Președintele suspendat Băsescu n-a mai fost protejat de Flacăra Violet, e invitat până la referendum să-și dea demisia. Votează DA (Dreptate și Adevăr)! La Mănăstirea Putna

7 min


Sâmbătă, 7.07.2012. Politicienii ne lasă o pauză de respirație. Premierul Victor Ponta se amăgește că de azi începând va fi lăsat de Băsescu-PDL să lucreze: e naiv? Guvernul poate funcţiona acum fără blocajele care l-au ţinut în loc până în prezent şi fără să mai aibă tot timpul grija unei plângeri penale, a contestării tuturor actelor normative adoptate şi a sabotajului instituţional, a afirmat premierul Victor Ponta. Sunt contestații la Curtea Constituțională și procese penale sau în contencios deschise de Băsescu și PDL. E doar liniștea de dinaintea furtunii, USL va fi spurcat începând de luni – pot să pun pariu, și Ponta, cu Guvernul lui și Antonescu cu președinția interimară a țării, vor fi intimidați. Sper să-și păstreze amândoi calmul. Pe plan extern suntem deja puși la pământ, Băsescu și PDL (îndeosebi „intelectualii lui Băsescu” fac ravagii, profitorii dintâi) au avut grijă să fie ei crezuți cu încălcarea statului de drept, loviturile năucitoare primite din partea USL vor trage România în jos… Deși au bravat, Băsescu și PDL (avertizați de serviciile secrete) au fost luați prin surprindere în aceste ultime zile de curățenia făcută de USL la nivel înalt. Să readuci legile la normalitatea pe care au avut-o până să vină PDL să le schimbe (prin aceste legi au vrut să-l facă imun pe Băsescu la Palatul Cotroceni), să-l suspenzi constituțional pe președintele țării, să pui mâna legal pe conducerea celor două Camere ale Parlamentului (respectând actuala majoritate parlamentară), să tai legal din avântul Curții Constituționale (devenită abuzivă, ea era stat în stat) și al Avocatului Poporului, să iei legal în subordine Monitorul Oficial, televiziunea și radioul public, în câteva zile – e năucitor și e normal să sperie Occidentul, care nu prea înțelege ce se întâmplă, de fapt. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a avut un discurs de bun simț în ziua suspendării lui Băsescu: Va fi sfarsitul ceausismului, al ideologiei prezidentialismului, obsesiilor unui om care se considera seful statului situat deasupra legii. Va fi sfarsitul ideii de comandant suprem, a continuat fostul prim-ministru PNL. „Cred ca nimeni nu are dreptul sa spuna Statul sunt eu. Din contra, alternanta la guvernare este o conditie a democratiei. Romania este o democratie, iar institutiile vor functiona in continuare si fara Basescu si fara cuplul Anastase-Blaga. Oamenii nu sunt institutii.  Mai mult, Băsescu a fost de-a dreptul speriat că va fi acuzat de înaltă trădare în Parlament – de aceea, ați aflat, a apelat iar la puterile oculte ale „flăcării violet”, care joia are eficiență maximă: Preşedintele Traian Băsescu a revenit vineri în plenul Parlamentului pentru a răspunde acuzaţiilor de suspendare. La gât a avut ca şi joi o cravată violet, transmite realitatea.net. „Deci în ziua de joi în general Băsescu este în formă maximă pentru că cel puţin cei care se ocupă de ezoterie ştiu ce înseamnă Ziua Flăcării violete, şi dacă aţi observat cei din PD-L purtau violet şi cravatele, şi pulovărele, şi pulovărul pe care îl purta Băsescu. Deci există o filiaţie aici”, declara Viorel Hrebenciuc în urmă cu trei ani. Ghinionul lui Băsescu, vineri Flacăra Violet nu l-a ajutat, aș zice chiar că l-a trădat. Mi se rupe inima: să vezi un președinte de țară jucător slab, un Băsescu apelând la ezoterism, la puterea magică a flăcării violet (“Flacăra violetă” apare în vechile scrieri egiptene sub numele de Focul Sacru. Conform textelor ezoterice, toate energiile negative sunt anihilate de această flacără care îl protejează pe cel care poartă culoarea, în special într-o zi de joi), e chiar prea jenant.

