0
9 comments

Vineri, 18 februarie 2011. Mâine dimineaţă, la ora 5 împlinesc altă vârstă – să nu fie cu deochi. M-am născut acum 61 de ani într-un canton CFR, la Dumbrava Roşie, la cinci kilometri de Piatra Neamţ, regiunea Bacău (n-am fost niciodată în recunoaştere, nu ştiu dacă mai e pe picioare acest canton; părinţii mei n-au stat decât un an aici, s-au mutat la alt canton, din comuna de unde era mama mea, Cantonul 248, confundat cu Halta CFR Adjudu Vechi, la 248 de kilometri de Bucureşti, canton aflat la 2 kilometri de comuna Adjudu Vechi şi la patru kilometri de oraşul Adjud). Tata? Tata fusese făcut prizonier la Cotul Donului (el conducea o maşină a Crucii Roşii) la 25 de ani, timp de trei ani a fost obligat să muncească la o mină de azbest şi la tăiat de copaci în Siberia. Întors în ţară la finalul anului 1945 cu „Horia, Cloşca şi Crişan”, la 28 de ani, a traversat deşertul instalării comunismului în România (a suportat rigorile ocupantului sovietic, fiind acuzat că a participat la războiul împotriva marelui prieten roşu de la Răsărit; nu i-a mulţumit nimeni pentru sacrificiul făcut, luat în armată din 1939)… Mama? O ţărancă de o frumuseţe aparte, educată la oraş, la Adjud (avea părinţii înstăriţi la Adjudu Vechi, pe malul Siretului). Din nefericire, mama mea a murit când aveam un an şi patru luni (trăsnită în bucătăria de vară la Cantonul 248, unde abia se instalase) şi n-a avut cine să-mi dea amănunte despre naşterea mea. Nici n-am fost interesat să ştiu până să devin… scriitor şi să-mi scriu fişa biobibliografică, prea târziu, când nici o rudă din partea mamei nu mai trăia. M-am născut din doi părinţi maturi, daţi peste cap de al doilea război mondial şi de transformarea Regatului României în Republică Populară din 30 decembrie 1947, după alungarea Regelui Mihai (mă rog, „abdicarea”)… Aşadar: m-am născut duminică, 19 februarie 1950 (iniţial am crezut că într-o vineri; există un calendar perpetuu, dar l-am rătăcit, la o nouă socoteală a ieşit că m-am născut duminică), „la munte”, într-o dimineaţă în care nu ningea (dar zăpada fusese cu zile în urmă viscolită până la ferestre), între orele 4 şi 5 (întrebat de mine, să-mi spună exact ora naşterii, tatăl meu mi-a răspuns că nu s-a uitat atunci la ceas, „să fi fost ora 4.30”; asta înseamnă că am ascendentul în Capricorn şi că aparţin ultimelor ore ale Zodiei Vărsătorului şi primelor ore ale Zodiei Peştilor; când l-am mai întrebat, tata a mutat ora la 5.30), într-o locuinţă de serviciu a Căilor Ferate Române (CFR), un „canton”, în comuna Dumbrava Roşie. Fiind iarnă grea, mama n-a fost transportată la nici o maternitate (degeaba s-a dus tata după moaşa comunei, n-a găsit-o acasă), am fost moşit de mama tatălui meu, Steliana, venită special pentru naşterea mea de la Bucureşti (Steliana era demult plecată din Adjudul propriei tinereţi, după ce şi-a vândut casa, la copiii ei, fraţi tatălui meu, cu slujbe la Bucureşti, căsătoriţi, cu copii mici de crescut). Tatăl meu, Ion Stoiciu (ceferist, şef de echipă la întreţinere cale ferată, regionala Bacău; prenumele tatălui lui, Milea, un macedonean aromân din Grecia) era detaşat cu serviciul aici, se construia linia spre Bicaz. Mama mea, Ioana, avea 29 de ani când m-a născut, iar tatăl meu, Ion, avea 33 de ani (şi-a petrecut prima tinereţe recrutat şi apoi concentrat pe front, a stat trei ani în prizonierat în Siberia, aţi reţinut). Înainte să mă nasc eu, părinţii mei au mai avut un copil, o fată, Livia / Lidia, soră mie, ştiţi, care a murit la şase luni, de deochi. În acte, eu sunt trecut numai cu prenumele Ioan, dar în familie mi s-a spus numai Liviu – conform tradiţiei locului, cel ce se naşte în familie după ce moare un copil, primeşte şi prenumele celui dispărut. Am mai scris de aceste fapte personale aici. Mama mea avea casa părintească la Adjudu Vechi (aproape de podul de peste Siret, pe şoseaua care duce spre Podu Turcului – Bârlad), iar tatăl meu avea casa părintească la Adjud (în sudul oraşului, spre capătul Străzii Mari a Unirii, lângă cimitirul evreiesc), nu prea departe de locul unde se varsă Trotuşul în Siret. Dinspre originile părinţilor mamei mele nu ştiu altceva decât că erau ţărani moldoveni înstăriţi din Adjudu Vechi (localitate unde adeseori se oprea Ştefan cel Mare, mare iubăreţ cum era). Dinspre familia de origine a tatălui meu, lucrurile sunt mai complicate: tatăl tatălui meu, Milea / Milia Stoiciu / Stoicev a fost un macedonean aromân (din vatra istorică a Macedoniei lui Alexandru cel Mare) prigonit de autorităţi după ce a participat la o mişcare de eliberare înăbuşită în sânge la începutul secolului 20, urmărit cu arma până la Dunăre, pe care a trecut-o sub burta unui măgar (el a murit la începutul sau la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, nu se ştie, în Oltenia, detaşat pe şantier; tatăl tatălui meu era meşter în „lucrări de artă”, în construcţia de poduri de căi ferate, copiii lui au fost toţi ceferişti, de la şefi de gară la strungari în atelierele Griviţa ; eu nu l-am cunoscut). Mama tatălui meu, Steliana Balaci, era dintr-o familie de transilvăneni refugiată la Adjud înainte de 1918, în care curgea şi sânge unguresc (mama tatălui meu, bunica, era din familie mixtă, tatăl Stelianei era „ungur”; dar în casa lor nu se vorbea limba maghiară). Părinţii tatălui meu au avut 12 copii – serios… Dar repet aici ceea ce se ştie despre mine.

