0
4 comments

Marţi, 24 mai 2011. Ne pleacă scriitorii seniori, mari prozatori, literatura română nu are decât de pierdut, pe ei nimeni nu-i poate înlocui – după Mircea Horia Simionescu, azi s-a tot dus Fănuş Neagu, amândoi au suferit fizic enorm în ultimii ani. Anul trecut, în august, Fănuş Neagu a acceptat să-şi doneze casa părintească (pe care n-o mai văzuse de cinci ani), să-i facă autorităţile brăilene muzeu în localitatea Grădiştea. Practic, se aştepta moartea lui. În această seară am văzut la televizor, la ştiri, că i se pregătea inaugurarea (casa părintească fiind în totalitate reabilitată), dar Fănuş Neagu n-a avut norocul să apuce să vadă cum arată muzeul lui. Personal, nu l-am cunoscut pe Fănuş Neagu, viaţa ne-a ţinut departe unul de altul în viaţa literară – dar l-am citit, scria fabulos (chiar şi atunci când scria cronici sportive, îndeosebi despre fotbal). În schimb Doina Popa a fost publicată de el în Luceafărul cu proză. A murit dezamăgit, supărat, scârbit de toate. Fănuş Neagu a fost victima ticăloşiei scriitoriceşti după Revoluţie. Din senin, opera lui literară a fost desfiinţată de o studentă a lui N. Manolescu, Luminiţa Marcu (pentru care N. Manolescu a înfiinţat şi o „revistă a tinerilor”, Noua Literatură, tocând miliarde de lei anual din vistieria USR să o întreţină; era o revistă de o mediocritate universitară jenantă; în acest an revista a dispărut, fiindcă Luminiţa Marcu e acum angajată a ICR, în Spania). A fost de-a dreptul năucitor că revista România literară a aplaudat această execuţie publică a lui Fănuş Neagu, fiind la mijloc o complicitate a şefilor ei condamnabilă… Şi n-a ajuns această mizerie publică incalificabilă făcută lui Fănuş Neagu, a urmat o campanie furibundă de discreditare a lui Fănuş Neagu în primul rând în ziarul lui Băsescu, Cotidianul (pe când semnau indivizi fără operă, mediocrităţi cu ştaif, care azi sunt miniştri sau parlamentari sau europarlamentari sau consilieri prezidenţiali, de genul lui Teodor Baconschi, Sever Voinescu, Traian Ungureanu sau Cătălin Avramescu)! Ziar care a fost cumpărat pe bani grei în noiembrie 2004 şi pus la picioarele lui Băsescu de către fiul lui Ion Raţiu, care a trădat idealurile democratice ale tatălui lui (fost ţărănist-creştin, întors în mormânt; atunci vechea echipă aflată în opoziţie a fost alungată, cu mine cu tot). În Cotidianul de după noiembrie 2004, „caţavencii”, în frunte cu pupători în părţile dorsale ale lui Băsescu, de teapa unor Ioan T. Morar (fost pupător în părţile dorsale ale lui Ceauşescu, azi consilier la o ambasadă occidentală, răsplătit pe cinste de Băsescu; observaţi, editorii Cotidianului de după noiembrie 2004 au fost toţi răsplătiţi cu funcţii grele, plătite din bani publici; i-am pomenit mai sus pe cei cunoscuţi, dar şi cei de doi bani au fost căpătuiţi pe lângă putere cu funcţii-cheie, le-am uitat numele: unii dintre ei, de genul Ioanei Lupea, ajunsă redactor-şef la ziarul de azi al lui Băsescu, Evenimentul zilei, sau cel ce răspundea de Opinii la Cotidianul, azi angajat al PDL, apar pe TVR 1 la ştiri şi comentează previzibil, totul în favoarea lui Băsescu-PDL), ce credeţi? La Cotidianul lui Băsescu a fost inventat un sondaj cu Scriitori expiraţi (coordonat, nefast, şi de prozatorul Cristian