu rizibil. Dar n-a fost să fie, vedeţi la ziua de ieri, aici, cine a citit. A doua zi, sâmbătă, 27 noiembrie, am fost mirat că a nins abundent, dar s-a topit şi că „fleşcăreala” de pe stradă te obliga („să nu iei apă în şoşoni”) să iei un taxi să vii de la hotelul studenţesc la „Bolta Rece” (să mănânci) sau la Aula Bibliotecii Universitare. Am avut noroc de plăcuta însoţire a lui Ovidiu Genaru şi a soţiei sale (o frumoasă doamnă, cu 31 de ani mai mică decât „maestrul bacovian”), ei plătind deplasarea cu taximetrul, amabili, de fiecare dată. Îi admir pe cei doi, mi-au confirmat că legenda e adevărată, în fiecare an pleacă în călătorie în lume (au fost inclusiv în Africa), l-am invitat pe Ovidiu Genaru să dea publicităţii jurnalul lui de călătorie. Teribil, Ovidiu Genaru mi-a adus plicul cu ultima sa carte („Trandafir cu venele tăiate”, 2008), întors anul trecut de poştă din drum, negăsind destinatarul. Volum care începe cu un scurt poem: „Şi dacă inima întâlneşte pe stradă bocancul lui Dumnezeu / să ştii că-i din / pricina denivelărilor / camarade”…  Singur, ca de fiecare dată când vin la Iaşi, dimineaţă, am mers la Catedrală şi m-am aşezat cuminte la coadă la moaştele Sfintei Parascheva, după care am aprins lumânări la morţi şi la vii. Am stat două ore, apoi, de la ora 12, la o cafenea cu poetul singuratic Dan Bogdan Hanu – nefericit, cu o zi în urmă şi-a înmormântat tatăl (fost puşcăriaş politic). Bogdan Hanu s-a rupt de viaţa literară ieşeană, scârbit de găşti (şi-a mutat, de altfel, dosarul de membru al USR de la Filiala Iaşi la Filiala Bacău; el e de loc din Bacău). După ora 17 am venit la lansările de carte şi la vernisarea unui pictor bucureştean, Virgil Preda, la Galeriile Eleusis (prezentat de Pavel Şuşară). Apropo, ieri am primit un album superb, intitulat „Dinu Huminiuc – De la desen la deSemn” (însoţit de CD), conceput şi redactat de poetul Emil Nicolae (Emil Nicolae s-a grăbit să se întoarcă în această dimineaţă la Piatra Neamţ, având obligaţii de serviciu). A ieşit aici în evidenţă editorul „Charmides” din Bistriţa, Gavril Ţărmure, editura în sine are publicaţii remarcabile (au fost lansate acum, cu autori de faţă, cărţile lui Ion Mureşan, „Cartea Alcool” şi Constantin Stan, „Gde Buharest”). De Ioan Cristescu şi editura lui de calitate, Tracus Arte, pe care o împarte cu fosta soţie a lui Nichita Stănescu, Dora şi cu Florin Codre (colecţia de poezie, Neo, am aflat că e gestionată de Al. Muşina), am pomenit ieri. Persoană importantă lansată aici a fost şi Ioan Groşan şi ultimul lui roman, „Un om din Est”, prezentat de aceiaşi zmei critici de hârtie Alex Ştefănescu şi Dan Cristea. Am venit apoi la „Galele de creaţie şi ştiinţă în Iaşul universitar” (conform presei locale), la Aula Bibliotecii Universitare – de data asta plină cu „lume bună” (s-au adăugat şi scriitori: Al. Călinescu, Liviu Antonesei, Lucian Vasiliu, Şerban Axinte, între cei văzuţi şi recunoscuţi de mine; Liviu Antonesei îmi spunea că ieri a păzit pisoiul acasă când noi eram în recital, fiindcă-i curgea sânge din gură şi chemase un veterinar; ori şi-a muşcat pisoiul limba, ori şi-a tăiat limba într-un ciob de sticlă). Galele au început cu un recital al „premianţilor poeziei româneşti” Ion Mureşan şi Ioan Es. Pop (primul a citit singur, al doilea a avut parte de un scenariu de jumătate de oră, pe puţin, interpretat de Rodica Mandache şi de studenţii ei). A urmat spectacolul neinspirat al anunţării „premiilor turnirului de poezie”, toţi cei şapte care au citit primind un premiu cu titlu improvizat pe loc de juriu. Culmea, a fost premiat şi Dinu Flămând, pus în program