Nu mă impresionează în nici un fel ziua de naştere, mai exact „mă lasă rece”. O petrec numai în familie (câţiva ani, între 1995 şi 2000 mi-am petrecut ziua de naştere la munte, cu scriitorii Adrian Alui Gheorghe, Cassian Maria Spiridon, Gellu Dorian, Nicolae Sava şi Radu Florescu, cu care am scos o revistă intitulată Caietele de la Durău; revista a dispărut din anul în care eu m-am îndepărtat de acest grup; a fost o experienţă irepetabilă). O serbez de când mă ştiu, în familia de origine ea era magnetul care ne unea pentru o clipă în faţa necazurilor, a rămas la fel şi în familia mea. Mi-a atras atenţia ziua de naştere numai la vârste „rotunde”: la 20 de ani terminam armata (la artilerie, radiotelegrafist), am intrat într-o boemă aberantă, la 30 de ani îmi apărea primul volum de versuri numai al meu, „La fanion”, la 40 de ani eram pus cu forţa de revoluţionari „preşedinte al judeţului Vrancea”, la 50 de ani (care a coincis cu anul 2000, anunţat apocaliptic) mi-am şters memoria şi am intrat într-un ciclu al sinuciderilor, la 60 de ani, adică anul trecut… am început să scriu la acest site-blog în fiecare zi, încercând să mă desprind de viaţa literară care te însingurează la maximum. Sper să nu apuc 70 de ani, îmi ajunge chinul supravieţuirii. Mâine dimineaţă la ora naşterii mele voi fi treaz, n-o să-mi urez La mulţi ani, ci o să-mi arăt, în faţa oglinzii, la obraz, că am ajuns deja prea departe…

***

Nicolae Ciobanu îmi trimite o „Surpriză” de ziua de naştere. Apropo, le mulţumesc tuturor celor ce m-au felicitat la Comentarii, aici, sau mi-au dat telefoane să-mi ureze tot binele din lume. Le urez la rândul meu să aibă parte de „zile senine şi fericire, La mulţi ani să trăiţi, să vă fie viaţa numai lumină”… Culai Ciobanu îmi trimite o listă cu norocoasa (pentru alţii, nu pentru mine) zi de mâine – ce celebritate s-a mai născut pe 19 februarie. De unde o fi luat-o? Vă daţi seama ce onorat sunt să descopăr numai „lume bună” pe această listă (fireşte, toate zilele din an au un asemenea gen de listă de personalităţi „marcante” născute anume să fie evidenţiate, de-a lungul istoriei; voi adăuga această listă cu scriitori români, care poate fi consultată pe calendarul României literare sau al revistei Luceafărul). După listă, sunt cuprinse în „Surpriză” două poze în care sunt şi eu prezent, preluate de Nicolae Ciobanu habar nu am cum, de pe Internet. Apoi un poem superb despre bătrâneţe al Veronicăi Micle (culmea, ea vorbeşte de bătrâneţe, care a murit la 39 de ani; Veronica Micle are exact anii naşterii şi ai morţii lui Eminescu). Urmează un poem fotocopiat intitulat „Scurtă autobiografie”, semnat de Marioara Popovici (regret că nu ştiu cine e) şi un poem de Romulus Vulpescu – „Testament”. Vă invit să le citiţi dând click pe LIS_19_feb_2011 (şi iar click pe dreptunghiul apărut)

Daruri (negreceşti) pentru Domnul LIS

(19 februarie, 2011)