*

O soluție demnă îi propune președintelui suspendat al României, Traian Băsescu, ieri, aici, la Comentarii, Constantin Milea Sandu – anume: până la referendumul de demitere din 29 iulie, să-și reevalueze postura și să demisioneze – citiți Scrisoarea deschisă (plină de semnificații istorice):

Scrisoare deschisă adresată preşedintelui României

Domnule preşedinte Traian Băsescu, dovediţi că aveţi o scânteie de conştiinţă şi demisionaţi înainte de referendumul din 29 iulie. Acest gest ar fi o dovadă de curaj, de iubire de ţară şi de demnitate naţională. Căci este de dorit să salvaţi vaporul cu preţul căpitanului, decât să scufunzi o ţară naufragiată în întuneric şi negaţie.

Dumneavoastră, fost căpitan de vas, după aproape opt ani de mandat, ştiţi mai bine decât noi toţi prin ce ape tulburi trece această ţară verde, numită de toţi comentatorii antichităţii Terra Mirabilis. Şi dorită acum în mod special de statul Israel. Conştiinţa şi recunoaşterea valorilor, naţionale şi universale, sunt două elemente fundamentale ale fiecărui popor.

Domnule preşedinte, dumneavoastră sunteţi o conştiinţă în poziţia în care vă aflaţi, iar poporul român este o conştiinţă în poziţia în care l-a pus Dumnezeu. Aşa încât nu e nimic extraordinar să fim conştienţi şi să recunoaştem valorile naţionale şi universale. Conştiinţă nu e luxul câtorva, unii recunosc valorile iar alţii nu… (Citiți întreaga Scrisoare deschisă pe https://www.liviuioanstoiciu.ro/2012/07/a-fost-suspendat-basescu-ura-si-la-gara-iesirea-din-politica-a-lui-antonescu-si-demisia-lui-ponta-pdl-submineaza-romania-nimic-oficial-despre-acoperitii-de-la-icr-sie/#comment-77368).

*

Pe 29 iulie, știți, avem de votat pe Da sau Nu, dacă suntem sau nu de acord cu demiterea lui Băsescu. E interesantă propunerea poetului Dan Mircea Cipariu (președintele Secției Poezie la ASB și, de ieri, președintele ales al Asociației Opera scrisă.ro, care gestionează drepturile de autor și drepturile conexe lor) în acest sens, trimisă pe e-mail:

M-am gândit la un slogan pentru referendumul din 29 iulie 2012:

Votează DA! Dreptate şi Adevăr pentru Traian Băsescu! Toate cele bune,

Dan Mircea CIPARIU

*

Poetul Eugen Evu îmi transmite:

Panseul nedumeririi

Dacă l-au suspendat, de ce nu se bălăngăne?

Dar ce, Doamne ferește, l-au spânzurat pe Băsescu? Probabil că în zilele următoare vor apărea și bancuri cu Băsescu președinte de țară suspendat.

***

Să mă întorc la jurnalul meu scris la drum lung – am tot dat aici fragmente din zilele de 13, 14 și 15 iunie 2012, plecat la Zilele Eminescu la Botoșani. Am ajuns la ziua plecării din Botoșani:

Sâmbătă, 16 iunie 2012. Dorm la fel, pe sărite, în această dimineață părăsim Hotelul Rapsodia – după ce mergem la „bufetul suedez” și după ce definitivez bagajele. Mă hotărăsc să merg din Botoșani la Mănăstirea Putna pe un traseu direct, necunoscut mie, nu prin Suceava – vin după mașina lui Ionică Moldovan, șoferul lui G. Vulturescu (conduce cu 100 km/h prin localități, o fi având detector de radar), prin Siret, la Rădăuți se rătăcește, preiau eu conducerea traseului, de aici îmi e bine cunoscut. Luăm din drum doi tineri care merg la Mănăstirea Putna. Mă opresc la Chilia lui Daniil Sihastrul (aflu că lui Daniil Sihastrul i-a luat locul un bărbat, doarme aici, într-o gaură din stâncă, inclusiv iarna; trăiește din mila lui Dumnezeu, așa mi-a spus; mai și cerșește), împreună cu G. Vulturescu. Vin apoi la arhondaricul Mănăstirii Putna (unde am locuit nu o dată) și-i salut pe călugării cunoscuți, apoi vin cu Doina să ne închinăm în biserica mănăstirii. Aflu că starețul Melchisedec e în Grecia, la o înmormântare a unui ierarh – acum mă hotărăsc să nu rămân peste noapte aici, la Mănăstirea Putna (cum aș fi făcut dacă neprețuitul stareț ar fi fost aici; el e duhovnicul meu) și să plec azi la drum, spre Pietrele Doamnei, unde să căutăm la întâmplare cazare. Părintele Dosoftei (un intelectual de clasă) a preluat șefia mănăstirii, ne prezintă muzeul mănăstirii și mormântul Maicii Benedicta din cimitirul mănăstirii. Public fotografii realizate pe 15 iunie 2012 la Putna. Vă redau în continuare un e-mail primit (pe 17 iunie 2012) de la poeta Flori Toniță din Botoșani, prezentă acum, aici:

