0
15 comments

Miercuri, 22 decembrie 2010. Acum 21 de ani – „Revoluţia” şi profitorii ei: 22 decembrie 1989. O rememorare rapidă. Vă reamintesc, din 1975 am avut domiciliul stabil la Focşani, în 1989 aveam 39 de ani, fiul meu avea 14 ani (soţia avea 35 de ani). Dimineaţă – la Biblioteca Judeţeană Vrancea-BJV, unde aveam cartea de muncă (din 13 octombrie 1989, când am semnat Apelul împotriva realegerii lui N. Ceauşescu la al XIV-lea Congres al PCR, fusesem anunţat verbal că mi-am pierdut locul de muncă, dar eu veneam aici şi semnam condica de prezenţă, aşteptam o hârtie scrisă de demitere). „Se sinucisese” Vasile Milea, şeful Armatei. Trece pe la mine, la BJV, acum Laurenţiu Barbu (scria poezie, mă vizita des; Laurenţiu Barbu e cel ce azi găzduieşte, la firma lui, acest site-blog al meu, el e om de afaceri; deşi am făcut Revoluţia împreună, nici el nu are certificat de revoluţionar; mâine public aici, de curiozitate impresia lui despre „Revoluţia de la Focşani” începând cu 22 decembrie): „ştiţi că la ISEH s-a intrat în grevă?” M-a întrebat Laurenţiu Barbu în dimineaţa de 22 decembrie 1989. ISEH – Întreprinderea de Scule şi Elemente Hidraulice (datorită exportului exploziv, era o întreprindere de elită, avea şi un liceu al ei). Nu puteam să cred, grevă? Poate începe sfârşitul… Am plecat împreună din centrul Focşaniului, pe Platforma Sud a Focşanilor (şoseaua spre Bucureşti)… Venit la ISEH, unde aveam cunoscuţi (inclusiv foşti elevi de ai mei, din vremea când am fost pedagog), încerc să iau legătura cu ei, nu reuşesc, îmi dau seama că sunt securişti care supraveghează totul, sunt somat să părăsesc locul, refuz, până la urmă sunt încadrat de doi necunoscuţi în civil şi dus spre o maşină (erau Dacii şi ARO), la şosea, să discut cu un şef al lor. Atunci au apărut tineri în stradă care strigau că „a fugit Ceauşescu”! Nu ştiam despre ce e vorba, securiştii au dispărut, am alergat la o rudă, cu Laurenţiu Barbu după mine, şi i-am văzut la televizor pe Mircea Dinescu şi revoluţionarii care pătrunseseră în studio, începuse „Revoluţia în direct”. M-am întors la ISEH, salariaţii ieşiseră cu toţii în stradă de pe întreaga platformă industrială: era o coloană impresionantă, care ocupa întreaga şosea. Am fost pus în fruntea ei, aveam de trecut printre unităţile militare până să ajungem în centrul oraşului, la Comitetul Judeţean PCR Vrancea („Casa Albă”). Am tot aşteptat să fiu împuşcat din greşeală (nu numai securiştii erau la posturi, „în alarmă”)… Când am ajuns cu coloana de salariaţi, care avea să umple toată Piaţa Unirii din Focşani, am găsit deja „Casa Albă” ocupată de revoluţionari: unii aruncau cărţi şi dosare (cărora jos li se dădeau foc), alţii portrete, alţii spărgeau geamuri, alţii furau. La Ateneul Popular, în balcon, Puiu Siru (o vedetă vrânceană, apărea cu formaţia lui la TVR) îşi instalase difuzoarele şi microfoanele formaţiei lui de muzică uşoară „Evolutiv”, printre cuvântători era şi Lucian Dumitrescu, „şeful PCR cu propaganda” pe judeţ (care devenise în ultimele zile, de când începuse Revoluţia la Timişoara, foarte grijuliu şi înţelegător cu mine). La un moment dat am fost luat pe sus din mulţime şi adus în balcon, Puiu Siru a amintit celor de faţă că sunt un disident (auziseră de mine de la postul de radio Europa Liberă) şi trebuie să ţin steagul Revoluţiei… Aşa m-am văzut instalat „preşedinte de judeţ”, degeaba m-am opus. Aflasem că prima-secretară PCR Vrancea, Niculina Moraru (o ialomiţeancă, inginer agricol, detestată de vrânceni, pe care îi înfometase) fugise şi se ascunsese „în munţi”. Zile la rând s-a constituit un „birou de conducere” (CPUN oficial), consultând populaţia adunată în Piaţa Unirii, care contesta numele de pe listă şi o luam de la capăt… Armata preluase controlul judeţului. Între timp arestasem securiştii (pe şeful lor îl ţineam lângă mine, pe un scaun, păzit de soldaţi; el mi-a amintit că a fost ordin să fiu omorât şi că el n-a făcut-o, trebuie să ţin cont de asta). Când a început să se tragă şi în Focşani, conform scenariului terorist de la Bucureşti (transmis pe filieră exclusiv militară), am înţeles că merită să mor „ca un paşoptist”. După ce l-am văzut la televizor şi pe Virgil Măgureanu prezentând „idealurile revoluţionare” (din primăvara anului 1989 Virgil Măgureanu fusese un „exilat al lui Ceauşescu” la Focşani; el mă invitase, la Biblioteca Judeţeană, să-i citesc o carte care se intitula „cum se preia puterea politică”), am căzut pe gânduri – el nu fusese decât