0
8 comments

Joi, 13 octombrie 2011. Azi am mers pentru prima oară  în Ucraina, la Cernăuți: nici nu știu dacă e cuviincios să fiu sincer până la capăt și să dau de gol faptul că nu mi-a plăcut – în afara spațiului Mitropolitan, devenit Universitate (o minune imperială, transmutată parcă din Occident pe un deal răsăritean sovietic; regret, Ucraina amintește flagrant de perioada comunistă și azi; România mi se pare a fi la 20 de ani distanță de civilizație postcomunistă). Am plecat la prima oră, la ora 7 am mâncat frugal (eu am rău de autocar, am luat o pastilă Emetostop și abia m-am atins de mâncare), nedormit, iar au intrat orele de somn în sac (trebuind să scriu aici și să public pe Jurnalul de Vrancea opinia colaboratorilor). Am plecat din Suceava nebărbierit cu un autocar, am stat pe primul rând de scaune de frica răului de mașină (au mers numai cei ce aveau pașaportul la ei). Doina a rămas la Suceava (și s-a simțit excelent, vizitând biserica Sf. Dumitru, piața și magazine), a refuzat să-și facă pașaport la București, să cheltuiască 4 milioane de lei vechi cu el doar pentru a trece în Ucraina (după care să-l arunce; noi nu circulăm în străinătate; eu am pașaport făcut în 2007, valabil 10 ani). În autocar a mers cu noi, în afara coordonatorilor Constantin Arcu și Carmen Steiciuc, un reprezentant al Consiliului Județean Suceava (răspunzător cu Externele), care a grăbit, pe cât s-a putut, trecerea prin cele două vămi, a românilor și a ucrainenilor – eram în jur de 35 de invitați în autocar (au mers, între alții, Liviu Antonesei, Radu Aldulescu, Vasile Spiridon, Magda și Petre Ursache, Theodor Codreanu, Marcel Mureșeanu, Lucia Olaru Nenati, Liviu Papuc, Dumitru Brăneanu şi Ioan Prăjişteanu, cei doi Corcan din Brăila, Marian Pavelescu și Radu Mareș – ultimii doi s-au născut la Cernăuți, casele lor au fost naționalizate, după ce părinții s-au refugiat în România, Vasile Tărâțeanu; îi las la o parte pe cei din Suceava). A fost o zi friguroasă (11 grade arătau termometrele pe stradă), a plouat. Granița de la Suceava e la 40 de kilometri, iar Cernăuțiul de la graniță e la 43 de kilometri. Am stat o oră la cel două vămi, cu toate intervențiile. La intrarea în Ucraina am călcat cu stângul, am mers la un closet public îngrozitor (de nedescris), am intrat în pădure și am călcat în… Oribil! Norocul meu că era bruma căzută și iarba udă. Mi-a pierit orice chef. Am schimbat 100 de lei noi în 220 de grivne la un „bișnițar” (la casele de schimb nu se primesc lei, ci euro și dolari, la un curs neconvenabil), pentru orice eventualitate (la întoarcere am cumpărat de la un market supraetajat dulciuri scumpe, recomandate de poeta Carmen Steiciuc, bomboane de ciocolată vărsate de cinci feluri, ciocolată și cutii de bomboane de ciocolată „Roshen” și „Esfero”, că nu e departe Sf. Neculai, și icre negre și roșii, cinci borcănele).  În Pădurea Cosminului, pe marginea șoselei, ne-am oprit și am mâncat o plăcintă cu brânză „Poale în brâu”, cumpărată de organizatori. La ora 10 am intrat în Cernăuți, asfaltul de la graniță până aici a fost mizerabil – dar ce am văzut în oraș a depășit orice imaginație, e numai găuri. Străzi înguste, ocupate în principal de mașini rusești care ar fi trebuit demult aruncate la gunoi (Lada și Moskvici sau Volga), de pe vremuri. Lasă că sunt ceva de speriat autobuzele de oraș (conduse în majoritate de femei), de transport în comun, odioase, ruginite, depășite din toate punctele de vedere.  Aveam senzația că am aterizat în alt secol. Nu spun ce uluit am fost că în Cernăuți nu sunt decât câteva stopuri, în rest trecătorii traversează strada pe unde se nimerește. Un istoric al Cernăuțiului: În evul mediu timpuriu, pe partea opusă a Prutului față de actualul oraș a existat un mic castel Țețina, distrus de tătari. Aparent, locuitorii rămași în viață au decis reconstruirea localității pe partea sudică a râului, considerată mai ușor de apărat. Atestat documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432), negustorilor din Lemberg (azi Lvov), începând cu 1775, orașul a făcut parte din Imperiul Habsburgic. La recensământul din acel an au fost numărate în oraș 338 de familii. Autoritățile imperiale au colonizat la Cernăuți populație de limbă germană, atât germani, cât și evrei vorbitori de idiș care au adoptat cu timpul limba germană înrudită. În anul 1849 Cernăuțiul a devenit capitala Ducatului Bucovina, instituit prin Constituția Austriei din 4 martie 1849. Cei șase primari pe care i-a avut orașul între 1864 și 1914 au fost: un polonez, un armean, doi germani și doi evrei. În anul 1875 a fost înființată Universitatea Cernăuți, o instituție de învățământ superior renumită în tot Imperiul Austro-Ungar. Când Austro-Ungaria s-a dezmembrat în 1918, Cernăuțiul a devenit parte a României. În iunie 1940 a fost ocupat de Armata Roșie a URSS, împreună cu nordul Bucovinei și alocat Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.În iulie 1941 a fost recucerit de România, pe atunci în alianță cu Germania național-socialistă. La 30 martie1944 Armata Sovetică l-a reocupat, fiind reanexat la Uniunea Sovietică, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene. În luptele ce s-au dat pentru oraș (25-30 martie 1944) au murit 1500 de soldați și ofițeri români și germani. După destrămarea URSS, Cernăuți a devenit parte a Ucrainei independente (Wikipedia).