Linistea si pacea, florile care inmiresmeaza aerul din Cimitirul Putnei, usuratatea sufletului si bucuria care te cuprinde la mormantul Maicii Benedicta (Doamna Zoe Dumitrescu Busulenga) sunt daruri pe care e bine sa le primesti atunci cand ti se ofera.

Am fost martora la o marturisire a unui monah al Putnei. In anul 2010, aproape de miezul noptii. In curtea manastirii, a povestit monahul ca, in sicriu fiind, Maica Benedicta radea cu ochii deschisi. Parintii martori la minune, printre care si cel care povesteste, marturiseste ca duhovnicul Maicii Benedicta ii inchidea ochii, iar maica ii deschidea la loc, in marea sa bucurie a intalnirii cu Domnul. „Eiii, Maica, inchide ochii! Acum gata, nu mai vrei sa faci ascultare, asa-i?”, o mustra cu dragoste parintele.

Inteleg ca s-au facut fotografii, dar nu stiu de ce pana acum, desi s-au scurs niste ani de la trecerea la cele vesnice a Maicii Benedicta, nimeni nu a vorbit public despre aceasta minune. Sa fie aceeasi discretie cu care a trait Maica Benedicta, discretie cu care si-a marturisit si credinta, si calugaria?

Mai este cunoscut, in ortodoxie, cazul Sf. Iosif de la Vatopedi, a murit de putini ani.

Mai povestea monahul de la Putna ca Maica Benedicta venea des la Putna, la duhovnicul sau, si ca niciodata duhovnicul nu accepta ca maica sa se spovedeasca in genunchi in fata sa. Avea mereu un scaunel pregatit, pe care maica se aseza si marturisea in fata duhovnicului.

Va trimit fotografia Sf. Iosif, facuta in momentul cand zambea in sicriu. Sfantul nu a murit zambind. Zambetul a aparut la vreo 40 de minute dupa ce a murit.  

Cu pace si bucurie va fie zilele!

Florentina Tonita


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

18 Comments

Dă-i un răspuns lui Octavian MihaescuAnulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Eu constat ca a fost o eroare politica de mari proporti graba PA-USL ce au dus la suspendarea lu Basescu ,un gest populist ptr a optine simpatia electoratului satul de PLD-Basescu.

    Extern situatia nu arata absolut deloc bine, nu i-au in serios presa ci strict doar reactiile guvernelor (oficiale), cum este si recentul din FAZ dupa cel al purtatorului decuvânt al guvernului german, extrem de retinut fata de Ro ca si presa germana, subit devin extrem de interesati-dernajati… Cu toate ca P.A-USL a dat semnal mult mai precis implini doleantele cerute de normele U.E, pe care Basescu nu le-a mai onorat asa cum promisese înaintea primului mandat,daca pâna si asta vorbeste;

    http://www.faz.net/aktuell/politik/ausland/amtsenthebung-basescus-wir-werden-die-entwicklung-in-rumaenien-nicht-ignorieren-11813233.html

    personaj care ar fi trebuit sutine USL-PA cum o face Schultz, ceva nu este in regula.

    ma tem ca si intern situatia va cunoaste inversari extrem de spectaculoase …

    Va inselati privitor la flacara violet… Basescu a fost teribil, nimeni nu i-a putut sta impotriva, umbri. Ambasadele au oameni desemnati urmari tot ce misca si as informa guvernele… Basescu a fost convingator mai ales ca supendarea nu are temei juridic,insa este „democratica” dar nu degeaba se aminteste de istoria cu Hitler ce ajunge fi asemanata cu cele petrecute ieri in Parlamentul României.

    Oamnei buni, treziti-va, Ponta dupa baia cu plagiatul si ea externalizata excesiv, dupa ce s-a „substituit” presedintelui la C.E unde a si fost luat peste picor, se instaureaza printr-un „puci” Asta este perceptia occidentului in acest moment si; ma tem ca fie ca veti voi fie ca nu; urgent trebuie gasi alta garnitura, PA-USL … sunt terminati,singuri si-au facut-o, deh ochii care vor sa faca si ei politica, ajung papusi in labele bestilor bolsevice care mai mutl ca sigur ca vor avea ceva de muls mult mai gras decât le ofera PA-USL…

    Ma întreb; ce le ofera mai mult Basescu, s-au o fi inceput dansul dezintegrari Ro?

