Marţi, 31 mai 2011. Aseară, la Ateneul Român – sala plină, dacă vă puteţi imagina, numai lume bună (elita, atât de fracturată de opţiunile politice sau apolitice; era şi fostul preşedinte al ţării Emil Constantinescu în sală, era şi fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu, era şi actualul parlamentar PNL Adriana Săftoiu, să mă refer numai la ei), venită să-i asculte pe Nicolae Manolescu şi Dorin Tudoran. Între scriitori, câtă frunză şi iarbă, vorba vine (din ce am recunoscut la prima vedere, n-am insistat cu identificarea lor; las la o parte faptul că pe cei mai mulţi nu-i cunosc): de la Ana Blandiana şi Florin Manolescu sau Bujor Nedelcovici la Ioana Diaconescu, Gabriel Chifu, Andrei Oişteanu, Florin Toma, N. Prelipceanu, Denisa Comănescu, Irina Horea, B. Elvin, Geo Şerban, Adriana Bittel, Răzvan Voncu, Horia Gârbea, Florin Iaru, C.T. Popescu sau Eugenia Ţarălungă şi Costi Rogozanu, Doina Uricariu, Radu Călin Cristea. Manifestarea în sine (de care pomeneam ieri aici, Conferinţele Filarmonicii George Enescu) a fost patronată şi de Editura Polirom, ea a împărţit mare parte dintre invitaţii. Intrarea pentru cei ce n-au avut parte de invitaţie a costat 5 lei. Aşadar, „Un ideal pierdut: normalitatea” – temă de discuţie. Înainte să înceapă dialogul N. Manolescu – Dorin Tudoran, au urcat pe scenă opt violoncelişti, în frunte cu maestrul Marin Cazacu (dacă vreţi să-l vedeţi şi să-l ascultaţi cu „Bach & Togell”, de curiozitate, daţi click pe http://www.youtube.com/watch?v=uWAW2nOOI_c). Până să vin la Ateneul Român, a plouat torenţial în Bucureşti, dar ploaia s-a oprit la ţanc… 
A deschis microfonul N. Manolescu (după ora 20): în România e la vedere anormalitatea, în Germania se poate trăi şi normal (scria Andrei Pleşu în Dilema Veche), dar un locuitor din Sfântul Gheorghe susţine că el trăieşte normal, nu sunt probleme, asta înseamnă că depinde de criterii şi la ce ne raportăm, eu m-am mai păcălit cu tema asta a normalităţii, în 1990 susţineam în faţa lui Octavian Paler că în sfârşit, după atâta comunism, ne întoarcem la normalitate şi Paler a fost sceptic, i-am spus că revenirea la normalitate înseamnă să se întoarcă fiecare la uneltele lui, scriitorul la scris, inginerul la construit case sau maşini, dar am fost contrazis în practică – Paler s-a întors într-adevăr la scris, pe când eu am intrat în politică în 1990, era prea devreme atunci să te întorci la normalitate? Dorin Tudoran i-a răspuns: nu reuşim să ieşim din ceaţă fiindcă facem tot posibilul să complicăm lucrurile, aşa e în firea românului, construim mitologii ieftine care ne privează de la a privi lucrurile în faţă şi să le luăm aşa cum sunt, nu, noi le înflorim, nu le rezolvăm simplu, Adam Michnik spunea că disidenţii comunismului au trăit în locuri şi timpuri anormale şi că numai ei au trăit normal, azi trăim în anormal într-o lume care ar trebui să fie normală (democratică), totul e să încerci să trăieşti normal în orice condiţii, uitaţi-vă în România, confundăm instituţiile cu oamenii care le conduc şi instituţiile nu impun respect, cum se face că vin la conducere numai cei ce ne fac să ne pierdem respectul faţă de instituţii? 