Prima oprire a fost la fosta Mitropolie imperială, azi Universitate. Nu am cuvinte să-mi exprim surpriza. Când scriu aici, m-am uitat pe Internet (la plecare n-am știut ce program avem, să mă informez): Universitatea din Cernăuți (pe numele complet Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych” Cernăuți) este cea mai importantă universitate din nordul Bucovinei, situată în Cernăuți, Ucraina. Universitatea a fost înființată în 1875 cu numele de Franz-Josefs Universität, pe bazele liceului teologic. Inițial, limba de predare a fost germana, cu departamente separate pentru limba și literatura română și ucraineană. În perioada dominației austriece, universitatea avea 3 facultăți: teologie ortodoxă, drept și filosofie. În această perioadă, corpul studențesc se compunea din circa 20-25% români și ucraineni, majoritatea studenților fiind evrei sau germani. După Unirea Bucovinei de Nord cu România, universitatea a fost redenumită în Universitatea Regele Carol I din Cernăuți. Clădirea universității datează din anii 1920-1922, fiind construită de guvernul României. Istoricul român Ion Nistor a fost mult timp rectorul universității. Am intrat în Biserica mare de aici și apoi în sala festivă (unde e portretul patronului Universității, Yuriy Fedkovych), unde s-a semnat nenorocitul tratat al României cu Ucraina (al lui Emil Constantinescu, președinte al României, și Adrian Severin, ministru de Externe), care a abandonat pentru totdeauna românii din Ucraina. Azi românii își dau copiii la școlile ucrainene, nu la cele românești și se prezintă a fi ucraineni, nu români, pe stradă nu vorbesc românește, identitatea e făcută praf, românii mai sunt doar în procent de 7 la sută înregistrați oficial… Las pentru mâine continuarea, am venit târziu de la Cernăuți. Frigul mi-a paralizat orice dram de umor, la simpozionul dedicat aniversării revistei Bucovina literară, apărută la Cernăuți în 1941, „am dormit pe mine” pe scaun.

PS. Carmen Steiciuc anunță programul Festivalului Nicolae Labiș, care începe mâine:

Centrul Cultural Bucovina

Comunicat de presă

Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş”, ediţia a XLIII-a

În zilele de 14 – 15 octombrie 2011, Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, respectiv Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, în colaborare cu  Societatea Scriitorilor Bucovineni, Colegiul Tehnic „Petru  Muşat” Suceava, Liceul particular nr. 1 Suceava şi Primăria comunei Mălini, organizează cea de-a XLIII-a ediţie a   Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş”.

Festivalul se va desfăşura la Suceava şi Mălini, după cum urmează:

vineri 14 octombrie 2011:

ora 12.00: Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava:

• Deschiderea oficială a festivalului.

• Tropotul lung al galopului meu: rostiri labişiene ale Margaretei Labis, sora poetului, un film de Grigore Ilisei

• Nicolae Labiş – In memoriam – Corala Vo Christianum a Mânăstirii Sf. Ioan din Suceava.

