USR n-a dat turnători, din contră, USR a dat cei mai mulţi disidenţi-oponenţi-rezistenţi. Un fragment de Valeriu Stancu

Marţi, 28 septembrie 2010. A trecut cu bine şi ultima zi de avertizare (avertizare începută pe 24 septembrie, terminată azi) că va fi cutremur puternic, n-a fost deloc. N-au fost nici bătălii pe stradă între protestatarii ieşiţi, cu miile, cu autorităţile să-şi ceară drepturile (deşi şi între protestatarii de azi se aflau şi poliţai sau mineri), s-au întors acasă resemnaţi, la fel ca toţi ceilalţi protestatari ieşiţi degeaba în stradă până azi. Şi ministrul Teodor Baconschi, fiul insolitului scriitor A.E. Baconsky, a anunţat azi că s-a înscris în PDL, să servească din interiorul PDL cauza… creştin-democraţiei (nu ştie nimeni ce legătură poate avea PD, fost FSN, cu doctrina creştin-democraţiei purtate pe steagul PNŢCD; motivaţia că PD e membru în Partidul Popular european şi de aceea, e fals; l-am ascultat în această seară la ştirile de la TVR 1, Teodor Baconschi e un deştept-foc, e o plăcere să-l asculţi, mă întreb dacă merita să-şi compromită libertatea; ar fi putut să ia exemplul lui Andrei Pleşu, ministru şi el la Externe, cu care se aseamănă mental-literar şi care nu s-a înregimentat sub „regimul Băsescu”).

*

E cazul să termin de rememorat şedinţa trimestrială a Consiliului USR de vinerea trecută (despre care am scris vineri, 24 septembrie şi ieri, aici). Rămân la aceeaşi „informare” a preşedintelui USR, N. Manolescu, care a vorbit despre „situaţia răspunsurilor de la CNSAS privind cererile formulate de USR”. E vorba de controlul dosarelor de la Securitate ale membrilor Consiliului USR (în care e prezentă şi conducerea operativă-salariată a USR; în total, membrii Consiliului: 67). Am primit răspuns negativ de la CNSAS (adică n-au colaborat cu Securitatea, n-au făcut poliţie politică), a spus N. Manolescu, la 57 dintre membrii Consiliului, şi numai 1 pozitiv, „dar fiindcă numele lui nu se mai regăseşte în noul Consiliu ales anul trecut, nu suntem obligaţi să-i dăm numele, nu ne mai interesează soarta lui”. N. Manolescu e intrigat că la 10 dintre membrii Consiliului USR nu s-a dat nici până azi un verdict din partea CNSAS, între ei Ioan Groşan, Valentin Hossu Longin sau Cezar Ivănescu (regret că n-am reţinut şi celelalte nume, a citit repede-repede lista). N. Manolescu a subliniat încă o dată că se confirmă astfel că USR n-a fost o pepinieră de turnători şi că din contră, USR a dat cei mai mulţi disidenţi-oponenţi-rezistenţi, că breasla se găseşte din acest punct de vedere într-o situaţie onorabilă… Aici Sorin Mărculescu (de partea căruia mă aflu, ferm) a întrebat de ce USR nu intră în normalitate cu disidentul Paul Goma (care pe 2 octombrie, vă reamintesc, împlineşte 75 de ani; normal ar fi să-l sărbătorească inclusiv preşedinţia României, nu numai preşedintele USR), şi N. Manolescu, întărit vehement de Varujan Vosganian, a repetat că „Paul Goma nu vrea să fie membru al USR, l-am rugat, am intervenit, nu putem să-l acceptăm împotriva voinţei lui ca membru al USR, ar fi un abuz”. Cu asta ni se închide de fiecare dată gura. Personal, refuz să mai particip la această bătălie, în care Paul Goma (pe fotografie aveţi adresa jurnalului său online, ar merita să-l citiţi) declară că n-a fost reprimit automat în USR după Revoluţie, şi toţi preşedinţii USR de după Revoluţie susţin că Paul Goma refuză să fie membru al unei uniuni a scriitorilor care l-a trădat până la Revoluţie şi nu l-a susţinut în demersurile sale (de recâştigare a drepturilor elementare) după Revoluţie. Mi se face rău de fiecare dată când îmi amintesc de condiţia intolerabilă în care e menţinut Paul Goma în exil (pe banii Franţei, ca refugiat politic; e sărac şi bolnav), faţă de care USR se face că plouă. În condiţiile în care toţi colaboraţioniştii ceauşişti (cei ce au deţinut funcţii comuniste, care au pactizat cu PCR-Securitate) au azi indemnizaţie de merit sau de academicieni. Cu atât mai mult cu cât, de la o vreme, tot aud de la nivelul conducerii USR că scriitorii trebuie să fie mai mult ca oricând solidari unii cu alţii, că „e nevoie de solidaritate între noi”.