N. Manolescu: eu n-am fost disident, dar nici nu m-am comportat cum nu trebuie până în Decembrie 1989. Dorin Tudoran: când ceva ia formă definitivă, deja moare. Am început să acceptăm lucrurile inacceptabile, aici e cheia normalităţii: ce e de acceptat şi ce nu. N. Manolescu: normalitate înseamnă totuşi omul potrivit la locul potrivit, o societate în care funcţionează instituţiile, totul e să ne facem fiecare treaba pe măsura noastră, dacă ne-am face fiecare treaba aşa, am trăi într-o lume normală. Dorin Tudoran: s-a greşit de la început, din 1990, într-un interviu luat atunci, Andrei Pleşu (ministru FSN) spunea că nu trebuie să facem decât pe dos ce făceau cei de până la Revoluţie, la nivel instituţional – ca şi cum asta ar fi fost suficient. Vedeţi, există şi pericolul să simplificăm inadmisibil lucrurile, nu numai să le complicăm inadmisibil. N. Manolescu: cum ar fi trebuit să începem, ce n-am făcut atunci, în 1990? Dorin Tudoran: vă amintiţi ce spunea Radu Câmpeanu atunci, în 1990? Să ne mai lase intelectualii ăştia în pace, că ei n-au soluţii politice. O spunea un om care nu făcuse politică 40 de ani şi care habar nu avea ce mai înseamnă România, de fapt (trăind la Paris), urmarea? Ion Iliescu şi FSN au fost aleşi cu procente incredibile, de ce? 
Fiindcă FSN era fostul PCR şi Iliescu era omul cu experienţă politică în ţară, ştia cum să ia românul, avea practică, nu erau visător, el a operat normal. După Decembrie 1989 s-a atomizat viaţa politică, îi mulţumesc preşedintelui Constantinescu că e aici, l-am atacat urât, la PAC am participat şi eu cu ideile, noi mergeam pe idealuri, şi „emanaţii” îşi vedeau în practică de interese. Constantinescu era ce e Obama acum în SUA, un idealist, dar realitatea sistemului l-a trezit la realitate, Obama a trebuit să o lase mai moale… N. Manolescu: eu eram de acord că avem 15.000 de specialişti, dar cine voia să facă politică? Dorin Tudoran: n-am văzut nici un preşedinte care să spună că am greşit, că n-a venit să servească interesele generale, ci pe cele ale sale sau ale unui partid din care provine… N. Manolescu: revine în spaţiul public repetat Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, acest Punct ne-ar întoarce la normalitate, dacă ar fi pus în practică? Adică o lege a lustraţiei ne-ar aduce automat normalitatea? Dorin Tudoran: Punctul 8 ţine de normalitate, dar el n-a fost acceptat (deci ne complăcem în anormalitate). Lumea se lasă în continuare păcălită, intră în greva foamei… Vă amintiţi cu Doru Mărieş şi greva foamei, se ajunsese la o situaţie inadmisibilă – şi? A apărut Roberta Anastase (preşedinta Camerei Deputaţilor, din partea PDL) şi a spus că facem şi votăm legea lustraţiei, să iasă din greva foamei Doru Mărieş (preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989”; era intrat de zeci de zile în greva foamei şi ajunse la capătul puterilor, putea muri), şi Doru Mărieş a înghiţit găluşca, a ieşit din greva foamei şi Legea lustraţiei a fost aruncată la coş, textul legii fiind anume prost scris! 