un anonim metodist la Muzeul de Istorie, care dispăruse din Focşani din luna noiembrie… Telefonul Operativ (celebrele TO din biroul fostului prim-secretar PCR) nu funcţiona în continuare, numai Armata primea ordine de la Bucureşti. Am luat în serios postura mea publică, am uitat că sunt „poet” şi am pus judeţul pe roate din punct de vedere administrativ, numind persoane de specialitate în funcţii provizorii, care să le dea oamenilor căldură, apă, curent electric, alimente… Am luat seama intuitiv, după execuţia dictatorilor Ceauşescu că se tranşează la Bucureşti lupta pentru putere – întâmplător, acum mi s-a sugerat că a venit vremea să mă retrag din fruntea judeţului (în fiecare zi îi anunţam pe focşănenii adunaţi în Piaţa Unirii că mă voi retrage imediat ce lucrurile vor intra pe un curs natural), deoarece Armata va conduce România. Armata? M-am opus violent (ofiţerii de Armată stăteau drepţi în faţa mea, eu eram conducătorul revoluţionar de drept în Vrancea), am urlat că asta ar mai lipsi acum, să fie condusă România de o dictatură militară! Atunci Armata a făcut un pas înapoi în faţa mea, în Vrancea. Dar am simţit tot timpul că, de fapt, eram folosit, că se profita de naivitatea mea „revoluţionară”. Indiscutabil, Revoluţia populară fusese deturnată şi avusese loc tacit o lovitură de stat militară, Ion Iliescu şi ai lui preluând puterea… Condamnabil, după moartea Ceauşeştilor au murit inutil sute de nevinovaţi, Armata ţinând să se legitimeze la putere „prin luptă” în numele noii democraţii şi inventând „teroriştii”. A preluat puterea cine a putut, mi-a spus mai târziu Virgil Măgureanu, noi am fost aceia, dacă nu eram noi, erau alţii, cineva trebuia să preia puterea în România. „Noi” însemnând „complotiştii”-KGB (cu acordul CIA) de dinainte de declanşarea Revoluţiei, în frunte cu Ion Iliescu! Acum a apărut şi FSN. Interesant, un vrâncean din fosta miliţie mi-a atras atenţia că el a fost membru al FSN din vara anului 1989, fiind recrutat clandestin în acest sens (era extrem de speriat de evoluţia evenimentelor şi m-a rugat să nu-i dau niciodată numele de gol). Am conştientizat că e adusă pe tapet o altă minciună „revoluţionară”, aceasta a apariţiei spontane a FSN în cadrul Revoluţiei. Brusc, CPUN s-a transformat în CFSN. Am luat seama încet-încet că toţi revoluţionarii foşti disidenţi, „scoşi în faţă la Revoluţie” (să-i dea credibilitate morală, de la Doina Cornea la Ana Blandiana), au fost folosiţi. Şi că lovitura de stat militară a adus la putere „oameni ai lui Mihail Gorbaciov şi ai prestroikăi lui”. Nu spun că intrarea în sistem m-a îngrijorat (am stat 73 de zile postrevoluţionare în fruntea judeţului Vrancea): corupţia e a doua natură a lui – asta m-a hotărât să părăsesc definitiv şefia judeţului. Mergeam des la Bucureşti, la şedinţele Guvernului şi cele ale Parlamentului Provizoriu, se pregăteau primele alegeri libere. După ce FSN a anunţat că devine partid, m-am retras liniştit de la conducerea judeţului Vrancea, la 5 martie 1990 am predat toate legitimaţiile oficiale şi am venit la Bucureşti (redactor-şef, ales în lipsă, la un nou săptămânal al Uniunii Scriitorilor, Contrapunct), intrând în opoziţie… Pe mâna electoratului, din 20 mai 1990 securiştii şi activiştii PCR şi-au tot schimbat pielea şi au reluat puterea, de data asta „legal”. Înăbuşirea în sânge a „Pieţei Universităţii” din Bucureşti, pe 13-15 iunie 1990, unde se susţinea, de dinainte de aceste alegeri libere, impunerea Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara (prin care activiştii PCR şi securiştii nu aveau acces în funcţii publice; nici să fie aleşi la primele alegeri libere) a perpetuat marasmul moral în România. Nici până azi n-a fost votată o Lege a lustraţiei. Urmarea: economia, finanţele şi politica stau în mâinile foştilor tovarăşi. Nu s-a schimbat mai nimic, au fost eliminaţi numai cei compromişi de comunism, din prima linie, dar au preluat puterea cei din familiile lor, în stil mafiot şi cei din celelalte linii… Nefiind o schimbare reală radicală de sistem, n-a fost o Revoluţie în Decembrie 1989 (în numele căreia am luptat şi eu, fraier), ci o lovitură de stat. Doar presa a profitat de eliberarea de sub regimul comunist. Azi împărtăşim soarta statelor sud-americane sărăcite de regimurile „democrate”, cu o societate polarizată dramatic, în care o mână de îmbogăţiţi din banul public ţine în genunchi majoritatea, manipulată în stil capitalist, dându-i mereu circ pe pâine, plus libertatea de a înjura.