să citească, dar care n-a citit (se vede că diplomele fuseseră făcute dinainte de a citi poeţii aseară; jurizarea a fost o formalitate rezolvată de la Bucureşti de Alex Ştefănescu şi Dan Cristea, dinainte de a veni la Iaşi; fiindcă aşa e la români, premiezi „oamenii-autori”, care-ţi plac sau nu, nu ceea ce scriu)… E păcat că le-am stricat la toţi cheful, anunţând că refuz premiul de conjunctură acordat, „premiul pentru intransigenţă” – măcar unul dintre membrii juriului dacă mă avertiza, nu mai veneam deloc la aceste Gale şi nu-i puneam într-o situaţie jenantă. Interesant iar, am fost în acelaşi tandem de atitudine cu Nicolae Prelipceanu, fără să ne vorbim dinainte. N. Prelipceanu mi-a spus mai apoi că eu „i-am tăiat” faţa, fiindcă a fost anunţat premiul acordat mie înaintea premiului acordat lui („pentru popularitate”), că a vrut şi el să refuze premiul acordat, dar a renunţat să mai anunţe asta după ce eu l-am refuzat, considerând că e prea mult pentru cei prezenţi. Vă reamintesc, sala era plină cu „lume bună”, care aştepta premiile Galei universitare (sau cum s-o fi chemând), lume care n-ar fi înţeles oricum ce se întâmplă cu premiile acordate poeţilor… Nu mă mai lungesc. Preşedintele juriului, Alex Ştefănescu mi-a strigat de pe scenă că nu ştie ce să facă mai departe cu plicul cu bani ce însoţea premiul meu refuzat (i-am strigat să-l păstreze el). Am mai stat în sală atât cât să-i ascult pe Mircea Tiberian şi ai lui, minunaţi. Am plecat singur cu mult înainte de a se termina Galele (tocmai se premiau „oamenii de ştiinţă ieşeni”), spunându-le celor întâlniţi în hol că mă tot duc, nu vreau să stânjenesc pe nimeni prin prezenţa mea la coctailul oficial de final. Am venit pe jos la hotelul studenţesc şi pe drum mi-am cumpărat un sandviş cald cu carne de porc şi o sticlă de jumătate de litru cu apă (să beau în cinstea eşecului venirii mele la Iaşi la o manifestare literară programată dinainte defectuos)… Cam asta a fost, în ceea ce mă priveşte. Am înţeles că, după plecarea mea, „ajutorul din Bucureşti” al lui Emil Stratan, Ioan Es. Pop s-a supărat enorm pe „maestrul de ceremonii” Emil Stratan că a uitat să anunţe la Gală un premiu pentru Ion Mureşan (care a fost totuşi anunţat, am fost asigurat, cu pompă şi plic în care erau bani-bani, la cocteilul oficial, la care eu n-am participat). Că vedetismul scriitoricesc are şi el preţul lui de plătit.

Duminică am plecat din Iaşi cu un autocar adevărat din faţa Universităţii „Petre Andrei” (rectorul Doru Tompea ne-a dăruit la plecare un album turistic al Iaşului, o sticlă de vin, o tabacheră goală, agende mică şi mare cu file veline şi pix – să ne fie de folos atunci când scriem, eventual, despre manifestarea încheiată, intitulată „Petrecerea (sau Festivalul) cu poezie, prieteni şi… trufe de ciocolată”), m-am despărţit cordial de Emil Stratan, refuzând încă o dată să primesc diploma şi banii premiului de care m-am dezis public (se pare că n-a înţeles gestul meu), „faceţi o economie cu aceşti bani”, i-am spus. Sunt mulţumit că n-am lăsat în urmă nici o datorie nici faţă de organizator, nici faţă de juriul „turnirului poetic”. În drum spre Bucureşti autocarul a oprit la Bachus şi am mâncat, la sfatul lui Ioan Es. Pop, cu el la masă, „fasole cu ciolan afumat”, plătind separat, încercând să-l împac.

PS. Mulţumesc pentru atitudinile luate la Comentarii faţă de paginile mele de jurnal online, aici, legate de Petrecerea cu poezie ieşeană (de ieri şi alaltăieri), le consider extraordinare. Public şi azi fotografii făcute la faţa locului, la această manifestare literară (pentru mine ciudată, fără valoare).