  2. Dragii cretini din occident nu inteleg absolut nimic. Ori sunt pur si simplu cadorisiti in natura de orice fel. Asa ca alde FAZ manca rahat fara sa stie pe ce lume e.
    Dupa ce pe timpul Ceassestilor doar ca nu l-au pupat pe rât pe cizmar si l-au umplut de onoruri, acum repeta aceeasi tâmpenie cu Basescu. E drept, cu ajutorul cozilor de topor macovei, patapievici, cristian preda si alti schimonositi de acelasi fel.

  3. @mihaescu

    cand am vorbit de stat 6 luni cu ochii holbaţi in tv faceam referire la pretentia dumitale de a „citi” realitatea romaneasca dupa 2 ore de privit si neînţeles din ce se întâmpla pe plaiuri mioritice. Cum si continui a o face.
    Asa ca transmite-le alora de la FAZ ca sunt habarnisti in ale Romaniei.

  4. @Hanger

    Nu, nu le transmit ptr ca-i bag in ma-sa de mai multa vreme, am io boala mea pe ei..este mai veche de pe vremea când activam la IGFM, pâna sa-l siluiasca bestiile,mai mult nu dezvalui!

  5. Am avut un presedinte (E.C.) care a considerat ca e momentul sa fie domn in politica. Si nu a facut absolut nimic contra monstrilor de atunci. Daca facem acum din nou pe mironosiţele riscam sa repetam aceeasi greseala. De asta data in folosul falangei securiste agresive marca basescu. Cu „sprijinul” unor idioţi plini de ifose democratice. Care au uitat epurarile facute in occident imediat dupa anii razboiului. Epurari necesare. Ca in Romania acum.

  6. Domnilor, chiar nu putem să ne dăm seama că „epoca” lui Băsescu a apus? Chiar nu ne putem imagina că în cel mult un an va împărţi celula cu A. Năstase, ca să-şi numere ouăle reciproc?
    Ce coeficient de inteligenţă avem?
    Nu mă repet deloc. Nu mai umblaţi cu prostii. Veţi răspunde!

  7. Liviu, am încercat să trimit un text, dar apare un răspuns ciudat: cum că se repetă textul meu. Vin vremuri şi mai grele?

  8. Si lamine se âintâmpla uneori la fel dle Spirescu, darazi mi-a aparut mesajul.

    Mentiune;

    Nu am nimic cu FAZ pe fond personal, nu mi.-a pricinuit absolut nici un rau, dar; am avut privilegiu asista si chiar imortaliza momentul distrugeri presei (scrise) românesti via FAZ! S-a petrecut la FRM/M,in acel an fatidic…!

  9. Nu știu ce să-ți spun, poete Paul Spirescu, sper să fi fost o defazare a sistemului de postare. Sa fii sigur că nu pierzi textul scris la Comentarii, aici, copie-l înainte de a-l trimite și apoi retrimite-l, dacă vezi că nu apare (sau, în caz de dereglare ciudată, trimite-mi-l mie pe e-mail, sa-l public eu; sper să o pot face). Mă bucur că te-ai întors plin de energie pozitivă acasă.

  10. Ptr ca ciripiram de FAZ sa mai aduagam ceva nestiut de români. Daca cei mai buni jurnalisti aparuti dupa 89 au disparut din presa româneasca, ah, nu cristoiu,nu CTP, nu nistorescu, astianu au fost decâtcozile de topor FAZ in Ro cu stinta sau din prostia lor indirect s-au prostituat, tonul la dat;

    ajutorul FAZ, prea darnic ,aplaudat si de mine in naivitatea mea de atunci, care va ajunge distruge presa româneasca, prostitua. Nu am dat numele celor prezenti din Ro in acea zi, ce vor profita dar ma uit adesea lafotografia in care marele jupân de la acea ora anunta „rivulutia presei românesti”, acela si alui publicatie azi fituica sunt ajunsi anonimi in Ro lu 2012 din mari branduri…

    Degetul bomboneluluui unora a fost precis in supunerea presei, prostituarea unor jurnalisti de prestigiu am convingerea ca a inceput in acea zi, pe care o am imortalizata ptr ca au fost si ceva instituti de prestigiu implicate precum IGFM, Ministerul de externe german, ba chiar si sutinerea morala a cabinetului Kohl a existat in acel moment.