Morala? Au trecut 21 de ani – la putere e acelaşi FSN (împărţit între FDSN, azi PSD, şi PD, azi PDL), cu urmaşii „foştilor” în frunte (până acum au stat părinţii din linia a doua sau a şaptea a PCR; arma de represiune a PCR a fost Securitatea, membrii PCR au fost complici cu Securitatea), sau cu tot felul de interpuşi ai lor. Protestul românilor, scârbiţi că la putere vin aceleaşi clanuri, s-a văzut şi la 30 noiembrie 2008, când a votat mai puţin de 40 la sută din electorat. În Vrancea continuă acelaşi şantaj politic „de reţea” – un model: veşnic-parlamentarul de Vrancea Miron Mitrea, cu dosar DNA (individ fără scrupule), îl capacitează pe Marian Oprişan, acuzat oficial de corupţie, reales la preşedinţia judeţului, care-l protejează pe ofiţerul de Securitate Teodor Gheţu (care m-a urmărit operativ fără întrerupe din 1981), azi director de instituţie, ştiu ei de ce şi cum (se susţin reciproc): s-au îmbogăţit din bani publici, s-au relegitimat la putere sfidând bunul simţ. Mai merită să continui?

***

Vă invit să citiţi în continuare mărturia unui revoluţionar, publicată ieri la Comentarii, aici: Octavian Mihăescu (emigrat după Revoluţie în Germania, a rămas în penumbră) – ieşit în stradă şi în 22 decembrie 1989, în centrul Bucureştiului, când Dumnezeu l-a ocrotit. Octavian Mihăescu, dovedit a fi de o rară onestitate, făcea parte din Grupul religios al poetului Ioan Alexandru, şi nu are brevet de revoluţionar. Daţi click pe https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/12/azi-eclipsa-totala-de-luna-si-cutremure-22-decembrie-solstitiu-octavian-mihaescu-la-baricada-de-la-intercontinental/#comment-17843 Scuzaţi imperfecţiunile cuvintelor, sintagmelor, propoziţiilor, frazelor – n-au fost corectate. Totodată, cu un stil aparte, merită să citiţi şi comentariul lui Nicolae Ciobanu la mărturia lui Octavian Mihăescu, apărut tot ieri, aici – https://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/12/azi-eclipsa-totala-de-luna-si-cutremure-22-decembrie-solstitiu-octavian-mihaescu-la-baricada-de-la-intercontinental/#comment-18192

PS. Primele două fotografii sunt făcute după 22 decembrie 1989 la Focşani, la o şedinţă pe care o prezidam şi în balconul “Casei Albe”, unde se alegea de pe o zi pe alta, cu ajutorul celor ce umpleau Piaţa Unirii, membrii comitetului de conducere judeţean revoluţionar, permanent contestaţi (plus fotografia ziarului Milcovul, care a publicat componenţa primului comitet judeţean de conducere revoluţionar).


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
15 comments

15 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Ha!… tânărul profil din aproape mijlocul prim-planului şedinţei în alb-negru, parcă mi-ar fi fost geamăn. Am trecut şi prin Focşani, pe 22, dar n-am poposit la Casa Albă… Poate că ne-am fi cunoscut de pe-atunci; ca de la bibliotecar la bibliotecar şi ca între rrrrrevoluţionari, nu?

    22 decembrie… Eram în concediu de prin 15, parcă… şi nu prea ieşeam din casă, mai mult de silă. Auzisem de Timişoara la radio E.L. şi la “ruşi”, îmi ţâţâia inima de război civil (eram rezervist, deşi doar soldat), târgul arăta ca-n stare de asediu.

    Ne pregăteam de Crăciun, plecam la B., la o prietenă în vârstă… Când de la stradă, am auzit strigăte de “deschide iute televizorul, se petrece ceva…”
    Tembelizorul, îl închisesem la nici 5 minute de bla-bla al celui abia reîntors din Iran. Masele alea, aliniate cu tot tacâmul proslăvirii unui criminal cum deja îl aflasem, mi-au produs amar de moarte, aşa că l-am stins… Mă aşteptam la ceva sobru, nu la mascarada orchestrată a propagandei.
    Imediat, redeschid şi prind faza în care, din partea stângă a ecranului s-a iscat vânzoleală şi strigăte indistincte. La început, am crezut că mai sunt aduşi întârziaţi, dar nu: erau huiduieli şi busculadă… Emisiunea se întrerupe. Trec minute grele de aşteptare, de chin, doar cu mira şi cântece mobilizatoare (n-am cum le mai zice patriotice)…
    Imaginea revine pe o mulţime vizibil redusă. Parcă mai multe pancarte, decât purtători. Se poate ca unii zeloşi să fi purtat două. ŞI-n megafoane se urlau lozinci mai multe decât puteau ăia de jos face faţă, cât nu se încă gogomănea de la înalta tribună a CC.
    În faţa acestui grup de câteva poate 2-300 de inşi, comasat în faţa CC, s-a ţinut restul mascaradei cu proferare de acuzaţii, de escamotare a rebeliunilor din ţară, de promisiuni după promisiuni… Din când în când, se arăta vizibil distras de ce se petrecea pe-acolo, pe unde operatorii aveau ordin să nu se-ntoarcă.
    La un moment dat, parcă din ambele părţi lovit, grupul central s-a dezorganizat, dovedit de o mulţime copleşitoare. Atunci s-a produs prima grimasă de teamă pe chipul său. Nu şi pe al soţiei, care a preluat microfonul şi-a început să latre “alo-alo” şi “jos” “staţi jos”, ca la câini… Atunci, am simţit că am urât-o cel mai mult. Începusem să mă rog Domnului să se termine odată: ori, ori… Iar se luase imaginea, dar prin întunericul sticlei, auzeai căţeaua lătrând: alo, alooo, jos, jos, staţi jos… Apoi, iar imagine, mare agitaţie sus, unii parcă fugeau înlăuntru, dar dinlăuntru alţii veneau şi se tot sfătuiau, către cei doi…
    Când, panicat, întregul corp din balcon s-a retras, sub huiduieli şi parcă şi pietre aruncate, tv-ul oficial s-a pus iar pe miră cu muzică…
    Nu mai ştiu cât s-a întins pauza, când – iar din stradă – aud “deschideţi televizoarele”, cam de aceeaşi voce strigată… Al meu autodeschis, imediat după miră, mi-arată faimosul de-acum grup loviluţionar, însă încă foşgăind, sâsâind, aranjându-se, pe cale să se aşeze-n poza oficială… Şi-atunci, vocea mizanscenistului a dat, printre alte ordine, pe-acela, fatidic: “Mircea, fă-te că scrii !”… N-aş mai fi auzit!
    Din acel moment, mai că n-am mai fost atent la ce s-a spus, cine a spus, tot mai patetic, mai lăcrămat, mai gâfâit… Mai canalie. Simţeam cum mă paşte mobilizarea şi mai că-mi venea să mor, decât să omor…