Ce ne mai spune Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara? Când nu mai avem despre ce să discutăm, reapare acest Punct… N. Manolescu: e necesară legea lustraţiei, putem deveni normali fără ea? Noi nu vrem să ştim nişte lucruri care nu ne convin, e anormal. Dorin Tudoran: mai e cineva dispus să lupte pentru legea lustraţiei? Când apar dosarele de la CNSAS, care deconspiră pe unul sau altul dintre vedete, le negăm; dacă ele ne servesc, e în regulă, dacă nu, nu. Când o lege are excepţii… Securitatea nu se juca, avea profesionişti, nu-şi lua riscul să vorbească prostii în ceea ce puneau la dosar, când te oferi să aduci servicii Securităţii dacă eşti trimis în străinătate să-l lămureşti pe un scriitor sau pe altul emigrat, nu recunoşti că ai fost agent de influenţă? Dar nu numai scriitorii au fost expuşi… N. Manolescu: se tot repetă că de ce nu sunt pedepsiţi cei ce au instrumentat dosarele, dar am aflat că 60 la sută dintre foştii ofiţeri de Securitate au fost condamnaţi prin CNSAS… au fost 1500 de ofiţeri de Securitate? Degeaba, se aude doar de executarea unor scriitori care au colaborat cu Securitatea, deşi din cei 60 de membri ai Consiliului USR, numai 3 au fost turnători. Sigur, mie nu-mi convine ce găsesc în dosarele scriitorilor care au turnat… Dorin Tudoran: problema scriitorilor e nu de ce se vorbeşte numai de ei, o dată deconspiraţi, ci de ce au turnat… 
N. Manolescu: e un clişeu, totodată, să spui că toţi scriitorii au turnat, fiindcă au turnat câţiva. Sau să te plângi că numai scriitorii sunt vânaţi la CNSAS, că ei sunt victimele. După cum nu poţi să spui că toţi scriitorii care au fost plecaţi în străinătate, cu acordul Securităţii, au fost turnători. Mi se mai reproşează că eu nu apăr scriitorii, uitând să se vadă că ei, cei deconspiraţi nu se apără cum trebuie… Dorin Tudoran: mai e ceva, din dosarul meu de la Securitate, dintr-o listă cu zeci de informatori, numai şase au fost deconspiraţi! De ce? Apoi, scuza cu: a turnat? Ce contează, e un mare scriitor, sau e un mare pictor. Dar la Tribunal, când merge CNSAS cu dosarul celui acuzat că a colaborat cu Securitatea, nu se merge cu opera scriitorului sau cu „Cina de taină”, acolo dă socoteală omul-scriitor sau omul-pictor care a turnat, acolo nu e pusă în discuţie partea artistică sau estetică a scriitorului, ci cetăţeanul care a colaborat… În timp, a căzut şi mitul membrului PCR care n-ar mai fi avut dosar la Securitate (din 1973, Ceauşescu a dat ordin în acest sens; că de ce Securitatea nu are încredere în PCR), fiindcă Securitatea îi transforma în turnători pe toţi, au apărut „agenturile de partid” şi turnătorilor din PCR li se spuneau „persoană de încredere”. Nu e adevărat că n-a putut fi racolat de Securitate fiindcă a fost membru PCR… N. Manolescu: totuşi, am exemplul lui Ion Hobana, care a fost secretar cu Externele la USR până în Decembrie 1989 şi n-a avut dosar la Securitate. 
(Dorin Tudoran i-a îndreptat naivitatea lui N. Manolescu: Ion Hobana colabora instituţional, adică era omul lor) Dorin Tudoran: pe mine nu mă interesează dacă avea sau nu angajament la Securitate cel ce a turnat, pe mine m-a interesat de ce omul s-a dovedit a fi atât de ticălos… (N. Manolescu a spus că-şi va cere şi el dosarul de la Securitate şi Dorin Tudoran i-a spus: dacă nu te-a interesat 20 de ani acest dosar, mai bine să nu-l mai vezi) Am crezut că noi suntem mult mai buni decât ceilalţi, pe când ceilalţi nu erau ceea ce pretindeau că sunt… Mă opresc aici, e târziu. Mai e un rest al acestui dialog, îl las pe mâine.
PS. Vă invit să citiţi un nou text polemic lung, incomod, semnat de Aura Christi pe seama Cazului „Breban, colaborator al Securităţii?”, intitulat „Mistificarea materialelor din Arhiva CNSAS”. Indreptar (I). Cititi in Contemporanul, nr. 6/2011, daţi click pe:
Va multumesc pentru relatari. Asa mai putem si noi, romani de peste mari si tari sa nu ne mai simtim Cenusarese si sa patrundem macar si virtual in aceste minunate palate ale culturii.
Vad niste scaune goale alaturi de d-na Ioana Diaconescu (pe care am remarca-o recent la emisiunea Nocturne si mi-a inspirat mult respect). Ma asez, virtual, desigur.
Sanatate si toate cele bune.
Da, într-adevăr trebuie să-i mulţumim domnului Stoiciu pentru relatări. Sunt mult mai reuşite decât informaţiile din articolele publicate în „Adevărul” sau „România liberă”.