Teodorescu, îmbogăţit şi el la Cotidianul, care avea rubrică şi la România literară; lui i se adăuga Costi Rogozanu, dovedit a fi un nimeni, fost soţ al Luminiţei Marcu), la care pe primul loc era mereu pus… Fănuş Neagu. Nu e greu de înţeles că după aceste atacuri publice mârşave ale oamenilor lui Băsescu, Fănuş Neagu s-a îmbolnăvit iremediabil. N-am să aflu niciodată de ce Fănuş Neagu a fost pus la zid în asemenea hal (e adevărat, conducea o revistă literară, intitulată Literatorul, de opoziţie, şi era academician plin; e iar adevărat că a fost redactor-şef şi la ziare care nu serveau puterea; era acuzat că e prieten cu Ion Iliescu, cum au fost acuzaţi şi ceilalţi academicieni conduşi de Eugen Simion). Vă imaginaţi, Fănuş Neagu, „expirat”? După ce l-au omorât încetul cu încetul, ce aflăm azi? Însuşi preşedintele Traian Băsescu anunţă azi cu tristeţe: „Personalitate insemnata a culturii romane, Fanus Neagu ne-a daruit, prin intreaga sa activitate de peste 50 de ani, o opera valoroasa prin maiestria sa artistica si prin forta metaforei cu care a surprins perioada pe care a traversat-o. A fost simbolul unei generatii care a asumat literatura ca expresie a libertatii si a valorii. Fanus Neagu va ramane in amintirea noastra pentru devotamentul cu care s-a dedicat vocatiei sale remarcabile de scriitor”. Iar N. Manolescu, stupefiant de-a dreptul, pomeneşte ironic de scriitorul „expirat”: «Fanus Neagu, care a murit in noaptea de luni spre marti, a fost cel mai talentat scriitor al generatiei sale si este pacat ca acesta a revenit in atentia publica abia in momentul disparitiei sale, a declarat presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania (USR), criticul Nicolae Manolescu, pentru Mediafax… “A fost unul dintre cei mai talentati scriitori ai generatiei sale, chiar daca se spune ca aceasta este generatia ‘expirata’. Acum devine expirata si la propriu”, a mai spus criticul. Manolescu a povestit ca, la inceputurile sale scriitoricesti, Fanus Neagu a fost “un stirist si un inventiv”, remarcandu-se in articole pe teme sportive si in proza scurta, mai tarziu trecand la romane. “In general, numele lui a fost legat de un fel de inventivitate a lexicului si de un stil specific sudicilor”, a spus presedintele USR, adaugand ca, probabil, sensibilitatea scriitorului a fost formata si de locul unde s-a nascut si a crescut, “undeva intre Buzau si Braila, unde vine prima data viscolul, o zona a podgoriilor”. “Vinul a avut un loc important in viata lui Fanus Neagu si in arta sa, ca si la Sadoveanu” a spus criticul literar». Cât cinism la N. Manolescu! Auziţi mai departe: “Fanus a iesit din atentia critica atunci cand s-a imbolnavit. Este nevoie de evenimente din acestea ca sa apari pe prima pagina sau la TV”. Nici o clipă nu-şi pune problema că Fănuş Neagu s-a îmbolnăvit din cauza îngropării operei lui, de vie… Aceasta e realitatea dură. Mă gândesc deja înspăimântat că se aşteaptă moartea lui Paul Goma să poată fi lăudat de Băsescu şi de Manolescu (azi Paul Goma e ţinut nedemn în exil) – şi că în aceeaşi situaţie e şi Nicolae Breban, bat în lemn. Le urez maeştrilor scrisului Paul Goma şi N. Breban să reziste pe baricadele opoziţiei publice o mie de ani, să-şi îngroape ei duşmanii care le vor răul…