    Dar, una sau mai multe persoane, rostesc un nume mie ştiut, îl cred mort, se face apel în sticlă să fie căutat, să vină, dacă mai e în viaţă… Eu ştiam, pun ce-apuc pe mine şi zbor să duc vestea. Pe drum, observ că paznicii militarizaţi se topiseră, dar oraşul încă nu intrase-n vânzol… Nu se simţea nici apropierea Crăciunului, ca altă dată…

    Nu-mi aduc aminte bine ce era în bibliotecă… Dar, nu era deloc rău. Televizorul era reformat, radio nu, doar un pikup… Acelaşi băiat de treabă intrat odată cu mine în bibliotecă, făcuse rost de brazi de sărbători. Primise şi deportatul unul, avea bilet de voie, ca şi bilet rezervat pentru un tren de seară să-şi petreacă sărbătorile în familie…

    Desigur, era în viaţă şi chiar bine-mersi deportatul în sibirul ăla de bibliotecă!
    Din speriat-hăituitul din primăvară, era de-acum iar Om, cu casă, mobilă făcută de mâna lui, se mult întremase… I-a venit şi soaţa, a mai tulit-o şi el pe şest… (NU mai spun ce poftea, că nu pot spune!) … Iar, cât nu era prins cu altele, mi-a mărturisit că scrie un roman: “a ‘nşpea zodie”… Am fost şi în câteva “schimburi de experienţă” prin judeţ şi una, epocală, prin mai tot nordul de-o parte şi alta a Orientalilor… Asta, desigur, după ce în primăvară-vară a asistat şi la mascarada destituirii unei directoare şi intronizarea altuia.
    Eu, cum n-am vrut să fac parte din nici o grupare de căuzaşi, eram de-acum privit chiorâş de ambele căpetenii, plus de şefii veniţi să “ancheteze”…

    Cam asta era atmosfera în bibliotecă. Atunci când am adus vestea că e solicitat de… hai, să le spun (doar o dată!) revoluţionari, abia atunci s-au exaltat toţi de-odată “vai, aşa şi pe dincolo, ce bine… avem şi noi un erou în bibliotecă”… Da, dar el vroia să plece de-acum cât mai repede, că doară-i “chemat”… Ş-apoi, cum unii ştiu unde e şi-l recunosc pe tren, mai ajunge el sănătos să se alăture căuzaşilor săi ?…
    Nu-ş cine veni cu ideea “maşinii”… Vreo doi-trei colegi, colege chiar aveau “maşini”, dar – ca un făcut – ori parcă nici nu aveau, ori le erau “cu probleme”: n-aveau cauciucuri de iarnă… Şi, dacă-i prinde iarna pe drum?
    N-am ce face – aveam un vecin care şi pe-atunci săvârşea “cărăuşie” -, îmi sun soaţa şi-o rog să negocieze cu insul. Cu minte, dânsa încercă să mă facă a renunţa… Dar, cum tot plănuisem a ne petrece serbările de iarnă şi la capitală (unde aveam o foarte distinsă prietenă am spus, dar precizez: octogenară), s-a lăsat înduplecată să-l abordeze pe vecin. Iar acela, lacom la câştig, n-a zis nu… Mai ales când i s-a promis plin de dus-întors… Şi – ca preţ – nu ne-a zis, decât că “ne-om înţelege noi, că doar sunte vecini”… De atunci, am negociat dinainte preţul cu oricare ia-mă, nene, dintru început, să n-avem vorbe…
    Cum erau probleme de aprovizionare cu benzină pe atunci, la un telefon al directorului nou al bibliotecii, un director din platforma S. a acceptat să facă plinul maşinii cu pricina. Deci, încă pe ziuă, deşi cătră apus, am purces cu daruri, brad, câţel şi purcel la drum. Loaza de şofer avea cică maşină nouă, dar cu radioul parazitat… Asta, după ce la ieşirea dintr-un sat megieş, a stat cam vreun ceas aşteptându-l în maşină, deşi acum eram “plini”… Oare, cui să fi el raportat, de la cine să fi primit verde pe mai departe ?… Mister!… Dar, “nu mai avea radio”… şi se tot crămăluia cu o mână fie să-l repare, fie să-l strice mai tare…
    O aproape jumate de noapte, pe-o ceaţă lăptoasă ca-n Thule, am cam bâdâdâit spre capitalie, cu morcovii tot mai spornic înşipţi între buci.
    O aventură care era să ne coste viaţa. Şi care mi-a tranformat o parte din viaţă în agonie, aproape.
    Mai interesează pe cineva urmarea, ori mă opresc aici?