    Daca azi Ro au o plaga de nulitati socio-politice in frunte cu Basescu, io cred cu tarie ca un inceput a avut loc in acea fatitidca zi la care am participat si eu, sutinut-aplaudat în naivitatea mea. Nu credeam ca oocidentul poate fi atât de perfid!

  11. Domnule LIS, frumoase imagini de la Chilia Sf. Daniil Sihastru…
    Poate m-o invrednici si pe mine Dumnezeu sa ajung anul acesta
    la Putna si la alte manastiri din Bucovina.
    Avem nevoie de putina odihna sufleteasca in tot vacarmul
    acesta lumesc…

  12. Dle OM
    Evitați , cât mai aveți timp, a susține în vreun fel clica Băsescu, pentru a nu fi pus în neplăcuta situație de a vă cere scuze pentru naivitate.
    Soarta lui Băsescu este pecetluită !
    Cu ce preț, rămâne de văzut, dar oricum mai mic decât cel care-l oferea Băsescu disperat de rămânerea lui la butoane !
    Cea mai cruntă dezamăgire a mea este nu numai presa germană, ci mai ales clasa politică ajunsă a conduce destinele acestei națiuni. Cu actuala conducere ați ajuns prizonieri în propria țară, conduși din umbră de interese oculte ce vă țin într-o permanentă culpă de care nu aveți curajul să vă delimitați !
    Cât creșteți la sân diverse animale nu vă așteptați să redeveniți ce-ați fost sau chiar mai mult decât atât !
    E incredibil ce se întâmplă cu țara asta !

    P.S. V-am vorbit ca unui neamț sadea, deoarece sunt sigur că le sunteți net superior cam la 80-90 % dintre ei !

  13. Asta apropos de ce spune cineva (Ilie) :

    Peste 85% din poPULAţia oricărei ţări din lumea asta este formată din :
    semi.tăntălăi , tăntălăi.plini şi super.tăntălăi ….
    Aşadar , votul democrati.căcăcios nu-i altceva decât :
    părerea proştilor_majoritari .
    Tu vrei absurdul_ş_IMPOSIBILUL , adică tu vrei ca tăntălăii să devină deştepţi !!!
    Păi , zice-o vorbă din bătrâni :
    Prostia din născare ,
    Leac în lumea asta n-are .
    ….iar mama proştilor este mereu gravidă ..
    =Elitele miniritare sunt cele care ridică o naţie , şi NU Gloata cea Mare_ş_tembelă de votangii_majoritari= .
    Democraţia este : dominaţia şmecherilor tupeişti asupra Valoraselor_Elite_Minoritare , iar această dominaţie se face cu ajutorul gloatelor_tembele de votangii_majoritari , gloate RE.îndobitocite cu tembelizorul_electoral .
    De fapt , televiziunile_şmecherilor votează , iar votangiii_cei_zevzeci din Marile Bazine Electorale :
    ei DOAR că pun ştampila pe locul l.indicat ..

  14. Am râs cu lacrimi :

    „Mai mult, cine a fost ieri, la reşedinţa ambasadorului SUA prezent cu ocazia festivităţilor de 4 Iulie. Ponta, normal, ca premier şi…Crin Antonescu! Primul ministru şi al doilea om din stat. Primul om, încă, din stat, Băsescu, a fost la oftalmolg, nenumărându-se pe lista invitaţilor ambasadorului SUA. Un OK imens cât Pacificul din partea principalei puteri a lumii, SUA.”

    Nevenindu-i să-și creadă ochilor că nu se vede pe listă, s-a dus de urgență la oftamolog ! 😉 😆 😆

  15. În Germania s-a auzit de asta dle OM ?!

    Islanda aruncă la gunoi guvernul corupt, şi apoi arestează toţi bancherii supuşi familiei Rothschild

    Încă din secolul trecut marea majoritate a americanilor a visat să spună NU criminalilor bancheri corupţi conduşi de familiile Rothschild şi Rockefeller, dar nimeni nu a îndrăznit să o facă. De ce? Dacă numai jumătate din naţiunea americană şi 1% din cei care plătesc taxe şi impozite ar fi spus „AJUNGE!”, atunci guvernul s-ar fi schimbat. De ce este oare atât de greu pentru unii oameni să înţeleagă că printr-un simplu REFUZ de a plăti taxele către un sistem corupt se poate obţine mult mai mult decât prin violenţă?