• Anotimpuri Bucovinene – expoziţie de pictură – Ioan Bodnar

• Bucovina a vol d’oiseau – expoziţie de fotografie – Ştefan Petrescu

• De dincolo – 55 : Lucia Olaru Nenati

• Lansări de carte:

            Nicolae Labiş – Monografie, Editura Vestala, 2007,  autor Florentin Popescu

           Nicolae Labiş – Dincolo de fruntariile poeziei; II (texte critice), Editura Lidana, 2011, ediţie îngrijită şi prefaţată de Nicolae Cârlan

           Cartea – alcool, Editura Charmides 2010, autor Ion Mureşan

           Demersul dialogic. Semne ale unei experienţe a înţelegerii. Editura Tracus Arte Bucureşti, 2011, autor Alexandru Ovidiu Vintilă

sâmbătă, 15 octombrie 2011:

ora 12.00:              Mălini, Casa memorială „Nicolae Labiş”:

• Microrecital – Şcoala „Nicolae Labiş”, Mălini

• Festivitatea de premiere

• Recitalul laureaţilor

• Fluieraşii din Mălini; Grupul folcloric Mălina

ora 16.00:  Mânăstirea „Slatina”

Cel mai longeviv concurs literar din ţară, Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş” îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor autori de poezie de pretutindeni.

La ediţia din acest an au participat 45 de creatori literari din toate zonele ţării şi din Republica Moldova. Laureaţii sunt din Bucureşti, Vulcan – Hunedoara, Ulmi – Dâmboviţa, Criuleni – Republica Moldova, Braşov, Bistriţa, Vama, Vatra Dornei, şi  Suceava.    

Premiile sunt acordate de Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, respectiv Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.

De asemenea, sunt 16 reviste literare din ţară care au oferit premii: Vatra – Târgu Mureş, Viaţa Românească – Bucureşti, Convorbiri literare – Iaşi, Poezia – Iaşi, Poesis – Satu Mare, Ateneu – Bacău, Dacia literară – Iaşi, Timpul – Iaşi, Hyperion – Botoşani, Conta – Piatra Neamţ,  Bucovina literară – Suceava, Revista Română – Iaşi, Limba română – Chişinău, Oraşul – Cluj Napoca, Steaua – Cluj Napoca, Plumb – Bacău .

Juriul acestei ediţii este format din criticii literari: Mircea MARTIN – preşedinte; Alexandru CISTELECAN, Adrian Dinu RACHIERU, Mircea A. DIACONU, Vasile SPIRIDON,  – membri.

Ca în fiecare an, doamna Margareta Labiş, sora poetului Nicolae Labiş, se va afla printre noi.

Dintre personalităţile literare invitate la cea de-a XLIII-a ediţie a Festivalului naţional de poezie Nicolae Labiş, vor fi prezenţi la Suceava: Liviu Ioan Stoiciu – Bucureşti, Ion Mureşan – Bistriţa, Gavril Ţărmure – Bistriţa, Leo Butnaru – Chişinău, Liviu Antonesei – Iaşi, Doina Popa – Bucureşti, Marcel Mureşeanu – Cluj Napoca, Florentin Popescu – Bucureşti, Iuliana Paloda-Popescu – Bucureşti, Grigore Ilisei – Iaşi, Adrian Dinu Rachieru – Timişoara, Vasile Spiridon – Bacău, Dumitru Brăneanu şi Ioan Prăjişteanu – Bacău, Nicolae Corlat- Botoşani, Marius Chelaru – Iaşi, Lucia Olaru Nenati – Botoşani, Liviu Papuc – Iaşi.

Carmen Veronica Steiciuc

Consultant artistic, coordonatorul festivalului

Centrul Cultural Bucovina, secţia CCPCT Suceava


, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Like it? Share with your friends!

0
8 comments

8 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Felicitari, felicitari,felicitari! Ne bucuram mult pentru tine, si speram ca pozitia 1 in care te afli sa-ti dea un nou imbold pentru a compune!