    PS: recunosc: nu am o ţinere de minte infailibilă. Câteva detalii, să le fi poate pierdut pe drumul de-atunci şi până azi. Mai ales că – de foarte multe ori – aş fi dorit ca nimic să nu mai ştiu. din câte mi s-au tras… Facerea de bine!…

  2. Nu este rau sa continuati dle Ciobanu, sunt trairi ce cred ca merita consemnate, o ciudatenie constat dupa 21 de ani;

    Dumneata tot bibliotecar.. am in teava zilei de 23 de spus ceva pe seama biblioteca… iar istoria dl LIS deasemeni are foarte multe puncte comune si cu a me-a, contestul este diferit, in esenta am fost într-un duh pur românesc, din acela veritabil. Din pacate se pare ca azi nu voi reusi spuen rpea multe, am ceva treaba mai multa. Poate mai târziu, pe seara de nu voi fi prea obosit voi continua -încheia ziua, pâna atunci am sa creionez ceva ca ideie, in cazul care nu voi mai apuca posta ceva azi. Zic ca trebuie postat la zi ptr a marca cei 21 de ani cât mai fidel.

    Asadar, ajuns acasa in 22 seara dupa ce incepu trage la comanda unei muieri, mie asa mi-a ramas in minte acel moment, am belit ceva ochi la tv, ma sichtireau apelurile ce el faceau.. mai sa fie, cum mata-n cur sa te apar eu fara arma, teroristi sunt blindati plus superprofesionisti iar eu ghelbanul ce sa fac acolo.. Nu ma puteam împaca cu gândul ca securisti, teroristi ar fi atât de dobitoci sa lupte pentru o cauza pierduta, eram la curent cu ce se petrece in Rusia, in Est-Europa, prin urmare aveam ceva ideie cu ce se haleste politica intern-externa, aveam si sper sa mia am putere de analiza fara a necesita explicatile politologilor, imi este indejuns stirea, ma uit la contest, mai si alte ograzi si mintenasi dibui ce trebuie, nu am dat gres mai niciodata, asadar ca acu nu mai sunt onest cum ma lauda dl LIS, ci luadaros, adica vreau zice ca as fi fost un baban analist politic, am in sânge vederile in perspectiva s.a.m.d, dar sa lasam vrajeala, lauda ca se împute cum se împuti si acel 23 Dec 89 la care vreau face referiri.

    Dimineata in 23 la fel, se tragea in veselie, stirile via media erau standart, veniti in ajutor, teroristi trag din toate pozitiile, au facut si dres, bla-bla, ma ce sa fie.. ia sa trag eu o raita prin Oras pentru a-mi face o imagine dupa care voi decide daca pun botul ori ba, zis si facut, plec spre atacata TVR, nu-mi era ea prea draga iar când vazui moacele alea si vesnic aceleasi imi venea sparge tembelizorul. Ca de fiecare data tot la picior o i-au spore TVR, facând un super ocol prin tot centru capitalei pentru a-mi face o imagine compelcta din toate punctele. Ajuns teafar la TVR , in adevar sesizeauza corect dl LIS m-am bucurat de protectia expresa a lui Dumnezeu, caruia se cuvin toate multumirile mele, iar ceei care nu au avut parte de zile, am ferma convingere ca sunt mântuiti lui Dumnezeu, sunt trecuti la martiri si in catastivul Sau, vai si vai de cei care trebuie sa raspunda inaintea lui Dumnezeu pentru sângele lor, ca Dumnezeu va cere sângele lor din mâna criminalilor, fie el Gorby, Bush ori pleasca aia de Iliescu si as mai zice una, dar sa nu sune cinic;

    mai ferice de ei (cei morti), ca nu avura parte vedea (în trup), ce vazuram , trairam noi…

    Ajuns la TVR pe partea cu P-ta Dorobanti, constat ca; cei din TVR tragea spre noii (vile, iar astia spre TVR, mai sa fie ce mai este si asta, macar din filme si tot stiam câte ceva.. nu dau finaliza gândul ca ma aud strigat pe nume, întrorc capul si pe cine vaz… sotul bibliotecarei liceului , eram amici foarte buni, ne-am imbrasisat asa cums e facea, el bucuros ca ma vede, imi zice ca I, le-a dezvaluit colegilor toate despre mine, cum incercam atrage-racola spre grupul nostru pentru a declansa scânteia, (ehe.. inca din septembrie 89, dp întâlnirea cu Mierla, ma luptam racola cât mai multi), ca i-a fost frica altura. Ce mai… dar vom vedea mai târliu îi spun,

    – Dle Plesa (Eugen Plesa…?!) , d-ta esti de formatie militar, cum se face ca aia trag spre noi, astia spre ei iar noi suntem adusi aici sta la mijloc pe ce post, carne de tun ori pentru as bate joc de noi? Normal civili neânarmati nu are ce cauta in astfel de situati, lupte , hai sa o uschim de aici ca murim ca prosti, da-le haleala adusa de mata la astia si roiul..

    – Sti ca ai dreptate mai Tavi, uite ca nu mi-a trecut prin minte chestia asta, hai ca te duc la Liceu (era cu masina venit la locul faptei), trebuie sa o i-au si pe Iuliana (sotia sa).

