0
2 comments

Luni, 20 iunie 2011. Am lipsit şase zile de acasă şi sunt dat peste cap, am un program înnebunitor. Trebuie să ies din această poveste, nu mai pot să continui la fel… Acolo unde am fost (luând laptopul fiului cu mine, cu Internet de pe modem Cosmote), cazat la Botoşani, trei nopţi, la Suceava, o noapte, şi la Fundul Moldovei, o noapte, mi-am stricat toate nopţile, am dormit maximum trei ore în fiecare noapte. De regulă merg în aceste deplasări să mă relaxez, pe cât posibil, nu să mă exploatez nemilos. După ora 22 părăseam locurile cu scriitori (care întârziau la gargară), veneam la camera de hotel în faţa laptopului fiului şi începeam să scriu pagina de jurnal online (chinuit de tastatura diferită în cazul semnelor de punctuaţie, la z şi y sau diacritice; corectura mă enerva la culme), după care începea chinul publicării pe blog, apoi corectura – nemaigăsind timp pentru etichete. Trebuia totodată să salvez de pe aparatul de fotografiat pozele făcute peste zi (în jur de o sută zilnic) şi publicarea unora dintre ele pe blog. Nu vă puteţi imagina efortul depus. După care trebuia să public în fiecare zi, preluată de pe e-mail, opinia titularului (scriitor) de pe Jurnalul de Vrancea. Nu mai găseam timp să citesc ştirile pe agenţii, sau să aud ştirile la televizor. Mă culcam după duş la ora 4 sau 5, la 7 sau 8 mă trezeam să mă rad, aveam program strict de mers la Ipoteşti, la Zilele Eminescu sau la Congresul Naţional de Poezie. Îmi place să fiu corect, să nu mi se reproşeze că nu respect munca organizatorilor (Gellu Dorian la Botoşani şi Carmen Steiciuc la Suceava; vă daţi seama, au avut 90 de invitaţi!). Apucam să dorm după ora 15 trei sferturi de oră sau o oră, pe sărite, acest somn mă mai „remonta”. Doina Popa a fost cea mai revoltată, nereuşind nicicum să înţeleagă de ce nu renunţ la blog, în primul rând. N-a avut de ales şi s-a resemnat, m-a lăsat să mă omor cu firea. De ce? Nici eu nu ştiu. Dar trebuie să pun punct acestei aventuri, până nu mă distrug fizic.

Oboseala acumulată acolo unde am avut program literar oficial strict n-a fost risipită nici sâmbătă, când am mers la mănăstirile Putna, Sihăstria Putnei, Suceviţa şi Moldoviţa, şi nici când am ajuns pe proprietatea Silviei şi Vasile Tudor din Fundul Moldovei (invitat alături de alţi scriitori), din contră, seara m-am chinuit dublu decât în celelalte seri şi nopţi cu blogul, fiindcă nu avea putere Internetul şi nu se salva tot ce voiam să public şi o luam de la capăt degeaba… În aceste zile de absenţă din Bucureşti, când ar fi trebuit să mă simt bine (probabil că de aceea m-a atacat cu totul aberant) s-a găsit un deştept să mă ameninţe ba cu judecata, ba cu excluderea din Uniunea Scriitorilor din România-USR fiindcă am îndrăznit, auziţi nenorocire, să scriu că mi-a fost mie ruşine de eşecul jurizării la nominalizările Premiilor USR, fără să pomenesc pe nimeni (eşec pus în discuţie şi la ultima şedinţă a Consiliului USR, şi în două numere ale revistei România literară). Îmi fac şi acum cruce, nici n-am apucat să discut jurizarea acestor premii şi m-am trezit, în modul cel mai abuziv cu putinţă, pus la zid, acuzat că eu vreau toate premiile şi că nu merit nimic din ce mi s-a dat (pentru asta ar trebui să-l dau eu în judecată şi să cer excluderea din USR)… Fiind plecat departe de Bucureşti, am încercat să relativizez la maximum antipatia publică la adresa mea. Totuşi, am fost indispus, că nu mă pot bucura nici de această deplasare printre scriitori (poeţi, prozatori, eseişti şi critici), departe de Bucureşti. Am refuzat să citesc tot ce înseamnă comentariu în care eram înjurat, jignit, umilit (lui Horia Gârbea i se pare normal, din înalta sau joasa funcţie pe care o deţine la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, să-i calce în picioare pe toţi cei ce-l trag de mânecă). Azi mi s-a telefonat râzând (nu spun de cine) că Horia Gârbea a anunţat că vrea să-mi… bea sângele! Probabil se joacă de-a polemica literară, care să atragă atenţia asupra lui. Repet, nu mă cobor până acolo să mai pierd vremea cu asemenea specimene de scris, urmaşe ale tezelor lui Dracula, le ignor fiindcă nu merită un răspuns. În ultima vreme s-au înmulţit atacurile la adresa mea şi, mărturisesc, îmi e imposibil să înţeleg de ce. Aştept să se mai aşeze apele şi să reiau aceste cazuri de atac, să le studiez şi să le judec – apoi să le clasez. Nu-mi place să condamn pe nimeni, ci doar să înţeleg de ce am fost atacat nedemn la un moment dat. Observ că sunt forţat să pun mâna pe par… Puţintică răbdare. Acum sunt atât de ocupat (am obligaţii literare pe care trebuie să le onorez), încât nu pot decât să surâd că mă abţin să reacţionez la toate prostiile. Adevărul e că asemenea atacuri otrăvite mă destabilizează (nu mai pot să mă concentrez la obligaţiile literare pe care le am), şi autorii lor ştiu asta, pe destabilizarea mea mizează, de aceea nu vreau să le dau satisfacţia să le descopăr mizeriile la adresa mea. Pur şi simplu nu-i citesc, nu mă interesează. Dar asta nu durează, vine o zi când reacţionez dur. Îi invit pe toţi cei ce mă atacă nedemn să-şi aştepte rândul, fiindcă-şi vor primi răsplata publică. Nu va mai dura mult…