    Cu alte cuvinte, URMĂREŞTE SĂ DESCOPERI UNDE AJUNG BANII TăI! E chiar atât de greu?

    Adevărul în această privinţă este că doar islandezii au fost în stare să o facă… deocamdată. Nu numai că au reuşit să răstoarne un guvern corupt până în măduva oaselor, dar au pus bazele unei Constituţii corecte care va asigura că toate aceste dezastre naţionale nu vor mai putea să se repete niciodată.

    Dar asta nu e totul… Cea mai bună veste abia acum urmează!

    Ei bine, islandezii AU ARESTAT DEJA pe toţi bancherii supuşi lui Rothschild şi Rockefeller, care s-a dovedit că sunt răspunzători de haosul şi prăbuşirea economică a Islandei.

    Săptămâna trecută, 9 persoane au fost arestate în Reykjavik şi Londra pentru fapte de criminalitate financiară care au determinat prăbuşirea economică a Islandei în anul 2008, criza profundă care a făcut să apară o REACŢIE PUBLICĂ FĂRĂ PRECEDENT care schimbă destinul ţării.

    În Islanda se desfăşoară o REVOLUŢIE FĂRĂ ARME, ţara cu cea mai veche democraţie (anul 930), şi ai cărei cetăţeni au reuşit să impună schimbări fundamentale (nu doar de faţadă) prin demonstraţii ferme.

    Dar de ce oare restul ţărilor occidentale nu au auzit nimic despre asta? Mass-media oficială occidentală este sub controlul Cabalei criminale, aşa că nu e de mirare că există această cenzură strictă.

    La presiunea cetăţenilor islandezi, nu numai că guvernul a demisionat, dar s-a demarat elaborarea unui proiect pentru noua Constituţie, iar acum se începe procesul penal prin care bancherii vinovaţi de declinul economic al ţării vor fi puşi sub acuzare.

    Acest proces revoluţionar liniştit, fără violenţă, îşi are originile în anul 2008 când guvernul islandez a decis să NAŢIONALIZEZE cele mai mari 3 bănci din ţară (Landsbanki, Kaupthing şi Glitnir) ai căror clienţi erau în principal englezi şi americani.

    După această măsură, moneda locală (krona) s-a devalorizat puternic, iar bursa financiară islandeză a fost închisă temporar atunci când scăderea ajunsese la 76 %.

    Islanda devenise falimentară, şi pentru a salva situaţia FMI a oferit 2,1 miliarde USD, iar ţările nordice au oferit în plus 2,5 miliarde USD.

    În timp ce băncile şi autorităţile căutau soluţii la situaţia economică dezastruoasă a Islandei, cetăţenii islandezi au ieşit în stradă şi au manifestat paşnic zeci de zile în şir în faţa Parlamentului Islandei, astfel că primul ministru Geir Haarde a demisionat.

    Cetăţenii au cerut în plus alegeri anticipate, şi au reuşit! În luna aprilie 2012 a fost aleasă o coaliţie de guvernământ, formată din Alianţa Social Democrată şi Mişcarea Verde de stânga, iar prim ministru a fost numit Johanna Siguroardottir.

    Pe parcursul anului 2009, economia Islandei a continuat să fie întro stare precară, dar Parlamentul a propus ca ţara să plătească Angliei şi Olandei suma de 3,5 miliarde de EURO, eşalonata pe 15 ani, la o dobândă de 5,5 % !!!

    Această propunere a aprins din nou scânteia populară în Islanda, oamenii s-au întors pe străzi cerând ca această decizie să fie supusă unui referendum. În martie 2010, acest referendum a avut loc şi 93 % din populaţia Islandei a REFUZAT să plătească datoria în condiţiile propuse.

    Asta a determinat creditorii să îşi re-gândească strategia şi să o îmbunătăţească, oferind o rată de numai 3 % şi eşalonarea pe o perioadă de 37 de ani.

    Ei bine, nici asta nu a mers. Actualul Preşedinte al Islandei, văzând că Parlamentul aprobase propunerea cu o marjă foarte mică de voturi, a decis luna trecută să nu o ratifice, şi a chemat poporul islandez din nou la referendum pentru ca oamenii să aibă ultimul cuvânt.

    Bancherii tremură de frică

    Revenind la situaţia tensionată din anul 2010, în timp ce islandezii refuzau să-şi plătească datoriile către rechinii financiari fără să fie consultaţi, coaliţia de guvernare a lansat o investigare financiară care să determine responsabilităţile legale pentru criza economică brutală ce a afectat ţara, astfel că a arestat deja câţiva bancheri şi directori executivi care erau implicaţi în operaţiuni financiare de mare risc.