    Ajunsi in acelasi hol povestit in 21, pe cine vad, Calomfirescu (caruai nu aveam ce-i reprosa9, Iuliana si inca câtiva activi si ei la Inter, dar si bolsevicul ala batrân (politruc) ce ma injurase, care se vaicarea cum ca nu si-a dat seama, aiurea.. juca teatru, mai ca-i injura pe ceausesti, m-am uitat cu sila-mila spre el, fara ai zice nimic. Nu aveam chef face pe eroul-justitiarul in Liceu,doar ca aveam merite deosebite, acum se stia deja si de faptul ca actionasem clandestin contra regimului, el spusese Iuliana. In fine ne retragem la cafea in biblioteca si ca-m pe acilea se sfârseste participarea mea in evenimente. Nu ma interesat implica in bisericutele formate pentru a pune mâna pe putere in liceu, pe Calomfirescu l-au dat jos, a venit Hamzescu, cu care ma aveam foarte bine si avut pâna la plecarea mea, chair m-a ajutat la urgenta cu-n concediu (eram urmarit fi arestat Iunie 90), ba si pe el ma scremeam atrage in grup, o noapte întreaga il tot periasem (facusem garda cu el) politic si ceva imi spunea ca la oadica il pto chema, asa cum am spus asteptam manifestele si data hotarâta, 1 Dec esuase. Azi multumesc lui Dumnezeu ca nu m-am bagat in nimic, în nici-o grupare, nu am lovit in nimeni nici in fosti, nici in noii… Eu am laut pe fiecare dupa comportamentul lor fata de mine, de ex; Calomfirescu zis omul comunistilor, aveam o parere buan despre el, o am si azi, m-am înteles foarte bine, nu am avut niciodata probleme, sa nu mai vorbesc de secretarul PCR pe Liceu, nu mai retin numele, deasemeni amic cu Fam Plesa, era un om de treaba, nu era asemeni idiotului ala batrân sa ne f… la melodie cu partiul lui, nu am ce acuze a-le aduce. Sigur, ei aveau diferite sarcini de partid, scoate elevi la manifestati, Ceausescu si Gorby vizitasera Liceu care era unul de importanta ptr PCR-ceasca. Mi-am zis ca si de as avea reprosa ceva nu sunt eu in masura stabili vinovatia cuiva, fata de mine nimeni nu avea vreo vina, nu se purtasera ordinar, nu abuzasera de pozitiile lor.

    Sunt convins ca s-au facut multe abuzuri, erori cu schimbarile de dupa 89, au existat si javre ce-si teroriza subalterni, in general erau cei incapabili, insa nu peste tot a fost asa, ba mai mult, au fost dati fosti ca sa fie pusi ptr scurta vreme persoane gen dl LIS, dupa care.. au fost zburate si repusi pe pozitie tot fii de bolsevici, mai ai dracului decât fosti… care de bine de rau mai faceau si ceva.

  3. P.S. Nu am expus întâmplator fza cu Liceul, cu Fam Plesa, incurând dl LIS va mai fi nevoit posta si alte nazbtâi-bolsevicesti de dupa 89, va urma si bomboana pe coliva in povestirile mele, cele traite.

    Mai trebuie mentiona (pana atunci, scuze ca lungesc PS-ul), faptul ca nu aveam înintentie implica politic, nu ma interesa politica decât la colt de strada sa-o caricaturizez si atât, alte idealuri aveam le expun pe scurt;

    1) Daca era nevoie sa ma duc si-n mina munci numa sa punem tara pe picioare, eram dispus sa o fac doar ptr hrana, deh idealism ce va fi fatal multora. Vai de totii cei care au distrus elanul nostru de atunci, de unitatea ce se formase ca nu au lasat persoane integre precum dl LI conduce, ca nu le-a stimulat pentru avea conducatori destoinici si onesti.

    2) Vedeam ca este necesar implementa economia de piata, relansa productivitatea, intentionam deschide o ferma zootehnica, o fabricuta de mobila intr-o zona rurala pentru a ridica economic atât tara cât si zona rurala, strcit pe metru meu patrat, unde mai vedeam si necesitatea educari, culturalizari , indumnezeiri, deci si de-o misiune crestina in raport cu ce învasasem de la Ioan Alexandru, nu omit ca intentionam deschide si-o asocaitie caritativa, vedeam prea multi orfani, sarmani care trebuia fi ajutati, eram fasicant de ideia asta (vom vedea mai târziu in 90 ca ceva am miscat).

    3) Prevedeam ca capitalismul trebuie fi si el tinut in frâu, ma gândeam sa ma implic cel mult la nivel sindical, apara drepturile muncitorilor, ai ajuta prospera atât pe ei cât si tarani, mai ales acestia din urma, îmi vedeam locul meu in acesta zona, am consideram apt implica pe acest palier, motiv pentru care

    Nu am dat curs invitatiei lui Negara, Radoi si Horia (grupul Ioan Alex) a-ma duce in 28 Dec la constituirea Partidului Taranesc Crestin, pe care Ioan Alexandru intentiona pune pe picioare. Atunci au fuzionat cu PNT-Coposu in casa Titulescu, asa s-a nascut acel cd din coada PNT. Deci, nu am fost prezent la reconstitutirea PNT deoarece nu vroiam implica in politica, mi-am spus, acu.. totii vor sa faca politica, cineva trebuie munci, a reface si capitalismul si totusi… voi ajunge a-mi schimba prioritatile… la timpul cuvenit vom vedea si motivul, unul din ele este expus si de dl LIS in trairile dsale, motivul demisiei dânsului, dar si-a fesenizari excesive a tari, pericolului ca pluripartidismul sa fie aruncat in aer, ori unde un punct in proclamatia noastra viza expres si pluripartidismul, asa ajung in Ianuarie 90 inscrie in PNT, realatura grupului Mansarda care s-a implicat in OT-PNTcd. M-am inscris,a ctivat deoarece am constientizat necesitatea întari opozitia, pune pe picioare mecansimul pluripartinic, al demcoratiei.