Slavă cerului, am avut noroc de data asta (e puţin zis noroc, fiindcă norocul e trecător): întâlnirea cu Părintele Melchisedec, duhovnicul meu, chiar dacă a fost pe fugă, mi-a împăcat sufletul, şi toate amărăciunile provocate de aceste atacuri scriitoriceşti de neînţeles au fost aruncate la coş de la sine. Întotdeauna m-am minunat de călătoriile mele la Mănăstirea Putna (extrem de puternică prin rugăciuni şi sfinţenie lumească) şi întâlnirea cu Părintele Stareţ au puterea să-mi şteargă din memorie şi indispoziţiile legate de lumea literară şi de moravurile scriitoriceşti, inclusiv atacurile nedemne la adresa mea, care devin dintr-odată fleacuri, iar semnatarii lor daţi în stambă prin ele (ele le dau de gol caracterul şi micimea), decad în nişte nimicuri. E greu de crezut, dar mângâierea şi binecuvântarea unui duhovnic ieşit din comun te pot salva. Îi mulţumesc Doinei Cernica pentru fotografia trimisă, făcută la Mănăstirea Putna, în care Părintele Melchisedec mă dojeneşte (în fotografie sunt şi Paul Aretzu, Vasile Spiridon şi un pic din Lucian Vasiliu)… Public şi fotografia mormântului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Biserica Mănăstirii Putna. Am admirat comentariul lui Octavian Mihăescu de aici, din 19 iunie, dacă v-a scăpat, citiţi-l dând click pe https://www.liviuioanstoiciu.ro/2011/06/azi-manastirile-putna-sihastria-putnei-sucevita-moldovita-si-proprietatea-poetului-vasile-tudor-cand-libertatea-de-expresie-devine-delict-si-horia-garbea-e-bun-de-demis/#comment-38662. Domnia sa, dedicat lui Dumnezeu, înţelege exact ce vreau să spun. Din păcate, echilibrul sufletesc atins la Mănăstirea Putna nu durează. Ar trebui să fac mult mai mult decât fac pentru sufletul meu. Oftez.

***

Scriitorul critic buzoian Tudor Cicu mi-a scris din Grecia, unde e în vacanţă. Îi voi publica aici consemnările de la faţa locului (împreună cu două poze), mulţumindu-i că mă pomeneşte şi acolo:

                                  Scrisori din strainatate

                                                  1

                                             Motto: „Tu, nihil invita dices faciesve Minerva”   