    Între timp, Interpolul a emis un mandat de arestare internaţional pe numele lui Sigurdur Einarsson, fostul preşedinte al uneia dintre bănci. Această situaţie a făcut ca bancherii şi directorii speriaţi să părăsească ţara în masă, ca şobolanii.

    În acest context de criză, a fost aleasă o adunare care să pună bazele unei noi Constituţii care să reflecte lecţiile învăţate şi să o înlocuiască pe cea în funcţiune, fiind inspirată de Constituţia Daneză.

    Pentru asta, în loc să apeleze la experţi şi politicieni, Islanda a decis să apeleze direct la popor, din moment ce poporul are putere asupra legii, şi nu invers.

    Mai mult de 500 de islandezi s-au prezentat ca şi candidaţi pentru a participa în acest exerciţiu de DEMOCRAŢIE DIRECTĂ şi a scrie o nouă Constituţie. Au fost aleşi 25 dintre ei, fără niciun fel de afiliere politică, printre aceştia fiind studenţi, avocaţi, jurnalişti, fermieri şi sindicalişti.

    Una dintre prevederile importante ale acestei noi Constituţii va fi protejarea expresă a libertăţii de informare şi de expresie, având numele de Iniţiativa Mediei Moderne Islandeze (IMMI), o lege care are scopul să facă din Islanda un paradis pentru jurnalismul de investigaţie, pentru libertatea de informare, în care sursele, jurnaliştii şi furnizorii de internet care găzduiesc site-uri de ştiri, sunt protejaţi prin această lege.

    Oamenii, din nou, vor decide viitorul Islandei, în timp ce politicienii şi bancherii vor privi de pe margine transformarea acestei naţiuni.

    Islanda este un exemplu curajos pentru toate naţiunile lumii

  16. Dle Humor,

    credeam ca deja m-ati ginit, io nu mis pro-basit si, de as vrea sa fiu nu pot face nimic ptr el deoarece nu am drept de vot /nu am cetatenie româna/ plus de asta nu mai frecventez comunitatea româna nici ptr mici si-o batuta pe loc nici cele care se mai lauda face cultura româna ptr nemti. Nu mai am timp si nici nervi suporta vorbaria goala, manipularea agentilor bucurestiului care in final duc diaspora spre obiectivele lor, fie basite fie pontist-bombonit-tzapist-ilicicite! Mare parte din realu exil au plecat dintre noi, fiind inlocuiti prin înalturare inca de pe vremea CDR, când garnitura utecista va prelua intreaga diapora sub al lor control. Sunt jurat ca nu mai sutin absolut nici o formatiune politica româneasca cât timp nu vad in ea orce urma de bolsevic eliminata!

    Aici este singurul blog unde mai bat câmpi, dupa ce se va inchide cred ca nu se va mai auzi de prezenta mea (comenta), online.

    In privinta nemtilor… ce sa zic, au suferit si ei o modificare genetica de mari proporti, una este Germania pe care am cunoscut-o io la sosirea mea si alta este azi,din fericire traiesc intr-o zona inca conservatoare (Bayern), in care inca se mai poate trai linistit pe piloni Germaniei profunde.

    De Islanda nu s-a vorbit la Tv ori prin Bild s-au presa regionala insa un SZ a dezbatut chestiunea la rece scotând in evidenta si particularitatea islandei, faptul ca este o tara mica isi pot permite astfel de reforme profunde benefice, in esenta era o pledorie ptr euroregiuni. In rest problema au dezbatuto si inca o mai dezbat fie extremele fie sutinatori teoriei conspiratiei.. si cu asta cred ca am spus tot! odata ce o problema serioasa ajunge pe labele extremistilor ori conspirationistilor, rapid ajunge fi compormisa, inocula teama inteligentiei care desi vede bine buba, îi va fi frica dezbate public daca nu va primi aprobare de la stapânire. Germania fiind un caz special este mai dificil discuta atât de liber precum vad ca se întâmpla la dvs in Ro, Austria, Franta, USA, Italia, exista o autocenzura pe care si eu o practic dat fiind ca sunt cetatean german, daca as avea cetateie româna poate as fi mai slobod la gura. Nu, nu de frica ci pur si simplu nu am chef face pe viteazu ptr o masa de bala-muci fie ei români fie ei nemti. Nu sunt mandatat salva omenirea de dictatura , care de va fi si mai fatisa, ea este deja bine implementata, eu unul nu am sa ma mai opun, nu o sa mai ies lupta ptr libertatile nimanui, o singura data am fost parte aparari drepturilor omului, libertatilor si de atunci m-am lecuit, motiv ptr care am si incetat activa in IGFM. Pur si simplu eu nu mai cred in demcoratie fara o economie duduinda, care necesita si o societate educata. Insa, cât voi putea, cât timp voi trai voi sutine sistemul actual, statu de drept, in ziua care multimea va alege un tatuc, un sistem totalitar sa se spele cu el pe cap. La acest capitol, nemti sunt destul de puternic ancorati in piloni de baza ai statului de drept, sunt mai greu de manipulat de un demagog ordinar insa sunt vulnerabili la alte idei bolsevice si mai trasnite ce bântuie de dupa 1990 prin lumea,în noua ordine mundiala… de aceste aspecte imi este mai mare teama decât de o dictatura fie si stalinista ce a fost fatisa, stiai impotriva cui ai de luptat ori a te apara, noua formula este mult mai perfida si cu mult mai devastatoare. Alt motiv care imi spune ca este mai bine sta in banca mea.