  4. În Statul Bunului Plac al Loviluţiei fără de revoluţie, încă un Om a fost Ucis.
    Afirm şi nu pertractez, orice ar fi să îndur : electricianul de la parlament nu s-a sinucis. El a fost împins la acest gest de ultim sacrificiu, disperat, de către descreieraţii călăi care ne-au adus în sapă de lemn, distrugând suprastructura agrară şi industrială… Cei care ne-au obligat să ajungem robi lor şi străinilor şi să prostituăm totul: de la ingenuii prunci, la balabustele piramidioanelor!

    Doamne, leapădă-te de ei şi întoarce-Ţi către noi Faţa!
    Ori, grăbeşte acel Sfârşit cu care ne tot ameninţi, dar nu-l mai aplici, ca spre a sancţiona desfrâul bancherilor şi claselor politice şi-ale cozilor lor de topor !

  5. Re-şarzez:
    În ţara Papurelor-vodă năroade, stejarul speranţelor de carii e ros… Mai nu cade!
    Şi-n patria revoluţiei de mucava, şobolanii, porcii, şerpii şi leprele sunt mai ceva…, ba nu, greşesc: nu-s mai presus, ci – animalele – în cârcă-i s-a pus…, în cârca poporului cuminte, cinstit şi supus.

    Acest stupid etichetat de paceaure norod, a fost sărăcit, umilit, dezbinat şi silit la exod…
    Şi, cât a mai rămas, e îndemnat la sinucidere din disperare… La o disperare şi-o ură, ce-i repede închisă cu pumnul represiunii în cap şi în gură…

    Auzi, premieru-cu-coasa ce mai pretinde: că sinuciderea electricianului e un „nefericit incident”, că el (şi guvernu-i) nu se deprinde cu ghearele din gâtiţa agonizantei de naţie, chiar de se lasă cu demonstraţie, cu o altă revoluţie… Ştie, licheaua ce ştie: pleacă-ai noştri, vin de-ai noştri, tot proştii rămân ca proştii…

    Scurge-vi-s-ar minte şi snaga şi să ajungeţi grabnic unde meritaţi: la Teleaga!

  6. Din “Adevărul” (de seară, care e ce e, dar nu Adevăr):
    “A strigat ‘Libertate!’ şi ‘Aţi luat pâinea de la gură copiilor mei!’ şi s-a aruncat în gol. Eram exact la un metru de locul respectiv. Am înlemnit când l-am văzut. E ceva nemaiîntâlnit . Am crezut, iniţial, că a fost un gest de teribilism”, a spus şi parlmamentarul Emilian Frâncu, citat de Agerpres.

    Reprezentanţii televiziunii române: “angajatul nu avea probleme la locul de muncă”

    Preşedintele-director general al Televiziunii Publice, Alexandru Lăzescu, a declarat pentru Mediafax că angajatul TVR care s-a aruncat joi dimineaţă de la balconul Parlamentului nu are niciun fel de probleme la locul de muncă.

    “Pot să spun, în momentul de faţă, că el nu este în niciun fel de litigiu cu TVR şi nu are niciun fel de probleme legate de TVR”, a spus Alexandru Lăzescu. ”

    Eu, NC:
    Dragi comentatori, cititori ai acestui deosebit LIS jurnal, hai, să facem ceva, o Petiţie-adeziune, ca această “sală” să poarte numele acestui erou… Însă, atenţie: să nu fie, dragul, nefericitul de el, unul precum Vasile Roaită, cel cu sirena de la cfr…
    Cin’s-a fript cu ciorbă…
    Să mai aşteptăm puţin, ca să nu ne feştelim cinstitele obraze.

    PS:
    1.- Am încetat marele pavoaz al modestului apartament ce-l deţin dimpreună cu Nina. Mi s-ar fi părut sacrilegiu să vituperez şi să ornez. Totul va rămâne aşa cum a fost la aflarea năucitoarei veşti.
    2.- Doamnă Ruxandra, v-am citit şi vă dau dreptate cu “de gustibus”… În ce priveşte topîrcenismul enunţat, am impresia că n-am fost cetit mai atent. Însă, respect orice opinie ce nu mă atacă în stil grobian, precum Cerşetorul de spice căzute după seceriş.
    3.- Domnule OM, mulţumesc pentru (unica, dar îndestulă) încurajare de a-mi confesa Culisiada!… Problema e să fie de acord şi Dl LIS, îndurătoarea gazdă a defulărilor noastre mai mult decât sinucigaşe.