Chiar mă întrebam, domnule LIS, dacă relatările reproduc cuvintele celor doi vorbitori din memorie sau după o înregistrare reascultata acasa…
Mi-ar plăcea să fac câteva mici comentarii, dar am nevoie de textul exact. Poate apare în curând pe internet inregistrarea dialogului.
În general, ca idei, cei doi nu par să spună nimic nou faţă de ceea ce au spus deja în nenumărate rânduri în ultimii 20 de ani.
Dacă nu era pus din nou pe tapet „cazul Breban”, dacă dl. Tudoran nu-l compara pe Emil Constantinescu cu Obama… :)))….cred că era o plictiseală….
Cei 5 lei de la intrare nu îşi găsesc justificarea.
@ Doamna Sanda Varan, indraznesc sa va abordez (pentru ca sa recunoastem lucrurile se cam incing, daca nu chiar degenereaza dupa cum am sesizat si din recentele contrari amicale LIS – Gogea). Si este mare pacat.
Si daca a fost o discutie plictisitoare in opinia unora, totusi nu putem nega ca este o oportunitate sa cunoasca mai mult public persoane de genul domnului Dorin Tudoran, existenta unui alt mod de gindire. Nimic nu este batut in cuie.
Sint persoane care inca nu au ajuns la concluzii, acuma le proceseaza. Cred ca avem si noi dreptul sa evaluam, sa cintarim niste realitati cind vedem ca lucrurile nu merg bine in Romania.
Pe mine ma intristeaza aceasta dezbinare a romanilor.
O vara placuta.
Poziţia celor doi (singuri!) pe scenă (dialogând cam doar cu o ureche) este demnă de o descripţiune psi de profil. Poate, Doamna L. o a şi analizat.
Eu remarc aici doar poziţia mai mult decât decentă, chiar un pic retractilă a dlui Blogdaprosti, pe când ex-Celenţia-sa dl ambasa-n doare, pare că se afla la saună… Nu ştiam că sunt de rigoare, şi acolo, costumele – altele – decât cele de dinaintea chicării-n păcat.
Atenta religiozitate a auditoriului o pun exclusiv pe seama audiţiilor muzicale. Şi eu am impresia (cetind relatarea faptei)că cel puţin unul din din doi putea lipsi.
Ori, chiar ambii ramplasaţi de un orator harismatic, gen Pleşu sau Puric care au şi ţinută şi talie adecvată.
Cei 5 lei fost-au pentru atenei, nu pentru ei. Bănuiesc, dar sigur de tot nu pot fi… Mai ales că aula purpurie cred a se fi umplut mai mult cu (orez…, pardon!) invitaţii, decât cu biletaţii.
De departe, mai totul se percepe naşpa.
Cum o fi fost mai de-aproape?
@Doamnă Mara
M-am tot gândit dacă să răspund sau nu „îndrăznelii” dvs., care se dovedeşte a fi un adevărat mesaj pentru pace, în vreme de pace şi de democraţie, când libertatea opiniilor e sfântă, iar spiritul critic încurajat şi permis, cu condiţia de a respecta normele limbajului civilizat, pe care înşuşi proprietarul acestui blog le impune şi le cultivă.
Ceea ce nu se întâmplă însă pe blogul de unde faceţi dvs. cale luuuungă până aici, la mine, ca să îmi spuneţi ce să scriu şi ce nu despre un dialog, pe care, „cenuşăreasă” cum spuneţi că sunteţi, nu îl cunoaşteţi, dar înţeleg că îl presupuneţi genial. Ei, fiecare cu aşteptările sale…..
Sper însă că pledoaria dvs. pentru ca mai mult public să cunoască „persoane de genul domnului Tudoran”, nu porneşte din ideea că domnul Tudoran este un necunoscut sau dl. Manolescu, à côté de lui, un neica nimeni….Ei sunt personalităţi fulminante ale culturii române în declin….dar oricum, să nu vă audă cumva, fiindcă s-ar putea să vă treziţi din visare cu celebrul strigăt de luptă:”Minţiţi!”. Ori să vi se spună că faceţi o mârşavă diversiune sau, de ce nu, că încercaţi să faceţi pe „agentul de influenţă”….. cum chiar faceţi, de altfel, încercând să mă convingeţi de ce? Că vara este frumoasă? Sunt de acord. Vara este frumoasă, iar dezbinarea românilor nu a început aici, pe acest blog, şi nu aici se va sfârşi.