    Da, eu am abdicat de la rezistenta, nu ma mai intereseaza societatea civila, cel putin forma prezenta nu merita atentie, ptr ca totul a fost mistificat,confiscat de bolsevici ce tin subn control tot ce misca. Daca as fi un politician marcant si as pune pe tapet problema m-ar linsa masele, membri partidului meu.. nu bolsevici. Daca vreau tine partidul pe linie neagra iar bolsevici au hotarât portocaliza.. nu am nici o sansa. Asa au fost maziliti multi politicieni de calibru ai conservatorismului german (CDU/CSU/ Nu pot spune ca situatia este catastrofala dar tendintele prezente nu arata bine viitorul.

  17. Eu cred ca va fi mai bine ca Basescu sa fie eliminat din viata politica, prezenta lui nu va fi decât nefasta si daca prin absurd ar avea dreptate mie la suta. In cazul sau,daca se stie cu constinta curata timpul il va reabilita, demolatori sai de azi îi va ridica statuie. In acest moment nimeni nu-l mai crede,doar o minune îl va salva la referendum. Basescu trebuie sa tina cont de sondajele reale nu cele fabricate gen A3, trebuie sa detina date reale este imposibil sa nu detina informati precise privitor la starea de spriti a populatiei. Am vazut pâna si la OTV ca 52% au optat ptr suspendare ci vreo 48 împotriva. OTVisti sunt totusi un barometru mai bun, reflecta mai pregnant spiritul populatiei decât presa aservita. Recunosc ca sunt uimit de increderea lui Basescu in sucesul ce il crede va avea la referendum, pe ce se bazeaza? Din douo una;

    1) Detine dosarele cele mai grele care il vizeaza pe Ponta care vor spulbera PA-USL.

    2) A ajuns in starea de delir a lu Ceausescu in 89 care si el credea ca populatia tipa pe strazi in favoarea sa, ca boborul îi este alaturi ca si in 68, sa fi ramas si Basescu cotopenit la 2007 cândin adevar populatia la sutinut? Foarte posibil , dar atunci este grav, in acest caz Basescu devine un caz patologic care trebuie si mai urgent eliminat.

    Astept constata rezultate pozitive din partea noi puteri cât mai grabnic.

  18. Dle Octavian Mihăescu,
    Vă mulțumesc mult pentru răbdarea și efortul de a lămuri și pentru români cum se vede lumea dintr-o democrație consolidată.
    Dar mai ales de un om care are avantajul de a o cunoaște până în cele mai mici amănunte, diferite aspecte care se ivesc în lumea politică românească, germană și internațională, având amabilitatea de a le compara și comenta într-un savuros și sincer stil propriu !
    Vă mulțumesc și pentru ceea ce ați clarificat, pentru ce recomandați a fi clarificat de cetățeni , cum altfel decât prin vot (cel mai adesea!), democratic ,legal și constituțional. Vă mulțumesc și pentru ceea ce n-aveți intenția a comenta, dar se subînțelege destul de clar 🙄
    Păcat că dezgustul dvs este mai mare decât dorința noastră de a vă avea printre noi în momente deosebite cum este acesta și probabil cum vor mai fi câteva ( nu multe, pentru că așacum se spune la români :
    Ori se rupe hamul, ori se kk calul ! 😳 )
    Și asta nu numai în ce privește România 😉