   Ma aflu pe taramul zeilor. Aici in Grecia totul este istorie. Pe 18.06.2011 ora 05.28, dupa aproximativ 9 ore de mers, trecem granita care desparte Bulgaria de Grecia si primul meu gand a fost la versurile lui Goga usor adaptate: „La noi sunt codrii verzi de brad / Si campuri de matase / Aici doar dealuri isi expun / Cocoasele golase”. A fost prima senzatie care mi-a fost generata de natura dezolanta desfasurata in fata ochilor. Mi-am amintit vorbele lui M. Sorescu: „cand treceai dintr-un sat in altul era ca si cand te duceai in strainatate”. Din fericire, grecii mi-au sugerat ca Ariadna asteapta intotdeauna la intrarea fiecarui labirint. Tot ce mi se va intampla in continuare, va spun sincer, va fi greu (greu taica, greu!) sa privesc astfel de detalii numai teoretic. Optiunea mea se va indrepta catre zeii pe care LIS ii coborase printre oameni la Adjudul vechi, in „La fanion”. Nu mai putem privi antichitatea prin ochii lui Homer, Ovidiu, Hesiod si ceilalti (cititi in copilarie); pentru a contesta (tocmai eu) Elada veche. Pentru ca si tu cititorule, sa o intelegi si sa o indragesti cu adevarat, va trebui sa faci cu mine unele miscari intr-un spatiu unde imaginatia este puternic solicitata. Poetul trebuie sa fie un artist de talia lui Pigmalion, cel care s-a apucat sa ciopleasca din fildes, o fecioara asa cum visase. Stim ca singur nu putea realiza una din minunile care se asteapta de la un artist (sculptor sau poet). Afrodita, zeita nascuta din spuma marii il va ajuta pe Pigmalion sa-i dea viata Galateei. La Salonic, unde am facut primul popas, am admirat statuia lui Alexandru cel Mare, cel care dormea cu Iliada lui Homer la capatai, dar si un tablou aflat intr-o vitrina, ce parea pictat de Tizian al nostru, si-n el era de asemeni istorie: flori de anemone, alaturate unor flori de trandafir rosii ca macul. Afrodita vrand a salva trupul lui Adonis (spune legenda) ne-a dat anemonele din lacrimile cu care l-a jelit pe Adonis, si din sangele care a curs atunci cand s-a intepat in maracini, incercand a-i rapi din coltii mistretului trupul iubitului, au rasarit trandafirii rosii. Sa-i fi servit legenda aceasta, ca model lui Homer, cel care descrie vanatoarea lui Ulise, alaturi de verii unchiului sau Autolicos? Tot ce se poate. Acest fapt, comentat candva si de mine in dialogurile subterane ale poeziei LIS–iene, ne-au incantat foarte mult. Sa se fi asternut peste toate acestea „timpul care distruge totul” – cum zicea Ovidiu intr-o expresie celebra? Poetul Hesiod, ne spune ca Metis (fiica lui Ocean) – cel dintai simbol al intelepciunii si prudentei – deci ne spune, ca ea stia mai multe taine decat toti zeii si oamenii laolalta. Dar ca Zeus (inghitind-o pe Metis) si-a insusit intelepciunea si prudenta care trebuia sa domine prin el asupra zeilor si oamenilor. Ni-l vom lua drept ghid pe Homer (cantand Olimpul) care ne spune ca si pe zei ii va invalui lumina alba a zilei si vor gusta fericirea tot atata timp cat vor dainui si zilele eterne ce le sunt harazite. Daca nu cumva nemurirea noastra sau nefiinta noastra nu-i vor omari in cele din urma si pe ei. Pentru asta s-au creat statuile, si cu siguranta le vom intreba…..

P.S. Daca nu cumva unii dintre poetii eleni contemporani cu noi au si raspuns la aceasta intrebare: „spuneti-mi: cea care deschide aripi in tot ce exista, / chiar si in visele noastre, este rodul nebuniei?” (Odysseas Elytis).  

                                                                                                                                  18.06.2011

Tudor Cicu

PS. Vă invit să citiţi în format PDF Revista Nouă din Câmpina (redactor-şef Florin Dochia), daţi click pe revista noua 2 2011 (şi iar click pe dreptunghiul apărut).

PS. 2. Public un curcubeu fotografiat din balconul apartamentului de N. Ciobanu la Piatra Neamţ (curcubeu cu un picior pe Pietricica). Public fotografii de la Doina Cernica şi Marius Chelaru, de la Congresul Naţional de Poezie (în fotografii: Doina Popa, Carolina şi Adrian Alui Gheorghe, N. Panaite, Silviu Guga, Marius Chelaru; cer scuze că sunt şi eu în poze; Claudiu Komartin va avea motive să mă acuze că fac pe… vedeta pe propriul blog!).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
2 comments

2 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Da, aveti dreptate, conflictele interpersonale sunt neplacute si tensiunea psihica provoaca stres. O inima nelinistita si neimpacata, plina de revolta, de angoasa si de sentimente negative, nu se poate armoniza cu perfectiunea universului.

    Cu toate astea, de ce oare, sa fi spus tocmai o fiinta divina si iluminata precum Isus, conform Evangheliei dupa Matei, cap.10, paragraful 34: ”Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.”?

    Intemeietorul crestinismului nu evita ”razboiul intru cuvant” si nu refuza conflictul de idei. Cred ca, subliminal sau nu, chiar in Biblie exista un mesaj puternic care spune ca fara o lupta dreapta si cinstita binele nu poate invinge.

  2. Luptă “dreaptă&cinstită” într-o lume… “răvăşită” ?!? (Ca-n Maramu’; dar, se pot afla rime şi mai pline de licenţe.)