    1. Vă îmbrățișez, fără voi n-aș fi avut atâtea voturi la volumul „Pe prag” – din păcate ele au doar putere simbolică, aseară citeam că pe locul I era Eugenia Țarălungă (cu ea s-a încheiat această votare, nu înțeleg de ce mai continuă) pe Adentiadecarte.ro. Mulțumesc tuturor celor ce m-au votat la http://www.agentiadecarte.ro/cele-mai-bune-carti-pentru-premiile-asb-2010/ Ați înțeles că premiul ASB, de fapt, la poezie, e rezervat pentru altul…

  2. Mă bucur pentru LIS, că, reprezintă Poezia în Ţinuturile Bucovinene. Eu care l-am citit (în poezie), aproape din scoarţă în scoarţă – şi am scris o carte de cca. 245 p. despre poezia sa – , doar atât mai vreau cititorule să-ţi transmit: nu fac parte din cei cărora li se povestea în copilărie de către moşii săi, cum că în casa fără poveşti, fusul sare singur de pe laviţă gata să-ţi depene o poveste uimitoare, soba începe a umbla singură prin casă, dracu mai ştie de ce, şi un cal iute ca focul, încă mestecând jăratec îţi zboară de sub nas precum o pasăre. Tu, îţi spui că e ceva suprarealism în toată tărăşenia asta, şi că ciudat mai e făcută şi lumea asta, unde – după spusele lui Gogol – „fiecare maimuţăreşte pe celălalt”. Iar ei, moşii noştri, ascultători, nu se îndoiau o clipă de lucrul acesta. Să nu spui deci cititorule, că basmele mint, şi că numai asupra lui (a poetului), toate lucrurile îşi aţinteau asupră-i ochii. Alătură-te mie (prin cele scrise timp de un an la buchisitul cărţilor sale) şi vei auzi cum prin ochii lui – care scriind, vedea toate celea – cuvintele îţi vor părea precum o viforniţă… şi ce viforniţă! Chiar după ce ai parcurs universul poeziei lui LIS, temele obsedante (fascinaţia nebuniei don-quijoteşti, ciudăţeniile unei fiinţe atinse de vizionarismul kafkian şi moartea) încă te mai poartă în torentul cu care te-au condus prin labirinturi de lumi dezlănţuite, în care poetul a ars continuu. Privită în ansamblul generaţiei 80, energia sa lirică se desfăsoară în neîngradiri de timp şi spaţiu. Materia imagistică a poemelor îşi are substratul în memoria biografică, hrănită cu mituri şi basme, în cea astrală, generatoare de credinţe şi ritualuri şi în memoria atemporală a unei a doua existenţe, toate conducând la acel triumf creator ce revelează adevărata Poezie.

  3. Cu sau fără premiul respectiv, Liviu Ioan Stoiciu e deja un scriitor care nu mai poate fi scos din literatura română. În schimb, unul ca Mircea Cărtărescu, peste nişte ani, o să dispară de la sine. Am citit “manuscrisul” cărţii lui Tudor Cicu despre poezia lui Stoiciu. E vorba de o analiză temeinică, ingineresc-umană, o radiografie complexă a poeziei acestuia. Sunt convins că, gata, s-a spart gheaţa în privinţa consecventului şi prolificului poet şi, fireşte, vor urma şi alte studii despre lirica sa. Inclusiv în manuale şcolare. Asta e situaţia. Tudore, să trăieşti Măria Ta. Eşti de admirat pentru altruismul şi onestitatea cu care îţi tratezi cobreslaşii.

  4. Mulţumesc Marine, pentru cuvintele tale: Aşa se întâmplă „când gesturile simple/înlocuiesc cuvintele” – (Marin Ifrim, din poemul „Altfel”). Dar, mai cred Marine, ca şi tine: „că poezia are legile ei că ea nu va/muri niciodată că nu tu eşi chemat să-şi facă din/metafore o insulă privilegiată însă tot/insişti… crezând doar în durerile tale” (superb!) – poemul din care citez: „Între cărţile tale” aparţine volumului „Poeme” (2003). Restul e tăcere.

  5. „Fără cărţile lor de poezie aş fi rămas în beznă spunea MARIN IFRIM, …. am mari datorii faţă de poeţi ca : Petre Stoica, Romanescu Ioanid, Emil Brumaru, Şerban Foarţa, Virgil Mazilescu, LIVIU IOAN STOICIU, Cezar Ivanescu, Emil Botta, NICHITA STANESCU ş.a” .Toate acestea le spunea in TRILOGIA Efemeritaţi,(2008 Ed Rafet) carte testament in care singurul prieten care nu l-a tradat niciodata a fost…chiar “poezia mea” .Cu cătă condescendenţă îşi alină confratii, avand pentru fiecare o”constatare”, ca şi în cazul de faţa. Acestui „inamic al dictaturii prieteniei”, F.I.R, îşi scoate palaria ca-n faţa Majestaţii Sale , regele Mihai întâiu. Cu plecăciune pentru aceste lecţii de „normalitate”