Vă asigur că mă bucur că mai există „ persoane care inca nu au ajuns la concluzii, acuma le proceseaza. Cred ca avem si noi dreptul sa evaluam, sa cintarim niste realitati cind vedem ca lucrurile nu merg bine in Romania.” şi vă urez din tot sufletul să ajungeţi la concluziile corecte sau cât mai aproape de ele.
În ritmul în care însă vă deranjează la ureche mai mult ceea ce scriu eu, ca filolog, iar pregătirea dvs. juridică nu v-a ascuţit până acolo simţul dreptăţii încât să luaţi atitudine când asistaţi la terfelirea mai mult decât josnică a numelui şi a onoarei unei persoane(femeie pe deasupra, ca şi dvs.!), care nu a făcut decât, cu mijloace civilizate, să critice acţiunile şi scrierile dlui Tudoran(cel care se teme de cuvinte mai rău decât de Judecata de Apoi!), mă gândesc că evaluarile dvs. se vor reduce la astfel de atitudini arogante, de încercări de a-i cenzura pe cei ce au alte opinii decât obiectul adoraţiei dvs. „blogdaproste”.
Înţeleg că suferiţi nespus din cauza episodului în care domnul LIS a fost tras la răspundere într-un mod în egală măsură obraznic şi ridicol(încât nu ştii bine, dacă să te indignezi sau să râzi) de unii colegi, pentru modul în care îşi administrează blogul.
Nici mie nu mi-a plăcut să aflu că aşa ceva e posibil în zilele noastre, dar, stimată avocată a D-ului, lăsaţi-l pe domnul LIS să hotărască şi să procedeze cum cred dumnealui de cuviinţă.
Plecaţi liniştită în vacanţă….
Va asigur ca am parcurs argumentele doamnei A.C. si am urmarit pe you tube o inregistrare la o lansare de carte a dl. Ion Lazu (un om remarcabil, care merita tot respectul) si unde erau prezente personalitati ale vietii culturale si politice romanesti. Sincera sa fiu m-a impresionat si induiosat.
De asta va spun ca ma intristeaza dezbinarea romanilor.
Stimate domnule Ion Lazu, deja mă copleşiţi cu bunăvoinţa dumneavoastră. Nu prea sunt obişnuit cu astfel de gesturi pedante şi sobre. Şi nici nu prea socializez…Vă apreciez echilibrul verbal şi „monotonia” justiţiară în cazul Caraion. Puţini dintre noi mai au timp şi pentru cei aflaţi la nevoi metafizice, cum e cazul micuţei făpturi fizice şi giganticei galaxii lirice Caraion. Oricum aş privi lucrurile, l-am citit şi m-am „infectat” încă de la primele sale cărţi. Nu mai există scăpare, nu-l mai pot dezlipi de experienţa mea lirică. Şi nu mă simt rău din această cauză. Fireşte, înţeleg presiunile făcute de securitate asupra sa. Din păcate, uneori, tentativa de viol se transformă în „sex sălbatic”. Între Caraion şi Securitate au existat „superbe” partide de sex protejat şi, mai ales, de comun acord. Care alt scriitor român a turnat cu atâta genialitate stilistică şi atâta talent demn de un Nobel al ticăloşilor cu admiratori la greu? Eu nu pot să aleg între sufletul mic al lui Caraion şi mintea sa împrumutată diabolicului. Stau pe şanţul literaturii române şi nu votez astfel de trecători pe drumul iluziilor. Sunt neutralizat. Nu cred că e nevoie de părerea mea în cazul acestui monstru cu polen de tei pe aripi. Scurt de tot: nu vreau să fac atac de panică din cauza lui Caraion. Vorba ceea, „brânză stricată în burduf de leu devalorizat”. Reformă literară! În fine, vă asigur de tot respectul meu posibil. Pentru scrisul şi anvergura dumneavoastră spirituală. Să vă tot ţină Domnul în această domnie fastuasă a minţii. Cu bine.