1. Naşteri:

1473    – Nicolaus Copernicus, savant si astronom, autorul teoriei heliocentrismului conform careia Pamantul si celelalte planete se rotesc in jurul Soarelui si in jurul propriilor axe (m. 24 mai 1543)

1633    – Miron Costin, cronicar si poet

1743    – Luigi Boccherini, violoncelist si compozitor (m. 28 mai 1805)

1841    – Felipe Pedrell, compozitor, muzicolog, folclorist, fondator al scolii nationale muzicale spaniole (m. 19 august 1922)

1876    – Constantin Brancusi, sculptor, membru post-mortem al Academiei Romane (m. 16 martie 1957, Paris)

1901    – Hans Grundig, pictor si grafician antifascist (m. 11 septembrie 1958)

1904    – Mircea Vulcanescu, filosof (stil vechi) (m. 28 noiembrie 1952)

1929    – Jacques Deray, regizor de film (m. 9 august 2003)

1936    – Marin Sorescu, poet, dramaturg si eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Romane (m. 6 decembrie 1996)

1939    – cantareata Irina Loghin

1943    – Timothy Hunt, fizician, laureat, alaturi de Paul Nurse si Lee Hartwell, al Premiului Nobel pentru Medicina pe anul 2001, pentru descoperirile facute in domeniul functionarii creierului si a sistemului nervos

1951    – actrita Maria Ploae

1955    – Margaux Hemingway, actrita , fiica celebrului scriitor Ernest Hemingway

1982    – inotatoarea Camelia Potec

3. Şi-un alt fel de urări (numai de bine!… dar şi de reţinut):

De ce-ţi mai numeri anii ?

De ce-ţi mai numeri anii să vezi de eşti bătrân,

Când ştii ce grea durere tu porţi în al tău sân ;

Şi pentru ce oglinda întrebi privind în ea

Să-ţi spună de nu-i încă zbârcită faţa ta? … //

Când ştii c-a tale lucruri ce curg neîncetat

Adânci şi triste urme în suflet ţi-au lăsat ;

Si crezi c-o vecinicie amară e de când

O clipă fericită avut-ai pe pământ … //

Şi, ce-ţi mai foloseşte să ştii azi cum mai eşti,

Când simţi că tu pe lume de mult nu mai trăieşti;

Purtând cu moartea-n suflet – străin în orice loc –

Viaţa ta pustie şi fără de noroc! …

Veronica Micle

(NC: auto-admonestaţiei acesteia, de muuult, io i-am răspuns: iaca, de aia!…)

Toate, deci & LA MULŢI ANI ÎN PACE şi BUNĂSTARE SPIRITUALĂ !

(de la Culai)

PS. Ilustrez această pagină de jurnal online cu fotografii câştigătoare ale World Press Photo 2010. Plus fotografia realizată zilele acestea de NASA, intitulată “Mâna lui Dumnezeu” (NASA a publicat aceasta fotografie, care reprezinta o ciudata formatiune stelara, asemanatoare unei maini omenesti. Instantaneul a fost facut de Observatorul Chandra, care incerca sa surprinda o nebuloasa).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
9 comments

9 Comments

Lasă un răspuns la cosmin Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. La multi ani, iubite Poet si draga Prietene, cu sanatate, cu bucurie, cu carti multe si bune- cum ne-ai obişnuit pana acum.Fie ca mana lui Dumnezeu /cea de mai sus/ sa scape asupra ta si cateva firimituri de noroc, ca daca-i prea mult te va strivi si vei deveni alta persoana. Noi te iubim asa cum esti, un om şi un scriitor fabulos, si asteptam, cu rabdare, sa ne inviti la cenenarul tau. La multi ani!

  2. Cand e scrisa cu har, pana si o autobiografie poate prilejui trairi artistice (si nu numai).
    .
    As indrazni sa spun ca si ceilalti februaristi de 19 pot fi oricand mandri de companie.
    P.S.
    N-are rost sa va suparati pe viata !
    Cel mult pe cei care o fac urata si apasatoare !

  3. La multi ani va transmit si io de la un internet -cafe, nu cred ca voi mai cobor la oras (civilizatie) câteva alte zile. Acu intrasi pe fuga si tot pe fuga o zbunghesc

    Doamne ajuta!

  4. Dumnezeu este cu tine! Tocmai de aceea te tot pune la grele încercări. Dacă nu te-ar iubi, nu te-ar face să suferi! Bucuriile plate, de suprafaţă, vin de la Dracu!
    La mulţi ani, Bunule!

  5. La mulţi ani! Să fi la fel de “nesănătos” şi de “căpos” ca de când te ştiu! Citesc, mereu, cu interes blogul tău, care este unul dintre cele mai consistente bloguri de scriitori, un spaţiu de creaţie mai degrabă real decât virtual. Felicitări şi pentru untimul volum. Minunat!
    Cu aceeaşi prietenie, Adi Pârvu (redacţia Cotidianul…ce vremuri!!!)