***

Public mai jos comentariile scrise ieri aici de Ruxandra Anton din Galaţi şi de Tudor Cicu din Buzău, plus un text primit pe e-mail de la Marin Ifrim:

A murit Fănuş şi vreau să mă cert cu toată lumea

cu toate cuvintele, cu toate tăcerile

cu toţi câinii care i-au mâncat din palmă

cu toţi nebunii care s-au făcut dintr-o dată urâţi

deşi dorm cu poveştile lui sub cap

cu cerul care-şi scrie ploaia

şi umple oraşul de fantasme cenuşii

cu vântul care duce toate despărţirile

departe departe departe.

Ruxandra Anton

*

A murit Greuceanul Literaturii Române: Fănuş, copilul blond al metaforei şi al verbului. Îngerul său l-a strigat la El pentru ultima oară. Mînji cu buza crăpată de fiorul dorului, aleşi pe sprînceană din herghelia hoţului de cai Cozma Răcoare din poezia colegului său din facultate, Nicolae Labiş, l-au luat în diligenţe de aur să-l ducă în cer. Acum când Fănuş şi-a retras luna din urciorul cu apă fermecată a scrisului, îmi vine să plâng pe umărul Limbii Române văduvite de pana măiastră a unei păsări rare. Se cutremură frunza pădurilor sub cărările pe unde treceau cândva caleştile cuvintelor sale pescuite direct în iazul basmului. O să ne aducem aminte de-acum, doar chipul trist al Chirei Chiralina aşteptându-l în secret pe pridvorul cu triluri de privighetori, să-l conducă la prietenul său Panait Istrati pentru o nouă duelare haiducească în vorbe ţesute cu fir de borangic. Pridvorul cu poveşti e gol după plecarea lui. Zurgălăii vorbelor sale meşteşugite la flacăra din fierăria de pe lângă hanurile sale de dragoste pentru cuvânt, răsună… răsună… răsună, să ne aducă aminte nouă că poezia este o stare de Dumnezeu şi de vraja depărtărilor, pentru că doar lui i se arăta poezia ca fumul care urcă la Dumnezeu, iarna.

Tudor Cicu

*

A (NE)MURIT FĂNUŞ NEAGU…?!

După câţiva ani de chin, marele scriitor Fănuş Neagu şi-a trimis sufletul la ceruri. Dumnezeu să-l ierte. Am avut de foarte multe ori prilejul să stau prin preajma sa, inclusiv prin crâşma Uniunii Scriitorilor, întotdeauna fiind acompaniat de marii săi prieteni Ion Băieşu şi Mircea Micu, plecaţi şi ei pentru totdeauna în marea istorie a literaturii române dintotdeauna. Ultima dată l-am văzut la Bucureşti, în faţa Teatrului Naţional, unde era director plin. Eram cu Paul Ioachim, fostul director al Teatrului “George Ciprian” din Buzău. Trebuia să luăm de acolo decorul unei piese de teatru. Urcând nişte scări la intrarea în teatru, Fănuş îi întinde mâna lui Ioachim şi i se adresează afectuos: “Noroc, Paule”. Paul Ioachim arborează o faţă rece, indiferentă, arogantă şi mânioasă şi îi răspunde :”De când eşti tu Paul cu mine?”. Adică de când îşi permite să-i vorbească la per tu… Nu am văzut faţă mai uimită ca a inegalabilului Fănuş Neagu. Apoi s-au îmbrăţişat. Anul trecut i-am ascultat vocea în difuzoarele casei de cultură din Mizil, vorbind în direct, din spital, în prezenţa unei săli arhipline, cu primarul oraşului, Emil Proşcan. Glumea şi atunci, spunându-i primarului că, dacă vrea să-l viziteze la spital, nu care cumva să nu-i ducă şi nişte vin de Tohani… Prin dispariţia sa literatura română pierde un “fierar” divin. Chiar aşa, el avea darul unic de a potcovi cuvintele cu metafore unice!

Marin Ifrim


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
4 comments

4 Comments

Lasă un răspuns la IOANA VOICILA DOBRE Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Nu stiu de ce va mai miara dle LIS, in România se distruge tot ce este bun, valoarea este strivita pentru a deschide drum nonvalorilor folosite de dusmani României, bolsevici. Eminescu este ucis bestial de confrati lui, marele Maiorescu, Preda se pare ca tot de confrati a fost ucis, s-au mai corect spus; bolsevici cu labuta unor confrati. Preda ajunsese prea,prea mare, prea,prea bun scriitor, tot la cap fu aranjat ca si Eminescu. Fanus Neagu, nu fu el atât de mare, dar pe aproape tot tinea el, trebuia si el demolat,mai ales ca prea, era si extrem de nationalist. Cum ar putea banda bolsevica sa-si impuna nonvalorile lor, agenti lor, cât timp in viata mai este si câte un urias in fata caruia totii tremura. Ei da, mai mult ca sigur, la fel vor face si cu Goma, totii astia de l-au diabolizat, ni l-au reinterzis, vor fi cei mai stidenti, ca deh… asa-i la bolsevici, dupa ce omoara proroci le ridica morminte, de bucurie ca au scapat de ei.