  7. Pescuit din “Sentinţa.ro” (?!?), ce pare a fi mai mulr o grupare, decât un ziar:
    “Un electrician de la TVR a încercat să se sinucidă în această dimineaţă, sărind în gol de la balconul Palatului Parlamentului. Gestul a fost făcut chiar înainte ca premierul să îşi rostească discursul dinaintea votării celei de-a doua moţiuni de cenzură depusă de opoziţie la legea salarizării. Bărbatul care s-a aruncat de la balcon a formulat mai multe acuzaţii la adresa lui Emil Boc.
    Electricianul TVR se numeşte Adrian Sobaru, are 43 de ani şi este tatăl a doi copii. Era îmbrăcat cu un tricou pe care scria „Ne-aţi ciuruit şi ne-aţi vândut, ne-aţi ucis viitorul copiilor!” În timp ce cădea, a strigat: „Pentru tine, Boc! Ai luat pîinea de la gura copiilor mei!”.
    În timp ce un echipaj SMURD şi unul de la ISU îi acordau primul ajutor, şedinţa de plen a fost întreruptă.
    Adrian Sobaru a fost transportat la spital. Secretarul de stat Raed Arafat declară că starea rănitului este gravă, dar stabilă”

    Comment NC: Deie Domnul să nu fie (încă) o fumigenă… Nu uitaţi, tot cu “scenarii suicidiare” s-apornit şi loviluţia… Fiindcă, stau şi mă întreb: boii ăia, de la SPP, care te caută pân-şi la… la-la, chiar nu mai controlează pe nimeni?!?…
    Păiii, la ce mai sunt bugetaţi bugezii aiştia, în timp ce stupidul popor se sinucide sub ochii lor?
    Dle Om, Dle LIS, sincer aş dori să mă priviţi ponciş, mai târziu şi să-mi întoarceţi spatele, numai pentru că m-aş fi îndoit de un disperat integru… Dar, prea mi se pare totul regizat, cu femei care plâng, cu partide ce se retrag. cu bocii are nu cedează, doar aşa, de sâc, ia’n să văd, ce-ai să-mi faci!…
    Ca om, toată compasiunea mea pentru acest părinte disperat, doar cu o condiţie: să nu fi fost manipulat!…
    Ce, Doamne, iartă-mă, au Irozii aiştia, că se tot acaţă sângeros de Naşterea Domnului?… Chiar vor să nu mai scăpăm – că, lor datorită, ne aflăm, deja! – din ghearele satanei?

  8. Nota Bene: dulăii regimului de sărăcire a ţării vegehază, fiindcă, de o jumătate de zi, nici o media străină, încă nimic nu comment-ează!
    Oare, în aşa caracatiţă să ne aflăm?… Să ne ferască Dumnezeu!

  9. Îmi pare rău, de mor, pentru biata victimă… Dar, care n-a fost decât un kamicaze al unor călăi din spatele cortinei. Acest colaj-montaj în nici o jumate-zi, e dovada incrimanatorie:
    http://www.youtube.com/watch?v=uePkNfxpghU
    Bande de golani în adevăratul sens al cuvântului, au postat deja pe internet (altă formă de minţire până la îndobitocire!) manele şi bla-bla de revoltă, vulgare, cu imagini din sinistrul accident.
    Vai, de capul nostru, ce ne-o mai paşte…, că de bine nu mi-e teamă!

  10. Dă, Doamne, să nu mi se confirme bănuiala omului-kamikaze cu antrenament special !… DĂ. Doamne!… Că, altfel, suntem terminaţi, nimeni nu mai are nevoie de noi… Nimeni!
    “Nicio leziune nu pune în pericol viaţa lui Adrian Sobaru, în acest moment Managerul Spitalului Universitar a declarat că cele mai grave leziuni pe care le-a suferit bărbatul care s-a aruncat de la balconul Parlamentului sunt la nivelul feţei. Adrian Sobaru nu a suferit leziuni toracice sau alte răni care să-i pună în pericol viaţa, pentru moment.”

  11. Este tare posibil sa aveti miros prea fin dle Ciobanu… numa ca eu cred ca nu tine, masa critica nu-a fost atinsa, cu toate ca OTV-ul da la greu, ca de A3 si irealitatea tv nu mai vorbesc ca mis e face … curata voma, scuze de putime, dara nu puteam fara a voma…

    Eu il urmaresc pe Iliescu de multa vreme, boul, ptr ca este un bou, ce are (Ilici) legatura si cu Clubul de la Roma pentru care eu aveam o simpatie deobsebita (tezele lor, nu ei), pe Iliescu la bagat pe usa din dos in Clubul de la Roma, nimeni altul decât Gorbaciov. Via presa neobolsevica din Ro, A3, irealitatea tv, Iliescu si-a probagat tezele criminale, asa cum bolsevici si-au probagat la noi in Germania de ajunsa dint ara de gânditori tara de idioti campioni mondiali…

    deci, este ceva la nivel global dle Ciobanu.. si are legatura cu bestia galbean-rosu, dracu sa-o mai ia ce culaore ia, ca eu tot pe diavolul bolsevic vad

  12. Ah.. uite ca nu m-am inselat nici io dar nici dl Ciobanu care ne pusa la ideie…

    pai uite domne, acu belesc ocarina la Gâdea, acest sef al satanistilor rosi, din presa, pai.. toti ce au dat (pregatit mentalul pulimi), acu.. baga mare…

    Nu cred ca s-a atins masa critica, daca te uiti in media asa ar parea ptr naivi, dar eu unul nu cred ca boi de la Roma (clubul), vor realiza pe România al lor experment.. Vorbesc deschis de Clubul de la Roma, de obiectivele lor ptr ca le cunsoc in detaliu, si prea, prea se brodesc cu multe porcari ce le vad-constat la nivel global.