0
5 comments

Joi, 17 februarie 2011. A intrat şi NASA pe fir, a anunţat că „explozia solara de marti a provocat o furtuna geomagnetica ce a afectat comunicatiile prin radio si ar putea provoca si intreruperi ale curentului electric in urmatoarele zile”, relateaza AFP. Marţi a fost o explozie de clasa X (bine că nu XXX), „nivelul maxim pe scara intensităţii erupţiilor”. Iar „pata solară”, masa de materie aruncată e de mărimea planetei Jupiter – „o ejectie de masa coronara, o puternica explozie magnetica la nivelul coroanei solare care proiecteaza in spatiu o plasma ionizata cu viteza de 900 de kilometri / secunda. Plasma a ajuns pe orbita terestra joi”. Joi? A trecut cu bine şi această zi, doar chinezii ce s-au mai lăudat că au avut necazuri cu comunicaţiile radio. „Eruptiile solare de aceasta intensitate pot provoca perturbari grave ale telecomunicatiilor la sol si in spatiu si pot afecta sistemele de distributie a energiei electrice”. În plus, „US National Weather Service precizeaza, intr-un comunicat, ca undele geomagnetice ar putea afecta functionarea centralelor electrice dar si GPS-urile, in urmatoarele zile”. M-au înnebunit, nu simt nimic. În România n-a fost nici un deranj. Ba chiar mi se pare culmea, când nu erau anunţate aceste furtuni magnetice solare mi se tăia curentul electric din senin, stăteam şi trei ore în aşteptare să se repare „avaria” – acum, când există o scuză, nu mi s-a tăiat curentul electric. Când va fi vârful efectelor fenomenului solar pe planeta noastră? Mâine, vineri, e ziua încercării din cauza plasmei solare, vom fi depresivi cică şi nervoşi la maximum (eu sigur voi fi aşa şi mâine, fiindcă trebuie să las la USR cartea de muncă luată cu scandal de la MAE). „Ce să-i faci, aşa vrea Dumnezeu, are el socotelile lui cu fiecare dintre noi, n-ai de ales, suporţi”…

***

Azi n-am reuşit să mai ies din casă, explozia solară nu m-a lăsat? A venit în sfârşit un instalator sanitar – scriam aici acum două zile că am rămas fără baie, că robinetele de apă caldă şi de apă rece din perete nu mai puteau fi folosite, cel de apă caldă inunda când îl deschideai, cel de apă rece nu putea fi oprit când îl închideai. Aşa îmi întâmpin eu ziua de naştere, prin muncă şi cu buzunarul gol (fiindcă m-a costat un salariu reparaţia de azi!). Asta e ultima bucurie ce mi-a fost acordată înainte să trec în al doilea an al… primei bătrâneţi, dacă pot să spun aşa… Singur fiind acasă, cu mâna dreaptă fracturată de Crăciun netrecută, a trebuit să mă sacrific iar pe altarul acestei vieţi, pe care eu o înţeleg din ce în ce mai puţin… De ce am eu parte de asemenea evenimente, brusc, în momente-cheie? De la 9.30 la 16.30 instalatorul sanitar a spart peretele prin gresie pe o porţiune consistentă la baie, a tăiat apoi ţevile ruginite cu robinetele blocate, a pus robinetele noi pe ţevi noi, pe care le-a sudat. A oprit apa pe toată coloana, jos, la subsolul scării de bloc. Avea cu el o butelie, suda după ultima modă. Am aflat că a făcut cinci ani „,meserie” (pe care a furat-o pe şantierele de acolo) în Italia, s-a întors şi o duce bine în România, de unul singur. E vrâncean de al meu, dar de la munte, acum e bucureştean. Am şi acum în urechi sfredelul şi bomfaierul, electrice. Teribil, când credea că a terminat, a cedat un… „cot” la ţeavă! Şi a trebuit să o ia de la capăt, să pună altă ţeavă, neavând „cot”, altă muncă pe brânci. După care s-a dus să cumpere şi o chiuvetă, fiindcă s-a crăpat cea veche. – N-ar strica să cumpăraţi o chiuvetă cu mască. Trebuie cumpărată altă „baterie” (eu îi spun robinet cu bilă), cu sifon special, să poată fi ataşată şi apa de la maşina de spălat… Cât s-a dus să cumpere, am făcut prima repriză de curăţenie (am umplut o sacoşă mare de zid dislocat; în locul lui va pune o portiţă de plastic, prinsă în ghips, altă cheltuială). Nu mai insist, când a dat drumul la apă, s-au înfundat ţevile la robinetele de la cadă cu tot felul de rugină, s-a temut să mai desfacă „ghiventul” la ţevi, să nu sară în aer totul (la presiunea maximă a apei), a bătut în ţeavă până… s-a desfundat. Îmi imaginez cât m-au înjurat azi scriitorii de pe scara de bloc, mai ales cei care au insomnie şi încearcă să doarmă ziua. I-am înnebunit azi! Fireşte, i-am plătit instalatorului sanitar şi drumul făcut la cumpărături pentru reparaţiile de la mine din baie, i-am dat şi ce a rămas. După reparaţie, cu mâna mea dreaptă amărâtă am făcut curăţenie în apartament, alte două ore (mie îmi place curăţenia; pur şi simplu nu pot să mă concentrez într-un loc murdar, care nu e în ordine). Gata, acum am iar apă curentă la baie, dar sunt lefter de ziua de naştere. Ce mai contează! Eu să fiu sănătos, că belelele vor mai curge, nu? Aşa îmi e mie pus deoparte, să nu mă bucur că mai sunt pe această frumoasă planetă bombardată azi de Soare.