  2. Îngerul a strigat: “Fiinţa omului e cea mai prefăcută şi e un prost ăla care zice că se uită-n ochii tăi şi-ţi spune cu cine are de-a face. Numa copiii sunt curaţi, fiindcă n-au avut timp să se strice, da’ le vine rându’ şi lor.”
    R.I.P.!

  3. Maestre Ion Răduş, când e vorba despre Fănuş Neagu nu avem noi cuvinte să-l împărtăşim. Pentru mine el a fost un scriitor mare de cârja căruia nu am avut nevoie. Ca mulţi alţi scriitori, s-a afirmat singur. Toţi suntem orgolioşi, ca oamenii cu dizabilităţi, şi refuzăm de multe ori mâini întinse. Sau nu le întindem pe ale noastre, spre ajutor. Fănuş a avut cu ce să se impună “din prima”. Unii dintre noi suntem convinşi că talentul vine de la Dumnezeu, alţii spun că e nevoie de 1 la sută talent şi 99 la sută “transpiraţie”, adică citit. Eu văd lucrurile mai simplu. Cum se spune, “la început a fost cuvântul”, apoi a venit omul ca să ia din el şi să-l folosească. Să-şi…agricultureze mintea, bibilica, creieraşul munţilor. Şi de aici începe povestea-poveştilor. Se scrie în draci. Eu cunosc peste câteva mii de autori, de la micuţul Shakespeare la genialul rahat în zahăr Pavel Coruţ. Sunt înconjurat de scriitori, în bibliotecă sau pe stradă. Toţi zic că sunt ai breaslei. Cu sau fără legitimaţie. E ca şi cum din cauza asta pământul încă se mai învârte…
    S-o iau mai pe scurt. Când Domnul a dat cuvântul spre folosinţă a făcut-o aşa, ca un bancher. Are toată lumea voie să-l împrumute şi să-l folosească în scopul iniţial, asta ar putea fi înţelegerea între darwinii Domnului şi celenteratele din polistirenul din diencefalul lui Coruţ. Când vreun muritor a încercat să devină “creator”, adică să facă ceea ce a făcut numai Dumnezeu, i s-a dat calitatea de artist. Şi s-au dus cu toţii la lumină, la căldură, la împrumut. Pictori, muzicieni, scriitori. Nichita observase că e doar “o pată de sânge care vorbeşte”. În fine, mulţi dintre solicitanţii-“creatori” au făcut împrumuturi de cuvânt colosale, greu de achitat într-o viaţă de om. Şi au rămas anonimi celebri. Cu cuvintele nu poţi juca. Chiar şi cele de dragoste sau de milă sunt dureroase. Nu sunt ale noastre. Le-am închiriat de la primul Cuvânt şi trebuie să plătim în rate. Aici e Fănuş Neagu mare. A murit fără nicio datorie alfabetică, sau cum vrem să-i spunem. A plătit totul, inclusiv talentul propriu. Şi ca totul să fie conform zicalei “Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat”, Fănuş nu a luat nimic cu el. Dimpotrivă, şi-a tras un “cimitir particular” direct în mijlocul moşiei literaturii române. Cei care l-au urât sau nu l-au înţeles nu mai trebuie pomeniţi. Ei sunt ca gândacii. Te pomeneşti cu ei în istoriile literare tocmai pentru că au încercat să-l muşte de limbă pe Fănuş Neagu.

  4. Privesc fotografia cu cei doi si orice s-ar spune acum nu are pic de importanta…Ei eu existat etern. Doamne iti multumesc ca am fost contemporana cu ei, ca i-a cunoscut, ca le-am savurat cuvintele ca pe cele mai frumoase CLIPE DE VIATA. Asa ceva nu va mai exista! Nu merita ,,aceasta lume,, asemenea titani! Ei au venit pentru noi, ne-au fost parinti si trebuie sa multumim cerului ca am avut aceasta sansa miraculoasa! Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe Adrian Paunescu si Fanus Neagu! Ajuta-ne Doamne, sa vedem lumina ta in oameni!

    Întâlnirea

    Pe drum mergând îţi văd privirea
    Şi mult mă bucură-ntâlnirea
    Cu ochii cerului din tine!

    Şi uneori, să plâng îmi vine
    La gândul că-ntr-o zi
    Aceşti ochi nu-i voi întâlni

    Când drumul meu s-o prăbuşi
    Sau cerul lor s-o nărui.

    Ioana Voicilă Dobre