În sfârşit, a urmat lectura listei membrilor noi ai USR, a stagiarilor şi titularilor (fiindcă pot fi primiţi în USR şi direct titulari, dacă au primit premii ale USR; dar nu toţi, contează evaluarea preşedintelui acestei Comisii de validare), făcută de Dan Cristea, preşedintele Comisie de validare – o bulibăşeală jenantă (membri ai acestei Comisii îl contraziceau pe preşedintele ei), nu ştiu ce caută un asemenea critic deprofesionalizat şi de proastă calitate morală în fruntea acestei comisii (abuziv, între altele, el a respins ideea să-l facă titular, conform statutului USR, pe un SGB-Stoian G. Bogdan, care a primit premiul de debut al USR, numai fiindcă nu-i place lui cum scrie şi fiindcă e… „un avocat, acolo”!). După care Gabriel Chifu, vicepreşedinte al USR, a citit contestaţii ale celor ce au fost respinşi, depuse la USR. Am asistat la o improvizaţie degradantă. Până şi preşedintele N. Manolescu punea în discuţie dosare ale celor primiţi (nu ale celor respinşi, care au făcut contestaţii) şi începea târguiala, se citau versuri sau traduceri şi se cerea votul sălii. Sală care nu răspundea la nici o comandă (şi care nu mai avea şi aşa cvorum). Totul, făcut „pe picior”. E o bătaie de joc faţă de cei ce visează, oneşti, să fie membri ai USR. Se face totul să fie respinşi pe capete, iar cei ajunşi la 50 de ani sunt respinşi „din principiu, fiindcă vânează jumătatea de pensie dată de USR” (nu contează valoarea cărţilor)! Mai intră în USR numai cei ce sunt „din gaşca noastră”. Au fost filiale întregi de la care n-a fost primit niciunul (din 11, la Alba-Hunedoara, de exemplu; la fel s-a întâmplat cu Filiala Piteşti, dar la contestaţii au fost admişi 2). Comisia de validare a respins de la Filiala Bacău 20 de dosare, de la Craiova 21 de dosare, de la Iaşi 22 de dosare – n-are rost să continui cifrele. Aş fi dat orice să nu fiu acolo (de altfel, am plecat înainte de terminarea acestei mascarade, scârbit, fără să salut pe nimeni).

*

La această şedinţă a Consiliului USR poetul Valeriu Stancu mi-a dăruit noua lui carte – un poem, abia luată din tipografie (datată august 2010; Valeriu a împlinit anul acesta 60 de ani şi i-a dedicat soţiei lui această carte de „dragoste înzidită”), „Balada sărmanului pescar (poveste din mările Sudului)”, ilustrată de Traian Mocanu. E povestea unui pescar îndrăgostit de o sirenă. Un fragment:

„am rătăcit pe mări învolburate,

şi te-am pierdut în fiecare port

căci pe catargul vaselor pirate

se nălucea doar chipul meu de mort //

mă căinau hamali ce încărcară

comori bătrâne spre străine mări

furtuna mă-ndemna – a câta oară?! –

s-arunc în valuri oarbe căutări //

pornit la drum pe însetate nave

făceam de cart pe scufundate punţi

dar valul îmi şoptea cu voci bolnave:

„ea nu există-nvaţă să renunţi!” //

m-au ispitit şi târfe şi vestale

taverne fumul mi-au sculptat în piept

dar nu m-au înturnat lumini din cale

c-am învăţat milenii să te-aştept!”

Valeriu Stancu