***  

Apropo de modelul fatalist: „asta e”, „ce să-i faci”, „aşa a fost să fie”, „aşa-mi e mie scris”. Public jumătate dintr-un poem intitulat „Asta e” din volumul „Blues pentru cai verzi” de Letiţia Ilea, apărut în 2010 la Cartea Românească. Letiţia Ilea e o clujeancă născută în 1967, poetă şi traducătoare de excepţie (predă franceză la Ştiinţe Economice a Universităţii „Babes-Bolyai”, e familiară Franţei):

asta e

„aşa a vrut Dumnezeu”

sau „ce să-i faci, n-ai ce-i face”

spunea uneori bunica fără să se adreseze cuiva

cu ochii îndreptaţi către nu ştiu ce ţinut

pe care eu nu puteam nici măcar să mi-l imaginez

darmite să-l zăresc

vorbele astea stârneau în mine o durere

cum numai un copil poate încerca

vie mistuitoare fără leac

şi de scurtă durată. //

„aşa a fost să fie” zicea tata

obosit să caute explicaţii

şi aşteptând doar aşteptând

ca un personaj din kafka

să intre în lege

tata a murit fără să audă vorbele păzitorului

cum că acea poartă doar lui îi fusese hărăzită

„aşa a fost să fie”, tată,

dar ce mă mai enervau vorbele astea

îmi venea să le sar la beregată

să nu rămână din ele decât frânturi

de vocale şi consoane

dar tu le tot repetai

sperând că poate voi începe să văd pragul de jos

înainte de a da cu capul de cel de sus…

Letiţia Ilea

PS. Vă invit să citiţi în format PDF o revistă literară de nişă, care apare la Târgu Mureş, redactor-şef Nicolae Băciuţ: Vatra Veche, numărul pe luna martie, daţi click pe Vatra veche 3. 2011 (şi iar click pe dreptunghiul apărut).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
5 comments

5 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ma bucur ca n-am pierdut ocazia de a va spune un sincer “La multi ani !” cu sanatate si cat mai multe impliniri !
    Cu deosebita stima si simpatie pentru ceea ce (inca) mai inecrcati sa faceti !
    Doamne Ajuta !

  2. Toamna se coace tutunul. Aici, lumea e ca o rusoaică despuită de tot! (aşa-mi striga Esenin trecând) – cu sănii, cu cai, cu fete, cu tot.
    Mă feream de sănii pe-atunci. Mă feream să-l întreb: unde vă cară dorul de-acasă, de numai încăpeţi în pielea voastră diavolilor! Şi asta, seară de seară.
    Ehei!… Ehei! Armonica spărgea zările-n dungi. Numai să nu plîngi, să nu plângi, fiindcă întreg cântecul e numai pentru ea. Atât am reţinut. Avea un glas tremurat ca de balalaică şi armonică grea.
    Când de-o veşnicie, n-ai mai auzit aşa ceva, aşa ţi se pare. Doar aşa: bunicul îmi va fi spus (chiar) poate nu mai ştiu. Dar mult mai târziu. Deocamdată acolo în cimitir împărţim câte o cană cu vin. Dar dinspre chilie, pe ambele turnuri de pază, la fel ciupea cineva din corzi şi cânta. Celui rămas în urma trenurilor a pustiu, celor plecaţi într-o noapte, târziu.
    Şi simt în mine câte ceva. Cuvintele fac din mine ce vor. Nu-mi iau ochii însă de la groparii acoperiţi cu lopeţi de zăpadă, nici de la cuşmele lor. Dar nici de la moartea de pe cruce care-şi mai dezmorţeşte o ghiară pe dopul sticlei cu vin şi-mi face cu ochiul: dansează, dansează, dansează copile! Şi tu colea o ţîră, puţin.
    Mă uit la bunicul, dar lui ce e drept, îi juca în ochi farurile acelor trenuri ale morţii. Şuierul lor pierdut în noapte i se înfipseră-n piept.
    Toamna se coace tutunul, aici, bunicule! Şi lumea e ca o rusoaică, e ca tot ce-ţi doreşti… Numai lasă-mi zarea toată dinainte, să-l mai văd pe Esenin trecând în sănii trase de cai arăpeşti. Nimeni nu-mi răspunde, nimeni. Dar nimeni! Pe ambele turnuri de pază ciupeşte din corzi şi cântă cineva. Nu-i blues-ul! Acel blues al trenurilor ce cară, tot cară spre apus oameni ca pe vite. Nici a lui Esenin armonică nu-i, dară! Stoluri de păsări zboară dinaintea săniilor.
    Zboară… Şi moartea le-nşfacă hapsână cu-o ghiară.

    (Poemul astfel stă mărturie ca dreaptă răstălmăcire după o îndelungată citire la a sa carte „Pe prag. (Vale–Deal)” şi închinat cu o buză de vin roşu la aniversarea de mâine a poetului LIS. La mulţi ani!)

  3. Mulţumesc, domnule Radu Humor – vă urez şi eu să aveţi parte de tot binele (care se împarte cu atâta zgârcenie pe lume).
    Mulţumesc, domnule Tudor Cicu, pentru urare – tot ce lăsaţi scris aici merită laudele unui cititor dezinteresat.